Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Primăvară, în Grădina Botanică – PETRONELA CAMEN-COMĂNESCU: „De cum dă primăvara primele semne, simt cum sufletul meu parcă o ia la fugă și îmi tot spune «Hai! Hai în pădure!»”

– doctor în biologie, biolog principal la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București –

La greblat, în inima Bucureștiului

– Doamnă Comănescu, sunteți mai-marele unuia dintre cele mai frumoase spații verzi ale Bucureștiului, mult îndrăgit de iubitorii naturii. Cum așteptați primăvara?

– Un biolog, la orice Grădină Botanică, este în ace­lași timp grădinar, cer­cetător, dar și profesor. Pen­tru că primăvara este anotimpul în care natura revine la viață, grădinarul din mine se preocupă în pri­mul rând să curețe gră­dina, să o pregătească pen­tru un nou ciclu de viață. În anul acesta, cam­pania nu­mită „Curățenia de Pri­mă­vară” va aduce împreună câteva sute de voluntari care ne vor ajuta să pre­gă­tim grădina.

Tot acum, colegele noas­tre de la seră s-au apucat deja de răsaduri. Zeci de mii de semințe minuscule așteaptă să fie semănate, pentru ca micile plante să decoreze cât mai curând diverse colțuri ale grădinii. Într-o grădină este mereu de lucru, în orice anotimp, dar primăvara se aglomerează mai multe activități care trebuie rezolvate într-un timp cât mai scurt. Vă dați seama cum se înmulțesc acestea, când ne referim la o grădină botanică, întinsă pe o suprafață de sute de ori mai mare decât o grădină obișnuită și care presupune reguli mai stricte de cultivare și îngrijire a tuturor plantelor. În muncile de primăvară nu există amânări.

– Grădina Botanică din București pare să cuprindă în largul ei oceane de plante. Ați putea lăuda câteva dintre ele?

– Fiecare grădină botanică are specificul ei. În funcție de ce colecții de plante adăpostește, acestea sunt prezentate publicului sub diferite forme. Noi avem colecții atât în spațiile exterioare, cât și în sere. Rosarium este, de pildă, un sector foarte în­dră­git de vizitatori, pentru că prezintă parfumata și co­lorata lume a trandafirilor, aici fiind plantate peste 200 de soiuri. Grădina Bunicii pune la dispo­ziţia vizitatorului un model de grădină tradiţională ţărănească, îi trimite pe adulţi în trecut, la gră­dinile pe care bunicile le îngrijeau cu atâta pricepere şi unde creşteau laolaltă legume, flori, plante aro­matice şi plante medicinale. Avem și Aleea Mag­noliilor, atât de spectaculoase acum, când înfloresc. Unele plante, mai ales cele din flora țării noastre, sunt aduse din natură. Celelalte provin din semințe ob­ținute din schimburi inter­naționale, între gră­dinile bo­ta­nice și, destul de rar, sunt achizițio­nate din comerț.

Poveștile fermecate ale grădinii

– Lumea plantelor e plină de povești… omenești. Se spune că împărtășesc și ele sentimente de prietenie și afecțiune, dar și de duș­mănie și invidie. Este ade­vărat?

– Relațiile dintre plante sunt similare cu relațiile din­tre oameni. În comuni­tățile lor, anumite plante se susțin reciproc, în timp ce altele nu se înțeleg. La fel ca oamenii, ele concu­rează pentru resurse, spațiu și hrană. Acest lucru se poate vedea foarte ușor într-o grădină. Plantezi primăvara cu drag și grabă anumite plante alături, pentru ca apoi să observi cu tristețe că ele rămân pitice și anemice, că nu le merge bine deloc. Mai ales dacă aveți o grădină mică, în care plantele sunt semănate unele lân­gă altele, visele noastre se spulberă ușor. Există anumite plante „uciga­șe” care produc substan­țe chimice otrăvitoare care pot afecta sau chiar omorî alte plante. Nu­mele lor este alelopate și își depozitează armele chimice în frunze și în rădăcini, în flori, în fruc­te, semințe sau chiar po­len. Omul a învățat însă să folosească aceste substanțe chimice în sco­puri benefice, prin utilizarea lor ca erbicide naturale sau pesticide. În mod surprinzător, cea mai cunoscută plantă de acest fel este nucul, arborele preferat al romanțelor. Toată lumea știe că sub nuc nu crește nimic. La fel ca el se comportă și floarea-soarelui și sorgul care sunt capabile să suprime creșterea unui număr mare de alte plante, cu puterile lor chimice. Broccoli poate fi și el încadrat în romanele polițiste din lumea plantelor, pentru că își ucide chiar rudele cu otrava lui (varză, gulii etc). Castraveții și roșiile sunt delicioase împreună în farfurie, dar nici lor nu le place să crească prea aproape unele de altele.

Există însă și reversul medaliei. Multe plante sunt buni companioni, vecini de treabă, ajutându-se între ele să supraviețuiască sau să crească să­nătoase. „Cele trei surori” – porumbul, dovleceii și fasolea – sunt probabil cel mai cunoscut exemplu de plante diferite, care se descurcă foarte bine când sunt plantate în apropiere. Între flori, gălbenelele sunt generozitatea întruchipată, având un suflet de aur, ca cel topit în petalele lor. Ele pot fi cultivate lângă orice plantă de grădină, respingând dăunătorii care atacă rădăcinile, în special la roșii. Morcovii, mărarul, pătrunjelul atrag insecte benefice – bubu­ruze și păianjeni – care se hrănesc cu dăunătorii plan­telor. Poveștile fermecate ale grădinii… Și exem­plele pot continua…

– Doamnă Comănescu, să îndrăznesc să cred că plantele comunică între ele?

– Chiar dacă pare ciudat, plantele comunică între ele, mai ales când sunt atacate. Ele produc semnale chimice care sunt transmise pe două căi: prin aer și prin sol. Și arborii vorbesc între ei. Nu ca oamenii, dar comunică printr-o simbioză cu fungii (ciupercile) din sol, folosind rădăcinile ca intermediari ce împrăștie rapid „știrile”. Aceste ciuperci operează ca fibra optică a cablurilor de internet, formând o rețea similară între arbori. În cazul în care un arbore este atacat de insecte, el va secreta substanțe chimice împotriva inamicilor. În vecinătate, arborii din aceeași specie vor începe și ei să secrete aceleași substanțe, protejându-se de eventualul atac.

Atunci când comunică deasupra solului, plantele folosesc substanțe chimice speciale, numite substan­țe volatile. Acestea sunt emise în aer și ajung la plantele din apropiere.

Arborii chiar se iubesc între ei și au grijă unii de alții. S-a demonstrat că plantele din aceeași specie „își ajută” rudele din apropiere. În zona rădăcinii, există un puternic schimb. Astfel, un ciot de copac, al cărui trunchi a fost tăiat, rămâne în viață datorită schimburilor cu copacii din vecinătate.

Dar trebuie să vă mai spun că poate exista o comunicare chiar între oameni și plante. Plantele se ataşează de oameni, le este dor de ei, când aceştia pleacă de acasă, pot reacţiona la gândurile lor. Toate acestea au fost demonstrate deja, prin multe ex­pe­riențe de laborator. Se știe, de asemenea, că plantele iubesc muzica, mai ales muzica clasică, aceasta stimulând, se pare, creşterea şi înflorirea lor.

Spitalul verde

Foto: Shutterstock

– Ce sfaturi aveți pentru iubitorii de plante, care și-ar da și sufletul pentru ca florile lor să fie frumoase și sănătoase?

– Fiecare plantă are nevoile ei legate de umi­ditate, lumină, căldură şi, de ce nu, iubire? De aceea, atunci când ne hotărâm să ne apucăm de grădinărit, trebuie mai întâi să ne informăm despre nevoile fiecărei specii în parte. Mulţi iubitori de plante îşi aduc „odraslele” la noi, la Grădina Bo­tanică, pentru că nu ştiu din ce cauză acestea tân­jesc, suferă în mod vizibil, le cad frunzele, se usucă şi, în cazuri mai grave, chiar mor. De cele mai multe ori, este vorba despre excesul de dragoste şi lipsa de informare. Mulţi cred că dacă le udă în fiecare zi, cu multă apă şi le iubesc, ele vor creşte sănă­toase. Iubirea este foarte importantă, dar plantele au necesitățile lor, care trebuie îndeplinite. O plantă care crește în zone cu temperaturi crescute și umiditate redusă va muri în scurt timp dacă o udăm în exces. De asemenea, mulți doresc să aibă plante decorative cât mai exotice, pe care le cumpără fără a ști despre ce nevoi au ele și, deseori, uită să le ude sau atunci când le udă, pun foarte multă apă, care apoi rămâne în farfuria ghiveciului. O mare parte din aceste plante provin din zone tropicale, au ne­voie de umiditate atmosferică crescută, dar o umi­ditate moderată în sol. Plantelor nu le place ca apa să stagneze în pământul din ghiveci sau în farfuriuța de sub acesta. Ca să închei, este im­portant să iubești plantele, dar și mai im­portant este să le cunoști, pentru a le oferi exact con­dițiile de care au nevoie. Așa te poți bucura de toată frumusețea lor.

– Ce semne ne spun că o plantă este bolnavă?

– Cel mai important este să le observi mereu, să te uiți des și cu atenție la ele și să depistezi dacă ceva nu este în regulă. Poți observa dacă frunzele au început să se usuce sau dacă au pete pe ele, dacă pe spatele lor sunt punctulețe fine, ce pot apărea în urma atacului de păianjen, dacă apare un fel de pâslă albă, în diferite zone pe plantă, dacă găsești pe ele substanțe lipicioase etc. Toate acestea sunt semne de suferință a plantelor.

– Un coleg de redacție ne-a spus o poveste cu adevărat fabuloasă despre un brad bătrân, care începuse să se usuce, dar l-a salvat cu medicamente de la Grădina Botanică. Oferiți și consultații pentru copaci?

– Există oameni pentru care plantele reprezintă un sens al vieții lor. Ei trebuie ajutați. Există numeroase boli și nenumărați dăunători în natură și un nespecialist se descurcă mai greu să pună un diagnostic și să aplice un tratament. Cum să nu-i ajutăm? Pentru a fi siguri că-și vor salva plantele atât de iubite, le sugerăm să apeleze la specialiștii Grădinii Botanice. Ne puteți contacta direct, făcându-ne o vizită, sau ne puteți scrie pe adresa de e-mail: [email protected] Vă stăm la dispoziție cu mare drag și vă ajutăm oricând să vă salvați prietenii verzi.

Coronița din frunze de stejar

– Profesia dvs. vă ține legată per­manent de natură. Dintre puz­deria de plante pe care le îngrijiți, există vre­una anume, de care să vă fi legat sufletul?

– Iubesc arborii. Sunt plante cu viață lungă, ce înfruntă deseori furia naturii și ies învingătoare, de cele mai multe ori. Am crescut aproape de pădure și mi-e dor în fiecare zi de ea. Atunci când intru într-o pădure, îi simt puterea, şi mergând prin ea, mă încarc de energie pozitivă. Copacii îmi dau un sentiment de liniște. Simt deseori nevoia să îmbrățișez un copac sau să stau în preajma lor. După cum am mai spus, mi-am petrecut o mare parte din copilărie în pădure, pe dealuri, pe lunci. De primăvara devreme și până toamna târziu, hoinăream după flori, după ciuperci, după fructe de pădure. Îmi place dulceața de fragi, dar nu pot uita câtă migală este să culegi aceste fructe mici. Și pentru că toate aceste experiențe m-au marcat profund, de cum dă primăvara primele semne, simt cum sufletul meu parcă o ia la fugă și îmi tot spune „Hai! Hai în pădure!”. Sunt sigură că ceea ce sunt azi este rezultatul clipelor petrecute în natură, al unei copilării de vis, perioadă în care am început să cunosc lumea din jurul meu, cu toate tainele și lucrurile ei atât de minunate.

Tatăl meu este cel care mi-a insuflat această dra­goste pentru tot ce este viu în jurul nostru. Mer­geam în week-end-uri împreună pe dealurile din jurul micului orășel în care m-am născut. Îmi arăta plantele și îmi spunea la ce pot fi folosite, îmi po­vestea despre ele tot ce știa, cum se numesc, unde anume le place mai mult să crească, dacă sunt bune pentru tratarea vreunor afecțiuni și boli. Mer­geam cu el de multe ori după ciuperci și m-a învățat să le deosebesc pe cele bune de cele otrăvitoare. Îmi amintesc cu drag că la sfârșit de an școlar, la ser­barea de premiere, eram singura din clasă cu co­ro­niță din frunze nobile de stejar. Mergeam îm­preună cu tata să le culegem și mama mi le cosea una de alta și le dădea o formă de coroniță. Era ca un fel de ritual și eram foarte mândră de coronița mea deosebită.

Foarte mult în devenirea mea, chiar în alegerea meseriei, au contribuit și vacanțele la țară, petrecute la mătușa mea. Mergeam pe vremuri la strâns fânul, la culesul prunelor, cu oile, dar foarte des, ne jucam afară cu alți copii, desco­pe­ream lumea din jurul nos­tru, iscodeam fiecare colț de pădure sau de poiană. Dacă închid ochii, văd și acum cu mare exactitate grădina din deal și pajiștea cu flori pe care alergam cu verii mei. Știu și acum ce flori creș­teau într-un anume loc și care sunt cele care iubeau marginile cărărilor. Acele momente au rămas înscrise pe veci în memoria mea afectivă.

Elogiu buruienilor

– Ca biolog ați avut șansa să vă apropiați de plante nu cu ochiul co­pi­lului, ci cu rigoarea omu­lui de știință. Ce taine ați descoperit, ce v-a impre­sio­nat cel mai mult din lumea plantelor?

– Puterea de adaptare a unor plante m-a uimit în­totdeauna. Știu că de multe ori, le numim plante inva­zive, simple buruieni, şi încercăm să le ţinem de­parte, să scăpăm prin toate mijloacele de ele, dar este impresionant cum ele reuşesc să supravie­ţu­iască în condiţii neprielnice. Este impresionant cum își dezvoltă strategii ex­traor­dinar de inteligente, le­gate de mediul în care trebuie să trăiască, legate de modul de înmulțire și de îm­prăștiere a semințelor.

– Ați învățat ceva de la plante, doamnă Co­mă­nescu?

– Am învăţat de la plante să mă bucur de clipa prezentă, să mă bucur de razele soarelui, de adierea vântului, de picăturile de ploaie. Am învățat că vorbele nu sunt cel mai important mod de comu­ni­care. De cele mai multe ori este de ajuns să privești, să vezi și să simți, ca să înțelegi lucrurile.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian