Traseismul – pe care preşedintele Iohannis l-ar vrea interzis prin Constituţie – este o maladie cronică a sistemului politic românesc. În cei treizeci de ani de democraţie românească “originală”, am asistat cu toţii la nenumărate “revopsiri” ale unor “actori politici” de stânga sau de dreapta. Sunt cunoscute câteva personaje care, ilustrând oportunismul perfect, au parcurs toate punctele cardinale ale spectrului politic.
Preşedintele are dreptate: traseiştii falsifică voinţa electoratului, care i-a trimis în parlament ca reprezentanţi ai unui anume partid politic, cu orientare doctrinară precizată şi cu un program consecvent acesteia. Nu e de mirare că, tolerând traseismul, actuala Constituţie duce la perpetuarea clasei politice în funcţiune.
În cele trei decenii postcomuniste, electoratul a avut de ales între mai multe partide, dar, când ia seama la numele “aleşilor”, poate constata că ele sunt cam aceleaşi, chiar dacă au schimbat macazul partinic. “Meseria” de politician este prea plină de “satisfacţii” pentru a fi abandonată cu uşurinţă.
La noi nu există “demisii de onoare” din demnităţile aduse de apartenenţa la un partid, sau retrageri benevole, la constatarea unui divorţ între convingerile doctrinare ale politicianului şi “politica” partidului din care face parte. Pentru majoritatea politicienilor români, partidele sunt nişte vehicule pentru atingerea scopurilor personale, indiferent de opţiunile ideologice afişate de ele. Exemplul imediat este trecerea, în desant, a unui grup de politicieni PSD-işti, într-un partid “de nişă”, PER-ul (Partidul Ecologist Român). E drept, ecologismul (care ar trebui să fie conţinut în programele tuturor partidelor) se pretează la o asumare din partea oricărei grupări de interes! Există însă şi “partide” traseiste, alcătuite din traseişti gata oricând să treacă în oricare alianţă, de stânga sau de dreapta, care le oferă “şansa” de a participa la “împărţirea plăcintei”, prin demnităţile administrative ce le sunt oferite pentru susţinătorii lor.
ALDE (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților) – o regrupare de traseişti politici proclamată ca liberală prin bunul plac al şefului ei, Călin Popescu-Tăriceanu, fost lider al PNL-ului – nu a avut nicio greaţă (ideologică) să susţină şi să aprobe toate iniţiativele PSD-ului, partid aşa-zis de stânga. La debarasarea acestuia de ALDE, grupulețul lui Tăriceanu a trecut fără nicio problemă de conştiinţă (politică) la programarea fuziunii cu alt “partid de circumstanţă”, PRO România, condus de Victor Ponta. Operaţiunea nu a reuşit, ALDE dizolvându-se, pur şi simplu, iar “oastea lui de strânsură” migrând – cu şeful ei în frunte – spre toate formaţiunile dornice să le dea găzduire.
Şi mai interesantă este “politica traseistă” a partidelor-căpușă, care nu au ajuns niciodată în Parlament prin “forţe proprii”. Cazurile fostului “Partid Umanist”, devenit sub oblăduirea patronului său discret, Dan Voiculescu, PPU-sl (Partidul Puterii Umaniste social-liberal), sau al defunctului UNPR (Uniunea Națională pentru Progresul României), “ghidat” de generalul Gabriel Oprea, sunt reprezentative. Intrate în Parlament “sub poalele” PSD-ului, aceste “partide” şi-au făcut propria “politică”, trădând din interes formaţiunea care le-a cauţionat, tot din interes, existenţa.
Traian Băsescu a numit corect “soluţie imorală” acceptarea sprijinului parlamentar al “partidului” lui Dan Voiculescu pentru guvernul PD-ului. Lui Voiculescu nu i-a păsat, câtă vreme oamenii săi au intrat atunci în funcţii. Cum nu îi pasă nici acum, când PPU-sl şi-a “negociat” iarăşi prezenţa (contra sprijinului mediatic al “Antenelor”) pe listele PSD-ului. Singur în confruntarea electorală, partidul lui Voiculescu n-ar fi avut nicio şansă. Traseismul este, aşadar, o boală cronică a politicii româneşti, care duce la blocarea oricărei tentative de însănătoşire a organismului social. Preşedintele Iohannis cere eliminarea lui, dacă o coaliţie a dreptei va obţine o majoritate Parlamentară, care să-i permită propunerea de schimbare a Constituţiei.
Punem “inocent” o întrebare: vor accepta o asemenea modificare unii dintre parlamentarii PNL-işti, dintre care mulţi sunt produse ale traseismului? Şi, oare, o vor susţine alţi “revopsiţi”, răspândiţi în celelalte partide? Răspunsul nu este greu de dat.
