– Este o plantă de o frumusețe aparte, cu frunzele rotunjite și încrețite, de unde și numele ei. Magia îi vine însă de la picăturile de apă pe care le ține ca-n palmă, strălucind asemenea unor cristale, în care se reflectă lumina soarelui. Înfățișarea aceasta „diamantină” a Crețișoarei te face să simţi un „ceva” enigmatic în prospețimea ei verde, un „ceva” care este incredibila sa forță vindecătoare, căci este unică – nu doar prin frumusețe, ci și prin utilitatea ei, într-o grămadă de boli –
Denumirea științifică a Crețișoarei este Alchemilla vulgaris, iar în popor mai este numită și Iarba Maicii Domnului, Acoperământul Maicii Domnului, Iarba femeilor etc. Multe dintre numele sale vin din medicina monastică, unde Creţişoara este considerată a fi purtătoarea harului vindecător al Maicii Domnului. În vremurile pre-creştine, se spunea că zânele vin la revărsatul zorilor ca să presare cu mâinile lor fermecate picăturile de rouă de pe frunzele Creţişoarei. Fiind sub protecţia zânelor, această plantă ar fi avut darul reîntineririi şi al vindecării, mai ales asupra femeilor.
Descrierea plantei
Este o plantă perenă (rădăcina ei dormitează iarna în pământ), de 40-50 cm înălțime, familiară în zonele sub-montane și montane. Înflorește în iunie și iulie, perioadă în care este și recomandată recoltarea sa. O găsim mai ales la margini de pădure și pe fânețele umede. Crețișoara este mare iubitoare de soluri mlăștinoase, crescând din abundență în verile ploioase și calde.
Recoltarea
Se taie tulpinile înflorite, cu tot cu frunze, dar fără rădăcini, pentru ca planta să se poată regenera după culegere. Tulpinile sunt destul de rezistente, aşa încât este util un cuţit. Planta se poate folosi proaspătă sau uscată. Uscarea se face în strat subţire, în locuri umbroase şi foarte bine aerisite. O dată pe zi, ea trebuie întoarsă, mai ales dacă în locul de uscare aerul nu circulă suficient. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de maximum doi ani.
Moduri de administrare
Pulberea de Crețișoară
Este foarte eficientă pentru oprirea sângerărilor menstruale abundente, dar și ca adjuvant contra hemoragiilor interne. Se obține prin măcinarea fină, cu râșnița electrică de cafea, a plantei uscate. Pulberea astfel obținută se depozitează în borcănele închise ermetic, în locuri ferite de lumină.
Administrare: câte o jumătate de linguriță – o linguriță rasă, de trei-patru ori pe zi, în cure cu o durată de până la trei luni. Pentru tratarea unor afecțiuni acute, cum ar fi infecțiile gastro-intestinale sau hemoragiile, se pot lua și 6 lingurițe pe zi, dar pe o perioadă care să nu depășească 7 zile.
Infuzia combinată de Crețișoară
Este foarte bogată în taninuri și cam neplăcută la gust. Se folosește mai ales extern. Se prepară folosind extracția la rece, combinată cu cea la cald, astfel: patru-șase lingurițe cu pulbere de frunze de Crețișoară se macerează 8 ore, într-un sfert de litru de apă, după care se filtrează, iar preparatul obținut se lasă deoparte. Planta rămasă după filtrare se opărește cu încă un sfert de litru de apă, după care se lasă să se răcească și se strecoară. În final, se combină maceratul anterior obținut cu infuzia.
Administrare: infuzia combinată se folosește extern, pentru spălături vaginale (cu irigatorul), care, făcute de două ori pe săptămână, stopează candida și favorizează cicatrizarea eventualelor răni (inclusiv pe col). Băile de șezut se folosesc pentru prevenirea și combaterea prolapsului uterin și herniei inghinale. Acest remediu este un puternic astringent, cicatrizând și tonifiind țesuturile.
Tinctura de Crețișoară
Se obţine astfel: se pun într-un borcan cu filet 20 de linguri cu pulbere de frunze de Crețișoară, peste care se toarnă două căni (în total 500 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluțe mici, închise la culoare.
Administrare: se ia, de patru ori pe zi, câte o linguriță diluată în puțină apă. Curele durează 4-12 săptămâni și sunt recomandate mai ales ca efect preventiv. Contra afecțiunilor grave, se recomandă extractul, care este mult mai puternic.
Extractul de Crețișoară
Se obține din tinctura de Crețișoară, prin evaporarea completă a alcoolului. Aceasta va conduce la obținerea unei pulberi fine, extrem de bogate în principii active complexe și perfect asimilabile de organismul uman. În magazinele naturiste, găsim acest extract, combinat în proporții egale cu planta integrală, în capsule. Produsul se numește CREȚIȘOARĂ EXTRACT și se administrează conform prospectului. De regulă, se iau câte 200-400 mg de extract de Crețișoară, de două ori pe zi, dimineața și seara.
INDICAȚII TERAPEUTICE
Crețișoara și fertilitatea feminină
Acum două decenii, am avut privilegiul de a-l întâlni pe unul dintre cei mai mari farmaciști din România, Horia Bucur. Domnia sa mi-a relatat că în zona Alba, în care profesa, o mulțime de copii erau botezați Horia, un semn de profundă recunoștință din partea femeilor care reușiseră să aducă pe lume copii ca urmare a tratamentelor cu Crețișoară prescrise de d-l farmacist.
Crețișoara facilitează procrearea și ducerea la termen a sarcinii, prin trei acțiuni fundamentale:
* Reglatoare hormonale – reglează menstrele și ovulația.
* Tonice uterine – ajută, foarte important!, la prevenirea avortului spontan, chiar și după mai multe sarcini pierdute.
* Reglatoare ale proceselor trofice în zona vulvo-vaginală.
Crețișoara, de altfel, este printre puținele remedii eficiente contra endometriozei, o afecțiune caracterizată de prezența unor fragmente de mucoasă uterină (endometru) în afara localizării ei normale, una dintre principalele cauze ale infertilității.
Mod de administrare:
Intern, se administrează extractul de Crețișoară, câte două capsule, de două-trei ori pe zi, în cure de 2-3 luni, urmate de 14-28 de zile de pauză, după care tratamentul se reia. Această terapie este eficientă și pentru femeile la care infertilitatea apare pe fondul menstrelor neregulate, al tulburărilor hormonale de după încetarea tratamentului cu anticoncepționale sau al ovarelor polichistice.
Extern, contra glenei ostile și endometriozei, se fac spălături vaginale cu infuzie combinată, cu ajutorul irigatorului. Infuzia combinată (aproximativ 100 ml) se introduce în vagin, unde se ține vreme de minimum 10 minute, așa încât principiile active ale plantei să poată fi absorbite prin circulația periferică.
Crețișoara și menopauza
Cura cu această plantă reduce, până la eliminarea completă, simptomele de debut ale menopauzei, cum ar fi bufeurile de căldură, transpirația nocturnă, hemoragiile menstruale neregulate sau prelungite, stările de nervozitate. Odată instalată menopauza, Crețișoara previne tulburările cardiace și hipertensiunea. De asemenea, previne și tratează pruritul vaginal sau prolapsul uterin.
Mod de administrare:
În cura internă, se iau zilnic câte 4 capsule de extract de Crețișoară, vreme de 3 luni, după care se face o pauză de 2-4 săptămâni. Dacă tratamentul şi-a făcut efectul, iar simptomele s-au estompat, se poate continua cu doze de întreținere, de 2 capsule pe zi. Doar în cazul revenirii simptomelor neplăcute, doza de extract se va mări la valorile inițiale.
Extern – contra prolapsului uterin și mâncărimilor vaginale se fac, o dată la două zile, băi de șezut cu infuzie combinată de Crețișoară. Atât tratamentul intern, cât și cel extern, au efecte puternice, tonice uterine, prevenind prolapsul uterin. Sunt cunoscute cazuri în care acest tratament a funcționat nu doar profilactic, ci și ca terapie în sine, pentru ameliorarea acestei afecțiuni.
Crețișoara și prevenirea demenței
Efectele promițătoare ale acestei plante au fost obiectivate printr-un studiu făcut în anul 2015, sub conducerea cercetătorului român Elena Negulescu. Acest studiu arată că principiile active din Crețișoară, împreună cu cele din Crețușcă (Filipendula ulmaria), au efecte de inhibare a enzimelor care produc degradările la nivelul creierului și, în final, demența. Ca tratament profilactic al diferitelor forme de demență senilă, se administrează pulberile obținute din părțile aeriene înflorite ale celor două plante, combinate în proporții egale. Din acest amestec se ia câte o linguriţă, de trei ori pe zi, în cure de trei luni, cu o lună de pauză. Acest tratament este şi un bun adjuvant pentru prevenirea și tratarea episoadelor de depresie sau anxietate post-menopauză.
Crețișoara, tulburările menstruale și chisturile ovariene
Un studiu făcut în România, acum patru decenii, la Cluj-Napoca, sub conducerea dr. Petcu, arată că tratamentul cu Crețișoară are efecte foarte puternice pentru oprirea sângerărilor menstruale abundente. Apoi, Crețișoara are efecte reglatoare ale nivelului de estrogen și progesteron. De aceea, este și o componentă importantă a tratamentului contra chisturilor ovariene, precum și pentru tratarea tulburărilor (inclusiv de fertilitate) asociate ovarelor polichistice.
Mod de administrare:
Contra hipermenoreei, se administrează, din prima zi a ciclului menstrual, câte 3-4 lingurițe rase cu pulbere de Crețișoară pe zi, până la oprirea completă a hemoragiei. Datorită acțiunii astringente a taninurilor din frunzele acestei plante, hemoragia este redusă considerabil.
Pentru echilibrarea hormonală de lungă durată, se recomandă cura cu extract de Crețișoară: câte 800 mg (aprox. 4 capsule) pe zi, în cure de 2-3 luni, urmate de 3-4 săptămâni de pauză.
Cura cu extract de Crețișoară este foarte bună și contra ciclului menstrual dureros (dismenoree) sau neregulat. Tratamentul face să dispară la menstruație senzaţiile neplăcute de balonare și de greutate în bazin, dar și crampele abdominale sau spasmele uterine.
Crețișoara și tratamentul cu anticoncepționale
Crețișoara este un excelent ajutor pentru femeile care renunță la tratamentele cu anticoncepționale. Atunci, în organismul femeii apar de multe ori dezechilibre hormonale majore, pentru care medicina alopată nu are tratament. O soluţie simplă şi foarte eficientă este tratamentul cu Creţişoară, administrată sub formă de extract. De trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, se ia câte o capsulă cu extract de Creţişoară, în cure de două luni, urmate de 21 de zile de pauză, apoi tratamentul se poate relua. El reglează menstrele, previne apariţia unor tulburări cum ar fi hemoragiile menstruale prelungite, durerile de sâni, acneea etc. Extractul de Crețișoară ajută și la eliminarea unor efecte secundare pe care le pot avea anticoncepționalele, cum ar fi infertilitatea sau tulburările emoționale.
Crețișoara, colitele și diareea
Taninurile prezente în părțile aeriene ale Crețișoarei sunt un excelent ajutor contra problemelor intestinale. Ele au o puternică acțiune antibacteriană la nivelul colonului şi, totodată, una astringentă. Aceasta înseamnă că încetinesc tranzitul intestinal, opresc hemoragiile și ajută la cicatrizarea leziunilor de la nivelul mucoasei intestinale sau rectale.
Mod de administrare:
Ca tratament de urgență al diareelor acute, se ia o doză de şoc de 4-6 linguriţe cu pulbere de Creţişoară, în continuare luându-se câte o linguriţă, de trei ori pe zi, până la dispariţia simptomelor. Acest tratament este şi un bun adjuvant în cazul enterocolitelor și al colitei ulcerative (boala Crohn).
Crețișoara, fibromul uterin și nodulii mamari
Studii de caz, deocamdată izolate, arată că administrarea Creţişoarei în cure succesive duce la stoparea creşterii fibroamelor uterine sau chiar la scăderea în dimensiuni a acestora. Se administrează extractul de Crețișoară, din care se iau câte două capsule, de două ori pe zi, în cure de două luni, urmate de 15 zile de pauză, apoi tratamentul se reia. Aceste cure sunt recomandate și ca adjuvant valoros contra nodulilor mamari.
Mod de administrare:
Se fac cure de 3 luni, timp în care se administrează câte două capsule de Crețișoară, de două ori pe zi. Este un tratament care ajută, de cele mai multe ori, la stoparea creșterii nodulilor mamari. De asemenea, scade intensitatea şi frecvenţa durerilor la nivelul sânilor, inclusiv înaintea și în timpul menstruației.
Contra afecţiunilor mamare, suplimentar faţă de tratamentul intern, se aplică şi comprese pe sâni cu infuzie combinată de Creţişoară. Se ţin minimum 60 de minute pe zi.
Precauții și contraindicații la tratamentul cu Crețișoară
În caz de sarcină, tratamentul intern cu Crețișoară nu are contraindicații, fiind chiar recomandat în medicina populară pentru evitarea avortului spontan. Totuși, administrarea Crețișoarei trebuie însoțită de supravegherea medicului, în cazul femeilor însărcinate.
În cazurile de constipație acută, administrarea internă a pulberii de Crețișoară este contraindicată.
În cantități mari, Crețișoara (mai ales pulberea) va fi administrată la cel puțin 2 ore distanță de suplimentele ce conțin fier, deoarece taninurile din compoziția sa împiedică într-o anumită măsură asimilarea acestui oligoelement.
Crețișoara în formă de plantă uscată poate fi comandată de la firma Fares, online, la adresa https://fares.ro/ sau la tel. 0377.101.444.
Extractul de Crețișoară sub formă de capsule se poate comanda de la laboratoarele DVR-Pharm, la adresa https://www.dvrpharm.ro/ sau la tel. 0736.270.998.