SEBASTIAN KNEIPP – Simplitate și cumpătare

– Ajuns celebru datorită procedeelor sale de vindecare cu apă, preotul german Sebastian Kneipp a lăsat și prețioase sfaturi de „stil de viață”. Am ales dintre ele așa-numita „terapie a ordinii”, care pro­povăduiește simplitatea și cumpătarea, două „rețete” eficiente, pentru a ne proteja de dezordinea în care trăim –

„Omenirea s-a îndepărtat mult de traiul sim­­plu și natural, modelându-și viața, sub toate as­pec­tele, altfel decât ar fi tre­buit s-o facă. Dacă privim atent felul în care tră­iesc astăzi unii oa­meni și ne dăm seama că sunt atâtea lucruri pe care le fac exact pe dos, aproape că-ncepem să ne îndoim de spi­ritul lor sănă­tos și de gândirea lor logică! De aceea îmi permit să nu­tresc speranța modestă că aces­te rânduri, care le spun seme­ni­lor mei cum să trăiască dacă vor să fie și să rămână sănătoși – ei și urmașii ur­ma­­șilor lor –, vor însemna un ajutor, o bi­necu­vân­tare.”

Sunt cuvintele lui Sebastian Kneipp, scrise în urmă cu peste 100 de ani, dar cât de actuale și as­tăzi! Kneipp era de părere că orga­nismului pu­ter­­nic și rezis­tent îi sunt indispensabile nu doar aspec­tele legate de sănă­tate, ci și viața ordonată și sta­bilă.

Alimentația

Pe primul plan se situează fi­res­cul, simplitatea, atât în mo­dul de viață, cât și în ali­mentație. Și, nu în ultimul rând, credința. „Am crescut dimineața cu un ceai de tei, la prânz cu o supă de varză, iar seara cu car­tofi și cu ceapă. Alimente simple dar sănătoase, care creșteau în grădina casei. Puterea lor era înmiită de faptul că nu mâncam niciodată, înainte ca tata să rostească o rugăciune. Binecu­vântarea aceea transforma alimentele în leacuri de sănă­tate.”

Somnul

„Dacă vreți să dormiți bine și s-aveți un somn odihni­tor, îngrijiți-vă ca salteaua să fie tare, iar perna, nu mai înaltă decât distanța dintre umăr și cap. Patul să nu fie nici prea îngust și nici prea scurt, să vă întindeți comod pe el. Pătura sau plapuma să fie și ele late și lungi, ca să nu pă­trundă aerul rece când vă ră­­su­ciți, în somn, de pe-o parte pe alta și să vă ferească ast­fel de reumatism.”

Aerisirea

„O aerisire bună se face cu foarte multă grijă. Dacă oamenii ar înțelege și-ar învăța să-și aeri­sească locuința te­meinic, ca să aibă permanent – mai ales în dormitor – un aer mai curat, mai proas­păt și mai oxi­genat, ar fi fe­riți de multe neplăceri și boli. O cameră umedă și întune­coasă, în care lumina și aerul pătrund greu sau poate chiar deloc, seamă­nă mai mult a închi­soare, iar cei care stau în ea sunt demni de mila noastră. Dar și mai mult rău face o cameră de dor­mit fără lumină și aer curat. Personal, am făcut această experiență: când înnop­tam undeva și simțeam, după miros, că încă­pe­rea nu fu­sese aerisită, mă trezeam dimi­neața cu nasul înfun­dat și, pe deasupra, amețit și cu capul greu. De aceea, insist și iar insist să vă alegeți un dormitor în care să pătrundă ra­zele soarelui și în care aerul curat să poată circula li­ber.”

