TIA ȘERBĂNESCU: „România s-a schimbat în bine, chiar dacă încă mai dezamăgește”

Analiza politică a lunii MAI

„Să rămânem prudenți!”

– Am trecut de la starea de urgență, deter­minată de pandemia de coronavirus, la starea de alertă. Sunt deja două săptămâni de la această schimbare de încadrare juridică și putem vedea că evoluția bolii este mult mai bună decât cea preconizată de specialiști. Nu era mai bine să ieșim de sub toate restricțiile, să fi dat drumul la economie și să ne fi reluat viața normală?

– Nu! Era firesc să facem așa cum facem, să avem o schimbare treptată, pentru că nimeni nu pu­tea anticipa cu exactitate modul în care se va răs­pân­di boala. Totodată, era necesară relaxarea re­stric­țiilor, pentru că lumea nu putea rămâne com­plet izolată încă o lună sau două, așa cum a fost în primele 60 de zile de la declararea pandemiei. În plus, economia nu mai rezista la o asemenea pre­siune. Pagubele sunt deja însemnate și încă nu cu­noaștem consecințele pe de-a-ntregul. Alte state au ridicat mai devreme restricțiile, ba au permis mult mai multe libertăți decât autoritățile române. Trebu­ie totuși să rămânem prudenți, căci îmbolnăvirile continuă într-un ritm constant, iar a nu mai ține brusc cont de nici o regulă s-ar putea să ne coste mai mult decât credem. Revenind la cazul nostru, guvernul Orban a permis redeschiderea unor afa­ceri și a prevăzut un anume sprijin pentru cele mai greu lovite dintre ele.

– La încheierea stării de urgență, premierul Ludovic Orban a prezentat în Parlament un plan de redresare economică a țării, care n-a fost foarte bine primit de către opoziție. Dvs. cum îl apreciați, vi se pare convingător?

– Premierul Orban a fost chemat la raport în Parlament, așa cum legislativul hotărâse odată cu pre­lungirea stării de urgență, și a fost nevoit să facă o dare de seamă cu privire la măsurile luate în cam­pania anti-Covid, cât și o serie de propuneri privind relansarea economiei. Evident că opoziția nu a fost mulțumită, nici de măsurile contra coronavirusului, nici de cele economice. Dar ăsta e rostul ei. Pe de altă parte, nici guvernul Orban nu putea veni cu vreo rețetă magică în rezolvarea crizei sanitare sau în preaîntâmpinarea crizei economice, cum nici alte guverne, din alte țări, n-au venit. Totuși, a făcut mai mult decât PSD, care, în opoziție fiind și neavând decât acest atu, își permite să critice continuu, fără să propună ceva viabil. PSD a aruncat pe piață un set de declarații de intenții pe care le-a botezat pro­gram de redeschidere a economiei. Sub titlul „Re­por­nim România!”, erau 28 de zise măsuri, care su­nau a promisiuni, fără nimic concret. „PSD sprijină agricultura”, „PSD încurajează IMM-urile”, „PSD susține educația”… Promisiuni atât de goale, încât lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, care le dădea ci­tire, i s-a făcut rău pe la jumătatea textului și a tre­buit să-și abandoneze „programul” care, de-atunci, așa a și rămas, abandonat.

Guvernul a făcut, totuși, lucruri bune. A dat bani pentru cei care au intrat în șomaj tehnic, a menținut în funcțiune șantierele, inclusiv cele pentru auto­străzi, a dat drumul unui program de creditare pen­tru IMM-uri, cu garanții de stat, a anunțat și in­ves­tiții în sistemele de irigații… De asemenea, a obținut de la Comisia Europeană alocarea a 33 de miliarde de euro pentru relansarea economică, din care vreo 22 de miliarde de euro sunt nerambursabili. Bineîn­țeles, banii sunt împărțiți pe cinci ani și sunt acce­sibili numai prin proiecte bine fundamentate, pe care nu știm dacă le vom putea face, căci nu ne-am descurcat nici până acum prea bine în domeniul ac­cesării fondurilor europene. Dar reprezintă, totuși, un motiv de optimism: ni se dă ajutor, dacă suntem în stare să ne ajutăm puțin și singuri.

„Relațiile româno-maghiare s-au deteriorat pe fondul anului electoral și al războiului hibrid”

– Relațiile româno-maghiare, interne și ex­ter­ne, au devenit, în ultima vreme, tot mai tensionate și pe fondul disputelor create de unele inițiative legislative ale UDMR, precum înființarea unui așa-numit ținut secuiesc, impunerea limbii ma­ghia­re ca a doua limbă oficială în statul român și recunoașterea zilei de 15 Martie ca sărbătoare a ma­ghiarilor din România – o zi cu rezonanțe sum­bre, pentru că ne amintește de 15 Martie 1848, când maghiarii au măcelărit mii de români din Transilvania. De asemenea, premierul ungar Vic­tor Orban și ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjart, au avut noi atitudini neprietenoase, ba chiar jignitoare la adresa României. Până și întâlnirea ministrului român de Extrene, Bogdan Aurescu, cu omologul lui maghiar a fost plină de contondențe. De ce credeți că s-au încordat rela­țiile dintre cele două state taman în acest an?

– Cred că s-au întrunit mai mulți factori favo­ri­zanți pentru această situație. Întâi, e vorba despre fap­tul că România se află într-un an electoral – în care de obicei problemele interetnice sunt speculate atât de către UDMR, cât și de unele partide ro­mâ­nești, iar Ungaria se amestecă fără complexe. Apoi, pentru că UDMR își urmărește cu tenacitate scopu­rile și, chiar dacă îi sunt respinse de fiecare dată, nu obosește să depună din nou și din nou proiecte de legi care irită majoritatea. De asemenea, acuti­zarea unor neînțelegeri și amplificarea unor dispute se produc și pe fondul războiului hibrid, pornit și ali­mentat de Rusia și China, pentru distrugerea uni­tă­ții occidentale. Este regretabil că această criză in­teretnică a apărut acum, în toiul crizei sanitare și a celei economice, ca să destabilizeze și mai mult structurile statului. Evident, astfel de conflicte sunt mai ușor de declanșat pe fondul stării de nervozitate și frică generală. Până și președintele Klaus Iohannis, cu calmul său proverbial, și-a ieșit din fire și a declarat că PSD vinde Ardealul ungurilor.

Totuși, pare că România și Ungaria încearcă să redreseze relația bilaterală, după un moment de răbufnire, în care au eliminat toxinele acumulate în ultimul timp. Nici nu le-ar ajuta să continue pe dru­mul discordiei.

„Nici răul politic, cum nici binele, nu este ireversibil”

– S-au împlinit 30 de ani de la primele alegeri de după căderea regimului comunist. Puteți amin­ti câteva mari câștiguri și câteva mari decepții pe care le-am avut în cele trei decenii, în raport cu visurile noastre de atunci?

– Cred că visurile noastre au murit în primăvara anului 1990, când, în Duminica Orbului, FSN, ca moștenitor al PCR, și liderul lui, Ion Iliescu, care a can­didat la președinția republicii, au câștigat pri­mele „alegeri libere” cu un scor zdrobitor, de peste 80%. Atunci a devenit limpede cât de grea va fi tran­ziția. Însă, ne-au rămas speranțele. Vizavi de ele, putem trece în revistă câteva dintre marile câș­tiguri ale celor 30 de ani scurși de atunci încoace. Ar fi nedrept și lipsit de onestitate să credem, așa cum susțin unii, că suntem într-o situație mai rea acum decât atunci. Avem incomparabil o viață mai bună, mai multe libertăți și un stat mai așezat. În primul rând, România este o țară membră NATO și UE, ceea ce îi conferă un anumit statut în plan internațional, anumite avantaje directe și mai multă siguranță. Cu ajutorul partenerilor noștri, am asi­milat anumite norme europene și am dezvoltat instituții care ne sunt de folos. PIB-ul țării a crescut enorm față de 1990. Tinerii români au posibilitatea de a merge la studii sau la muncă oriunde în Europa și chiar în lume. Putem călători neîngrădiți în UE doar cu buletinul, ceea ce era de neimaginat în 1990. Avem libertatea de exprimare. Un câștig enorm. Nu ne mai temem azi că putem fi închiși pentru opiniile noastre. E drept că unii abuzează de această libertate, dar mai bine așa decât să nu o avem. Comunismul a fost condamnat de la nivelul președinției statului, iar apoi și la nivelul conducerii Uniunii Europene, ceea ce nu doar că ne mângâie pentru ce am îndurat vreme de 45 de ani, până în 1989, dar face și mai greu de repetat acest regim ilegitim și criminal. Totodată, au fost deschise arhivele Securității și, chiar dacă nu i-am aflat pe toți cei care ne-au chinuit, ni s-a dezvăluit destul încât să știm cine a condus și cine conduce în continuare România. Pe de altă parte, suntem co­nectați la înalta tehnologie internațională, avem facilități de comunicare și de distracție absolut de neconceput acum trei decenii. Iar românii fac per­for­manță și bani mulți în IT și în alte domenii co­nexe. Așadar, numai orb sau de rea-credință să fii ca să nu recunoști ce uriașă schimbare în bine a însemnat Revoluția din 1989. E adevărat că avem și dezamăgiri pe măsură, pentru că, având premise spectaculoase și condiții excelente, nu am realizat mai mult, nu am făcut pe cât am fi putut. Și asta, din cauza corupției, care devenit o plagă socială tot mai mare, pornind de la cei din partidul comunist și din Securitate, care au deținut controlul în regi­mul comunist și, inevitabil, au dominat viața publi­că și în ultimii 30 de ani. Îi regăsim pe aceștia în toate partidele perindate pe la putere și în toate marile dosare de corupție. Și, deseori, au scăpat nepedepsiți, pentru că Sistemul i-a apărat. Și îi apără și acum. Bunăoară, chiar în luna Mai, dosarul Microsoft a fost clasat, pe motiv că fapta nu există. Toate dezvăluirile privind actele de corupție și milioanele luate drept comision în acest dosar s-au evaporat deodată. Foarte frustrant și foarte trist. La dezamăgiri putem trece și reculul Justiției din ultimii ani, după ce a cunoscut succese răsunătoare, mai ales pe vremea când DNA era condusă de Co­druța Kovesi. O bună bucată de timp am crezut că nu mai există corupți și alt fel de infractori intan­gibili. Doar că a venit PSD la putere, a eliminat-o pe Kovesi, a schimbat legile Justiției și a pus ma­gistrații cu botul pe labe. Speranțe însă mai avem. Iată, CEDO tocmai i-a dat dreptate Codruței Kovesi că a fost înlocuită în mod abuziv din fruntea DNA. Kovesi nu a cerut despăgubiri, s-a mulțumit numai cu o victorie morală. Nu putea să solicite nici reangajarea, căci deja e mult mai mult decât a fost, conduce Parchetul European. Victoria ei este semnificativă însă și din alt punct de vedere: nici răul politic, cum nici binele, nu e ireversibil.