Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Muzica se mută în aer liber

• Vara îi ajută pe cântăreți. Pentru că n-au voie să cânte în spații închise, vor cânta afară, sub stelele de pe cer •

Încet, cu prudenţă, scena muzicală româ­nească își ridică din nou cortina. E drept că multe dintre evenimentele mari, ce aveau in­vitaţi de peste hotare, precum concertele lui Celine Dion sau Toto Cutugno şi chiar celebrul fes­tival Electric Castle de la Cluj, s-au amânat pentru anul viitor, însă le iau locul spectacole mai mici, ţinute în mare parte în aer liber de muzicieni locali. Ofertă ispititoare, mai ales că organizatorii promit locuri mai puţin convenționale, ba de-a dreptul romantice: câmpuri de lavandă, margini de păşuni, poieni şi gră­dini, plaja mării. Distanța socială este asigurată, iar aerul liber este de-a dreptul un dar, după atâtea luni de stat sechestrați în case.

Iată două evenimente de iulie, ce vă pot stârni interesul:

Weekend fierbinte la Brezoi, cu Bosquito şi prietenii lor

În peisajul de basm de pe Valea Lo­trului, la Bre­zoi (în județul Vâlcea), timp de 12 săptămâni la rând (în fiecare week­end), Asociația Mentor Rock propune muzică bună live, asigurând și condiții de camping. În weekend-ul acesta au fost invitați mem­brii trupei Bosquito. „Nu-i așa că vreți să mai auziți și niște vești bune? Iată: avem plăcerea de a vă invita la două seri de poveste, pe 10 și pe 11 iulie, într-un loc de o frumusețe rară: Brezoi, Vâl­cea. Munții protectori și grijulii ne vor feri de arși­ța lui iulie și ne vor permite să vă prezentăm noul nostru album, «Sus» (pe 10 iulie), iar a doua zi vom face o se­lecție şi vom cânta unele dintre cele mai frumoase piese ale ultimilor 20 de ani de carieră. Mai mult, venim cu o gașcă de prieteni: Ana­lia Selis, Ma­riano Castro, Horacio del Bosque și ca­rismaticii cuba­nezi de la „Afro­Cuban Musa Offi­cial”. Cu toții sunt niș­te muzi­cieni ex­cep­ționali, ală­turi de care ne a­sumăm fru­moa­sa pro­vo­ca­re de a vă oferi un weekend pe rit­muri latino pen­tru toți cei cu sân­ge fier­bin­te!”, scriau mem­brii tru­pei Bosquito, pe pa­gina lor de Facebook.

În luna octombrie 2019, Bosquito a lansat pri­mul disc cu sound electric, intitulat „Sus”. Aveau de gând să îl pro­moveze puternic anul acesta, însă pande­mia le-a cam pus beţe în roate. Acum, după mai multe luni de pauză muzicală, Radu Almășan, Ciprian Pascal, Austin Jesse Mitchell şi Dorin Țapu (Bosquito) ard de nerăbdare să-și reîntâl­nească fanii. Se va dansa din zori până a doua zi, iar dacă vor mai rămâne rezerve de energie, se poate face plajă pe malul râului Lotru, sau pleca în drumeţii pe munții din jur.

„Au trecut 127 de zile de la ultimul meu concert de dinainte de pande­mie, aşa că eu încep această săptămână ex­trem de fericită că vă voi reîntâlni! Şi chiar dacă oficial sunt o cân­tăreaţă de tango, în perioada pandemiei m-am reîntâlnit cu muzica latino. Aşa că v-am pregătit o surpriză îm­pre­ună cu prietenul şi colegul meu, Mariano Castro, ar­gentinian şi el la origini. Abia aştept să ne vedem”, spunea Analia Selis într-un mesaj video postat pe pa­gina ei de socializare.

Evenimentul Live Music Summer Camp Brezoi are 6000 de metri pătrați destinați concertelor în aer liber și teraselor, şi o zonă de camping de 3000 de metri pătrați, pentru corturi și rulote. Toate măsurile actuale de prevenție și protecție vor fi respectate, de aceea locurile sunt limitate. Concertele viitoare vor fi anunţate de la weekend la weekend. Pentru 23-26 iulie, organizatorii pregătesc un eveniment intitulat „Hippie Nights”, dar nu au anunţat încă soliștii.

(Biletele pentru evenimentul Bosquito & Friends de la Summer Camp Brezoi pot fi achi­ziţionate din reţeaua Iabilet.ro. Un abonament pentru concertele din 10 – 11 iulie costă 149 lei, biletul pentru o zi costă 85 lei, iar un bilet de cam­ping-cort, 22 de lei. Pentru detalii supli­mentare, puteţi urmări pagina de Facebook Live Music Summer Camp Brezoi 2020.)

Direcția 5 – „La Apus”

Foarte iubita formaţie Direcţia 5 a trebuit să reprogrameze peste 20 de concerte în lunile aces­tea! Plănuiseră un mare turneu naţional, căci se pregătesc să serbeze 30 de ani de scenă. Din păcate, s-au văzut nevoiţi să amâne o parte din concertele acestea mai spre toamnă.

Vestea bună este că în perioada de izolare au lansat două melodii noi: „Vreau acasă” și „Tu eşti”, semn că pregătesc un disc nou. Şi, spre bucu­ria fanilor, zilele trecute scriau pe pagina lor de Face­book: „Pe 15 iulie 2020, începem turneul de vară! Concertele vor fi în aer liber”.

Turneul intitulat „La apus” va cuprinde toate baladele lor de dragoste, cunoscute şi mai puţin cunoscute. Marian Io­nes­cu, Cristi Enache, Marius Keseri, Nicu Da­malan, Carmin Io­nescu şi Alina Crişan – Alinka şi-au programat concer­tele în amurgul zilei, ca să creeze o at­mosferă ideală pentru în­dră­gos­tiți. Vor concerta și în orașe mai mici. (Îi pu­teţi asculta pe 14 iulie, la Craiova; 15 iulie, la Timi­șoara; 16 iulie, la Cluj-Napoca; 17 și 18 iulie, la Baia Mare; 22 iulie, la Galați; 23 iulie, la Jupiter; 24 iulie, la Focșani; 25 iulie, la Bran; 26 iulie, la Pitești; 29 iulie, la Saturn; 30 iulie, la Câmpulung; 31 iulie, la Băicoi; 1 august, la Botoșani; 3 august, la Brașov; 6 august, la Jupiter; 7 august, la Iași şi pe 14 august, la Târgu Jiu.)

Spectatorii vor avea și distanță socială, dar și confort. „Dorim să vă oferim câteva ore fără griji, în care să vă simțiți în siguranță şi să vă distrați alături de cei dragi, ca în vremurile bune”, decla­rau ei. Fiecare spectator va fi anunțat prin e-mail, cu 24 de ore înainte de începerea concertului, despre măsurile privind accesul la eveniment.

(Biletele pentru concerte se pot achiziţiona din reţeaua Iabilet.ro. Pentru concertul de la Craiova, tichetele s-au epuizat deja, dar mai aveţi şanse să găsiţi în alte localităţi, precum la Timişoara şi Cluj, unde un bilet costă 104 lei.)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian