Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SCRISORI DE LA CITITORI: Viața de după divorț

Foto: Shutterstock – 3

O avocată clujeancă, dedicată profesiei, a hotărât să păstreze legătura cu fos­tele cliente pe care le-a re­prezentat la pro­cesele de divorț, întâl­nindu-le periodic. S-a gândit că poate ajuta niște femei, și după trauma unui divorț și onorariul primit. Se simte în com­pa­nia acestor femei ca sora mai mare a lor, ca o di­rigintă, un mentor. A as­cul­tat și a văzut multe doam­na avocat Oltean (Nuți, îi spun fetele), s-a războit cu ob­tuzitatea, cu misoginii, cu fariseii, cu ran­chiunoșii, cu la­comii, cu bădăranii, cău­tând drep­tatea, luptându-se ca o leoaică să-și urmeze cre­zul profesional și să slu­jească adevărul.

„Cum să le abandonez?”, mă întreabă retoric. „Unele s-au limpezit, au ieșit din tu­nelul fără lu­mina dragostei, dar altele încă sunt dezorientate, orbecăie. Orice di­vorț poate fi com­parat cu o stație de epurare sufletească. Sunt fete bune, numai că au avut neșansa să întâlnească și să iu­bească bărbați nepotriviți lor. Acesta este nu­mitorul lor comun: au crezut în fața pe care au dorit niște oameni să le-o arate. Când au desco­perit adevărul, erau deja măritate și, unele, cu copii în brațe. De aceea, se impune să ne în­tâlnim, să vedem ce a mai făcut fie­care, cum și-a așezat viața de după di­vorț. Și mai e ceva: nu care cumva să-și repete greșelile! Trebuie să se ferească de că­rările pe care au mai trecut odată. Și apoi, mai schim­băm o vorbă, ronțăim un fursec,… ca fe­tele!”

O bunică printre nepoate

Aproape că m-am autoinvitat la întâlnire. Am fost acceptată, chiar dacă am dublul mediei lor de vârstă. Și ca să obțin „viza de intrare”, i-am măr­turisit amfitrioa­nei că am avut, la rându-mi, în timpul unui mariaj de trei­zeci și șapte de ani, două tentative de divorț, pe care nu le-am finalizat, pentru că n-am avut suficient curaj. Atunci mă jus­tificam altfel: că m-ar fi pus în discuția adu­nării de partid, că aș fi fost exclusă din colectivul în care lucram, că stigmatul aruncat „femeilor di­vor­țate” era prea greu pentru umerii mei, că tre­buia să le asigur co­piilor prezența ambilor pă­rinți ca să crească ar­mo­nios. Tra-la-la! Erau parțial ade­vărate aceste rațio­na­mente, dar o femeie, când hotărăște să încheie o căs­ni­cie nefericită, TRE­BUIE să-și asume riscurile care decurg dintr-un atare demers. Or, eu n-am avut curaj. Punct.

Am mers la întâlnirea organizată de doamna avo­cat Oltean cu oarecare sfială. Ce vor spune ti­nerele parti­cipante, văzând la aceeași masă o bu­nică în toată regu­la? Le observ discret: fustițe scur­te, cizme lungi, haine elegante, fețe îngrijite. Toate degajă un aer de siguranță! Majoritatea zâmbesc, sunt politicoase, protocolare. Pun pe masă câte un ingredient pentru reușita socia­li­zării: fur­securi, prăjituri, cafea etc. Se regăsesc din priviri și se bucură de revedere. Se invită una lângă cealaltă. Par­că sunt surori adunate în casa familiei. Amfitrioana este în centrul atenției.

Ședința începe. Se deșiră povești de viață din tricoul familial… Cu ascensiuni și alunecări, cu frânturi și no­duri, cu imixtiuni nedorite, cu alb și negru, cu zile și nopți.

Povești

L. a copilărit și a studiat la Oradea, într-o familie modestă, străjuită de principii sănă­toa­se. S-a căsătorit cu fiul unor înstăriți peste noap­te. A născut o fetiță care are acum cinci­sprezece ani. A adunat umilințe pen­tru trei vieți. Soțul și părinții acestuia nu ratau niciun prilej să-i amintească de unde vine. Adică din sărăcie. Până în­tr-o zi, când L. și-a privit copilul și a decis: gata! A ve­nit la Cluj, și-a căutat serviciu și o casă cu chirie. A privit cum răsare soarele, apoi cerul senin, florile des­chizându-se, păsările refăcându-și cuibul. A întâlnit un om zbuciumat și el de via­ță. I s-a confesat. A simțit co­municarea, înțelege­rea. O durea verdictul foștilor socri: femeie ușoa­ră, care și-a abandonat copilul. Ea știa însă ade­vărul: a lăsat-o temporar la Oradea, unde avea tot ceea ce ea nu-i putea oferi deocamdată. Acum fe­tița a cres­cut, a înțeles singură cum stau lucru­rile. Mama și fiica se văd cu regularitate, vorbesc, se iubesc. Curând, fiica ei va veni la studii, la Cluj. L. are acum o viață care se apropie de împli­nire.

