„Nu-mi venea să cred ce se întâmpla”
– La tragerea focului de pistol care anunța declararea pandemiei şi a stării de urgenţă în România, tu te aflai la filmări în Republica Dominicană, pentru emisiunea „Insula iubirii”, de la Antena 1. Cum ai reacționat?

– Aş spune că mi-a căzut cerul în cap, doar că acolo, în Republica Dominicană, mai potrivit ar fi să spun că mi-au căzut toţi palmierii în cap, că sunt foarte mulţi şi înalţi! (râde) Vorbind serios, când am plecat din România, împreună cu echipa, se știa doar de existenţa câtorva cazuri de COVID în Europa, deci situaţia nu ni se părea gravă. Aşa că am pornit la drum senini şi încrezători. Ajunşi în Republica Dominicană, ne-am apucat de treabă şi totul mergea strună. Dar, după o săptămână, soţia mea, Adela, m-a sunat să îmi spună că lucrurile mergeau tot mai rău acasă, în România, că urma să se declare starea de urgenţă. În paralel, aflam și că în Europa era dezastru. Apoi, într-o zi, la televiziunea locală a apărut preşedintele ţării, care a anunţat că și Republica Dominicană intra în stare de urgenţă şi că urmau să se introducă tot felul de reguli noi, inclusiv restricţii de deplasare pe stradă! Cei care erau prinşi circulând prin oraş fără un motiv serios erau amendaţi, iar dacă nu puteau să plătească amenda, erau arestaţi – ceea ce se întâmpla foarte des, fiindcă ţara e săracă şi majoritatea oamenilor nu puteau să-şi achite amenzile. Filmările, evident, s-au oprit imediat, dar noi nu reuşeam să plecăm de-acolo, fiindcă zborurile se anulau unul după celălalt şi nu mai găseam nicio cursă care să ne ducă măcar până în Europa… Sincer, în zilele alea, am trăit constant cu un sentiment de irealitate! Parcă nu-mi venea să cred ce se întâmpla! Mi-era teamă pentru ai mei, de acasă, mă simţeam neputincios și iritat că nu găseam o soluţie ca să mă pot întoarce în țară. Când am mai aflat şi că Adela răcise şi își pierduse şi vocea, şi că băieţii noştri şi soacra mea făcuseră pneumonie… Crede-mă că, dacă aş fi crezut că aveam şanse de reuşită, m-aş fi urcat şi într-o bărcuţă cu vâsle, numai să mă văd odată ajuns acasă! Până la urmă, am reuşit să găsim o ieşire: împreună cu întreaga echipă am mers cu un avion până în Paris, iar din Paris, am prins ultima cursă aeriană către Bucureşti. Dar ce şoc am avut când am descins în aeroportul din Paris! Spaţiul era aproape pustiu! Nu tu forfotă de oameni, nu tu magazine luminate… Nu mai vedeai decât angajaţii, îmbrăcaţi în combinezoane şi cu măşti pe faţă. Apoi, ajuns în România, şocul a fost şi mai mare, fiindcă la noi am văzut şi tancuri pe străzi: armata ieșise să ajute poliția. În sfârşit, totul e bine când se termină cu bine: între timp, ai mei se puseseră cu toţii pe picioare, eu m-am autoizolat două săptămâni, preventiv, dar n-am avut nimic şi, finalmente, am putut să-mi strâng familia în braţe.
„Am realizat ce înseamnă familia pentru mine”

– Cum a fost autoizolarea?
– Cele două săptămâni de autoizolare au fost o altă piatră de încercare: mi se părea că timpul se scurgea atât de lent! Alea două săptămâni mi s-au părut doi ani! Mai ales că locul în care am stat se afla foarte aproape de casa noastră, deci îţi închipui sentimentul de frustrare care mă măcina. Totuşi, ceea ce m-a motivat să-mi găsesc rezerve noi de răbdare a fost dorul imens de ai mei. Într-un fel, încercarea prin care am trecut a avut și un revers pozitiv: am realizat, şi mai clar, ce înseamnă familia pentru mine.
„Să uiți ceea ce e urât și greu stă în natura umană!”

– Se vorbește mereu despre schimbările pe care pandemia le va produce în stilul nostru de viață. Vom deveni mai precauți, mai prevăzători, mai modești. În viața ta, pandemia a schimbat ceva?
– Perspectiva de viaţă şi principiile nu mi le-am schimbat, fiindcă nu cred că sunt greşite. Pentru mine, în esenţă, pe primul loc e familia, şi asta cred că e foarte bine. Iar stilul nostru de viaţă cred că e unul sănătos: din fericire, şi eu, şi Adela avem profesii cu programe destul de flexibile, aşa că întotdeauna putem să ne facem timp unul pentru celălalt şi amândoi pentru copiii noştri. Mereu avem grijă să ne creăm ferestre în program, astfel încât să stăm mult împreună – şi ca familie, toţi patru, şi în cuplu. O schimbare, în perioada asta de pandemie, este că băieţii noştri s-au legat şi mai mult unul de celălalt. Pentru că Alexandru n-a mai mers la grădiniţă, a stat mult mai mult cu frăţiorul lui, cu Andrei, s-au jucat şi mai mult împreună, iar timpul ăsta s-a transformat într-un liant şi mai puternic între ei. Altfel, eu nu prea cred în treaba asta despre care se vorbeşte așa de mult: că oamenii s-au schimbat, că lucrurile nu vor mai fi la fel… După părerea mea, asta e doar o impresie, fiindcă lumea e acum concentrată pe problema asta, cu coronavirusul. Ceea ce e firesc. Dar sunt convins că, odată ce spaimele vor dispărea, odată ce se va descoperi un tratament sau un vaccin, oamenii vor începe să uite prin ce-au trecut. Să uiţi ceea ce e urât şi greu stă în natura umană! Să-ţi trăieşti viaţa întreagă sub ameninţarea fricii nu e ceva nici normal, nici sănătos.
„Sunt un tată paranoic”

– Fiindcă vorbești cu atât drag despre copii, te întreb: paternitatea te-a schimbat, te-a ajutat să te descoperi într-un alt fel?
– Şi înainte eu eram un tip responsabil, dar, de când s-au născut copiii, am devenit mult, mult, mult mai responsabil. Şi mi-am descoperit nişte frici pe care înainte nu le aveam. Spre deosebire de Adela, care e un părinte atent, grijuliu, prudent şi foarte raţional, dar totuşi destul de relaxat, eu sunt un tată de-a dreptul paranoic. (râde) Adică, dac-ar fi după mine, după ce simt, eu i-aş lega pe Alexandru şi pe Andrei de mine şi nu le-aş mai da drumu’ toată viaţa, doar ca să fiu sigur că niciodată n-or să păţească nimic rău. Să mă vezi când mergem în parc: stau tot pe lângă ei, cu mâna aproape pe spatele lor. Adela îmi zice: „Da’ mai lasă-i în pace, să se joace! Sunt copii!” Însă nu pot! Nu pot să mă îndepărtez de ei prea mult, să stau pe-o bancă şi doar să-i privesc. Pe de altă parte, de când am devenit tată, sunt mult mai aşezat, mult mai calm… Da, pot să spun că paternitatea m-a schimbat destul de mult.
– Dar cu „Insula iubirii” cum a rămas? Filmările vor fi reluate? Emisiunea se bucură de mare susținere și audiență la public…
– Evident, noi ne dorim ca filmările să fie reluate cât mai curând, dar nu ne asumăm niciun risc. Suntem prudenţi şi aşteptăm, pentru ca toată lumea să fie în deplină siguranţă. Ştiu că oamenii care ne urmăresc sunt foarte nerăbdători – primesc extraordinar de multe mesaje în care sunt întrebat când se vor relua filmările şi când vor putea să vadă „Sezonul 6” –, dar, repet, trebuie să fim prudenţi şi să mai avem puţină răbdare.
– Deci acum eşti în vacanţă. Va fi ca în filme, cu toate pânzele sus?
– Vacanţa propriu-zisă o să înceapă pe 1 august, când o să plecăm toţi patru – Adela, băieţii şi cu mine – în insula Skiathos, în Grecia. Am fost indecişi destul de mult timp, dar avem mulţi prieteni medici care se află în momentul de faţă acolo şi care ne-au spus că, atât timp cât respecţi regulile impuse de autorităţi şi cele de igienă – ceea ce noi facem oricum –, totul e în ordine, iar atmosfera e foarte plăcută. Deci sperăm ca şi noi să avem o vacanţă frumoasă. Până acum, peste vară, am fost de vreo două ori la mare la noi, în România, şi îţi spun sincer că m-am speriat de ce-am văzut acolo, din punctul de vedere al comportamentului oamenilor. Pentru mulți dintre ei, virusul ăsta nu există, ceea ce mi se pare aberant. Sunt atâția specialişti care vorbesc despre el! Foarte mulţi oameni, la nivel mondial, dau dovadă de lipsă de responsabilitate. Ceea ce încetineşte procesul de recuperare, de revenire la normalitate.
– Cam cât crezi tu că va mai dura situaţia asta?
– Economic vorbind, cred ca situaţia nu se va remedia foarte curând. Totuşi, nu cred că se va mai intra într-o stare de urgenţă, la nivel mondial, pentru că, pur şi simplu, economic, n-am rezista. Dar poate că totuşi trebuie să trecem şi prin asta, prin pandemie, prin această nouă criză economică mondială, ca să ne dăm seama, noi, toţi oamenii, ce n-am făcut bine şi cum ar fi mai potrivit să ne comportăm şi să acţionăm de acum înainte.
Foto: ANTENA 1 (2)