Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Iubirea, un leac suprem (2)

Foto: Dreamstime – 5

• Exemple „uriașe”, despre felul în care sentimentele ne guvernează sănătatea •

Invitați-vă prietenii la masă

Sigur că nu strică să mâncăm multe legume, fructe și salate de crudități, să reducem consumul de carne, sare și zahăr, iar porțiile să nu fie uriașe, ci rezonabile. Dar, cel puțin tot atât de impor­tante ca selecția și cân­tărirea alimentelor sunt însemnătatea pe care noi o acordăm hranei, emoțiile asociate cu ea, atmosfera în care au loc mesele. Acești factori cântăresc chiar mai mult decât valoarea nu­tritivă a unui fel de mâncare.

Cercetătorii italieni au abordat o mie de pa­cienți aflați în evidența unei clinici din Milano pentru a le pune între­bări legate de obiceiurile lor alimentare. Dintre persoanele chestionate, jumătate suferiseră deja un infarct, iar restul de cinci sute apelaseră la clinica respectivă din cauza altor probleme. Din răspunsurile pacienților au reieșit următoarele: cei ce consumaseră pizza doar ocazional își reduse­seră riscul de infarct cu 22%, în timp ce consu­matorii fideli se puteau lăuda cu o reducere de 38%. V-a recomandat vreun nutriționist pizza? Să fie ea un produs alimentar chiar atât de sănătos? Și acesta nu este singurul mister. Lumea medicală cunoaște faptul că afecțiunile cardiovasculare sunt distribuite neuniform în țările europene. În Scoția, se înregistrează anual peste 300 de cazuri de infarct la suta de mii de locuitori, pe când în sudul Franței, numărul lor nu urcă mai sus de 50. Feno­menul a fost numit „paradoxul francez”, deoarece este știut că în Franța, populația preferă mâncă­rurile grase, cu conținut ridicat de colesterol. Și totuși…

Studiul milanez a declanșat o sumedenie de interpretări și controverse. Jorge Gomez-Aracena, de la Universitatea din Malaga, a declarat că nu i se pare deloc surprinzător rezultatul, dat fiind că, la fel ca pizza, și supa rece de legume gazpacho, o specialitate a gastronomiei spaniole, se prepară cu multe roșii, care au o concentrație mare de lico­pen, iar această substanță asigură protecție îm­potriva infarctului, datorită proprietăților sale an­ti­oxidante. Se prea poate, însă, ca dincolo de discuțiile despre compuși chimici și carac­teristicile lor, esențial să fie modul în care mâncăm. Italienii sunt deprinși să se delec­teze cu pizza într-un grup vesel și guraliv, strâns în jurul mesei, iar aceasta produce efecte mai bune asupra sănătății decât un oarecare cocktail de vitamine și crudități. Mâncând relaxați, într-o atmosferă de calm și bună dispoziție, ei au o concentrație mai scăzută a hormonilor stresului în sânge. Este deci normal ca în Italia, precum și în Franța, afecțiunile cardiovasculare să fie mai rar întâlnite decât în țările nordice.

De fapt, ce le place francezilor să mănânce? Carne de vânat, ficat de gâscă, pateul de casă numit „rillette”, o ba­ghetă din făină albă și vin la discreție – toate fiind alimente cu multă grăsime, grele și teo­retic nesănătoase, care amenință să îngusteze arterele. Atunci, ce le protejează lor inima și vasele de sânge? Fap­tul că, la ei, mâncarea este celebrată ca un prilej de sărbătoare. Me­senii râd și poves­tesc, se simt bine îm­preună, se bucură că au ocazia să se revadă. Dacă nutriționistul v-a sfătuit să luați zilnic câteva linguri de ulei de măs­line extravirgin, iar dvs. vă conformați conștiin­cios și fără chef, beneficiul pentru sănătate va fi modest. Mai bine invitați acasă un grup de prie­teni, chiar dacă le veți pune în farfurie un cotlet de porc cu cartofi prăjiți. Le­gătura afectivă cu oamenii care vă sunt apro­piați, sentimentul de a fi în comuniune cu ei – acesta va fi marele câștig.

Evitați despărțirile, fiindcă o nouă căsătorie nu vă aduce neapărat fericirea

Numeroase studii au evi­dențiat faptul că o conviețuire în familie, un cerc de prieteni și angajarea în diverse acti­vități sociale le permit oame­nilor să-și mențină o stare bună de sănătate chiar și la vârste înaintate. Atâta vreme cât se respectă anumite limite, adică soții nu-și fac reciproc viața insupor­tabilă, ciorovăielile din­tre ei sunt mai să­nătoase decât un trai în singurătate. Cuplurile se dovedesc a fi mai puțin vulnerabile în fața bolilor și au o speranță de viață mai mare. Dimpotrivă, di­vorțul și izolarea so­cială sunt toxice pentru starea de bine a cuiva. Două cercetătoare ame­ricane au ajuns la con­cluzia că despărțirea sau decesul partenerului pot avea efecte negative pen­tru sănătate pe termen lung, iar o nouă căsătorie nu va reuși să le anuleze în totalitate. În cadrul studiului lor, Linda Waite și Mary Elisabeth Hughes au chestionat peste 8000 de bărbați și femei din categoria de vârstă 51-61de ani, pentru a identifica eventualele conexiuni dintre proble­mele intervenite în viața personală și cele de sănă­tate. Astfel, ele au constatat că afecțiunile car­diace, diabetul, bolile maligne și alte suferințe cronice sunt cu 20% mai frecvente la văduvi și la cei divorțați decât la oamenii căsătoriți. De ase­menea, dificultățile la mers și la urcatul scărilor, în general limitarea mai mult sau mai puțin avan­sată a mobilității, se întâlnesc mai des la persoa­nele despărțite de partener.

Nici celor recăsătoriți după un divorț sau după pierderea prin deces a tovarășului de viață, im­plicarea într-o nouă relație nu izbutește să le refa­că, semnificativ, sănătatea. Autoarele studiului au remarcat că, în comparație cu grupul celor ce nu trecuseră printr-o despărțire, persoanele recăsă­torite înregistrau sensibil mai multe cazuri de afecțiuni cronice. Este evident că sfârșitul unei relații reprezintă o experiență traumatizantă, care poate aduce prejudicii durabile sănătății, chiar și atunci când persoana în cauză se decide mai târziu să reia viața de familie cu un nou partener. „Pentru aproape oricine, căsnicia este un câștig, și avem numai de pierdut dacă îi punem capăt”, ține să sublinieze cercetătoarea.

Certați-vă, dar întotdeauna prietenește

Uneori, oamenii care se iubesc se provoacă, până când conflictul escaladează în așa măsură, încât ei ajung să se sfâșie. Aceasta nu dăunează nu­mai conviețuirii în cuplu, ci și organismului. Ideea că o asemenea „descărcare a nervilor” ne-ar ajuta să reducem stresul este complet greșită. O confruntare vehementă nu face decât să ne în­răutățească starea de spirit. Desigur, orice dis­cuție lămuritoare le poate permite celor doi să-și limpezească neînțelegerile, să-și formuleze mai clar nemulțumirile și să-și explice reciproc atitu­dinile, deschizând, astfel, calea unui compromis rezonabil. Însă țipetele, imprecațiile și insultele n-au salvat vreodată o relație aflată în pericol. Și nici nu contribuie la starea de bine a „belige­ranților”.

Oamenii de știință au cercetat modul cum se reflectă la nivel organic conflictele din interiorul unui cuplu. În acest context, s-a confirmat faptul că stresul poate întârzia cicatrizarea rănilor. S-a efectuat următorul test: un număr de cupluri căsă­torite au fost invitate să se prezinte de două ori la clinică și, de fiecare dată, subiecților li s-au făcut mici răni pe unul din brațe. La prima întâl­nire, li s-a oferit o consiliere psihologică, fiind îndrumați de un specialist care le-a explicat cum ar putea să-și rezolve mai bine eventualele pro­ble­me de cuplu. A doua oară, li s-a cerut să dis­cute între ei, pe marginea unei teme delicate a relației lor. A­proape fără excepție, dis­cuția a dege­nerat în cear­tă sau, cel puțin, a evoluat în di­recția unei dez­bateri aprinse, purtate pe un ton agresiv. Indife­rent de com­­portamentul soților în timpul consi­lie­rii sau al disputei, rănile tuturor s-au vindecat mai repede și mai bine după convor­birea cu psihologul. Au fost acti­vate sistemul imu­­­nitar și procesul de coa­gu­lare a sângelui, iar în corp s-au depistat doar cantități infime de neuro­transmițători ce induc stre­­sul. În schimb, după ceartă, sistemul de alar­mă și de luptă al organis­mului a fost turat la ma­xi­mum: rănile s-au cica­trizat mai lent, iar celu­lele imuni­tare n-au dat ran­damentul așteptat în com­baterea mi­croorganismelor patogene.