Profesia

Printre lucrurile importante din viața unui om se nu­mără, cu siguranță, și alegerea profesiei. Da­că ale­gerea este bună, persoana respectivă se va achita, în general, bine de toate îndatoririle. Dacă nu, viața va de­­veni, din păcate, un lanț de neno­rociri. Dar să ascultăm sfaturile înțeleptului pastor: „Pe bună drep­tate, lu­mea poate fi pri­vită ca un ate­lier în care există ne­numărate ocupații, fie­care cu adepții ei. Nu bogăția, nu ave­rea și nu gloria ne fac fericiți, ci doar mulțumirea pe care-o sim­țim atunci când ne place ceea ce facem, când ne achi­tăm cu de­vota­ment de obligațiile pro­fe­sio­nale. Este destul de răs­pân­dită părerea că n-ar trebui să în­vățăm decât strictul ne­ce­sar viitoa­rei profesii, iar res­tul să-l lăsăm deoparte. Pă­re­rea mea este cu totul alta, căci în felul acesta n-am avea parte decât de oa­meni uni­la­terali, lipsiți de ex­peri­ență. Până la vârsta de 21 de ani, eu am fost țesător și muncitor agricol, dar n-am regretat nicio­dată că mi-am petrecut anii tine­reții practicând aces­te meserii. Ele mi-au dat o mare experiență în co­municarea cu oamenii.”

Părinții

Pri­ma școală a co­pilului este casa părin­teas­că. Pă­rinții sunt cei care-ar trebui să-i în­ve­țe pe copii – nu doar prin vorbe, ci și prin exem­plul lor personal – cum să-și fău­­rească o viață morală și sănătoasă. „Foar­te cu­rând, copiii vor tre­bui să învețe cum să se com­porte când vor avea de în­frun­tat greutățile vieții. Feri­ciți aceia dintre ei ai căror părinți sunt buni edu­catori și-i cresc așa cum trebuie, con­știenți de înalta și dificila lor înda­torire de a-i forma moral și spiritual, pe placul bunului Dum­nezeu.”

Călirea copiilor

Orice organism trebuie călit să se adapteze, chiar și cel al copiilor. Dar cum se face această fortifi­care? „În mod obiș­nuit – și din motive de curățenie –, copiii sunt îmbăiați în apă caldă. N-am nimic împotrivă, dar dacă ei fac în fiecare zi baie caldă, e clar că astfel devin mai sen­si­bili. Același lucru se întâmplă și cu adulții care fac zilnic băi fierbinți: sunt lipsiți de vlagă și mai puțin rezis­tenți. Nu sunt împotriva băii, dar să nu dureze prea mult și să nu fie prea caldă. Copilul poate fi spălat în trei mi­nute. Iar după ce iese din apa caldă, tre­buie clătit câteva se­cunde cu apă rece. Ast­fel orga­­nismul copilului se că­lește. La început o să plân­gă, dar peste puțin timp o să se învețe cu apa rece. Un func­ționar mi-a scris că-mi este recu­nos­cător pentru că l-am sfătuit să-și îmbăieze copi­ii și în apă rece. De atunci, copiii lui sunt sănă­toși și puternici.”

Mișcarea

Tot ce e tânăr e vioi și sprinten. La copii, aceas­tă vioi­ciune este înnăscută, le place să țo­păie și să se zben­guie. Chiar și sugarii simt ne­voia de mișca­re: exer­sează singuri, dând puternic din mâini și din picioare. Această vioiciune e cel mai bun indi­ciu de sănătate. „De aceea, copiii trebuie lăsați să se miște în voie, iar joaca lor să fie privită ca un an­tre­nament pentru muncă și ca o pregătire pentru ocu­pa­ția lor viitoare. În felul acesta, ei sunt învățați de mici să-și exerseze forța fizică, deve­nind mai rezistenți și mai te­na­ce. În schimb, oamenii maturi trebuie forțați să se miște. Ca să-și găsească hrana, strămoșii noș­tri se mișcau perma­nent. Este un dat pe care trebuie să-l respectăm și noi. Nu există sănătate fără miș­care. Și nici psihic bun. Miș­carea îți dă putere și un sen­timent de bine al întregului organism.”

Credința

„Rugăciunea e drumul cel mai scurt pentru speranță. Și cine are speranță are pentru ce trăi. Ceri ceva care se va împlini. Până atunci, rugă­ciunea se adâncește, îți echilibrează viața, iar tu te faci prieten cu Dumnezeu.”