Isadora pisica și pădurea fermecată

– Poveste de Maria Buliga, 9 ani –

A fost odată o pisică. Acea pisică se plimba prin liziera pădurii. Nimeni nu ştia ce caută… Poate de mâncare? Nu cred. Poate căuta de băut? Nu cred nici asta… Aha! Ştiu! Îşi căuta un adă­post! Îi ieși în cale o scorbură (o scorbură de aceea, ştiţi voi, dintr-un copac răpus de ani, poate secole…). Oricum, el creează un fel de scoică din coaja lui, ascunziş perfect pentru o pisică. În acest timp, mâța despre care vorbesc (apropo, o chema Zachi) se foia destul de ciudat… Se aşeză cât mai confortabil posibil şi, peste patru ore, se auziră cinci glasuri ascuţite, dar într-un fel suave, de pisoiași. Peste nici o lună, se jucau afară atât de frumos… Mama lor îi chema şi se aşezau cu toţii în mijlocul „scoicii”. Mama vorbi:

– Pe tine, tărcatule, te voi numi Nilsson. Pe tine, dalmaţianule (aveau cu toţii porecle, chiar dacă abia acum primeau nume) te voi numi Marius… Şi uite aşa, numele lor erau: Marius, Nilsson, Laura, Isadora şi Ginger. Nilsson era cel mai mare, iar Isadora era cea mai mică şi firavă.

Ieşiseră din ,,scoică” şi con­tinuară să se joace. Peste exact o oră, Zachi a venit şi le-a spus:

– Veniți repede în casă! Vine o furtună foarte puternică!

Era o furtună atât de nă­pras­nică, încât dacă luai un cuţit în mână şi te duceai cu el afară, te în­torceai cu el tocit. Pisoiaşii a­ler­gau cum nu mai alergaseră niciodată. Fugeau atât de tare, încât paşii lor se auzeau printre tunetele asurzitoare. Patru ajun­seseră cu bine în „scoică”, doar că Isadora (îi vom spune Isa) a rămas în urmă… Săraca de ea, încă aler­ga, nu ştia că luase un viraj greşit şi că dacă o tot ţi­nea aşa, se va îndepărta atât de tare, încât nu o să-şi mai vadă casa nicio­da­tă. Dar ea nu ştia. Alerga în­con­tinuu, nu o putea opri nimic… După nu mai mult de trei ore, fur­tuna se opri. Brusc, Isa a realizat că se pier­du­se. Peste altă jumătate de oră de mers, îi ieşi în cale o ciuper­că roşie cu puncte albe. Dea­su­pra ciupercii stătea, cu un aer de beatitudine, un pitic. Din feri­ci­re, nu era rău sau zgârie-brânză. Era optimist, vesel mai tot tim­pul şi destul de surd. Isa îi spu­se:

– Cine ești?

– Poftim?

– Cine ești?!

– Poftim?

– Cine ești?!!

– Eu sunt Harisson. Piticul contabil expert. Dar cine eşti tu?

– Eu sunt Isa, o pisicuţă de exact două luni şi o zi, cinci­spre­zece secunde şi treizeci şi patru de milisecunde.

Piticul îşi zise pentru el, nu cu voce tare, că a dat peste o tocilară. Dar dialogul continuă, totuși, atât de mult, încât nu îl putem pune pe tot pe hârtie. În rezumat, Isa şi Hari (Harisson) au vor­bit despre pasiunile lor, despre tenis, despre lite­ratură, iar în final, Hari a invitat-o pe Isa la o cană de cafea şi o prăjitură cu rubarbă.

În acest timp, mama Zachi o căuta pe Isa cu lacrimi în ochi. Totuşi, simţea că o să o revadă, deși nu credea că asta se va întâmpla curând…

După ce termină prăjitura, Isa căzu de acord cu piticul că se vor duce prin pădure şi că nu se vor da bătuţi până nu vor ajunge la scoică, la mama și fra­ții ei, ca să bea un pahar de lapte cald… Gata cu visele! Să înceapă aventura! Pri­mul kilometru a fost, teoretic, uşor. S-au întâlnit numai cu o plantă carnivoră care, din fericire, trecuse la dietă. Nu erau în pericol. Se mai întâlniră cu o privighetoare. Ea cânta triluri vesele şi gingaşe. Adormiră amândoi pe muşchiul de pe un ulm. Următoarea zi se treziră amândoi destul de bine dispuşi. Nu era loc de tristeţe, Isa era sigură ca îşi va revedea familia.

Isa şi Hari mergeau încontinuu. La un moment dat, au văzut ceva uimitor, chiar şi pentru un pitic. Au văzut o sirenă care înota către ei. Nu era cum vă imaginaţi. Toată lumea crede că au o coadă de peşte, păr bălai, îmbrăcate cu diamante şi cu voce de înger. Nu era aşa. Sirena era cu părul verde, nu avea coadă de peşte, ci doar nişte înotătoare mi­nuscule şi era îmbrăcată cu solzi aurii, de caras. Isa şi Hari au rămas cu gura căscată. Sirena se îndreptă spre ei. Ea zise:

– Ce faceţi aici? Nimeni nu a mai venit la mine de secole… Toată lu­mea are impresia că dacă eu stau aici, înseamnă că este un loc pe­riculos.

– Noi nu credem asta. Noi cre­dem că sunteţi minunată!

– M-aţi impresionat… Trebuie să răsplătesc aceste cuvine fru­moa­se pe care le-aţi spus despre mine. Cu ce vă pot ajuta?

– Cum putem ajunge la liziera pădurii?

– Într-un kilometru veţi ajunge la casa unui elf rău. Dacă treceţi de el, în trei metri veţi ajunge la un fel de scoică din lemn…

– Acolo este casa mea!

Înaintară acel kilometru cu lehamite. Nu prea credeau că vor trece de elf. Nu du­ră mult şi se izbiră de un perete de piatră. Asta făcu un zgomot surd, dar puternic. El­ful dormea. Se pare că nu a apucat să doar­mă mult… Ieşi din casă şi urlă:

– CINE ÎMI DERANJEAZĂ SOM­NUL?!

Săracii prieteni se ascunseseră după o piatră.

– JUCĂM V-AŢI-ASCUNSELEA, AI?!

În timp ce elful se îndreptă spre piatră, piticul și Isa au fugit, tiptil, după un copac. Elful s-a dus și el spre copac, ei, tiptil, tiptil, spre ultimul copac din pădure. Ulti­ma lor speranţă. Elful, un mare somnoros, zise:

– Mai bine mă culc la loc…

Scăpaseră! Acum Isa şi Hari alergau spre scor­bură. Cei trei metri trecură la fel de re­pede ca re­creaţia de la şcoală. În acest timp, mama Zachi privea în gol. Nu putea accepta ce se întâmpla… Dar melancolia ei fu spulberată când a auzit:

– Mamaaa! Am venit!

Zachi alerga să-şi îmbrăţişeze fiica pierdută. Isa spuse:

– Poate să rămână și Hari, piticul, cu noi?

– Sigur! Spuse Zachi. Unde sunt șase, încape și-al şaptelea.

Isa se îmbrăţişă cu fraţii ei. Se aşezară comod în „scoică” şi adormiră cu vise extraordinare!

SFÂRŞIT!

Epilog

Ginger şi un cotoi numit Cotârlă s-au căsătorit. Aşa şi ceilalţi. Zachi nu mai era o pisică tânără, dar totuşi îşi găsise un motan de vârsta ei, cu care s-a logodit. Haideţi să o vizităm și pe Isa, prin intermediul cuvintelor. Ea şi-a găsit un bărbat numit Porter. Povestea o găsi şezând destul de ciudat. Peste două ore, se auziră trei glasuri firave. Isa a devenit mamă! Pe cei trei pui îi cheamă: Zack, Zoe şi Zor. Familia Motozack!

(Dragi cititori ai revistei „Formula AS”, dacă printre dvs. mai există și alți copii, asemeni Ma­riei, cărora vă place să scrieți povești despre ani­male, paginile publicației noastre vă sunt des­chise oricând și cu drag! Formula AS)