Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SELECȚIA “FORMULA AS”

* Natalia Semenova, André Delocque, “Colec­țio­narul. Povestea lui Serghei Șciukin”, traducere de Silvia Colfescu, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 248 p + 16 cu ilustrații.

Cine a vizitat Galeriile Tre­tia­kov din Moscova sau Ermitajul din Petersburg nu se poate să nu fi fost copleșit de bogăția expunerilor, cuprinzând cei mai mari artiști ai lu­mii din toate timpurile. Pe de o parte, fiindcă țarii, ama­tori de artă, au cum­părat colecții întregi din Occident (și așa se face că în patrimoniul muzeelor rusești există capodopere de Leonardo da Vinci, Ra­fael, Tițian, El Greco, Ve­lásquez, Goya, Rubens, Rembrandt ș.a.), pe de alta, fiindcă regimul bol­șevic a confiscat colecțiile par­ticu­lare. Cartea pe care vi-o re­comand azi e povestea bine do­cumentată a colecționarului-me­cena Serghei Șciukin (1854-1936) care a avut flerul de a cum­­păra artă modernă occiden­tală, de la impresioniști și postim­presioniști la Picasso (lu­crări bi­ne ascunse în depozite în pe­rioada proletcultistă, când erau considerate decadente). El a lăsat Rusiei peste 200 de picturi sem­nate de Manet, Degas, Mo­net, Re­noir, Gauguin, Cézanne, Ma­tisse, Picasso – de o valoare azi uriașă. Fiu al unui bo­gat negustor de țe­să­turi din breasla acelor kupiecestvo ca­re au contribuit de­ci­siv în sec. XIX la dez­vol­tarea industrială a Ru­siei, Serghei era al treilea din cei 10 co­pii ai familiei, crescuți cu gu­ver­nante germane și profesori francezi, înainte de a fi trimiși la școli din străinătate. Singurul din­tre cei 6 băieți care a rămas să studieze acasă, alături de surori, a fost el, fiindcă era bolnăvicios, bâlbâit și timid. Cu voință și per­severență și-a în­vins prin exerci­ții fizice și de dicție handica­purile, astfel în­cât, la 19 ani a plecat și el la o școală de comerț din Germania, de­venind ceea ce azi se numește un bun ma­nager. Frații îi erau mo­del nu doar în pro­fe­sie, ci și în plăcerea de a colec­țio­na obiecte pre­țioase: cel mai mare, Nikolai, cumpăra artă ve­che și argintărie rusească, Piotr – pasionat de an­tichități și artă ex­trem-orien­tală – a adunat 45.000 de piese pentru ca­re a fondat un muzeu, Dimi­tri – bibliofil și îndrăgostit de pictura flamandă – a achizi­țio­nat din partea lui de moștenire ca­po­do­pere cu care și-a împo­do­bit conacul din Arbat, iar Ivan, fra­­­tele cel mic, s-a ocu­pat cu ne­goț de acuarele și gra­fică franceză, păstrându-și doar ce-i plăcea mai mult. Datorită aptitudinilor co­mer­ciale Serghei ajunge mâna dreaptă a tatălui său în afaceri iar după moartea acestuia, condu­că­torul firmei. Cu o capacitate ne­obișnuită de a an­ticipa tendințele pieței, sporește mereu averea fa­miliei și ajunge un oligarh, cu lungi perioade de stat în marile capitale din Vest. La Paris cu­noaș­te mulți pictori și ne­gustori de tablouri de la care cumpără artă moder­nă nu cu gândul la valoa­rea investiției, ci fiindcă îi plăcea, ba chiar se îm­prie­tenește și susține cu bani tineri artiști în al căror talent credea. Avea probabil și un ochi special, exersat în comerțul cu țesături, pentru culori și motive noi, un tip de sensibilitate pe gus­tul unei epoci viitoare. După căsătoria cu Lidia cea frumoasă, bogată și cultivată, achizițio­nează palatul prințesei ruinate Trubețkoi (cu prințesă cu tot) și îi umple pereții cu tablouri ale pictorilor ce vor revoluționa arta secolului XX. Dramele nu-i oco­lesc însă familia: dintre cei patru copii ai cuplului, cel mic se si­nucide la 17 ani iar penultimul moare de o tumoră pe creier la 23. Și Lidia se stinge prematur, în 1907, la 42 de ani. Fugit după Revoluție la Paris, recăsătorit și cu urmașii împrăștiați prin lume, cel mai firav dintre frații colec­țio­nari Șciukin le supraviețuiește tuturor, până la 82 de ani. Despre meritele acestui om, în a cărui viață s-au împletit pasiunea pen­tru artă, intuiția, genero­zi­tatea și istoria, nu s-a putut vorbi cu ade­vărat în patria lui decât după 1991.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian