
Una dintre zonele greu lovite în această perioadă de măsurile luate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 este şi cea muzicală. Zeci de mii de concerte au fost anulate la nivel global, iar artiştii, compozitorii şi textierii s-au trezit, brusc, în „şomaj tehnic”. În România, 80% din veniturile lor sunt realizate din prestații „pe viu”, în direct, în cadrul concertelor care, în următoarele luni, nu se vor mai organiza. Ca să nu dispară de pe piaţă, muzicienii români au cerut ajutorul Ministerului Culturii, pentru ca, în perioada stării de urgență, să introducă o reglementare prin care posturile de radio și tv autohtone să difuzeze zilnic, în proporție de minimum 50%, muzică românească. Constrânși, și ei, la izolare la domiciliu, biruiți de dorul cântărilor și al publicului dezlănțuit, așteaptă cu nerăbdare sfârșitul epidemiei și primele concerte în aer curat.
Smiley: „Semănați încredere acolo unde bolile şi veștile împrăștie doar frică şi slăbiciune!”
Smiley s-a autoizolat încă din 14 martie la Cernica, nu departe de București, lângă lacul cu același nume. Și-a luat cu el și doi colegi de la HaHaHa Production, pe Şerban Cazan şi Lucian Nagy. Toţi trei au fost împreună în America, la Los Angeles, unde au făcut câteva înregistrări, şi s-au întors cu două săptămâni mai devreme decât planificaseră, speriaţi de viteza răspândiri coronavirusului. Au intrat de bunăvoie în autoizolare, dar şi-au ţinut la curent fanii în toată această perioadă pe Facebook sau Youtube. Au cântat, au văzut filme, au ascultat muzică, au gătit, au făcut curăţenie şi nu şi-au pierdut nicio clipă optimismul. „Aş vrea să fac un apel către voi, cei curajoși şi încrezători: faceți diferența şi alegeți să semănați încredere acolo unde bolile şi veștile împrăștie doar frică şi slăbiciune!”, a spus Smiley, care a depăşit cu bine perioada de 14 zile de autoizolare la domiciliu.
Dar distanţarea socială are şi părţile ei bune, zice Smiley, care şi-a făcut zilele acestea un nou prieten. „Viața mea se desfăşoară cu încetinitorul. Deşi stau în aceeași casă de vreo cinci ani, acum parcă o văd cel mai bine… Am timp. Pe motanul ăsta îl văd tocmai azi, deși nu pare la prima vizită. Nu știu al cui e, eu stau în pădure, am un singur vecin căruia îi cunosc animalele de companie. Motanul ăsta trecea azi pe gard, cu coada foarte sus. M-am luat după el ca să-i fac o poză. Arăta ca un leu. Nici nu m-a băgat în seamă, doar a grăbit pasul arogant. Şi a dispărut… Apoi, peste două ore, l-am văzut la poartă. Stătea ca şi cum era de-al casei, deloc speriat, m-a lăsat chiar să mă apropii de el. L-am fotografiat, l-am atins şi m-am gândit că poate e al meu… deşi, eu, unul, nu-mi aduc aminte absolut nimic…”.
Irina Rimes: „Reconectați-vă la voi înșivă”

Cea mai pe val cântăreață din România a ales să stea acasă în București, deși ar fi avut opțiunea să plece în Basarabia, la familia ei. Izolarea nu o deprimă deloc pe Irina. Desenează și comunică pe internet cu fanii ei. „Acasă e bine! Stăm acasă și respirăm un pic, prea agitată era perioada în care trăiam; folosiți momentul acesta pentru a vă reconecta la voi înșivă, la familie, cu liniștea, cu studiul, cu orice vă definește”, scria pe pagina ei de socializare.
Irina a trebuit să-şi amâne două concerte în afara ţării, la Londra şi Dublin, dar ca să nu îşi „iasă din mână”, pe 30 martie a realizat un concert live, transmis de acasă, împreună Nika (Nicoleta Gavriliță), o altă solistă din Basarabia, stabilită în România. Peste 9000 de oameni au urmărit de la domiciliu, pe Youtube, concertul lor live. Creativitatea și inspirația nu țin seama de virus. Când răul va trece, muzica se va răzbuna pentru perioada de carantină și va celebra viața, în acorduri imperiale.
Flavius Buzilă :”Ca o apă cristalină stau acasă-n carantină”

Plictisit peste măsură de izolare, Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, s-a apucat să cânte şi să înregistreze un nou videoclip… în baie. Cameraman i-a fost chiar soţia. Rezultatul – o melodie scurtă și plină de umor, care surprinde foarte bine situaţia actuală: „Ca o apă cristalină/ stau acasă-n carantină/ şi-am aşa un chef dă ducă/… Ca o apă cristalină/ s-o dus preţul la benzină/ şi-am făcut un plin mă, vere,/ numa că n-am unde mere…”. Melodia, făcută mai în glumă, mai în serios, a avut un succes neaşteptat: 500.000 de vizualizări, în 24 de ore! „Nu credeam că apa cristalină e așa de căutată în carantină, sincer! No, faceți-mă să înțeleg: io-s nebun că l-am făcut, sau voi că vă uitați?”, scrie pe pagina de Facebook.
Lăsând însă gluma deoparte, trupa Hara s-a implicat patriotic în lupta cu virusul şi a lansat şi o campanie umanitară – „Stăm acasă. Dar nu stăm degeaba!. De peste 10 ani, noi, cei din Asociația HARA, am creat proiecte culturale, de educație şi sociale, peste tot în ţară, şi chiar şi în străinătate, şi ne-am implicat direct în zeci de cauze caritabile! A venit momentul să le fim acum alături lor, celor care duc greul acestei lupte, expunându-se în permanenţă pe ei și pe familiile lor la contaminare! Scopul campaniei este să strângem cât mai multe fonduri, pentru a veni în ajutorul cât mai multor medici și asistente medicale, cu materiale şi aparate absolut necesare! Haideți alături de noi, haideți alături de ei! Ajutându-i pe ei, ne ajutăm de fapt pe noi toți! Stăm acasă. Dar nu stăm degeaba!
Cont donații: RO78RNCB0285054469060001 BCR
Asociația HARA (cu mesajul «nu stăm degeaba»).”