Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Dr. PAULA POPIEL – echipa științifică „LIFE”: „Nu recomand așa-numita mărire a imunității după ureche”

În plină epidemie de coronavirus, izolați la domiciliu și cu stare de urgență declarată, panica ne cuprinde încet, încet. Iar ape­lurile la calm vin într-un zgomot de fundal atât de puternic, încât au mai degrabă efectul opus. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de specialiști care să ne sfătuiască, să ne învețe cum să trăim în această perioadă. D-na dr. Paula Popiel este medic alopat de formație, dar lucrea­ză și în domeniul me­dicinei naturale, ceea ce-i conferă o viziune amplă asupra sănătății. I-am adre­sat câteva întrebări, me­nite să ne ajute să depă­șim acest moment dificil prin care trecem cu toții.

– Doamnă doctor, suntem în plină pandemie de Covid-19. Orice sfat de apărare în fața bolii este binevenit. Măsurile recomandate de auto­rități sunt suficiente? Pe care din ele ne-o reco­mandați în mod special?

– În primul rând, să respectăm regulile de igie­nă: spălatul mâinilor și dezinfectatul lor regu­lat, păstrarea unei distanțe de 1,5 metri față de alți oameni atunci când suntem în public. În spa­țiile publice închise, purtarea corectă a măștii este obligatorie!

– Este o întreagă controversă legată de pur­tarea măștii. Pe care dintre tipurile existente să-l preferăm?

– Eu port o mască chirurgicală simplă, pe care pun, o dată la 10-15 minute, câte două pică­turi dintr-un amestec de uleiuri volatile integrale. Sunt convinsă de eficiența măștii chirurgicale, pentru că principalul vector de transmisie a bolii sunt particulele de salivă infectate cu Covid-19. Aceste particule sunt răspândite atunci când tușim, strănutăm sau chiar vorbim.

– Se afirmă că masca chirurgicală are eficiență de 50% în prevenirea infectării.

– Este enorm să reduci chiar și cu 10% riscul infectării, deci 50% prevenție e mai mult decât bine. Iar gradul de protecție crește uimitor de mult prin aplicarea pe mască a uleiurilor esenția­le integrale.

– Ce uleiuri esențiale ne recomandați să pu­nem pe măștile de protecție?

– Eu folosesc uleiurile de salvie și de mentă, deoarece au efect antiviral puternic inclusiv con­tra coronavirusului. Există studii de medicină experimentală ce demonstrează că aceste două uleiuri reduc rata de infectare, dar și viremia atunci când subiecții au fost deja infectați. În plus, salvia și menta sunt ușor de suportat pe mas­că pe termen lung, deoarece facilitează respi­rația și foarte rar dau reacții adverse. Este însă important să folosim doar uleiuri volatile inte­grale, fără adaosuri chimice care să pună în pericol sănătatea.

– În toate bolile, imunitatea joacă un rol important, cu atât mai mult în contextul Covid-19. Cât de puternică trebuie să fie imunitatea încât să facă față unui virus necunoscut și care a provocat deja zeci de mii de decese?

– Vă voi răspunde cu un citat din profesorul Katherine Kedzierska, medic la Spitalul Univer­sitar din Melbourne. Este unul dintre primii sa­vanți care au studiat pacienții vindecați 100% de Covid-19 și afirmă: „Deşi Covid-19 este cauzat de un virus nou, în cazul unei persoane care nu are alte boli, reacţia unui sistem imunitar robust asupra diverselor celule este asociată cu recu­perarea clinică, în mod similar cu ceea ce obser­văm la gripă”. Într-adevăr, persoanele cu imuni­tate bună nu fac infecția cu Covid-19 sau, mai frecvent, nu prezintă niciun simptom, chiar dacă au contractat virusul. Din păcate, nu toată lumea are o imunitate de top. Nu recomand însă în niciun caz așa-zisa mărire a imunității după ure­che. Știu că unii iau deja doze enorme de vita­mine de sinteză, echinacea, eventual, și ceva medicamente alopate, fără prescripție. Mesajul este: opriți-vă din această nebunie!

– Pot fi vitamina C și echinacea periculoase pentru sănătate?

– Vitamina C de sinteză, luată cu pumnul, nu va îmbunătăți sănă­tatea. În schimb, pe termen scurt, va da diaree, iar pe termen lung, calculoză renală. Eu recomand vitamina C din surse naturale, cum ar fi acerola sau măceșele, luate în doze raționale. Personal, prefer așa-numita Vitamina C Alcalină, care mai conține minerale și oligoele­mente necesare imunității. Echina­cea este un stimulent puternic al producției de anticorpi în organism, dar acest lucru poate fi periculos în infecția cu Covid-19. Aceasta, deoarece complicațiile pulmonare grave ale acestei viroze țin de un răspuns imunitar prea puternic al organismului. Și exact de o supraproducție de anticorpi nu are nevoie un organism foarte „turat” imunitar!

– Atunci, să nu luăm niciun fel de stimu­lente imunitare?

– Ideea de imunostimulare se mai folosește încă, intrând în limbajul comun cumva, dar este depășită. În colectivul Life, am pus încă de anul trecut la punct un produs de echilibrare a imu­nității pe care l-am numit Astragal 10 Max. Con­ține un extract foarte puternic din Astragalus, care reglează imunitatea. Iar reglarea imunității e esențială în tratarea infecției cu coronavirus!

– Astragalus este folosit cu succes în spita­lele din China, la pacienții cu Covid-19. Ați avut intuiția să-l produceți cu un an înaintea pandemiei!

– Mi-ar plăcea să vă răspund afirmativ, dar la Astragal 10 Max nu e vorba de intuiție. Pur și simplu, suntem la curent cu studiile științifice despre efectul unic al polizaharidelor din această plantă, în tratarea bronșitelor și a pneumoniilor virale. Apoi, se știe că extractul de Astragalus este foarte eficient în activarea imunității. Și mai important este faptul că el nu permite sistemului imunitar să-și atace propriul organism, mai exact, țesuturile sistemului respirator. Or, con­form observațiilor pneumologilor italieni și chi­nezi, care sunt în prima linie de luptă cu Co­vid-19, cea mai gravă problemă este inflamarea țesutului pulmonar din cauza suprareacției siste­mului imunitar.

– Așadar, recomandați Astragal 10 Max și pentru tratamentul infecției cu Covid-19?

– În privința tratamentului infecției cu Covid-19, Astragal 10 Max poate avea rol adjuvant, la tratamentul medicului specialist. Medicamentele antivirale pe care le recomandă medicul trebuie administrate cu strictețe. Expe­riența chineză arată o colaborare ex­celentă între combinația de plan­te regăsită în Astragal 10 Max și medicația de sinteză.

– Obligativitatea de a sta izolați în case cu săptămânile reprezintă pentru mulți oameni o problemă grea. Ce le recomandați pacien­ților dvs.?

– Nu doar imunitatea, ci și sis­temul cardio-vascular sau nervos sunt afectate de emoțiile negative și sedentarism, care pot fi asociate izolării îndelungate. De aceea, atunci când suntem în casă, nu vom rămâne cu orele în fața televi­zorului sau Internetului. Pacienților mei le recomand exerciții fizice simple, de trei ori pe zi, cât sunt în izolare. Activități cum ar fi curățenia zilnică, reorganizarea dulapurilor sau mersul la cum­părături sunt adevărate medicamente pentru echilibrul interior. Apoi, somnul nocturn de bună calitate este foarte important.

– E destul de dificil să ai un somn odihnitor în acest climat de panică!

– În caz de insomnie, cel mai bine func­ționează asocierea dintre planta Griffonia și complexul de vitamine B. Iar în caz de depresie, recomand combinația dintre Extractul de Sună­toare și complexul B.

– Ce altceva ne prescrieți, în afara plantelor medicinale, pentru echilibrarea emoțională?

– Un remediu puternic împotriva anxietății și depresiei este facerea de bine. Altruismul este un remediu fenomenal, inclusiv la vremuri de criză!

Produsele amintite în acest articol pot fi comandate la tel. 0736/37.15.16 sau online, pe www.life-bio.ro

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian