Afaceri mici, cu efect mare: „Aroman’s Coffe Shop”

– La Sebeș, fericire cu aromă de cafea –

Că e simplă sau cu lapte, că e la ibric, la fil­tru sau la espressor, amară sau în­dul­cită ușor, cafeaua e ceva fără de care cei mai mulți dintre noi nu știu a-și începe ziua. Și ne place s-o savurăm pe-ndelete, singuri ori cu cei dragi, cu prietenii sau pe fugă, cumpărată la auto­mat. Specialiștii se contrazic asupra bene­ficiilor pe care cafeaua le are asupra sănătății: unii spun că-i bună, alții că ba, unii spun că-i un drog, pentru alții e o plăcere nevinovată. Dar dacă ai șansa să afli povestea bobului de cafea, de când e doar un fruct care crește într-o țară îndepărtată și până ce de­vine elixirul aromaterapiei ce ne-nviorează min­tea și zilele, începi să apreciezi cu totul altfel ca­feaua pe care o bei. E o experiență pe care am trăit-o în cea mai nouă prăjitorie de cafea din țară: Aro­man’s Coffee Shop, din Sebeș.

Secretul clientului fidel

Pe strada principală ce străbate de la un capăt la altul orașul Sebeș, cu casele lui lipite între ele și aco­perite cu țiglă portocalie, căldura amiezii cir­culă liber, dându-mi o stare de moleșeală pe care ca­ut s-o alung cu o cafea. Caut prăjitoria de cafea „Aro­man’s Coffee Shop” de care am aflat de pe internet. O găsesc ușor, după plăcuța metalică atâr­nată la intrare. Dincolo de poarta de lemn, masivă și veche, a casei săsești, căldura stă tolănită la um­bra zidurilor îmbătrânite de timp. Roxana Roman, proprietara prăjitoriei de cafea, ne iese în întâm­pinare. O anunțasem că vreau să facem un interviu și mă aștepta. „N-aș vrea să vă povestesc foarte mult despre mine, aș dori să vă povestesc mai de­grabă despre bucuria oamenilor care vin, ne des­coperă, și care, apoi, ne devin clienți fideli. Asta e ceea ce mă bucură și ceea ce contează!”, spune. E încă tânără, preferă să nu-și dezvăluie vârsta, deși are alura unei adolescente în primii ani de liceu.

Magazia cu arome

Ceea ce a fost odinioară o pivniță pântecoasă și încăpătoare e acum spațiul în care boabele de cafea sunt transformate, cu iscusință și drag, în materie primă pentru licoarea neagră și tare. E răcoare înă­untru și miroase învăluitor a cafea. Într-un colț, câțiva saci de iută stau aliniați școlărește, plini cu boa­bele cafenii. Fiecare are altă denumire, altă pro­veniență, altă formă a bobului și, în final, fiecare va degaja o altă aromă, numai bună să ne facă di­minețile mai frumoase și mai pline de vitalitate. „Deocamdată, avem doar vreo opt sor­timente de cafea, dintre cele mai căutate, dar intenționăm să aducem și altele. Avem din Etiopia, Brazilia, Costa Rica, Columbia, Guatemala, India, dar ne-am pro­pus să aducem, de exemplu, și din Kenya. Cafeaua cultivată acolo e foarte căutată, e aromată, are un gust acid și se găsește mai greu la noi în țară”, afirmă Roxana. Scoate câte-o mână de boabe din fiecare sac și ne îmbie să le mirosim, să ne testăm capacitatea de a sesiza diferențele dintre ele, chiar și așa, cum se află, în stare crudă: cafea verde. „Fiecare are o altă calitate, unele sunt mai tari, altele au note fructate, florale. Clienților le oferim atât cafea de origine unică, dar și în amestec”.

Hmm! „Cafea amestec” e un sortiment de care nu-mi amintesc cu plăcere. Încerc să-i explic Roxa­nei cum era „nechezolul” de dinainte de 1989. Mă privește nedumerită. Îi vine greu să înțeleagă cum de-am putut să bem „cafea” din boabe de nă­ut. O, da! Și încă cum! Dar Roxana e mult mai tânără, născută pe când „nechezolul” devenise deja amintire, chiar și pentru noi. Dar „cafeaua ames­tec” de care vorbește acum Roxana e, de­sigur, cu totul altceva. „Sunt două feluri de ca­fea, Robusta și Arabica. Robusta are un gust mai pu­ternic, înțepător, conține de două ori mai mul­tă cofeină decât Arabica, de aceea e și mai ama­ră. Arabica este aromată și dulceagă. De aceea, în marea majoritate a cazurilor, clienții noștri preferă să le cumpere amestecate, în proporții va­riabile, pentru a face cafeaua plăcută la gust”, ne învață Roxana.

Mașinăria fermecată

Într-un colț, pe-o etajeră, în cutii fumurii, ri­guros etichetate, sunt boabele de cafea prăjite deja. Roxana deschide, rând pe rând, capacele cutiilor, explicându-ne caracteristicile fiecăreia. Vorbește repede, cu un inconfundabil accent ardelenesc, dar cu o intonație specifică limbii italiene. A locuit o vreme în Italia, de unde i-a și venit ideea acestei prăjitorii de cafea. „Știam că sunt deja destul de multe în țară, dar nu era niciuna în județul Alba, și ne-am gândit, eu și soțul meu, că și județul nos­tru merită așa ce­va”. Amândoi sunt din Cugir. Ro­xana a făcut Facultatea de Drept la Si­biu și are un master în „Drept euro­pean”. Soțul ei, Dan Roman, a fost mai bine de 25 de ani plecat prin străinătate, unde-a trăit experiențe fa­bu­loase. „Via­ța mea nu e un roman, ci un film! Încă se mai în­tâmplă să-mi vină greu să-mi amintesc câte un cuvânt în limba ro­mână, pentru că, vreo 20 de ani, n-am mai vor­bit-o deloc”, afirmă Dan. Și, în timp ce deapănă amintiri din exi­lul ita­lian (a fugit în 1987 din Ro­mânia), por­nește aparatul în care urmează să fie pră­jită cafeaua. Într-un fel de pâlnie de mari dimensiuni, toarnă 5 kg de boabe de cafea. Reglează para­metrii op­timi pe un ecran electronic și, după câteva mi­nute, cifrele clipesc, iar mașinăria scoa­te un șuierat ușor, semn că prăjirea poa­te să înceapă. Pe-un ochi de sticlă cam cât o palmă se vede ușor cum boabele își schim­bă încet culoarea. Pare un calei­dos­cop bizar, din copilărie, rotit de-o mână nevăzută. Din când în când, cu un fel de lopățică mică, încastrată în apa­rat, Dan scoate câteva boabe de cafea, să le verifice direct gradul de prăjire. „Sunt trei grade de pră­jire: light, me­diu și intens. Noi pră­jim doar light-mediu, cam așa le pla­ce clienților noștri. După pră­jirea boa­­belor, ca­feaua nu se con­sumă ime­diat. Tre­buie să stea cel puțin trei zile în saci închiși la cu­loare, ca să se eva­pore toate gazele toxice din inte­rior”, ne spune.

În timp ce Dan suprave­ghează prăji­rea boabelor de cafea, mă uit cu atenție la sor­timentele gata pră­jite, expuse, după cum spuneam, în cutiile fumurii. Și am o nedu­merire: „De ce boabele din comerț sunt negre și lucioase, iar astea nu?”. „Pentru că acelea sunt prăjite industrial, în cantități mari, sunt păs­trate în silozuri foarte mari și sunt tra­tate cu azot, ca să mențină spuma și să prelungească termenul de va­labilitate. O cafea, ca să fie cu adevărat bună, ar trebui bă­ută în maximum o lună ju­mătate de la prăjire. După trei luni, deja își pier­de toate calitățile și ar trebui aruncată. Cafeaua trebuie păstrată în re­ci­piente de sticlă sau ce­ramică, închise la culoare, iar distanța dintre cafea și capac trebuie să fie cât mai mică. Și nu trebuie ținută în frigider, ci, mai degrabă, în cămară, la 15-17 grade”, ne învață Dan.

Mai tari decât pandemia

Cafeaua, prăjită sau gata măcinată, le este oferită clienților în pungi de hârtie cafenie, pe care Roxana și Dan aplică ștampila cu datele de contact ale firmei. „Am preferat această variantă, cu pungi de hârtie, în loc de cine știe ce ambalaje sofisticate și scumpe, pentru că oamenii nu țin cafeaua în pun­gă, ci o pun în propriile recipiente”.

Îi spun că revista noastră se bucură să popu­larizeze inițiativele micilor producători români. În perioada interbelică, ei asigurau stabilitatea eco­no­mică a țării. „Am deschis prăvălia în luna no­iembrie a anu­lui trecut, după ce am aplicat pentru o finan­țare eu­ropeană, prin programul Start-up Plus. Am ris­cat, pentru că punctajul prevedea să avem trei an­ga­jați, dar noi eram numai doi. Am avut un punc­taj mai scăzut, dar, din fericire, am obținut totuși fi­nanțarea. Inten­ționăm, cât de curând, să des­chi­dem un astfel de magazin și în Alba-Iulia, pen­tru că avem foarte mulți clienți care vin de acolo și ar fi mai sim­plu pentru ei să le fim mai aproa­pe. Tot ceea ce am fă­cut, am făcut numai cu aju­torul și cu voia lui Dumnezeu! Ne-a scos Dum­nezeu în cale oa­meni buni, totul a mers perfect, n-am avut nicio piedică. Cu toate că am fost nevoiți să închidem pe perioada stării de urgență, pot spune că afa­cerea merge bine. Îmi amin­tesc că, în noiembrie, în primele zile după ce am deschis, oamenii citeau, în gra­bă, pe afișul de la poartă, «Pră­jitură de ca­fea», în loc de «Pră­jitorie de ca­­fea». Și, chiar dacă ini­țial erau, poate, deza­măgiți că înă­untru nu găseau ce se aștep­tau, cu timpul ne-au devenit cli­enți. Lumea e dornică de nou, de produse de calitate, apreciază ceea ce le oferim. Cine a venit o dată a revenit. Pentru foarte mulți oameni, feri­ci­rea are uneori gustul amărui al cafelei de dimi­neață”.