RUXANDRA CONSTANTINESCU (secretar general de redacție la „Formula AS”) – „Cel mai bun medicament este Dumnezeu”

Convorbiri cu ușa întredeschisă

– La mijlocul lunii mai, când primăvara se pregătește să lase loc verii, ușile după care am fost închiși s-au deschis și avem voie să ieșim afară din casă. Ești pregătită pentru libertatea care ne așteaptă, sau teama de boală îți mai bântuie mintea?

– La început, până pe la mijlocul lui martie, mi s-a părut interesant ce se întâmplă. Primele zile au fost chiar plăcute. Eram acasă, nu mai trebuia să iau zilnic orașul în piept, era totul perfect: liniște, trezitul fără ore fixe, o lene plăcută, cu care nu mă mai întâlnisem de mult. Prima săptămână nici n-am știut când a trecut. Lucram de acasă și asta era bine! Prietenii cu care vorbeam îmi împărtășeau starea. Nu mi se părea deloc că trăiesc o caznă. După 7-8 zile, am dorit însă brusc să sparg starea de „fortă­rea­ță” în care mă izolasem. Mi-amintesc cum am vrut să ies într-o seară la un mini-market din apro­piere, dar echiparea cu mănuși și mască, cârpa îm­bibată cu dezinfectant, pusă pe prag, toate astea m-au agitat în așa hal, încât m-a cuprins o teamă nebună și am renunțat. Da, mi-era teamă să ies din casă, unde mă simțeam protejată! Am ieșit a doua zi, pe lumină, și-am învins astfel pe deplin tea­ma de virus, de spații golite de lume, de vremea total neprietenoasă, vântoasă – în anumite zile. Frică ade­vărată nu mi-a fost deloc în această peri­oadă, deși cam toate canalele media nu făceau decât să sporească, prin imagini perindate ob­se­siv, prin informații exage­rate, spaima de îmbol­năvire și de moar­te. Prin contrast, imaginile cu Papa Francisc rugându-se într-o Piață San Pie­tro goală, preoții ortodocși purtând măști, la Mor­mântul Sfânt, în așteptarea Luminii Sfinte, apoi rugăciunile colec­tive de la ora 21 – un lanț uman virtual, pe toate meridianele pământului, nu puteau decât să ne redea Marea Speranță în Dumnezeu, cel mai bun medicament! Am fost pregătită deci pentru data de 15 mai, care pentru mine ar fi putut fi oricare altă dată! Iar în ceea ce privește boala, cum în a doua săptă­mână a Pos­tului Paștelui am primit împăr­tășania, cum să mă mai tem?

Stelele Magilor și Tigruța

– Crezi că te-ai schimbat în perioada de izo­lare? Ce-a fost bun și ce-a fost rău în ea?

– Îmi vine să zâmbesc! Cum să nu mă schimb!? Am trăit atâtea momente de re­velație, de bucurie, de frus­trare, de răzvrătire (împotriva mea, a lumii, a știrilor pe care le parcurgeam zilnic, vrând-nevrând), de rugăciune fier­binte… Tot în timpul ăsta am rupt prietenii, le-am reînnodat, am vorbit cu prieteni pe care nu îi auzisem de vreme bună, am întărit astfel valoarea priete­niei. Am constatat că am judecăți bune (am și gafat, deseori), că-mi funcționează bunul simț, că pot râde, că nu pot plân­ge, că mi-e dor. Lucruri bune au fost multe: am primit în pragul casei, de la preot, Paște (am crezut că mor de emo­ție când l-am văzut), iar în noaptea de Înviere (de la ora 21, am stat pe trep­tele casei, în speranța că vreo Lumină va fi purtată de cineva, ca s-o pot primi și eu. N-a venit nimeni, dar privind ce­rul în­stelat am zărit o grămadă de sate­liți plimbându-se agale, în șir in­dian, și am simțit că întăresc și ei seara Magilor de la Răsărit). Apoi am căpătat și Lu­mina. Atunci când nu mai speram s-o văd, a venit adusă de o prietenă.

Bine a fost și că am stat tot timpul cu Tigruța, pisicuța mea, care mă privea mirată că rămân zi de zi acasă, bine a fost și că mi-am amenajat curtea, cât o palmă, cu pansele, petunii curgă­toare și mușcate, lobelia, regina-nopții, salvie și garofițe… Bine a fost că am văzut filme bune, c-am ascultat multă muzi­că. Bine a fost că am putut lucra de acasă. M-am simțit utilă, ca o rotiță în an­grenajul care funcțio­nează de 30 de ani la „Formula AS”. Bine a fost și că Na­tura „a respirat”, în sfârșit, ple­nar, eli­berată de poluare. Bune au fost și bancurile care au cir­culat la nesfârșit pe rețelele de socia­lizare (am făcut cu toții, sunt convinsă, terapia râsului, atât de des invocată de psiho­logi). Rău a fost că au murit oameni. Deși, se zice, nimeni nu moare nici mai devreme, nici mai târziu, decât așa cum i-a hărăzit Dumnezeu. Rău a fost că mulți s-au îm­bolnăvit, au suferit, și-au pierdut locurile de muncă. Dar binele a pornit deja la drum.

– Care va fi primul lucru pe care-l vei face după „eliberare”?

– Primul lucru pe care-l voi face? Nu m-am gândit. Aș alerga spre un bazin cu apă, aș alerga la mare, la soare, la cald. Serios, după toată perioada aceasta de recluziune, ne-ar fi bună o vacanță adevărată.

Desigur, cea mai mare bucurie este să ne reîntâlnim prietenii, să ne îmbrățișăm, să aflăm că suntem mai mult decât niște voci înscrise în telefoane; apoi, să se deschidă terasele, căci pri­măvara abia ne-așteaptă. Cu ceilalți, aflați de­parte, vom împărtăși bucurii ca și până acum, în emoticoane, rânduri duioase, nealterate de vi­rusuri.