Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Când poporul stă acasă…

Din câteva în câteva zile, un oficial al statului român apare, grav, la televi­zor, și ne cere să avem răb­dare, să rămânem în case. În­țe­legem situația de urgență și rămânem în izolare. Timp în care, pentru că noi nu putem face nimic, ne lăsăm pe mâna autorită­ților și a serviciilor din prima linie, de la care așteptăm să ne scoată la liman. Nu e ușor: perspectivele bugetare nu erau roz nici înainte de pandemia de COVID-19, iar acum, cu 1 milion de oameni aflați deja pe listele de șomaj, după nu­mai o lună de restricționare a deplasării, perspectivele sunt și mai pesimiste. Nu știm cum va arăta lumea în care ne vom întoarce după „distanțarea socială”, dar nu avem încotro și rămânem în case, ca să dăm timp sistemului medical să lupte cu perfidul coronavirus.

Dar ce fac unii dintre aleșii noștri, profitând de starea de urgență care ne împiedică să ieșim în piețe la proteste? O fostă șefă a PNL-ului, bunăoară, n-are o ocupație mai bună, în timp ce lumea stă în case, decât să caute subterfugii le­gale pentru detenția la domiciliu a celor cu pedepse sub 7 ani de închisoare. Ta­man când oamenii se simt închiși între patru pereți ca niște infractori, parla­men­tarii din Camera Deputaților votează pentru îmblânzirea pedepselor celor din închisori! Altă bizarerie sunt aplicațiile de achiziții publice făcute zilele acestea de primărie. Criza stă să măture totul în țară, iar primarilor noștri le arde de băncuțe în parcuri (care sunt închise pe durata stării de urgență), de tot felul de panouri în stațiile de autobuz, de lumini și luminițe. Bani aruncați pe geam, când spitalele stau la mila donațiilor publice, iar unii oameni se gândesc ce vor pune pe masă, peste câteva luni de zile. Ba mai mult, alții alocă bugete generoase unor campanii de imagine pe televiziuni! Sunt și primari cu capul pe umeri, care au anulat deja toate evenimentele pu­bli­ce programate peste an și au mutat banii la spitalele pe care le finanțează. Nimic de zis. Dar celorlalți, celor care profită cu nesimțire de criză, ca să-și îm­bo­gă­țeas­că acoliții, de ce nu le bate nimeni obra­zul, la ore de maximă audiență? Lor de ce nu li se zice să stea naibii acasă? Celor care poluează Bucureștiul de ce nu li se ia urma, că tot a ieșit armata cu blin­date și cu pușcoace pe stradă? Cei care rad pădurile României, de ce nu sunt opriți de filtrele de poliție? Sunt prea ocupate autoritățile cu declarațiile pe pro­prie răspundere ale oamenilor care ies, cu groază, la muncă, în aceste zile? Dacă vrea liniștea de care are nevoie ca să treacă țara peste criza aceasta epi­de­miologică, Guvernul Orban trebuie să facă un pic de ordine în jur. Am înțeles că trebuie să stăm în casă, dar nici să ajun­gem să ne urcăm pe pereți de nervi!

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian