Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Prăpădul climei

Secetă în Europa (Foto: Agerpres – 5)

– Pandemia cu Covid 19 a pus în umbră viteza uriașă cu care escaladează criza climatică. Anul 2020 a fost dramatic. Dacă nu se intervine rapid, Pământul intră în comă –

Mesagerii Apocalipsei

De o lună încoace, peste două duzini de incen­dii și-au croit drum de-a lungul coastei de vest a SUA, de la granița mexicană până sus, în Oregon și Washington, state care se învecinează cu nordul Californiei. La 50 de kilometri nord de Los Angeles focul se dezlănțuie de săptămâni în­tregi. Sute de mii de americani au fost siliți să fugă din calea flăcărilor. Iar sezonul propriu-zis al incendiilor nici măcar nu a început. În California, patria optimis­mului, sunt zile în care soarele nu mai răsare. În China, precipitațiile extreme au provocat viituri de-a lungul râului Yangtze, și patru milioane de oameni au fost evacuați. În Europa Centrală, s-a consemnat cea de-a doua cea mai secetoasă vară de la Revoluția France­ză încoace. Pădurea germană este afec­tată în mod dramatic, fiind lovită de deshidratare și dăunători, care prosperă din cauza căldurii și secetei. În orașul rus Verkhoiansk, din regiunea polară nordică, temperaturile au crescut în iunie la valoarea fără precedent de 38 de grade Celsius. Agenția meteo din SUA prezice pentru acest sezon furtuni mai violente ca niciodată. Iar calota glaciară din Oceanul Arctic nu s-a retras în nicio altă vară într-o la fel de mare măsură ca în 2020. Se pare că numărul prăpădului climatologic din acest an reprezintă el însuși un record. Și recordurile nu se vor sfârși. În epoca încălzirii globale nu va exista normali­tate. Iar această epocă a debutat. Acum.

Un criminal cunoscut, dar nelichidat: CO2

California în flăcări

Omul se află la începutul unei ere climatice cum nu a mai existat de când a învățat mersul biped. În decursul ulti­milor 120 de ani, temperatura medie la suprafața Terrei a crescut cu puțin sub 1,2 grade Celsius. Din punct de vedere factual, nu există nicio îndoială serioasă că încălzirea a fost provocată de creșterea concentrației bioxidului de carbon (CO2) și a altor gaze cu efect de seră din atmosferă și că această evoluție a fost în mare măsură provocată de arderea cărbunelui, petrolului și gazelor. Pe scurt: omul este de vină. Comuni­ta­tea internațională a decis deja în mai multe rânduri să stopeze încăzirea globală. Trimișii aproape tuturor țărilor au negociat, în cadrul unor ședințe, acorduri ambițioa­se. De fiecare dată au fost considerate istorice: în 1992, la Rio de Janeiro, apoi în Kyoto, în 1997, şi în 2015, la Paris. Acordul de la Paris și-a propus drept obiectiv limitarea încălzirii la „mult sub două grade”. Până la această limită se consideră că urmările mai pot fi încă controlate. Dar producția de CO2 continuă mereu să crească. Nici măcar încetinirea economică globală cauzată de coronavirus nu a împiedicat creșterea concentrației de CO2 în atmosferă, com­parativ cu anul precedent. În acest caz, limita de două grade ar fi depășită. După aproape trei de­cenii de inacțiune, mai avem acum la dispoziție doar patru până la 15 ani. Oricât de înfricoșătoare ar fi aceste cifre, tot ele ne oferă probabil singura veste bună: omul încă mai ține viitorul în propriile mâini. Acum. Exact acum. Întrebarea este cât de rapid se poate reinventa o societate globalizată. Cum se va descurca fără combustibilii tradiționali care propulsează mașinile, alimentează centralele electrice și pun utilajele în mișcare. Și dacă lucru­rile vor decurge suficient de rapid.

Antarctica se topește, oceanele se revarsă

Pompierii americani în lupta cu focul

Clima a devenit un pacient asistat non-stop. Mii de stații meteo din Hawaii până în Tasmania măsoară nivelul precipitațiilor, navele și geaman­durile din oceane înregistrează viteza vântului și temperaturile, iar sateliții transmit date din spațiu. Cu cât datele sunt mai precise, cu atât mai eviden­te devin interacțiunile complexe care au loc în cadrul ecosistemelor, dar și cele care au loc între acestea, oceane, regiunile polare și pădurile seculare. Și cu atât mai clar devine ce se poate întâmpla atunci când apar dezechilibre. Doi sateliți numiți „Grace-FO” zboară în orbita lor, de două ori pe zi, direct peste straturile de gheață continen­tale ale planetei, din Antarctica și Groenlanda, groase de kilometri întregi. Sateliții se succed în perechi, ca gemenii, și înregistrează pe parcurs cele mai fine schimbări ale câmpului gravitațional al Pământului. În felul acesta, ele pot măsura masele de gheață. Și, în fiecare an, sateliții resimt tot mai puțin atracția gravitațională deasupra Groenlandei, pentru că masa de gheață de sub ei s-a diminuat. După ce, la început, scăderea a fost mică, sen­zorii au înregistrat pentru anul trecut un record: conform calculelor, s-a pierdut un strat de gheață cu o grosime gigan­tică de opt kilometri. Dacă luăm în cal­cul doar întreaga gheață din Groen­landa, topirea ei ar crește nivelul mării cu aproximativ șapte metri. Dacă gheața polară se topește, în spațiu este reflec­tată mai puțină lumină solară, marea polară se încălzește încă și mai repede și apar inundații dezastruoase.

Arșiță, secetă, incendii

Cea mai mare și mai iminentă pri­mej­die pe care o presupune încălzirea climatică este arșița. Odată cu fiecare grad cu care crește temperatura medie, sporește și probabilitatea unor zile de caniculă extremă și, totodată, a produce­rii unor perioade caniculare mai lungi. Omul se poate însă adapta doar unor variații foarte limitate de temperatură. Dacă temperatura corpului depășește o anumită limită, chiar și cu câteva zecimi de grad, creierul nostru începe să nu mai lucreze așa cum trebuie. Potrivit simu­lărilor, la o creștere de două grade, spa­țiul vital al unui număr de 800 de mi­li­oane de oameni va deveni mult prea încins. În unele regiuni, munca în aer liber, pe șan­tierele de construcții, pe ogoare și în piețe abia dacă va mai fi posibilă. Și odată cu arșița, vine și seceta. Evaporarea se amplifică și solul se usucă. Deși crește și ponderea ploilor extreme, pământul este prea uscat pentru a absorbi apa. Recoltele se prăpădesc, iar riscul producerii unor incendii fores­tiere crește. O privire aruncată în pădurile din vestul Europei ne oferă întreaga di­mensiune a dezastrului: molizi morți, coroane de copaci cu ramuri rare, care în loc să fie verzi, sunt gri-ma­ronii. Trei veri secetoase la rând nu au redus doar ritmul de creștere a arborilor, ci au provocat și o invazie fără precedent a dăunătorilor: ceea ce reprezintă lăcusta în sudul continen­tului este acum gândacul de scoarță, pentru pădurile Europei. În mod nor­mal, copacii se apără prin rășina lor lipicioasă. Când dăunătorul vrea să-și scurme calea pe sub scoarță, el este încleiat și otrăvit. Dar dacă există o lipsă gravă de apă, acest mecanism de apărare nu mai funcționează, iar pădurea devine o pradă ușoară pentru gândac.

Migrații masive

Cum temperaturile nu cresc peste tot la fel de repede, criza lovește în mod diferit. Așa cum au făcut întot­dea­una, oamenii fără mijloace de trai își vor părăsi patria. Mulți se vor duce mai întâi în apropiere, acolo unde viața este încă suportabilă. Iar apoi mai departe. Un studiu recent esti­mează că cele mai afectate de proce­sul de emigrație vor fi Argentina, Brazilia, Mexicul, India și țările de la sud de Sahara. O planetă care se mic­șorează va deveni scena unor migrații masive.

Harta dezastrului

Invazie de lăcuste în Africa

* Groenlanda – Stratul de ghea­ță din Oceanul Arctic se reduce în me­die cu câte 13 procente pe an. În sep­tembrie, el mai acoperea 4,26 de milioane de kilometri pătrați – al doi­lea cel mai scăzut nivel după recordul minim înregistrat în 2012.

* SUA – Țara a fost lovită de mai multe valuri de caniculă. Vegetația Californiei era uscată ca iasca, în vara lui 2020. Fulgerele au declanșat cele mai mari incendii de pădure, de la începutul măsurătorilor încoace.

* America de Sud – Amazonul se usucă nu doar din cauza incendiilor forestiere, ci și pentru că schimbările climatice duc la încălzirea atmosfe­rei, proces care privează tot mai mult copacii de vaporii de apă.

* Germania și Europa Centrală – În Ger­ma­nia, deceniul care a precedat anul 2020 a fost cel mai cald de când se fac măsurători meteorolo­gice. În Europa Centrală, n-au mai existat din 1766 încoace veri atât de secetoase ca în 2018 și 2019.

* Siberia – În iunie, s-au înregistrat în oră­șelul Verkhoiansk, 38 de grade. Aceasta ar fi cea mai ridicată temperatură care a fost vreodată con­semnată la nord de cercul polar.

* Africa – Teritoriile de la sud de Sahara sunt tot mai des afectate de secetă și de valuri canicu­la­re. Estul Africii s-a confruntat, la sfârșitul lui 2019, cu cele mai abundente precipitații din ulti­mii 40 de ani.

* Antarctica – În 6 februarie 2020, stația de cercetare „Esperanza”, din nord-vestul Antarcticii, a raportat 18,4 grade Celsius – cea mai mare valoare care a fost vreodată măsurată pe continentul înghețat.

* China – Teritoriul străbătut de flu­viul Yangtze suferă de unele dintre cele mai catastrofale viituri înregis­trate de decenii. Peste patru milioane de oameni au fost evacuați și cinci milioane de hec­tare de câmpuri și pășuni au fost distruse.

* Australia – În sud-est, 2020 este cel mai călduros an înregistrat vreo­dată, în vreme ce în nord s-au pro­dus preci­pitații abundente. La Marea Barieră de Corali a fost observată, în 2020, cea mai vastă albire a coralilor de până acum.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian