Epidemia de coronavirus a explodat în România într-o perioadă foarte complicată pentru viața ei politică. 2020 este an electoral. În principiu, în septembrie ar trebui să aibă loc alegerile locale, iar în decembrie, cele parlamentare. Administrația este condusă de un guvern minoritar (liberal), în timp ce Parlamentul este dominat de opoziția PSD. Cei de la guvern speră că, prin cele două tipuri de alegeri, își vor asigura o majoritate (parlamentară și locală) care să le permită concretizarea programului de „normalizare” a funcționării statului, în timp ce „ceilalți”, ajunși acum în opoziție, aspiră la conservarea pozițiilor dobândite la alegerile de acum patru ani. În „joc”, în 2020, este pusă în scenă diferența dintre două viziuni asupra statului și asupra rolului pe care trebuie să și-l asume el în societate. Așa-zisa stângă își dorește un stat politizat la maxim, care să controleze totul și în care celelalte „puteri” (în special, Justiția) să i se subordoneze, instituindu-se o ierarhie socială greu de dislocat. PSD-ul, principalul susținător al unei asemenea poziții, este „moștenitorul tradiției” impuse în anii comunismului de partidul totalitar. De partea cealaltă, „dreapta” vizează un stat minimal, dependent de echilibrul dintre puterile sale, care să garanteze libertatea cetățenească de inițiativă, dezvoltarea comunităților locale, egalitatea în fața legilor. Opoziția dintre cele două viziuni a devenit acută, după ce PSD-ul, partidul care a dominat viața politică în ultimii treizeci de ani, a trecut – după alegerile din 2016 – la un asalt direct, nemascat, asupra instituțiilor statului, în contextul încurcăturilor cu Justiția ale fostului lider absolut, Liviu Dragnea. Alegerile locale și parlamentare din acest an au devenit, în consecință, esențiale pentru existența statului român, cetățenii trebuind să opteze între o normalizare a construcției instituționale, prin care țara s-ar alinia partenerelor ei din UE, și o continuare a demersului iliberal de aservire a statului intereselor unei ierarhii ce se vrea înghețată pe verticala ei. Alegerile locale ar putea fi, din această perspectivă, primul pas pentru schimbarea, de la bază, a structurilor statale actuale, sau pentru conservarea lor.
Pandemia a stricat socotelile ambelor orientări. Într-o țară normală, ea ar fi dus la punerea în surdină a disputelor politice, puterea și opoziția căutând împreună soluțiile cele mai adecvate pentru limitarea efectelor crizei sociale (sanitară și economică) generate de ea. La noi, catastrofa pandemică a devenit pretext de exaltare propagandistică a poziției unei grupări sau a alteia, un motiv pentru facerea și refacerea calculelor electorale ale fiecărui partid. Principalul jucător a fost (și este) PSD-ul, care – în pierdere de viteză după căderea lui Dragnea și a curentului politic generat de el – a găsit o posibilitate diversionistă de a ataca guvernul PNL și măsurile propuse de acesta pentru stăvilirea propagării generalizate a maladiei. PSD-ul, puternic susținut de instituții ale statului pe care le domină de ani de zile (CCR, Avocatul poporului) a devenit campionul „libertăților cetățenești”, îngrădite, chipurile, prin deciziile guvernamentale luate în pandemie. Având majoritatea parlamentară, formațiunea zisă de „stânga” a relativizat măsurile sanitare de prevenție luate de cabinetul Orban, transformând „urgența” și „alerta” în vorbe goale. PSD-ul a susținut (și susține) teoriile conspiraționiste, conform cărora virusul este inexistent sau, mai degrabă, produsul unei „oculte mondiale” care vrea să controleze toți cetățenii, în special pe români. PSD a vrut să speculeze dorința firească a cetățenilor de a se bucura, mai ales în vacanță, de libertate neîngrădită, rezultatul fiind că, în urma blocajului parlamentar care a suspendat aplicarea „alertei”, s-a creat o „relaxare” prematură, curba infecțiilor crescând îngrijorător. Acum, speriat de cifrele pandemiei pe care înainte o contesta, PSD a lansat o campanie de învinovățire a guvernului PNL pentru carențele grave ale sistemului sanitar. Mai mult, pe baza creșterii numărului de infectări, liderii PSD vor să amâne, din „grijă pentru sănătatea poporului”, alegerile locale și, eventual, și pe cele „parlamentare”. Având majoritatea în „forul legislativ”, ei pot să o facă, motivul real fiind însă teama că foarte multe din primăriile care au asigurat dominația teritorială a partidului (furnizându-i grosul electoratului fidel) vor fi, în ciuda păstrării unui unic tur de scrutin, pierdute. Amânarea alegerilor ar da posibilitatea ca gruparea PSD să exploateze și în plan local greșelile și uzura guvernului, confruntat în continuare cu stăpânirea pandemiei.
Salvarea proiectului liberal de restartare a modului de funcționare a statului român vine de la mult hulita (de propaganda PSD-istă) UE, care, pe fondul necesităților de relansare a economiilor statelor membre, a repartizat României aproape 80 de miliarde de euro pentru investiții în infrastructura ei economică și socială. Dacă va realiza proiecte sustenabile, eligibile pentru organele de finanțare europene, guvernul „de dreapta” ar avea șansa reală să pună țara pe calea apropierii de standardele înalte ale „Uniunii”. Până atunci, orientarea ce grupează PNL-ul, USR+ și PMP-ul ar trebui să câștige, ca premisă pentru o victorie decisivă la parlamentare, alegerile locale. Desfășurarea acestora într-un singur tur favorizează PSD-ul și pe aliații lui, ceea ce impune necesitatea desemnării în toate circumscripțiile locale a unor candidați comuni ai dreptei. Orgoliile partidelor și dorința lor de a controla singure administrația fac extrem de dificil acest obiectiv. În multe localități, PNL-ul, aflat la guvernare, preferă, se pare, compromisul de acceptare a trecerii, în masă, a organizațiilor și primarilor PSD, la el. PNL-ul nu a reținut, probabil, „lecția USL-istă” (care l-a dus la pierderea trecutelor alegeri) și a uitat învățătura populară că „cine a trădat o dată, va mai trăda”! Încercând să stopeze, prin măsuri sanitare eficiente, pandemia, guvernul vrea să mențină localele pe 27 septembrie, tocmai pentru a putea să reducă „baza” PSD-ului. Dar, și aici, totul depinde de fermitatea cu care el se manifestă, „slăbiciunile” ducând la un oportunism care, foarte rapid, va fi plătit greu la vot.
