Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cronici bizare

O capsulă a timpului – mină veche de 12.000 de ani

Peninsula Yucatan (Foto: SHutterstock – 7)

În Mexic, în peninsula Yucatan, a fost desco­perit un an­samblu de foste mine, azi scufundat, care datează de acum 12.000 de ani, fiind cu mii de ani mai vechi decât ceea ce istoricii numesc „perioada mayaşă preclasică”! Într-un studiu pu­blicat luna aceasta în revista „Science Advances”, se arată că în primăvara anului 2017, Fred Devos, un scu­fun­dător profesionist, a descoperit întâmplător o secţiune necunoscută a sistemului de peşteri Sagitarius, din peninsu­la Yucatan. Specialiştii au fost alertaţi imediat şi astfel la faţa locului a sosit o echipă condusă de Brandi MacDonald, profesor la Archaeometry Laboratory din cadrul University of Missouri. Nu mică le-a fost surpriza cercetă­torilor când au constatat că, de fapt, acea secţiune nou desco­perită nu era reprezentată de un sistem de peşteri naturale, ci de un sistem de mine străvechi! Dată­rile au relevat că minele au fost ex­ploatate în ur­mă cu 12.000 de ani, deci în peri­oa­da Epocii de Gheaţă! „Prac­tic, situl este o capsulă a tim­pu­lui, conservată sub apele liniştite care au inundat zona odată cu to­pirea zăpezilor. Aceasta a fost o ocazie foarte rară să stu­diem un sit cu o asemenea vechime, aflat într-o asemenea stare de conservare. A fost ceva fantas­tic!”, a de­clarat Brandi MacDonald. Specialiştii au găsit numeroase arte­facte miniere, inclusiv unelte şi markeri din piatră – aceştia din urmă ajutându-i pe muncitori să nu se rătăcească în labirintul întunecat din adâncul pământului, care coboară până la 650 de metri adâncime! De asemenea, cercetătorii au stabilit că substanţa căutată de strămoşii mayaşilor era ocrul, un pigment natural larg folosit încă din timpuri străvechi. Analizele au arătat că ocrul din aceste mine are un conţinut foarte ridicat de oxizi de fier de mare puritate, ceea ce înseamnă că strămoşii mayaşilor puteau să obţină o nuanţă superbă de roşu, pe care s-o folosească în scop decorativ. To­tuşi, doar pen­tru asta să fi trudit oamenii Epo­cii de Gheaţă? Doar ca să ob­ţină un pig­ment orna­men­tal? Studii anterioare au teoretizat că ocrul ar fi putut să fie între­buinţat nu doar pentru obținerea unei culori, ci și pen­tru tăbăcirea piei­lor, ca sub­stanţă antiseptică sau de pro­tecţie solară, ca leac contra căpuşelor şi pădu­chilor, ca un soi de purgativ pentru eliminarea unor paraziţi interni sau ca un fel de „condi­ment” pentru mâncare. Pur şi simplu, scopul în care era folosit ocrul rămâne un mister! Minele şi artefactele desco­perite „sugerează că acest mineral avea o semnificaţie socială foarte importantă pentru oamenii din acea peri­oadă (…) şi că el era considerat ca fiind extra­ordinar de preţios”, a concluzionat studiul.

Polii magnetici ai Pământului se schimbă

Magnetismul pământului

Într-un studiu publicat în această lună în „Nature Communications”, doctorul Chris Da­vies, profesor asociat la School of Earth and Environment, şi Catherine Constable, profesor la Scripps Institution of Oceano­graphy, din cadrul UC San Diego (California), ne-au dat o veste… uimitoare, tulburătoare și îngrijorătoare la un loc. Vestea este că polii magnetici ai Pământului se schimbă în prezent cu o viteză de 10 ori mai mare decât antici­pa­seră anterior specialiştii! Analizând noi date istorice privind modificările câmpului magne­tic terestru din ulti­mii 400.000 de ani şi ape­lând la cele mai sofis­ticate software-uri de mo­delare şi proiecţie a câmpului magnetic, cerce­tătorii şi-au dat seama că miezul lichid al pla­netei, generatorul suprem al câmpului magne­tic de la suprafaţă, se mişcă mult mai rapid decât s-a crezut până acum. Mai clar şi mai simplu: până în prezent, se considera că rata de modificare a câmpului magnetic era de 1 grad pe an, iar acum s-a descoperit că, de fapt, ea este de 10 grade pe an! Astfel, dacă azi polul nord mag­netic se află undeva în Si­beria, iar po­lul sud magnetic se află undeva în largul coastei An­tarcticii, în afara cercu­lui polar antarctic, peste un an ambii vor avea o po­ziţie com­plet diferită de­cât se credea anterior. Deși informaţia este extrem de im­portantă, ea repre­zintă doar o con­statare: spe­cialiştii habar nu au ce deter­mi­nă mişcarea accelerată a miezului lichid al pla­netei şi, implicit, modificarea accelerată a câm­pului magnetic al Pământului, aşa cum nu ştiu nici dacă rata aceasta de mo­dificare va con­tinua în acelaşi ritm şi care ar putea să fie con­secinţele pentru viaţa noas­tră, a tuturor, dat fiind că această „bulă de mag­ne­tism” este ceea ce ţine at­mosfera planetei „la locul ei” şi ne apă­ră de radiaţiile cosmice dău­nătoare şi de vântul so­lar! Iar asta e cu-adevărat îngrijo­rător!   

Cercuri bizare pe o plajă din Brazilia

De Sânziene, pe 24 iunie 2020, pe plaja Cidreira din regiunea Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, mai mul­te persoane au descoperit o serie de cercuri concen­trice, simetrice şi aliniate la distanţe perfect egale. Dovezile fotografice au fost publicate pe pagina oficială de Face­book a Cidreira RS. Evident, martorii s-au gândit imediat la celebrele cercuri din lanurile de grâu, care au apărut în trecut în mai multe zone de pe glob, dintre care unele au fost dovedite ca fiind nişte farse, însă altele au fost puse în legătură cu apariţiile unor OZN-uri. Şi – ce „întâm­plare”! – și anul acesta, cu o zi înainte, pe 23 iunie, în aceeaşi zonă, au fost raportate mai multe apariţii de OZN-uri. Conform unei investigaţii realizate de „Gaúcha ZH Media” au reieşit următoarele:

* Silvio Scienza a văzut două sfere care şi-au modi­ficat în mod repetat culoarea, variind nuanţe de portocaliu şi auriu, care au zburat, în jurul orei 7:30 p.m., deasupra plajei Cidreira, îndreptându-se către o plajă apropiată, Tramandai.

* Puţin după această oră, deasupra plajei Salina, aflată pe linia pe care au dispărut OZN-urile văzute de Scienza, Mana Bosquetti şi prietenul ei au urmărit zborul a două sfere similare. Mana a declarat că sferele văzute de ea au produs o explozie de lumină, fiecare s-a divizat în două, apoi toate cele patru OZN-uri s-au făcut nevăzute, accelerând cu o viteză incredibilă.

* Cele două sfere au fost văzute de multe alte persoane care locuiesc în blocurile aflate în imediata apropiere a plajelor menţionate, iar relatările au fost aproape identice.

* Scepticii au venit cu interpretarea că obiectele în cauză n-au fost nimic altceva decât doi meteoriţi. Pentru a afla adevărul, „Gaúcha ZH Media” a luat legătura cu profesorul Carlos Jung, de la Heller & Jung Observatory şi The Brazilian Meteor Observation Network (BRA­MON), care a declarat că pe 23 iunie nu a fost înregistrat nici măcar un singur meteorit! Ulterior, „Gaúcha ZH Media” l-a contactat pe Carlos Odone, fondator al Gaucho Ufology Movement, care le-a spus că a primit rapoarte cu privire la mai multe OZN-uri care au fost văzute în zona plajei Cidreira nu doar pe 23 iunie, ci pe parcursul întregii săptămâni (deci între 22 şi 29 iunie)! Ademar José Gevaerd, reputat ufolog şi redactor al unei reviste de specialitate, a afirmat: „Nu avem de ce să ne te­mem. Aceste apariţii nu sunt ceva nou. (…) E probabil ca în univers să existe forme de viaţă mult mai avansate decât noi (…) şi e normal ca ele să exploreze alte planete.”

Plecând de la un comentariu făcut în mediul on-line pe acest subiect, un om de ştiinţă care a dorit să-şi păstreze ano­nimatul a spus că în opinia sa, dar şi a altor cercetători „cla­sici”, care însă nu resping ideea existenţei OZN-urilor, în zona Cabras, dintre plajele Cidreira şi Tramandai, este posi­bil să se găsească un portal interdimensional, care să explice aceste apariţii din luna iunie, dar şi altele, ante­rioare, cât şi rapoartele privind răpiri temporare de per­soane şi disfuncţii mecanice. Ideea aceasta a fost men­ţionată şi de „Gaúcha ZH Media”, fără însă ca sursa să fie citată. Aşadar, enigma rămâne în continuare nedezlegată.   

Zăpadă roz în Alpi

Zăpada roz

Recent, în Alpii din nordul Italiei s-a înregistrat un fenomen splendid, din punct de vedere estetic, dar extrem de periculos prin implicaţiile sale concrete: zăpada de pe uriaşul gheţar Presena a de­venit roz! Motivul? O algă de zăpadă, numită Chla­my­domonas nivalis. Acest organism microscopic nu afectează gheţarul în mod direct, în schimb întunecă nuanţa zăpezii, ceea ce înseamnă că aceasta absoar­be mai multă lumină. La rândul ei, lumina încăl­zeşte gheţarul, accelerându-i viteza de topire. Pre­sena, un gheţar străvechi, pe su­pra­faţa căruia s-au purtat lupte crân­cene în perioada Primului Răz­­boi Mondial, între Regatul Ita­­lian şi Imperiul Austro-Ungar, şi care azi reprezintă o destinaţie extrem de căutată de iubitorii de schi, este situat la o altitudine de 3.069 de metri şi a rezistat intact, vreme de milenii, fără să fie „de­ranjat” de căldura verii. Acum însă, cantită­ţile reduse de zăpadă care au căzut în cursul iernii şi tempe­ra­turile anormal de ridicate din pri­măvară şi vară au generat condiţiile ideale pentru o înmulţire exacerbată a acestei alge. În­gri­joraţi, specialiștii s-au grăbit să intervină: au întins pe suprafaţa gheţarului folii textile uriaşe, menite să reflecte lumina şi astfel să reducă su­pra­încăl­zirea. Din păcate, până în prezent, nu au reuşit să acopere toată suprafaţa afectată de alga roz.

Gheţarul Presena

Gheţarii din întreaga lume îşi reduc volumul şi suprafeţele într-un ritm incredibil de accelerat. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, gheţari care există de mii de ani ar putea (conform U.S. Geological Survey) să dispară în doar câteva decenii! Iar dispariţia gheţarilor se traduce prin catastrofe plane­tare, întrucât ei sunt un element esenţial pentru menţinerea eco­sistemelor. Gheţarii furnizează apă rece, dulce şi curată pentru peştii din râurile aflate în aval, se constituie în surse de apă potabilă pentru comunităţi umane care adesea depind exclusiv de acele izvoare şi, de asemenea, tot ghe­ţarii sprijină sau, uneori, susţin integral agricultura.

Sunetul ciudat care a înspăimânat un oraş întreg

Xiushiu – oraşul înspăimântat de un sunet

Pe 20 iunie 2020, în oraşul chinez Xiushui, dar şi pe o arie destul de largă de jur împrejurul lui, a început să se audă un sunet ciudat. Oamenii, aflaţi în case, în birouri, în magazine, în parcuri şi pe străzi, au ciulit urechile aler­taţi, apoi au prins să se întrebe unii pe alţii: „Auzi şi tu?” De fie­care dată, răspunsul era afirmativ. Toată lumea auzea su­netul acela ca­re nu semăna cu nimic cu­nos­cut şi care părea să vină din direcţia mun­telui în apropierea căruia a fost edificat oraşul. Iar sunetul nu înceta. După mai multe ore, un număr de temerari a plecat în expediţie către munte: au căutat, s-au uitat, dar n-au găsit ni­mic. Au constatat doar că acolo, pe pantele muntelui, sunetul era mai intens şi cumva mai profund. Bizara anomalie auditivă a fost înregis­trată cu telefoane, dar şi cu aparate mult mai performante, iar înregistrările au fost postate pe YouTube şi pe Twitter – poate cineva avea să-i lămurească pe cetăţenii îngrijoraţi din Xiushui ce anume auzeau. Niciun rezultat! Nimeni n-a ştiut să le ofere un răspuns convingător! Întrucât deja trecuseră mai multe zile de când sunetul se auzea fără oprire, autorităţile zonale au venit în oraş şi, fără să dea vreo explicaţie cu privire la ce anume producea sunetul misterios, i-au sfătuit pe locuitori să nu se panicheze şi să-şi vadă fiecare de viaţa lui. Uşor de zis, greu de făcut!

Incriminata: prepeliţa cu picioare galbene

Peste oraş au fost ridicate drone, care să desco­pere „generatorul” sunetului, apoi în Xiushui au fost chemaţi cercetători de la Biroul de Seis­mo­logie Guizhou, care, la rândul lor, au ridicat din umeri, declarând că „în urma investiga­ţiilor, nu au fost constatate activităţi geologice evidente în vecinătatea sursei sunetului necunoscut şi nu s-au înregistrat nici precursori ai unui cu­tremur”. În continuare, în scenă au intrat re­pre­zentanţii Departamen­tului de Propagandă al Comitetului de Partid din Judeţul Weining, ca­re le-au transmis ce­tăţe­nilor înnebuniţi de frică să stea liniştiţi, pentru că sunetul nu are legătură cu niciun fe­nomen geologic sau me­teo­rologic cunoscut. „Atunci ce e?”, au întrebat oa­menii disperaţi. Răs­punsul a fost: „Se crede că su­netul (…) a fost produs, cel mai probabil, de o pa­săre numită Turnix Tanki sau prepeliţa cu picioare galbene.” O prepeliţă să scoată un sunet care să se audă într-un oraş întreg şi încă şi mai departe, în ju­deţ? O prepeliţă care să scoată un sunet atât de sonor şi care să dureze 10 zile? Pentru că da, atât a ţinut ciudatul fenomen auditiv: 10 zile! După care, brusc, a încetat! De atunci, de la mijlocul lu­nii iunie, chinezii din Xiu­shui şi din zone li­mi­trofe s-au mai liniştit pu­ţin, dar, întrucât situaţia nu a fost lămurită, con­tinuă să se teamă. Ceea ce e de înţe­les.    

Steaua care a dispărut ca prin farmec

Într-un studiu publicat la începutul lunii iulie 2020 în „Monthly Notices of the Royal Astro­no­mical Society”, s-a anunţat că o stea uriaşă, cu luminozitate albas­tră (de 2,5 milioane de ori mai intensă decât luminozitatea Soare­lui nostru!), din galaxia pitică Kin­man, aflată la apro­ximativ 75 de milioane de ani-lumină de Pământ, o stea care a fost intens studiată de astronomi din întreaga lume vreme de 10 ani, între 2001 şi 2011, pur şi simplu, s-a volatilizat! Anul trecut, astronomul Andrew Allan şi colegii lui de la „Trinity College Dublin” au vrut să verifice nişte date şi şi-au îndreptat telescopul de mare perfor­manţă către „Steaua albastră”, dar… nu au mai găsit-o! Imediat, cercetătorii au apelat şi la alte aparate de ultimă generaţie, ca să se convingă că telescopul nu se defectase şi… s-au convins: „Steaua albastră” dispăruse fără urmă! „Ar fi extrem de neobişnuit ca o stea de dimensiuni atât de mari să se volatilizeze, pur şi simplu, să nu producă o supernovă, o explozie stelară extraordinar de luminoasă,” a spus Andrew Allan. O explicaţie ar fi aceea că atunci când pierderea de masă a unor astfel de stele se accelerează, luminozitatea lor se amplifică dramatic – pierderea de masă însemnând că steaua „este pe moarte”. Aşadar, e posibil ca în perioada în care „Steaua albastră” era atât de strălucitoare şi a fost studiată intens, ea să se fi aflat deja „în pragul morţii”. Ulterior, cât timp oamenii n-au mai fost interesaţi de ea, steaua se poate „să fi sucombat”, iar acum, cu strălucirea pierdută, să fie ascunsă în spatele unui nor de praf cosmic şi astfel să fi devenit invizibilă pentru pământeni. De asemenea, s-a mai teoretizat că „Steaua albastră” ar fi putut să fie înghiţită de o gaură neagră, fără să mai fi apucat să producă o supernovă. Însă, cel puţin până acum, nicio gaură neagră nu a fost detectată în zonă. Bref, misterul rămâne: ce s-a întâmplat cu frumoasa „Stea albastră”?   

Peste 350 de elefanţi au murit în Botswana şi nimeni nu ştie de ce

Elefanţi în Delta Okavango

Începând din luna mai și până în prezent, peste 350 de elefanţi din Botswana au murit în mod misterios şi nimeni nu ştie ce a generat acest dezastru. În mai, repre­zentanţii unei organizaţii de protecţie a elefanţilor au făcut o incursiune cu elicopterul pe deasupra unei zone mlăştinoase, numită Okavango Delta, şi aşa au descope­rit cadavrele a 169 de pachiderme, pentru ca ulterior, în iunie, numărul să crească la 356! Elefanţii aveau cu toţii fildeşii intacţi, astfel că oficialităţile au apreciat că, aparent, de vină pentru acest măcel nu sunt braconierii care îi vânează pentru a le tăia colții pre­țioși, pe care îi vând apoi pe piaţa neagră contra unor sume fabuloase. Ministerul Mediului, al Resurselor Naturale şi al Turis­mului din Botswana a trimis pe te­ren specialişti care au investigat cadavrele şi au pre­levat mostre, menite a fi analizate în laborator pentru identificarea unor eventua­le virusuri sau bacterii letale. Astfel s-a constatat că ele­fanţii nu au fost infectaţi cu antrax. În toamna lui 2019, într-o perioadă de două luni, peste 100 de elefanţi din Parcul Naţional Chobe, tot din Botswana, au murit toc­mai din acest motiv. Însă, de data aceasta, vinovatul pen­tru decesul în masă al pachidermelor nu a fost antra­xul, dar ar putea să fie cianura, o substanţă la care bra­conierii apelează frec­vent. În acest sens, încă se mai aş­teaptă rezultatele analizelor. Bizar este că o parte dintre elefanţi au murit brusc, căzând literalmente în trompă, în vreme ce alţii au murit lent. Localnicii le-au povestit investigatorilor că au văzut mulţi elefanţi deplasându-se ameţiţi, în cerc, înainte să sucombe. Din păcate, oficia­li­tăţile din Botswana par să nu fie prea îngrijorate de aceas­tă si­tuaţie catastrofală, deşi ecoturismul – bazat pe obser­varea elefanţilor în mediul lor natural – contri­buie cu un procent extrem de important, de 10-12%, la PIB-ul ţării. Ecologiștii din întreaga lume sunt revoltaţi şi solicită accelerarea investigaţiilor şi luarea de măsuri pentru protejarea elefanţilor, în vreme ce au­torităţile declară că nu doresc să comenteze asupra unei anchete aflate încă în curs şi să speculeze asupra cauze­lor care au dus la moartea pachidermelor. În concluzie, în vreme ce oamenii se ascund în spatele vorbelor, bietele ani­male, care ar putea poate să fie ajutate, sunt lăsate în voia sorţii… şi a morţii.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian