Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

RODICA CULCER despre… „România a obținut un rezultat bun”

– Prin negociatorul ei, președintele Klaus Io­hannis, România a obținut la Bruxelles 79,9 miliar­de de euro pentru proiecte europene. Cum apreciați re­zultatul? Ce înseamnă acești bani pentru Româ­nia?

– Mai întâi se cuvine să precizăm că succesul ultimului summit de la Bruxelles a atins două puncte importante: în salvarea UE, într-un moment în care solidaritatea dintre membrii săi a fost serios pusă la încercare, și aprobarea bugetului pentru intervalul 2021-2027 și a planului de relansare economică post-pandemie. În acest context, România a obținut un rezultat bun, primind suma cuvenită din algoritmul de calcul care se aplică pentru bugetul UE. Ne putem, așadar, bucura că nu am pierdut niciun euro din sumele preconizate, am pierdut, totuși, 2-3 miliarde de euro în granturi, adică fonduri nerambursabile, prin diminuarea programelor europene care le alocau. În total, dispunem de 63,2 miliarde de euro în granturi și 16,7 miliarde de euro în împrumuturi, în condiții foarte avantajoase, bani suficienți pentru a demara proiectele de investiții de care guvernul vorbește de atâta vreme și de care România are nevoie ca de aer. Se vor putea, așadar, construi școli, spitale, drumuri, autostrăzi, se va putea pune la punct infrastructura necesară digitalizării administrației, se vor putea finanța proiecte de mediu și în domeniul agriculturii – toate, însă, cu condiția ca guvernanții să se miște competent și rapid, căci banii nu ne sunt virați pur și simplu în buget, cum sugerează unii politicieni din PSD, ci pot fi accesați doar pe baza unor proiecte. Or, proiectele trebuie depuse până în toamnă și aprobate până în aprilie, 2021. În plus, UE a introdus măsuri pentru blocarea fondurilor în cazul nerespectării angajamentelor privind reformele. În concluzie, dacă nu se schimbă filozofia și practica guvernării, cele aproape 80 de miliarde de euro vor rămâne un simplu miraj.

– Se împlinesc doi ani de la protestul diasporei din Piața Victoriei din Bucureşti. Procurorii DIICOT au „marcat” momentul, scoțându-i de sub ur­mărirea penală pe șefii Jandarmeriei care au con­dus reprimarea violentă a manifestaţiilor din 10 august. Ce semnificații are această soluție a procuro­rilor?

– Clasarea de către DIICOT a dosarului 10 august și albirea șefilor jandarmeriei implicați în reprimarea dură a protestului pașnic al diasporei scot la iveală o continuitate pe care nu ne-am fi dorit-o, și anume – a solidarității dintre serviciile secrete, jandarmerie și o parte a procurorilor, prinși în diverse rețele de influ­ență. Mai trist este că acest lucru se întâmplă în man­datul președintelui Iohannis și în timpul guvernării PNL, în ciuda promisiunilor privind reformarea jus­tiției. Scuza guvernului PSD, dominat de Dragnea, nu mai funcționează. De fapt, nici nu ar trebui să fim chiar atât de surprinși, pentru că însăși numirea Geor­gianei Hossu în fruntea DIICOT a fost controversată de la bun început, presa și asociațiile de magistrați scoțând în evidență vulnerabilitățile procurorului șef al DIICOT, cum ar fi faptul că soțul doamnei Hossu este trimis în judecată pentru corupție, sau că ambii soți au relații de amiciție cu colonelul Paraschiv, „omul în alb” care a coordonat acțiunea represivă a jan­darmilor. Totuși, nici ministrul Justiției, Cătălin Pre­doiu, nici președintele Iohannis nu au fost im­pre­sionați de aceste informații legate de Georgiana Hossu. Ne întrebăm, totuși, ce interes poate avea pre­ședintele Iohannis în exonerarea unor șefi contro­versați ai Jandarmeriei? Poate ne răspunde în zilele următoare. Premierul Orban s-a arătat surprins, dar nu a insistat asupra subiectului, deși este scandalos. Este adevărat că un om politic nu are dreptul să se amestece în dosarele parchetelor, dar în acest moment, în ochii oamenilor, acest principiu apare ca o scuză de care domnul Orban se servește, poate pentru a nu-l supăra pe președinte. Desigur, nu este totul pierdut, căci or­donanța de clasare poate fi infirmată de Procurorul General și atacată ulterior în instanță. Procurorul general a anunțat că examinează cu atenție docu­men­tul. Rămâne de văzut dacă o va revizui sau infirma. Dacă nu va acționa decisiv, avem o mare problemă cu statul de drept.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian