Totul despre AUZ

• Când se apropie primăvara, simțurile noastre încep să înmu­gurească, la fel ca arborii din păduri. O prefacere minunată, care ne scoate trupul din amorțire și ne face dor să zburăm. Pentru ca minunea să se întâmple, e important să știm ce sunt simțurile, cum funcționează cu adevărat și cum le putem folosi •

Simțul auditiv este deosebit de sensibil. El cuprinde peste zece octave și reac­ționează la unde acustice care se întind de la 16 până la 20.000 herți. Cel mai bine le percepem pe cele situate în zona dintre 500 și 6.000 herți, aceasta fiind gama de frecvențe a vocii umane. Încă din a patra sau a cincea lună de viață intraute­rină, începem să fim receptivi la sunete: pruncii înre­gis­trează glasul mamei, se destind când aud muzică simfonică, iar zgo­motele puternice îi fac să se cris­peze. Bebelușii sunt capabili să audă normal chiar din clipa când vin pe lume. De regulă, o zi mai târziu medicul le controlează deja auzul. Testarea de auz este necesară, deoarece unul sau doi copii din o mie se nasc cu de­ficiențe de auz, care le vor in­fluența negativ dezvoltarea ulte­rioară. Examinarea nu produce niciun fel de disconfort, durează doar câteva minute și se efectuează de obicei în somn. În timp ce sugarul doarme, i se introduce în conductul auditiv extern un mic emițător de sunete la intensitate normală, care declanșează ecouri în urechea internă. Medicul urmărește pe un moni­tor și evaluează modul cum urechea răspunde la sonoritățile respective. „Copiii mici învață să vor­bească, imitând niște sunete. Iar aceasta nu va fi posibil decât cu condiția ca ei să le audă efectiv. Cu cât deficiența de auz este mai gravă, cu atât va fi mai dificil pentru ei să comunice prin lim­baj”, explică specialiștii.

Când simțul auditiv lasă de dorit

Auzul este important, fiindcă ne pune în legă­tură cu lumea. El ne conduce de-a lungul străzilor cu circulație intensă și ne avertizează prompt ori de câte ori se ivește vreun pericol. Transmite emoții și antrenează aptitudinile cognitive. La noi în țară se nasc anual peste 400 de bebeluși cu surditate profundă bilaterală, care ar fi amenințați să devină surdomuți, în cazul când problema lor n-ar fi identificată la momentul oportun, pentru a li se monta un implant cohlear, dispozitivul me­dical apt să le recupereze handicapul în totalitate. Aproximativ 10% din populația României, adulți și copii, se confruntă în prezent cu tul­burări auditive. Contribuie la aceasta o serie întreagă de factori, de la bagajul genetic și fenomenele de uzură inerente vârstei, până la expunerea prelungită la un nivel ridicat de zgomot, noxele din mediu, anumite tratamente medicamentoase, dar și stresul, ca și inflamațiile din urechea medie. De multe ori, durează ani de zile, până când hipoacuzicul primește un diagnostic precis. Între timp, este posibil ca creierul său să se fi „dezvățat” să audă. „Auzul deficitar blo­chea­ză gândirea și face să crească riscul de de­mență senilă”, atrag atenția medicii, reco­man­dând pacienților să accepte din vreme o pro­teză auditivă.

Vacarmul din ureche

Pe lângă hipoacuzie, o altă tul­­burare de auz întâlnită destul de frecvent este tinitus. Cam 70% dintre oamenii trecuți de 45 de ani sunt afectați de supără­toarele zgomote din urechi. A­ces­tea se pot manifesta perma­nent sau cu intermitențe, doar pe termen scurt sau numai oca­zio­nal. Unii suferinzi au impresia că le percep din interiorul urechii, pe când altora li se pare că ele ar veni din afară. Și natura sunetelor diferă de la o persoană la alta: sunt fie țiuituri sau ciocănituri, fie un fluierat sau bâzâit. Este lesne de înțeles că, în timp, un astfel de fenomen devine stresant și greu de suportat, putând compromite calitatea somnului, iar uneori provocând chiar depresii.

Considerat mai curând un simptom decât o boală, tinitusul nu provine din niște cauze sta­bilite cu certitudine, ci este favorizat de o multi­tudine de factori și însoțește în subsidiar anumite afecțiuni, ca de pildă otita medie, alergiile respiratorii, diabetul, tiroidita, creșterile sau scăderile tensiunii arte­riale. De asemenea, poate fi o consecință a procesului natural de îmbătrânire, a acu­mulărilor de cerumen în con­ductul auditiv, a unor tra­tamente medicamentoase (ex. cu antibiotice sau diu­retice) și mai ales a unei trau­­me acustice, provocată de contactul cu niveluri de zgomot ce depășesc 85 de­cibeli și le­zează celulele sen­zoriale din urechea internă (cum ar fi acti­vitatea într-o ambianță zgomo­toasă ori ascultarea în căști a muzicii de mare intensitate so­noră).

Pentru a obține o atenuare a simptomelor, pacienții sunt sfă­tuiți, în primul rând, să evite po­luarea fonică, stresul, consu­mul de alcool, fuma­tul și să-și țină sub control tensiunea arterială. Se administrează perfuzii cu cortizon sau hidroxietil amidon (HES), suplimente cu zinc și magneziu (în scopul activării circulației sangvine), precum și preparate cu extracte din plante. Deocamdată, nu există studii care să evalueze rezultatele acestor demersuri. Mai eficientă pare a fi totuși asistența psihologică: terapia cognitiv compor­tamentală îi învață pe pacienți să acorde mai puțină atenție sunetelor neplăcute din urechi, cu alte cuvinte, să-și ducă viața fără a se lăsa tero­rizați de ele.

„Poftiiiiim?”

Slăbirea văzului te desparte de obiecte, pe când cea a auzului te înstrăinează de oameni. De aceea, mergeți din timp la un medic otorino­laringolog, ca să vă verificați funcționalitatea ure­chilor.

Hipoacuzie congenitală – Deficiențele de auz pot fi consecința unor malformații, ca și a infecțiilor apărute la mamă în perioada gravi­dității, cum sunt rubeola, sifilisul ori citomegalia.

În copilărie – Virozele, otitele medii și amig­dalitele pot genera probleme auditive.

În tinerețe – Muzica ascultată în căști sau la concerte live, unde amplificatoarele emit la un nivel sonor comparabil cu cel al unui ciocan pneu­matic, provoacă leziuni în urechea internă, la un tânăr din patru.

La locul de muncă – Prejudicierea auzului prin acțiunea de durată a zgomotului este cea mai frecventă dintre bolile profesionale recunoscute ca atare. Printre categoriile cu risc major se nu­mără muzicienii, personalul din aeroporturi, bar­manii și muncitorii care lucrează în industrie și construcția de drumuri.

La bătrânețe – În această etapă a vieții, hipo­acuzia provine de la uzura celulelor sen­zoriale ale urechii, a nervului acustic și a centru­lui auzului din creier, dar totodată constituie și un efect al poluării fonice.

Problemele urechii

Surditatea instalată brusc

Se constată pe neașteptate dispariția totală sau diminuarea dramatică a auzului, de obicei la o singură ureche. Cauzele propriu-zise nu se cu­nosc. Poate fi vorba de o infecție localizată la urechea medie, de o boală auto­imună care atacă organul auditiv, de urmările unui tratament cu me­dicamente ototoxice sau, cel mai adesea, de distrugerea celulelor senzitive, din pricina unor tulburări ale circula­ției sang­vine, intervenite în ure­chea internă. Este necesară pre­zen­tarea de urgență la un me­dic ORL, care va stabili te­ra­pia adec­vată. În condițiile unor cauze incerte, se pre­scriu de regulă corticoste­roizi.

Neurinomul acustic

Este o tumoră benignă, to­tuși periculoasă, prin faptul că se formează la nivelul ner­vilor cranieni, ce constituie legătura dintre urechea inter­nă și creier, ca și prin tendința ei de a crește mult în volum. Comprimând nervii respec­tivi, afectează mai întâi auzul și echilibrul. Apoi, într-o eta­pă ulterioară de dezvoltare, apasă pe cerebel (creierul mic, situat în zona posterioară a ence­falului), tulburând coordo­narea mișcărilor. Mărindu-și în continuare dimensiu­nile, presează trunchiul cerebral, unde se găsesc centrii care coordonează activitatea sistemelor cardio­vascular și respirator. Astfel, poate declan­șa în final un stop cardio-respirator. În funcție de mărimea forma­țiunii, ea trebuie fie înde­părtată chirurgical, fie tratată cu dispozitivul numit gamma-knife, care emite radiații gamma și le proiectează asupra tumorii.

Colesteatomul

Constă în proliferarea unor celule epiteliale descuamate în spatele timpanului. Treptat, ure­chea medie se umple cu țesut epitelial scuamos, iar inflamația generată de acest poces distruge cele trei oscioare așezate în lanț (ciocanul, nico­vala și scărița), care au misiunea de a prelua și trans­mite mai departe vibrațiile timpanului. În consecință, apare surditatea de transmisie, ce reprezintă unul dintre simptomele afecțiunii. Un altul este scurgerea de lichid din ureche, neînso­țită de durere. Unii pacienți au și amețeli, care sunt îngrijorătoare, deoarece anunță posibile com­plicații. Evoluția colesteatomului poate fi încetinită, curățând riguros urechea prin spălături periodice. Însă unica soluție viabilă rămâne extir­parea lui, urmată de reconstrucția oscioarelor printr-o grefă de cartilaj.

Otita seroasă

Buna comunicare cu nasul este deosebit de importantă pentru sănătatea urechii. Aerul inspi­rat pe nări trece prin trompa lui Eustachio, un canal aflat în spatele nasului, și merge să umple cavitatea de dincolo de timpan, din urechea me­die. El reprezintă mediul ideal pentru propagarea undei sonore spre urechea internă. Dar când, dintr-un motiv sau altul, nasul se înfundă, iar secrețiile nu se mai elimină pe calea obișnuită către exterior, ele se vor scurge prin trompa lui Eustachio în cavitatea timpanică. Acumularea de lichid în această zonă afectează auzul, provoacă uneori amețeli și exercită o presiune care creează cel puțin un disconfort, dacă nu chiar o senzație de durere. In extremis, există și riscul ca lichidul să forțeze și să spargă timpanul. Se poate spune, așadar, că tot ce produce obstrucția nazală repre­zintă efectiv o cauză a otitei seroase. La copii, orificiul de deschidere a trompei lui Eustachio este deseori blocat de polipi sau de amigdalele inflamate. La adulți, sursa neplăce­rilor poate fi o rinită (eventual alergică) sau o deviație de sept.

Tratamentul are drept scop evacuarea secre­țiilor din cavitatea timpanică. Medicii prescriu în general antiinflamatoare și preparate care flui­difică lichidul vâscos, facilitându-i astfel elimi­narea (ex. Mucosolvan). Chiar și guma de mes­tecat poate fi de folos, căci mișcările ritmice antrenează trompa lui Eustachio, obligând-o să se deschidă. În cazul când toate aceste încercări nu dau rezultate, va trebui făcută o mică incizie în timpan, prin care secrețiile sunt trase afară cu ajutorul unui aspirator. Din păcate, însă, otita seroasă are câteo­dată obiceiul de a recidiva. În această situație, medicul va monta în timpan un tub mi­nuscul, confecționat din sili­con, care asigură drenajul per­manent al secrețiilor. El va cădea singur după câteva luni, împins afară chiar de mem­brana timpanului, ce are ten­dința firească de a închide in­cizia.

Otoscleroza

Se presupune că ar fi o afecțiune de natură genetică și că statusul hormonal ar juca, de asemenea, un anumit rol, dat fiind că se întâlnește de două ori mai des la femei decât la bărbați și că adesea debu­tează sau se agravează în tim­pul sarcinii. Pe oscioarele din ure­chea medie (în special pe scăriță) apar depu­neri de țesut osos nou format, care le în­groașă și le rigidizează, împie­dicându-le să-și îndeplineas­că normal funcția de transmitere a sunetelor, ceea ce duce la pierderea progresivă a auzului. Medi­cul va recomanda fie un aparat auditiv obișnuit, fie înlocuirea chirurgicală a osului deformat cu o mică proteză din silicon sau titan.

Sugestii de îngrijire corectă

* Bețișoarele igienice – E mai bine să renunțați la ele. Bețișoarele cu vârful înfășurat în vată împing ce­rumenul și impuritățile mai adânc în con­ductul au­ditiv extern, unde ceara se va usca, luând forma unui dop și apăsând pe timpan, cu riscul de a provoca leziuni.

* Lumânările auricu­lare – Remediu antic de proveniență orientală, întrebuin­țat în prezent de unii terapeuți natu­riști. Lumânările sunt fa­bricate din ceară pură de albine și din bumbac, la care s-au adăugat diverse esențe naturale. Un capăt se introduce în ureche, iar celălalt se aprinde și se lasă să ardă cam 10 minute. Cei ce le utilizează afirmă că, pe lângă curățarea urechilor de ceru­men, ele ar da rezultate și în sinuzită, rinită, migrene, uneori chiar și în tinitus și vertijuri. Și că ar fi contraindicate doar în cazurile de infla­mații ale urechii, timpan per­forat sau alergie la unul dintre ingrediente. Pe de altă parte, medi­cii contestă hotărât pro­cedura, aver­ti­zând că ceara fierbinte se poate lipi de timpan, provocând pier­derea definitivă a auzului. În Canada, co­mer­cia­lizarea lumână­rilor auricu­lare este strict interzisă.

* Apa caldă – Simplă sau combinată cu pu­țină sare, apa călduță înmoaie ceru­menul, care se va scurge apoi afară, pe pavilionul urechii. Așezați-vă cu urechea în sus, turnați o cantitate mică în conduct și așteptați apro­xi­mativ cinci minute, după care schim­bați poziția. Ștergeți restul de cerumen și apă cu un prosop. Nu aplicați această metodă decât dacă aveți timpanele intacte.

* Autocurățarea – Mișcările mandibulei în timpul masticației de­ter­mină deplasarea cerume­nului de-a lungul canalului auditiv, spre capătul lui exterior. Îl puteți șterge de pe su­prafața pavi­lionului urechii folosind un prosop sau un tampon de vată.

* Lavajul auricular – Ceara secretată de glandele din conductul auditiv extern are un rol bine deter­minat, de protecție a timpanului, îm­potriva impurităților și a corpurilor străine de orice fel, precum și o ac­țiune antibacteriană. De aceea, medi­cii ne sfătuiesc să nu ne preocupăm de eliminarea ei în profunzime și, mai ales, nu cu ajutorul bețișoarelor igie­nice, ci să ne limităm la spălarea manuală a pavilionului și a intrării în conduct. Există însă și situații când secreția de ceară este foarte abundentă, așa cum se întâmplă în­deosebi la persoanele vârstnice, la pur­tătorii de proteze auditive sau căști, la cei ce lu­crează într-un mediu cu mult praf etc. Cerumenul în exces formează dopuri care obturează parțial sau total canalul extern al urechii, provocând atât dificul­tăți de auz, cât și o senzație continuă de discon­fort, de apăsare, uneori durere sau vertij. Se poate încerca înmuierea și îndepărtarea do­pului cu apă oxigenată, sare sau bicarbonat, di­zolvate în apă, dar manevrele trebuie să fie exe­cu­tate cu precauție, pentru a nu irita sau leza epi­derma conductului și timpanul. Urechea este un organ extrem de sensibil, de aceea va fi mai pru­dent să mergeți la un cabinet ORL, unde dopul cerumi­nos va fi scos cu un jet de apă călduță, pompat dintr-o seringă.

* Canula de aspirație – Metoda cel mai des uzitată astăzi este aspirarea crustelor și a do­purilor de ceară cu o canulă specială, sub len­tila unui microscop, în deplină siguranță. Pentru înde­părtarea resturilor, medicul se poate servi și de un instrument metalic, o tijă cu două capete de forme diferite: chiureta auriculară.

P.S. Cu o asemenea „hartă geografică” a ure­chii, încercați să identi­ficați din timp eventua­lele neajunsuri, pentru a vă păstra auzul curat. Cu ajutorul lui, când va veni primăvara, îi veți auzi freamătul, înainte de-a o vedea. O minune care nu se poate pierde: foșnetul vântului, pocnetul pri­mi­lor muguri care se des­chid pe ramurile copa­cilor, susurul topirii ză­pezilor, precum și fâl­fâitul de aripi al primelor păsări, întoarse la cuibul lor. O bucurie enormă, dătătoare de energie și uci­gă­toare de stres.