Încet, restricțiile impuse de pandemie se ridică. Nu numai în România, ci și în alte țări. Există însă un pericol: ca viața încătușată de coronavirus să ne bântuie și după ce virusul va fi învins. Mai ales viața virtuală, pentru că izolarea în casele noastre a impus ca socializarea și munca să se mute cu totul în mediul virtual. Acolo, în rețelele de socializare, am plâns și am râs, acolo ne-am descărcat amarul și am ținut, cât am putut, vii contactele cu semenii. Riscul este ca acest model să se permanentizeze. Un model profund antiemoțional și antiuman. Și nu e vorba numai de noi, oamenii maturi, ci, mai ales, de generațiile viitoare. Ne avertizează dr. Radu Țincu, șef de lucrări în cadrul UMF Carol Davila din București.
„Baza evoluției umane sunt sentimentele”
– Printre limitările impuse de pandemie s-a numărat și folosirea spațiului virtual. Acolo am socializat, am ascultat muzică, am urmărit piese de teatru și filme, ba chiar și slujbele bisericii. Ce impact credeți că a avut asupra românilor?
– Să știți că eu am fost frământat de această problemă pe timpul pandemiei și încă sunt frământat, deși intensitatea propagării virusului scade acum. Am citit opiniile unor sociologi, dar și ale unor figuri publice care susțin această transpunere a vieții oamenilor în mediul online, o transpunere a vieții reale într-o realitate virtuală. Asta mi se pare o alunecare mai periculoasă decât pandemia în sine, pentru că este un fenomen relativ incontrolabil. În momentul în care ne transpunem aproape toată viața în lumea virtuală, apare un amestec între realitatea umană, pe care o trăim după regulile naturii, și realitatea virtuală, care se transformă într-o lume alternativă. Gândiți-vă că nu vorbim doar despre adulți care au apucat să se formeze psiho-emoțional în lumea reală, ci și despre copii, adolescenți și tineri, care trăiesc scufundați în lumea virtuală. Noi știm că relaționarea umană este baza societății, omul este o ființă socială, care trebuie să relaționeze cu semenii, să împărtășească sentimente, trăiri, iar acestea nu pot fi preluate în mediul online. Baza evoluției umane sunt sentimentele. Pe ele s-au clădit operele de artă, de aceea admirăm frumusețea și urmăm binele. Riscul major este ca generațiile care acum se formează prin interacțiuni virtuale să fie private de relații reale, iar asta să ducă la o abrutizare a umanității, la, dacă pot să îl numesc așa, un asentimentalism. Dacă mergem tot înainte pe această cale, vom avea în viitor o generație de oameni incapabili să își exprime sau să își înțeleagă sentimentele, incapabili de trăiri, persoane care vor relaționa prin intermediul unui calculator, într-o realitate incapabilă să le răspundă emoțional.
„Din ce observ, cred că se conturează ideea unui mediu virtual care să facă parte din viața noastră reală”
– Nu credeți că există și posibilitatea unui recul? Oare perioada de izolare, care i-a silit pe oameni să stea în case, n-o să-i facă să-și recupereze cu furie „omenescul”, empatia, îmbrățișările?
– Mi-aș dori să se întâmple asta, însă, din ce observ, cred că se conturează ideea unui mediu virtual care să facă parte din viața noastră reală. Gândiți-vă că pe perioada pandemiei, mulți oameni au lucrat de acasă, iar acum, după ce apar măsuri de relaxare, există mari corporații multinaționale care au declarat că toți angajații lor vor continua să muncească de acasă. Nu temporar, ci pentru totdeauna. Or, această muncă de acasă alterează conceptul de cămin. „Acasă” reprezintă în mintea omului locul în care te reîntorci, te detașezi de toate problemele de la serviciu, pentru ca să intri în sânul familiei. Dacă vom munci de acasă, vom socializa de acasă și vom participa de acasă la spectacole sau chiar la slujbele bisericii, prin mediul online, atunci această instituție a casei își va pierde sensul pe care îl are dintotdeauna. Casa va deveni o instituție polivalentă, în ea se vor desfășura viața de zi cu zi, dar și activitatea noastră profesională și, în plus, toată viața noastră socială, iar asta cred că va perturba echilibrul familiei.
„Ar trebui să ne luptăm ca, după pandemie, viața oamenilor să se reîntoarcă în matca ei firească”
– Domnule doctor, dumneavoastră sunteți un om credincios. Ce loc ar putea avea biserica în tot acest scenariu pesimist, în care virtualul ne copleșește?
– Dacă vă puteți închipui, am avut o discuție recentă, în spațiul public, cu un sociolog care mi-a spus că și viitorul credinței este tot în mediul online. Adică, în viitor, oamenii vor putea urmări liniștiți, așa cum au făcut-o și în timpul pandemiei, slujbele bisericii la un computer, pe internet. Nu mai e nevoie să fie prezenți la liturghie, în carne și oase. Ba chiar s-a afirmat, la un moment dat, că și spovedania ar putea fi făcută la telefon, că nu e un ritual care să necesite neapărat prezența fizică a credinciosului în fața duhovnicului său. Vă spun sincer că m-am îngrozit de asemenea perspective. Aici văd riscul pandemiei cu care am început discuția noastră. El pleacă de la ce vom face după ce ea va trece. Este foarte posibil ca acele măsuri de distanțare socială, care au avut rostul lor într-o situație excepțională, să dea naștere la o nouă „normalitate”, așa cum i se spune în ultimele zile. Ar trebui să ne luptăm ca, după pandemie, viața oamenilor să se reîntoarcă în matca ei firească. Dacă vom rata această reașezare, societățile noastre vor involua.
„Nicio o formă de tehnologie digitală nu este capabilă să emită sentimente și trăiri. Omul are nevoie de iubire”
– Și ce credeți că e de făcut pentru ca societatea să intre în normal? Care ar fi soluțiile contracarării avansului lumii virtuale? Cine și în ce fel ne-ar putea reda firescul, naturalețea?
– Pentru ca societatea să reintre în normal, ea trebuie să revină la toate elementele care au definit-o înainte de pandemia de coronavirus. Oamenii au nevoie de socializare autentică. Nicio o formă de tehnologie digitală nu este capabilă să emită sentimente și trăiri. Omul are nevoie de iubire. Sentimentele pozitive și frumoase acționează atât asupra creierului, cât și asupra sufletului nostru. Fără sentimente și emoții pozitive, creierul va fi afectat prin eliberarea unor substanțe nocive, cu potențial distructiv, iar sufletul va fi prizonierul unei realități alternative. În această realitate falsă, sufletul își va pierde vitalitatea și strălucirea divină. Oamenii se vor robotiza și vor fi incapabili să simtă. Omul a evoluat, sub toate aspectele, doar prin contactul interuman. Ființele umane înzestrate cu suflet, iubire și emoții nu au cum să trăiască prin intermediul tehnologiei în spațiul virtual. Este firesc să folosim tehnologia în viața noastră, cu scopul de a ne ușura activitățile cotidiene, dar acest lucru trebuie să aibă o limită. Limita este generată tocmai de sensul ființei umane, în care iubirea și sufletul reprezintă temelia omului de la începuturi până în prezent. Așadar vom obține firescul prin simplitate, iubire și interacțiune socială.