Deosebit de interesant a fost însă faptul că vinde­ca­rea rănilor a fost foarte puțin afectată la acei participanți care au păstrat o atitudine cor­dială și atentă unul față de celălat, chiar și în toiul confruntării. Iar la cei care s-au atacat reci­proc, cu ranchiună și agresivitate, cu intenția vă­dită de a se jigni, rănile au rămas deschise mai multă vreme. Evoluția cicatrizării la cuplurile certărețe a fost evaluată la numai 60%, compa­rativ cu subiecții echilibrați care, în ciuda diver­gențelor, n-au mers până acolo încât să abando­neze res­pectul manifestat față de partenerul conjugal.

În sânge circulă o categorie de substanțe nu­mite citokine, care sunt mediatori chimici pro­duși de celulele sistemului imunitar, în scopul reglării reacției imune. Citokinele întrețin infla­mația și reduc capacitatea de autoapărare a orga­nismului. La cuplurile ostile, ele s-au menținut la un nivel ridicat și a doua zi după ceartă. Acest mecanism explică, pe de-o parte, persistența focarului de conflict și, pe de alta, vindecarea cu întârziere a leziunilor.

Există oameni care nu numai în înteriorul cu­plului, ci și în afara lui, obișnuiesc să se enerveze adesea și nu-și pot controla mânia. Și la aceștia, cicatrizarea unei răni durează mai mult. Cerce­tătorii de la Universitatea din Ohio au organizat un experiment cu subiecți care au acceptat să li se provoace o mică arsură pe antebraț. În ur­mă­toarele opt zile, voluntarilor li s-au veri­ficat biomar­kerii, răspunsul imun, și s-a urmărit modul cum se vin­deca leziu­nea cu­ta­nată. La cei care nu-și pu­teau stă­pâni explo­ziile ner­voase și reacționau mereu cu agre­sivitate și furie, formarea de cruste a avut loc mai lent și vindecarea leziu­nii a durat mai mult. Toto­dată, analizele lor de sânge au indicat un nivel crescut al colestero­lului, precum și de­pășiri ale limitelor ad­mise la alte valori influen­țate de stres. „Acestea sunt mai degrabă dovezi empi­rice”, admit spe­cialiștii, „totuși, ele arată ce grad ridicat de sensibilitate ma­ni­festă corpul nostru – și, în special, procesele lui de vindecare – în raport cu stresul cotidian.” Efectul rapid, produs de mânie și agresivitate asu­pra cicatrizării rănilor, ne semnalează totodată și faptul că emoțiile negative, stresul și ne­mulțu­mirile pot declanșa în organism o cascadă de reacții, care fac posibilă apariția unei serii întregi de boli.

Când iubirea începe să dispară

El vine acasă prost dis­pus, fiindcă și astăzi i-a lipsit curajul de a-i solicita șefului o discuție care să clarifice, în sfârșit, ambi­guitățile supărătoare legate de poziția și înda­toririle lui de serviciu. Ea, la rândul ei, e un pachet de nervi, pen­tru că s-a certat la cuțite cu o colegă. Amândoi au avut o zi cumplit de grea și de neplă­cută. Amândoi ar avea nevoie acum de puțină rela­xare și, mai ales, de o vor­bă bună din partea ce­lui­lalt. Din neferi­cire, niciunul din­tre ei nu este în stare s-o rosteas­că. Au sperat o seară care să-i facă să uite neca­zurile din prima par­te a zilei, dar reali­tatea pe care o tră­iesc în aceste clipe îi deza­măgește. Își ascund pri­virea și se evită, însă la un mo­ment dat vor intra în coli­ziune.

Ea îi reproșează că se preo­cupă prea puțin de tot ce înseamnă viața lor împreună, că după șapte ani de când sunt soț și soție, nu-i mai acordă suficientă atenție și neglijează relația. Bărbatul îi răspunde, mai întâi ironic, apoi cinic, și în cele din urmă îi azvârle în față niște gro­solănii. Ea se înfurie, țipă la el și trântește ușa. La sfârșit nu se poate spune cine a câștigat lupta, cert este doar că încleștarea asta nebunească nu le-a făcut deloc bine. La fiecare frază tăioasă cu care își șfi­chiuieș­te nevasta, el simte o apăsare cres­cândă în piept și parcă un început de durere în stomac. Femeii i s-a pus un nod în gât și, ca un om în pe­ri­col de înec, se zbate să ia o gură de aer. Mai târziu, va sta multă vreme cu ochii în tavan, aștep­tând zadarnic să adoarmă.

În asemenea situații de criză, viața în doi înce­tează să fie sănătoasă. Agresivitatea este toxică – atât pentru funcționarea inimii, cât și pentru su­flet. Din păcate, numeroase cupluri dezvoltă de-a lungul anilor metode perfide de întărâtare și umi­lire reciprocă, transformându-și, efectiv, convie­țuirea într-un infern. Numeroase studii atestă faptul că oamenii uniți într-un cuplu se îmbol­năvesc mai rar și beneficiază de o speranță de viață mai mare decât persoanele singure. Evident, aceste concluzii se întemeiază pe constatarea că, în marea lor majoritate, cei angajați într-o relație stabilă sunt solidari, se susțin unul pe celălalt și trăiesc împreună experiențe care îi îmbogățesc sufletește. Însă ei vor avea o sănătate bună doar atâta timp cât parteneriatul lor va purta amprenta iubirii, atenției și respectului, iar nu pe cea a antipatiei, mâniei, poate chiar a urii. Bunăvoința, dragostea și bucuria de a fi înconjurat de prieteni pot înfăptui adevărate minuni în organism, pe când disprețul și enervările repetate acționează în sens contrar. Emoțiile negative compromit sănă­tatea și au o influență distructivă asupra func­ționării diverselor organe.

Un studiu realizat de specialiștii londonezi a adus dovezi în sprijinul afirmației că, pe termen lung, lipsa armoniei dintr-o relație poate îmbol­năvi inima. La această cercetare de anvergură au luat parte peste 9000 de funcționari britanici, cărora li s-a cerut mai întâi să facă o evaluare sinceră a relației în care erau implicați. Au fost întrebați dacă ea le inspira un sentiment de sigu­ranță, dacă partenerul le oferea o susținere afec­tivă, dar totodată și practică, sau dacă, dimpo­trivă, legătura dintre ei era mai curând impreg­nată de ostilitate, iritare și agresivitate. Apoi s-au consemnat date referitoare la alte prejudicii psi­hice suferite de subiecți, ca de pildă cele pro­venite din suprasolicitarea profesională. S-au reținut și informații privind existența unor even­tuali factori de risc, de exemplu: supraponde­ralitatea, fumatul, hipertensiunea arterială. În continuare, oamenii de știință au urmărit evoluția stării de sănătate a participanților, pe o perioadă de doisprezece ani.

Din observațiile lor a reieșit că oamenii care se plâng că au o relație nesatisfăcătoare, că se află pe picior de război cu partenerul, fiind animați ei înșiși nu de dragoste, ci de porniri dușmănoase și violente, au un risc de infarct cu o treime mai mare decât persoanele echilibrate. După exclu­derea din calcul a celor care nutreau oricum sen­timente preponderent negative, indiferent de sta­rea efectivă a conviețuirii cu partenerul, a persis­tat totuși un risc crescut cu 25% pentru acele cupluri care își mențineau relația doar din inerție, deși ea nu mai era de mult viabilă, ci semăna acum cu o biată grămadă de cioburi.

Este adevărat că o ceartă poate fi și folo­sitoare, ca o furtună ce curăță și reașează lucrurile într-o relație, însă cu condiția ca după aceea să se instaleze între parteneri pacea, iar nu ranchiuna. Dacă enervările și repulsia vor continua să pre­valeze, ele vor fi o permanentă sursă de boală. Pe de altă parte, nu este sănătoasă nici absența totală a certurilor. Cineva care privește cu atâta indi­ferență opiniile contrare ale partenerului său încât ele nu-i mai provoacă nicio reacție a încetat de fapt să mai fie prezent (din punct de vedere emo­țional) în relația respectivă. Iar o asemenea lipsă de participare nu este benefică nici pentru parte­ner, nici pentru propria sănătate.

Vezi și:

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian