Dr. psih. NORICA POPA FISCHER: „Suntem făcuți pentru a atinge și a fi atinși”

– Pandemia, izolarea și distanțarea ne vatămă grav, nu doar sufletul, ci și sănătatea. Nu există vreun emoji cu inimioare, care să înlocuiască o îmbrățișare. Simțul tactil este primul și cel mai important simț pe care-l avem. Și totuși, el continuă să fie subestimat –

Simțul tactil – fundamentul vieții

– Tot mai multe studii apărute în ultima vreme atrag atenția asupra impactului negativ pe care distanțarea fizică impusă de pan­demie o are asupra psihicului nostru. Există motivații științifice?

– Atingerea fizică este funda­men­ta­lă. Simțul tactil este dezvoltat de prunc în pântecele mamei. Embrionul uman reacționează încă din a șaptea săp­tămână la stimulii tactili: mângâieri pe abdo­men. Toate celelalte simțuri se dezvoltă mai târziu. Există oameni ale căror simțuri se atrofiază. Ei își pierd simțul mirosului sau orbesc. Dar în lipsa sim­țului tactil, nu ești capabil să trăiești. Întreaga dez­voltare a orga­nis­mului nostru și, pro­ba­bil, și dez­voltarea conștientului nostru, au de-a face cu simțul tactil. Se poate spu­ne că simțul tactil este însuși fun­da­­mentul vieții. Suntem făcuți pentru a atin­ge și a fi atinși. Ca la toate ma­mi­ferele, și la om trebuie antrenat în­tregul sis­tem corp-minte, pentru ca acesta să se dezvolte. Cel puțin până împlinim 24 de ani. Atât durează până când ajunge cre­ierul uman la matu­ritate. Acesta este motivul pentru care orice formă de atingere și mișcare este esențială pen­tru organismul aflat în creștere. Dar și după aceea avem nevoie de un mini­mum de mișcare și de atingere.

– Pentru a rămâne în formă?

– Este vorba de mult mai mult decât atât. Rămânerea într-o bună formă fizică este un aspect. Dar simțul nostru tactil ne influențează și bună­sta­rea psihologică. Chiar și o atingere prietenoasă pe umăr declanșează în noi bucuria, un adevărat cocktail de substanțe biochimice, de natură să ne inducă o stare de bine. Respirația devine mai egală, nivelul de cortizol scade, mușchii se destind, iar în creier emoțiile legate de frică și senzațiile de durere se diminuează. Când îmbrățișați un om, îi deschi­deți farmacia proprie de care are nevoie corpul său. Iar atingerea celuilalt deschide, și ea, aceeași far­ma­cie pentru dvs.

Telefoanele inteligente nu mângâie

– Oare cuvintele încărcate de dragoste n-au și ele același efect ca și îmbrățișările?

– La origine, comunicarea înseamnă atingere. Când doriți să-i spuneți copilului dvs. că îl iubiți, nu-i susțineți o prelegere elegiacă. Ci îl luați în brațe. Și când partenerul dvs. este agitat sau trist, procedați la fel. Astăzi trăim cu impresia că putem comunica rapid și totuși călduros, prin intermediul telefoanelor inte­ligente și al emoji-urilor. Dar aici ne înșelăm. Atin­ge­rea fizică nu poate fi înlocuită prin nimic.

– Atunci de ce au căzut astăzi în dizgrație îm­brățișările? Le-a înghețat pandemia?

– Pandemia a venit pe un teren deja existent. Iar asta are de-a face cu tipul de comportament occi­dental, mai conservator, mai sever. Meridionalii și noi, răsăritenii, suntem mult mai sentimentali și mai calzi, mai spontani în manifestările noastre. Ei sea­mănă mult cu copiii, care când simt nevoia de atin­gere, caută direct corpul celuilalt. Adeseori chiar și fără cuvinte. Și când nevoia de contact a fost satisfăcută, ei își văd iar de treaba lor. Atin­gerile capătă o conotație sexuală abia când deve­nim adolescenți. Atingerea începe să fie privită drept o invitație la sex, iar atingerile între bărbați încep să fie considerate nelalocul lor. Toate acestea sunt mentalități dobândite, iar în fiecare cultură, situația diferă. În absența limitărilor culturale, oamenii s-ar îmbrățișa semnificativ mai mult.

Zece îmbrățișări pe zi

– Cât timp ar fi optim pentru dezmierdări, din perspectiva sănătății?

– Când ne uităm la cele mai apropiate rude ale noastre, la primatele evoluate, observăm că acestea își petrec zilnic o oră și jumătate având con­tact fizic cu suratele lor.

– Noi, oamenii, cum ar tre­bui să ne comportăm? Exis­tă nor­me?

– Ar fi perfect dacă de azi înainte v-ați îmbrățișa parte­nerul de zece ori pe zi și v-ați cul­ca seara, lângă el, pe cana­pea. Sau faceți o înțelegere să vă masați pe spate, câte 15 mi­nute, de trei ori pe săptămână. Urmările nu vor întârzia: o stare minunată de bine! Probabil că e nevoie de ceva curaj ca să ex­pri­măm în cuvinte faptul că ase­menea atingeri firești sunt im­portante pentru noi. Să le so­licităm, când ele lip­sesc. Nu pe ton de comandă, ci ca atunci când ce­rem un dar. Cuvintele fac și ele parte din mân­gâ­iere. Este enorm de important cu ce intonație le ros­tim. Vedeți dvs., oamenii plătesc pentru a se răsfăța cu un masaj la un centru de spa, merg la petreceri unde dansează și se îmbrățișează, se lasă dezmier­dați de oameni pe care nu-i cunosc deloc. Din mo­ment ce așteptare există, de ce n-am face lucrul acesta acasă?

– Simțul tactil este folosit tot mai mult și în scop terapeutic. În Occident sunt la modă cos­tumele din neopren pentru anorexici. Cum poate asta ajuta?

– Mulți ani la rând, psihoterapia s-a con­centrat doar asupra minții. Între timp, a devenit limpede că tulburările mintale se reflectă în mare măsură asupra corpului și, prin urmare, acesta reprezintă și un plan asupra căruia să se intervină terapeutic. Sufletul poate fi vindecat prin intermediul trupului. În cazul anorexicilor, se știe că harta interioară a corpului lor nu co­res­punde cu cea reală. Ei se percep mereu pe sine ca fiind prea grași. Un costum strâmt, din neopren, e menit să furnizeze creierului lor noi informații despre conturul real al trupului lor și să-i facă să realizeze o schemă reală a corpului. Acesta este un pas foarte important pe calea vindecării. Un alt exemplu al acestei terapii sunt vestele umplute cu nisip, pentru copiii care su­feră de ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate). Contactul cu greutatea purtată pe corp îi echilibrează.

– Sună ca o cămașă de forță…

– Originea neliniștii motorii la ADHD este într-o mare măsură o percepție insuficientă a propriei corporalități. Prin greutatea vestelor umplute cu nisip, copiii se percep mai bine pe ei înșiși. Asta le conferă o stare de liniște interioară. Vestele sunt deja folosite cu mare succes în unele școli. Iar co­piii au voie să decidă singuri dacă doresc să poarte vesta sau nu.

– Sărutul poate fi și el inclus la capitolul atin­geri? Care este efectul lui psihic?

– Cercetătorii japonezi au studiat în amă­nun­țime ce efect au asupra noastră tandrețea și mân­gâ­ierile. În scopul acesta, au determinat 25 de cupluri care au participat voluntar la experiment să se sărute, să se mângâie și să se îmbrățișeze. Re­zul­tatul a fost unanim: participanții s-au declarat mult mai bucuroși ca înainte, liniștiți și relaxați.

– Și mișcarea fizică, sportul, plimbarea se ba­zează tot pe atingeri. Când merg, călugării budiști sunt atenți la contactul pe care îl au cu pământul, pășind. Poate fi și asta o sursă de echilibru psihic și sufletesc?

– Activitatea musculară presupune activitate neuronală. O viață statică încetinește și creierul. Apar oboseala, lipsa de chef și stările proaste de spirit. Cine își petrece multe ore pe zi la calculator, aproa­pe complet rupt de propriul corp, se alege cu pro­bleme fizice, dar și psihice. Mișcarea ne acti­vează creierul și starea de bine. Toți cunoaștem sen­zația aceea de sfârșeală, dar și de maximă bucu­rie, când ne întoarcem acasă dintr-o excursie pe un munte. Mersul pe jos, atingerea cu pământul obo­sesc picioarele, dar ne umplu de satisfacție.

– În concluzie, ce anume ar trebui să facem ca să folosim atingerile la maximum?

– Asigurați-vă permanent că vă simţiți corpul. Atingeți-vă zilnic apropiații – soțul, soția, copiii, părinții, mângâiați-i pe cap, pe mână, pe umăr, îm­brățișați-vă prietenii, purtând măști. Mângâia­ți-vă zilnic câinele și pisica, iar dacă nu aveți pe ni­meni alături de dvs., strângeți-vă singuri în brațe, din când în când. Puterea mângâierii e nesfârșită. Mai ales în perioada aceasta, de pandemie, ar tre­bui să devină primul nostru ajutor.