Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cartea recordurilor ciudate

Monaco

• V-ați întrebat vreodată câți ani are cel mai bătrân arbore din lume? Care este statul cu cel mai mare număr de locuitori pe metru pătrat? Sau care a fost cea mai extravagantă nuntă? În cele ce urmea­ză vă spunem câteva povești despre alte recorduri decât cele din „Cartea Recordurilor” •

În ce țară se înghesuie cel mai mult locuitorii?

Probabil că mintea vă poartă către China sau India, unde oamenii par să se calce în picioare de mulți ce sunt. Dar răspunsul se află mult mai aproape. Chiar aici, în Europa. Mai precis, în Principatul Monaco, un oraș-stat situat pe Riviera Franceză. Cocheta țărișoară are o populație foarte mică. Mult mai mică decât cea a Bucureștiului. Sau chiar a orașului Târgoviște. Potrivit estimărilor oficiale din decembrie 2017, în Monaco nu trăiesc decât 38.300 de suflete. Problema este că ele se înghesuie pe un teritoriu foarte mic, de numai 2,2 kilometri pătrați. Astfel, densitatea populației se ridică la nu mai puțin de 18,713/km2.

Se poate și mai rău? Da, în Macao, care nu este însă o țară în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o Regiune Administrativă Specială a Republicii Populare Chineze. Aici, densitatea populației se ridică la 20,286/km2. Revenind însă la topul țărilor cu cea mai mare densitate a populației, veți fi surprinși să aflați că, după Monaco și Singapore, care tronează în fruntea topului, al treilea loc este ocupat tot de o țară europeană. Pe care tindem adesea să o pierdem din vedere, uitând că este vorba de un stat suveran, în toată puterea cuvân­tului: Vaticanul. În orașul-stat aflat sub oblăduirea Papei Francisc se înghesuie circa 1000 de locuitori pe o suprafață de circa o jumătate de kilometru pă­trat. Tocmai această suprafață are însă meritul de a așeza Vaticanul în fruntea unui top diferit: cel al celor mai mici țări din lume.

Cel mai scump restaurant din lume are o singură masă

Potrivit topurilor realizate anul trecut, cel mai scump restaurant dintre toate restaurantele lumii nu se află în Paris sau Tokyo, descrise adesea drept capitale gastronomice, ci pe o insulă spaniolă, cu­noscută pentru nesfârșitele ei petreceri: Ibiza. Restaurantul de două stele Michelin, fondat de celebrul bucătar Paco Roncero, expert în gastronomie mole­cu­lară, se numește Sublimotion și are o singură masă, cu 12 locuri. Dar puținii aleși care mănâncă aco­lo nu vor putea uita niciodată experiența. Iar asta dintr-un mare număr de motive. În primul rând, mâncarea este extrem de variată și rafinată. Meniul, care costă în medie 1900 de euro, cuprinde 20 de feluri de mân­care, a căror servire durează aproximativ trei ore. Dar ce diferențiază cu adevărat Sublimotion de alte restaurante scumpe este faptul că masa și încă­perea în care se desfășoară cina se metamorfozează într-o veritabilă scenă. De pildă, mesenii au parte de o pleiadă de mâncăruri de excepție, servite în forme care mai de care mai neobișnuite, cum ar fi de pildă niște superbe boluri transparente, care coboară din tavan. Întregul decor, futurist și inter­activ, se schimbă odată cu felul de mâncare adus în fața mesenilor. Iar pentru ca cina să se transforme într-un adevărat regal al simțurilor, echipa însăr­cinată cu răsfățul culinar al oaspeților este formată nu doar dintr-o armată de bucătari Michelin, ci și din iluzioniști, designeri, scenografi, compozitori și DJ. Stând la masă, ba ai impresia că te afli la bordul unui avion, zbu­rând printre nori la înăl­țimi amețitoare, ba că te-ai scufundat în stră­fun­durile albastre ale unei mări, ori că ai ate­rizat într-o lume de foc, înconjurată de măști fan­teziste, sau pe niște nesfârșite câmpii, în centrul cărora se află masa ta, ea însăși devenită o mică grădină acoperită de iarbă…

Una peste alta, întreaga lume pare să ți se aș­tearnă la picioare. „Adevărul este că am visat întot­deauna să pot transforma masa într-o scenă. Iar astăzi, la Sublimotion, este o scenă pe care se pot întâmpla multe, la fel cum multe se pot întâmpla și în jurul ei. Și astfel, am făcut o schimbare a modului în care mâncăm. Pur și simplu”, a explicat Paco Roncero. Dacă o asemenea masă, cu atâtea peri­peții, îți cade bine, rămâne de văzut…

Cei mai bătrâni arbori din lume

Me­thu­saleh

Până în 2013, se considera că cel mai lon­geviv arbore individual din lume este străvechiul Me­thu­saleh, care făcea umbră pământului de circa 4.845 de ani. Arborele aparține unei specii de pin cu peri lungi, care se găsește în munții înalți din California, Nevada și Utah. Dar iată că Methusa­leh a fost detronat, după descoperirea unui alt ar­bore, aflat tot în California și aparți­nând aceleiași specii. Noul purtător al titlului de „cel mai lon­geviv arbore din lume” nu a fost încă botezat, dar are o vârstă de circa 5.068 de ani! Aruncând o pri­vire fugară pe lista celor mai bătrâni arbori din lume, constatăm că mai toți se află pe actualul teritoriu al Statelor Unite. Una dintre rarele ex­cep­ții este un arbore din Chile, din specia Fitz­roya cupressoides, plasat pe locul patru ca longe­vitate, după ce a împlinit, în 2019, spectaculoasa vârstă de 3.648 de ani.

Llan­gernyw Yew

În ceea ce privește Europa, până în 2016, se credea că cel mai bătrân copac se află în însorita Grecie. Venerabilul arbore, care era atunci în vâr­stă de circa 1075 de ani, face parte din specia Pinus heldreichii. El a fost numit Adonis, după numele celebrului personaj al mitologiei grecești. Se cre­de că acesta a fost plantat în anul 941, pe vremea când vikingii își făceau necruțătoarele raiduri pe coastele Europei. În anul 2018, Adonis a fost de­tro­nat de un arbore aflat la sud de Na­poli, datat de specialiști la 1230 de ani și poreclit Ita­lus. Dar în Europa există și alți copaci, despre care se cre­de că ar fi mult mai bătrâni, precum Llan­gernyw Yew, un conifer din Țara Galilor, a cărui vârstă a fost estimată undeva între 1.500 și 5.000 de ani. Datarea acestor copaci nu a putut fi deocamdată rea­lizată, din cauza stării deplorabile a trunchiurilor.

Cea mai scumpă casă din lume

Clădirea din Mumbay

Cea mai valoroasă proprietate rezidențială este celebrul Palat Buckingham, dotat cu 775 de încăperi și care a devenit oficial Palat Regal al monarhului britanic în 1837, la urcarea pe tron a Reginei Victoria. Dar dacă vorbim de cea mai scumpă reședință privată din lume, aceasta se află în exotica Indie și a fost numită Antilia. La drept vorbind, nu este însă vorba de o casă, ci de un bloc cu 27 de etaje, înalt de 173 de metri, în care-și duce traiul familia miliardarului Mukesh Ambani, considerat cel mai bogat om din Asia. Estimată la două mi­liarde de dolari, reședința sa întrece orice închipuire, fiind dotată nu cu unul, ci cu trei heliporturi, un „garaj” constând din șase etaje și suficient de mare pentru a adăposti 168 de mașini, o stație service (la etajul 7), un centru recreațional întins pe două etaje care cuprinde, între altele, câteva piscine, un teatru privat cu 50 de locuri, un sistem home cinema, un centru spa, un bar în aer liber, o sală pentru yoga și una de dans. Clădirea, a cărei con­strucție a durat șapte ani, mai dispune de nouă lifturi, terase transformate în grădini, dar și un templu. În rest, există numeroase apartamente pentru găzduirea oaspeților, dar și a persona­lului. Cei 600 de angajați care se străduiesc de zor să-i facă familiei din Mumbai viața cât mai ușoară, dispun de o sală proprie, cu proporții generoase, în care se pot relaxa în timpul liber. În ceea ce privește familia miliardarului, ea locuiește în „doar” șase etaje ale clădirii. Nu vă gândiți însă că ar fi vorba de te miri ce clan numeros. Când spunem „familie”, ne referim doar la Mukesh Ambani, soția, cei trei copii și mama lui. La un calcul simplu, rezultă așadar un etaj pentru fiecare membru al familiei. Deși clădirea are etaje înalte, cam cât o casă obiș­nuită pe două niveluri, ea a fost proiectată să reziste unui cutremur de până la 8 grade pe scala Richter. Costurile de construcție s-au ridicat la circa 70 de milioane de dolari, ele fiind cu atât mai mari, cu cât fiecare etaj are un plan propriu și a fost construit cu materiale diferite. Pe cât e de extravagantă, de scumpă și de luxoasă, pe atât de mari au fost contro­versele iscate de ridicarea clădirii. Blocul a fost construit pe terenul pe care se afla înainte un orfelinat, iar condițiile în care el a ajuns în proprietatea lui Mukesh Ambani au stârnit de la bun început un scandal atât de mare, încât a reverberat până la nivel guvernamental și s-a lăsat cu mai multe procese. Dar clădirea a fost criticată și pentru nemaiîntâlnita ei opulență. Însuși Ratan Tata, fostul președinte al cele­bru­lui „Tata Group”, cunoscut pentru activitățile sale filantropice, a spus că Antilia reprezintă un exemplu al lipsei de empatie a bogătașilor Indiei față de cei săraci. „Persoana care lo­cuiește acolo ar trebui să-și facă griji pentru ceea ce vede în jurul său și să se întrebe dacă nu cumva poate schimba ceva. Dacă nu, e păcat, pentru că țara aceasta are nevoie de oameni care să aloce o parte din enorma lor avere, în găsirea unor soluții pentru a diminua greutățile cu care se confruntă oamenii”, a spus el.

Cea mai extravagantă nuntă

SHANGHAI, CHINA – OCTOBER 08: (CHINA OUT) Actor Huang Xiaoming and actress Angelababy pose during their wedding ceremony at Shanghai Exhibition Center on October 8, 2015 in Shanghai, China. (Photo by Visual China Group via Getty Images/Visual China Group via Getty Images)

Toată lumea a auzit de nunțile de poveste ale mem­brilor familiei regale din Marea Britanie, înce­pând cu Lady Diana și sfârșind cu Kate Middleton și Meghan Markle. Dar noi ne vom mulțumi să vor­bim despre cea mai extravagantă nuntă a unor mu­ritori de rând. Proba­bil că vă gândiți la momen­tul în care și-au legat desti­nele niște actori celebri de la Hollywood sau niște bo­gătași din India. Dar nu. De cea mai spectaculoasă nuntă au avut parte doi actori celebri din China: An­gela Yeung Wing, su­pranumită „Angelababy”, și alesul inimii ei, Huang Xiaoming. De o frumusețe apar­­te, Angela Yeung Wing este supranumită Kim Kar­­dashian de China. Pe lângă actorie, ea se mai ocupă cu succes de mo­delling și muzică. În ceea ce-l privește pe soțul ei, nici el nu e de colo, fiind un actor atât de solicitat, încât este comparat cu o mașină de făcut bani. Atâ­ția bani, încât și-a permis să cheme la nuntă peste 2000 de invitați. Evenimentul din 2015 a fost trans­mis în direct pe internet și a costat echiva­len­tul a circa 27 de milioane de euro. Rochia de mi­reasă, creată de Dior, a fost realizată din sute de metri de satin, organza și tul. Nu se știe cât a costat, dar presa nu a exclus ca pre­țul să se fi ridicat la un milion de dolari, fiind probabil cel mai mare, dat vreodată pentru o rochie de mireasă. Inelul, cu un diamant impresio­nant, a fost cu siguranță mai scump, fiind evaluat la 1,3 milioane de euro. La toate astea, s-au adăugat tor­tul de nuntă, de peste trei metri, miile de trandafiri care au decorat spațiul în care s-a desfă­șurat evenimentul, dar și cadourile scumpe, oferite de miri nuntașilor ca amintire.

Cel mai renumit colier din lume

Acum peste trei decenii, în anii ’80, o fetiță din Repu­blica Democratică Congo, care se juca printre de­șeurile unei mine aflate în apropierea ca­sei un­chiului ei, a desco­perit o adevărată mi­nunăție: un dia­mant cu o culoare ra­ră, galben-brună, ca­re cântărea nu mai puțin de 890 de ca­rate. Pe drept cuvânt, i s-a spus „diaman­tul incom­pa­rabil”. Atât de incomparabil era, încât multă vreme nu a îndrăznit nimeni să-l taie. Patru ani a fost studiat, înainte de a căpăta splendida for­mă finală pe care o are acum, când slujește drept pandantiv al unui colier ireal de frumos, desprins parcă din poveștile cu elfi. În timpul procesului de tăiere, bijutierii au remarcat un fapt neobișnuit: frag­mentele de diamant desprinse în tipul proce­sului de fațetare aveau nuanțe diferite. În vreme ce unele erau de un galben bogat, altele erau de un galben pal sau chiar incolore. Din aceste fragmente, au fost șlefuite alte 14 diamante „satelit”. Diaman­tul perfect cântărește 407.48 de carate, fiind al trei­lea cel mai mare diamant din lume. Prima dată când a fost pus la vânzare în noua sa formă, în cadrul unei licitații la „Christie’s”, în Londra, el a fost numit „Gigantul auriu”. Când a reapărut în cadrul unei licitații, el a fost redenumit „Incomparabilul”, fiind cel mai mare dia­mant oferit vreodată publi­cu­lui spre vânzare. Cineva a fost atunci gata să dea pe el 12 milioane de dolari, cea mai mare ofertă făcută până la acea dată pentru un diamant. În ciuda aces­tui record, piatra a fost retrasă de la vânzare, suma fiind considerată mult prea mică. O vreme, diaman­tul a fost expus în diverse muzee, precum „Smith­sonian Institution din Washington”, dar apoi a fost încorporat de bijutierii companiei de lux Mouawad, într-un minunat colier, realizat din aur roz și alte 91 de diamante albe, de 230 de carate. Ușor asimetric, aranjamentul duce cu gândul la niște frunze delicate, la capătul cărora îți fură ochii (și inima) „Incomparabilul”, ca o floare galbenă, desprinsă în mod magic, dintr-o cu totul altă lume. Colierul a fost pentru prima dată prezentat marelui public în 2013, la Expoziția de Bijuterii și Ceasuri de la Doha. Ulterior, el a fost inclus în „Cartea Recordurilor”, fiind estimat la un preț de 55 de milioane de dolari, ceea ce l-a transformat în cel mai scump colier din lume.

Cea mai bogată țară din lume

Apusul la Doha

Ei bine, aici lucrurile sunt un pic mai com­plicate. Pentru că trebuie să ne gândim bine la modul în care evaluăm bogăția unei țări. România este considerată, de pildă, de locuitorii ei, drept o țară bogată. În sen­sul că are peisaje frumoase și variate, de natură să atra­gă turiștii, câmpii întin­se, cultivate cu cereale, rezerve uriașe de gaze na­turale, zăcăminte de aur, etc. Din păcate, însă, așa cum constatăm adeseori, solul și subsolul unei țări nu sunt suficiente pentru a o face bogată. Bo­găția se calculează în funcție de așa-numitul Pro­dus Intern Brut al unui stat, care reprezintă va­loarea totală a bunurilor și serviciilor generate de o țară, în decursul unui an. Iar cel mai reprezen­tativ pentru subiectul nostru este considerat a fi PIB-ul pe cap de locuitor. Și unde credeți că este acesta cel mai mare? Potrivit datelor furnizate de Fondul Monetar Internațional, în aprilie 2019, pe locul întâi nu se află SUA, Emiratele Arabe Uni­te, sau China ci… Qatarul, care se laudă cu 129.726 do­lari venit pe individ. Banii vin mai ales din pro­ducerea și exportul de petrol și gaze naturale, care există din belșug în acest emirat, cu doar 313. 000 de cetățeni. Atât de bogată a deve­nit țara, după des­coperirea, în 1971, a câmpulului de gaze „Nord” al Qatarului (constituie cel mai mare rezervor de gaze naturale neasociate din lume), încât în 2013, circa 14% dintre locuitorii țării ajunseseră milionari. În top 10 al celor mai bogate țări din lume se regă­sesc și câteva state europene: Luxembourg ocupă locul al treilea, Irlanda – locul al șaselea, iar Nor­vegia – locul al șaptelea. Țările mari (Statele Unite (locul 12), Rusia (locul 55), China (locul 74) sau India (locul 124)) nu se regăsesc în top 10. În ceea ce privește România, ea ocupă un destul de onorabil loc 58.

Foto: Shutterstock (5), Guliver/Getty (1), Instagram (1)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian