
Dragoste și gingășie
– Când oamenii se îndrăgostesc, nu doar sentimentele se aprind și ard cu vâlvătaie, ci se pornește și un dans nebun al hormonilor. Adevărați stăpâni ai emoțiilor noastre, ar fi minunat să-i cunoaștem și să știm să îi folosim –
Analizată prozaic, o relație de iubire se compune din trei faze: libido, atracție, unire în cuplu. Iar fiecare dintre ele este dirijată nu de emoții, ci de hormoni: dopamina și serotonina determină îndrăgostirea, oxitocina și vasopresina mijlocesc legătura dintre cei doi iubiți, și testosteronul împreună cu estrogenul inflamează libidoul. Toate aceste componente concură la atingerea scopului dictat de evoluția speciei: înmulțirea. Și pentru ca ea să se petreacă în condiții optime, este necesar ca părinții să rămână „în echipă”, până când urmașii vor fi capabili să-și asigure supraviețuirea pe cont propriu. Dar să detaliem puțin. Testosteronul este considerat hormonul libidoului, atât la bărbați, cât și la femei. Nivelul lui poate fi crescut prin activități sportive. Estrogenul intensifică apetitul sexual al femeii, mărind șansa de apariție a unei sarcini. În etapa îndrăgostirii, intră în joc alți hormoni. Dopamina activează centrul recompensei din creier, astfel încât iubirea ne transpune într-o stare euforică. În schimb, secreția de serotonină (supranumită „hormonul fericirii”) este destul de redusă la cei îmbătați de dragoste – la fel ca la persoanele cu tulburări obsesiv-compulsive. Printre altele, serotonina are rolul de a regla durata actului sexual.
După orgasm, hipofiza secretă prolactina, care face să dispară treptat excitația, oferindu-le în special bărbaților răgazul de care au nevoie pentru a se odihni, înainte de următorul raport sexual. Totodată, crește și cantitatea de oxitocină, hormon care creează sentimentul de tandră intimitate, ce urmează momentului de plăcere maximă. Dacă îndrăgostirea se transformă în iubire, oxitocina și vasopresina joacă un rol din ce în ce mai important, iar sub influența acestor neurohormoni, clocotul emoțional de la început cedează locul afecțiunii, precum și nevoii de ocrotire și mângâieri. Cercetătorii au testat eficiența unui spray nazal cu oxitocină la cupluri aflate în conflict și au constatat că partenerii purtau discuții mai constructive, nu mai evitau contactul vizual și își exprimau sentimentele mai deschis.
Chimia emoțiilor
Fără hormoni n-ar exista dorință, sex, sentimente de fericire. Iar esențială nu este concentrația fiecărui hormon în parte, ci reunirea lor într-o combinație corectă.
* Oxitocina – Cunoscută și ca hormonul mângâierilor sau al atașamentului, este secretată în cantități deosebit de mari în timpul contactului sexual, al nașterii, ca și în perioada alăptării. Combate stresul prin scăderea nivelului de cortizol, stimulează apropierea sufletească, încrederea și atașamentul între parteneri.
* Prolactina – Induce oboseala plăcută de după orgasm, secreția ei fiind (conform studiilor) de patru ori mai abundentă după momentul culminant al actului sexual decât după o masturbare. Ceea ce ar însemna că sexul „normal” oferă mai multă satisfacție.
* Testosteronul – Stimulează senzualitatea, dorința și excitația, favorizează orgasmul și starea generală de bine. La femeile aflate în menopauză, apetitul erotic pare să se accentueze, datorită nivelului relativ crescut de testosteron.
* Serotonina – Poate bloca excitația, provocând tulburări de comportament sexual. Cei ce urmează un tratament cu antidepresive (care măresc concentrația de serotonină în creier) se plâng că au raporturi sexuale prelungite, dar nefinalizate prin orgasm.
* Dopamina – A fost mult timp socotită ca un hormon generator de fericire. Astăzi, se știe că ea susține mai degrabă spiritul de inițiativă și motivația, dându-ne impulsul necesar pentru a ne implica în diverse proiecte. O concentrație redusă de dopamină ne face mai puțin activi.
* Endorfinele – Calmează durerea, sunt deci un analgezic produs de propriul nostru organism. Favorizează relaxarea în timpul actului sexual, în special la femei. Contribuie la sporirea satisfacției erotice, însă mai curând în cadrul unei relații bazate pe sentimente profunde, decât la o aventură îmbătătoare de o noapte.
Câteva cifre

17 ani aveau fetele la prima lor menstruație, cu un secol și jumătate în urmă. În zilele noastre, ele trăiesc acest eveniment important deja la vârsta de 13 ani – probabil din cauză că, de atunci și până azi, au adăugat destule kilograme la greutatea lor corporală. Ei da, străbunicile noastre erau mai suple…
1 – 2 milioane de ovule posedă fetițele în momentul nașterii lor. Căci femeile vin pe lume cu o anumită rezervă ovariană, adică un stoc de ovule, a cărui mărime depinde de ceea ce persoana respectivă a moștenit pe linie maternă. Această rezervă se împuținează de-a lungul unor decenii, cu fiecare ciclu menstrual. Când s-a epuizat, se instalează menopauza.
2,1% dintre bărbații trecuți de 50 de ani se confruntă cu un deficit de testosteron, care le creează diverse probleme fizice și psihice.
10 partenere (în medie) au bărbații în cursul vieții lor. La femei cifra este ceva mai mică: 5-6.
57% dintre europenii adulți se află într-o relație stabilă.
21% dintre bărbați și 15% dintre femei și-au înșelat măcar o dată partenera/partenerul.
Adevărat sau nu?
Alăptarea protejează femeile împotriva unei sarcini nedorite
Posibil. Prolactina stimulează lactația, reduce libidoul și blochează ovulația, astfel încât se poate spune că împiedică femeia să rămână însărcinată. Totuși e mai prudent să luați măsuri contraceptive.
Estrogenul previne demența
Nu este exclus. Se constată într-adevăr că femeile sunt mai frecvent afectate de demență la bătrânețe. O explicație ar putea fi și absența acțiunii protectoare a estrogenului.
Și femeile au testosteron în sânge
Da, însă mai puțin decât bărbații. Nivelul ridicat al testosteronului la femei se trădează prin semne ca: pilozitate pronunțată, cicluri menstruale neregulate și acnee.
Femeile pot rămâne însărcinate și în zilele menstruației
Se poate – dacă ovulația se produce înainte de termen sau femeia are o sângerare între menstruații. Spermatozoizii pot supraviețui până la cinci zile în aparatul genital feminin.
Sportul dăunează libidoului
Comoțiile cerebrale (ca acelea produse la meciurile de fotbal) pot leza hipofiza, ceea ce face ca bărbații să devină mai „leneși” în pat.