R. este deosebit de frumoasă. Frumoasă pro­mitea să fie și viața ei de fa­mi­lie. Dar soțul și-a uitat lesne ju­ră­min­tele și s-a cuibărit lângă o altă fe­meie… „I-am întâl­nit re­cent, la Fi­nan­țe”, spune R. „Le-am zâmbit amân­du­rora, am schim­bat câte­va politețuri și am jubilat, cons­ta­tând că soțul meu își trăiește regretul că m-a lăsat pentru o femeie urâtă și plină de coșuri pe față. Și am citit în ochii lui că încă mă iubește. Cred că s-a trezit la rea­litate. Și eu îl mai iu­besc. A fost dra­gostea vieții me­le, dar ba­rie­rele au fost lăsate. Eu mi-am re­găsit echi­librul în viață și nu-l urăsc. De altfel, nu urăsc pe ni­meni”.

O altă frumoasă este E. Fru­moasă-fru­moasă! Nu­mai că băr­batul ei a con­si­derat-o pro­prie­tatea din harem. De la bu­chetele de flori oferite zilnic la început, de la cuvintele atent măsluite, ex-spor­tivul de per­for­­manță a devenit boxerul ca­re-i tri­mite pumni în față. Omul de altă­dată s-a convertit în brută. Ba, mai mult, le-a ce­rut copiilor să sem­neze decla­rații prin care aceștia renunță la ajutorul mate­rial al tatălui… nevoiaș. Omul devenit bestie lângă fru­moasa E. își tero­ri­zează mama propriilor copii în fel și chip, cu mij­loa­ce pe care le poate născoci numai o minte bolna­vă.

I. este psiholog. A iubit un bărbat. A așteptat câțiva ani să trăiască comuniunea pe toate planu­rile, inclusiv sexual. Nu s-a întâmplat și au divor­țat în bună înțe­legere. Cu actualul soț este în regu­lă, dar se mai păs­trea­ză spațiu până la ceea ce își dorește I. Și-a stabilit o bornă de timp. Dacă lu­cru­rile nu se reglează, I. este hotărâtă să continue căutările: „O dată trăim și avem obligația față de Dum­nezeu, față de copiii noștri și mai ales față de noi, să întreprindem tot ceea ce trebuie pen­tru a ne apropia de idealuri. Am spus a ne apro­pia, nu a ne atribui perfecțiunea”.

Întâlnirea s-a terminat. Cred că am participat la o lecție de viață. Trebuie să-mi abandonez ideea pre­con­cepută cu privire la generația de acum. Fe­meile acestea sunt mai deștepte decât noi. Știu să rupă și să arunce lanțul unor căsnicii nereușite, lan­țuri pe care generația mea le-a purtat ca pușcă­riașii condamnați pe viață. Ei bine, femeile aces­tea știu să spună „STOP”, când un mariaj dege­ne­rează într-un martiraj. Bravo lor! Aceste fete ti­nere și elegante au înțeles că viața nu li se pre­lungește cu anii pierduți într-un mariaj fără șanse.

Niciuna dintre „divorțatele” d-nei Oltean nu este în genunchi. Poate mai îngenunchează, dar numai în fața lui Dumnezeu. Și-au regăsit echili­brul. Profesional, so­cial, afectiv. Lucrează în insti­tuții onorabile, au firme și independență finan­cia­ră, au prieteni, iubiți, alți soți. Și-au găsit re­sur­se interioare, și-au adunat puterile, fo­losesc valoarea gândirii pozitive, datoria de a dărui pen­tru a primi. Știu să-și extragă răul din viață. Își fac sin­gure „chi­­rurgie psihică”!

Și încă ceva. Toate, absolut toate, cred în bunul Dum­­nezeu. Poate de aceea puterea divină le stă alături, în viața lor de după divorț. Doamnelor, nu răbdați. Nu vă martirizați. Pentru un suflet umilit și strivit nu există medicamente!

MARIA NEAMȚU – Cluj

(M-aș bucura dacă scrisoarea mea va stârni ecouri. În ultima vreme, divorțurile depășesc, ca număr, căsătoriile.)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian