Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Sufăr de adenom de prostată” – Răspuns pentru DUMITRU SCOICĂ – Drobeta Turnu Severin, F. AS nr. 1368

Dr. ANGELA HIMOVITH – tel. 0748/11.24.20, 0748/11.24.21, e-mail: [email protected] www.secret-herbs.net

Adenomul de prostată este cea mai răspândită tumoră benignă, întâlnită la bărbații cu vârsta de peste 60 de ani, deși nici cei mai tineri nu sunt ocoliți în ziua de astăzi de această problemă. Adenomul de prostată a început să fie prezent începând chiar de pe la 30 de ani (a se face distincție între ade­nomul de prostată, adenocarcinomul de prostată şi prostatită). Aș dori ca aceia care citesc aceste rânduri să nu se sperie și să creadă că adenomul ar fi ca o condamnare la moarte. Aș spune mai degrabă că poate fi consi­derat ca fiind un posibil abuz care se răsfrânge ul­te­rior asupra prostatei. Fie alimentația defectuoasă, fie sistemul imunitar insuficient consolidat pot duce la o propagare necontrolată a anumitor celule. Adenoamele sunt niste blocaje pe drumul sănătății noastre. Ce trebuie făcut pentru a le debloca? Ideală ar fi prevenția, dar nu există încă specialiști în medicina preventivă, altfel numărul bolnavilor ar fi mult diminuat. Nu încetez să re­pet că prevenția este mama unei sănă­tăți de fier, care se obține prin alimen­tația sănătoasă a organismului. Se vor degaja mai puțini radicali liberi, iar pericolul de a ne îmbolnăvi va fi mult mult mai redus. Rămân la convingerea că fitochimicalele din plante, din fruc­tele de pădure, zarzavaturi, soia pot împiedica dezvoltarea adenomului de prostată, ca în cazul dvs. Potrivit stu­diilor, persoanele cu nivel crescut de IGF1 (Factorul de creștere de tip insu­linic 1) au un risc mult mai mare de a avea adenom de prostată. Or, la subiecții a căror alimentație este bogată în proteină animală, nivelul IGF1 este mai ridicat decât la cei care consumă proteină animală ocazional sau deloc.

Evoluția adenomului de prostată este lentă și în timp, iar în unele cazuri, remisia adenomului de pros­tată se face în mod normal, fără niciun trata­ment.

Factorii de risc în adenomul de prostată sunt: alimentația – în primul rând (lucru urmărit de noi de-a lungul a 27 de ani de cercetări), moștenirea genetică, vârsta, ingerarea de medicamente, mun­ca sedentară la birou, deficit al activității testi­culelor, diferiți viruși, dereglări hormonale, lipsa de mișcare, metabolismul. Ignorarea adenomului de prostată poate duce la complicații severe. Diag­nosticul adenomului de prostată se stabilește de specialist, în urma examenului clinic.

Concomitent cu medicația prescrisă de specia­list, se pot administra și produsele firmei noastre obținute din plante, ca de exemplu: Elixir of Youth Canadian Sweet Extract, care acționează în adeno­mul de prostată astfel:

* protejează celulele prin neutralizarea radica­lilor liberi și sprijină diviziunea celulară normală;

* acționează asupra componentei musculare, îmbunătățind tonusul la nivelul uretrei;

* acționează asupra componentelor glandulare ale prostatei, ajutând la restabilirea echilibrului hormonal;

* au proprietăți regeneratoare asupra țesutu­rilor;

* îmbunătățesc fluxul sanguin la nivelul țesu­tu­rilor.

În adenomul de prostată, acțiunea preparatului mai sus-menționat se vede încă din primele luni de administrare, prin diminuarea simptomelor până la dispariția lor. Cu timpul, prostata revine la dimen­siuni normale, iar analizele de sânge au un nivel normal. Produsele noastre, fiind naturale, sunt reco­mandate pe o perioadă de 6-8 luni, iar în situa­ţii cu simptomatologie bogată, pot fi luate până la un an de zile sau chiar mai mult.

Concomitent, le recomandăm cititorilor revis­tei, mai ales spre a nu deveni virtuali pacienți, să-și schimbe stilul de viață. Schimbarea stilului de viață este cel mai ieftin drum de a-ți recăpăta sănătatea și de a ți-o menține, lucru confirmat de cei mai mari specialiști ai lumii. Schimbarea stilului de viață înseamnă o alimentație cât mai sănătoasă (bogată în fibre, dar săracă în proteine animale, bogată în proteină vegetală, în legume și fructe), mișcare (excepție făcând mersul pe bicicletă)!

Să nu uităm că prostata este necesară ambelor sexe, așa că aveți grijă de ea, tratați-o ca pe un lucru de preţ!

Cu stimă și urări de sănătate.

Dr. biolog VIORICA VINTILĂ – tel. 0744/487.659, e-mail: [email protected]

„Caut un leac pentru torticolis spastic” (Răspuns pentru MIRUNA R. – București, F. AS nr. 1417)

Termenul de torticolis se referă la o înclinație incorectă a capului, în față, spre spate sau lateral, înclinație care se produce involuntar. Aceste poziții ale capului provoacă dureri în zona gâtului și afectează viața de zi cu zi a celor în cauză. De multe ori, aceste poziții sunt însoțite și de tre­mur al capului. În funcție de localizarea poziției inco­recte a capului și de cauzele care le pro­voacă, me­dicii di­fe­rențiază mai multe forme de torti­colis, printre care și torticolis spastic. A­ceastă variantă a tor­ticolisului se mai nu­mește și „distonie cervicală” și are o cauză neu­rologică, ce se referă la tulburări de mișcare incon­trolabilă a mușchilor, însoțită de durere. Există și alte cauze care declanșează torticolisul spastic: tumorile din zona gâtului sau creierului, accidentul vascular cerebral, unele tulburări metabo­lice și, în cazuri rare, anu­mite medicamente care acționea­ză asu­pra creierului.

Pentru că nu faceți referire la investigațiile întreprinse pentru punerea diagnosticului și dacă există una din cauzele enumerate mai sus, ca tratament vă pot recomanda, cu căldură și promisiunea de rezultate favorabile, acupunctura – metodă neinvazivă asupra creierului. Dr. Mircea Zamfirescu, specialist în acupunctură, vă poate ajuta să scăpați de poziția incorectă a capului și de dureri. Pentru programare, sunați la Cabinetul „ACU MED”, tel.: 0726/24.12.19. Pentru amelio­rarea durerilor și întreținere la dvs. acasă, vă reco­mand Centura cervicală cu Turmalină și magneți. Se găsește în farmacii sau pe internet.

Farm. spec. PAUL TISMAȘ – tel. 0745/137.537, e-mail: [email protected]

„Mi se usucă gura și am arsuri” (Răspuns pentru MIHAI B. – Iași, F. AS nr. 1412)

Primul pas, în cazul dvs., este să vă faceți un set de analize de laborator, printre care glicemia și biopsia mucoasei bucale obligatoriu, pentru a eli­mina cauzele colaterale ce ar putea declanșa aceste simptome bucale neplăcute. Dacă analizele sunt nor­male, atunci beți un pahar cu apă, din oră în oră, cu înghițituri mici, apoi luați 30 de picături de tinctură de propolis, în 1/2 linguriță de miere de albine, pe care o sugeți ca pe bomboană, dimineața, după micul dejun, și seara, la culcare. Încercați să vă obiș­nuiți să nu mai dormiți pe spate, cu fața în sus, ci pe o parte sau alta a corpului, pe care vă simțiți mai confortabil. De pre­ferință, nu dormiți pe partea stângă, pentru a oferi inimii spațiu util de pulsare. Con­sumați câte unul-două mere între mese, mâncate încet, cu răbdare și bine mestecate. Puteți utiliza între mese și guma de mestecat care, prin masticare, generează sali­vație și menține o umiditate constantă în gură. Dacă aces­te metode nu vă oferă confortul dorit, con­tactați-mă zilnic, între orele 16-22, și vă voi pre­para un produs mai eficient pentru suferința dum­neavostră.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian