Ce se spune – ce este adevărat
– Ca în fiecare an, circulă și de astă dată surprinzător de multe informații false despre răceli și tratamentul potrivit pentru ele. Să vedem ce este adevărat și ce nu, și cum vă puteți însănătoși rapid, fără complicații –
Confuziile încep chiar din momentul când încercăm să ne diagnosticăm singuri. „Cred că am făcut o gripă”, spunem și, de regulă, ne înșelăm. Căci dacă fiecare adult are de-a face, în medie, cu 2,5 viroze banale pe an, o veritabilă gripă afectează doar o persoană din cinci. Numeroase presupuneri legate de răceli se perpetuează cu încăpățânare, cu toate că n-au niciun temei real. Altele conțin o fărâmă de adevăr, iar unele dintre ele s-au dovedit a fi corecte. Vom încerca să facem câteva delimitări care ni se par necesare, pornind de la rezultatele cercetărilor științifice actuale.
Se spune că…
„Răcelile sunt inofensive”
Desigur, ele nu se pot compara cu o gripă! Aceasta din urmă debutează fulgerător, cu o stare generală de slăbiciune, dureri în membre și febră, putând chiar să amenințe viața bolnavului, în cazul vârstnicilor și al persoanelor cu comorbidități. Simptomele răcelii seamănă cu Covid-19. Evoluează de obicei mai discret, cel puțin în prima fază. Diferența o face tusea uscată, asociată uneori cu dificultățile de respirație, ca și pierderea mirosului și a gustului. Acestea sunt semnele tipice ale infecției cu Coronavirus, dar un diagnostic precis nu se poate pune decât după efectuarea unui test.
Răceala adevărată începe, de obicei, cu o jenă în gât, pentru ca după o zi sau două să se declanșeze guturaiul (mai întâi scurgeri fluide, apoi mucozități vâscoase), iar ceva mai târziu, tusea. După aproximativ o săptămână, simptomele dispar, doar tusea refuză să se dea dusă, uneori până la trei săptămâni, chiar și atunci când nu există complicații. Deși nu par să creeze probleme deosebite, răcelile n-ar trebui privite cu ușurință, căci organismul are nevoie de suficientă odihnă pentru a izbuti să le biruie. Suprasolicitarea fizică sporește pericolul ca agentul patogen să atace și alte organe, în cel mai rău caz, mușchiul inimii. Inflamația acestuia nu este câtuși de puțin lipsită de riscuri, ci dimpotrivă, poate genera daune de lungă durată. Cei ce se simt în formă și au grijă să nu depășească limitele prudente pot să-și continuie antrenamentul în ciuda guturaiului, dar în momentul când va fi afectată zona de mai jos de gât (ganglioni limfatici inflamați, dureri de membre, tuse sau febră), ar fi mai bine să se renunțe la sport. El va fi reluat după câteva zile, mai exact atunci când starea generală a persoanei respective se va îmbunătăți.
Se spune că…
„Infecțiile severe trădează o slăbire a sistemului imunitar”
La prima vedere, așa s-ar zice. De aceea, cei ce se confruntă frecvent cu viroze respiratorii puternice au tendința să-și bată capul și cu mustrări de conștiință, pe lângă manifestările (oricum, extrem de sâcâitoare) ale bolii: „Dacă m-aș hrăni mai sănătos/ aș face mai multă mișcare/ n-aș fi atât de stresat, aș avea un sistem imunitar mai performant.” Învinuiri fără rost, deoarece studiile de dată recentă relevă o origine total diferită a infecțiilor virale severe. Potrivit opiniei specialiștilor, cu cât simptomele bolii sunt mai accentuate, cu atât ele confirmă mai mult existența unui sistem imunitar foarte activ. Contrar presupunerilor noastre, nu virușii se fac vinovați de curgerea nasului, senzația de apăsare din creștetul capului și durerile de membre. Toate aceste neplăceri greu de suportat sunt cauzate de un răspuns imun prea viguros la acțiunea microorganismelor patogene.
Se spune că…
„Răcim mai ales atunci când stăm mult în frig”
E clar, doar de aceea se și numește „răceală”, nu-i așa? În realitate, nu frigul generează infecția, ci virușii și bacteriile ce populează permanent spațiul din jurul nostru. În orice caz, experimentele realizate în criocamere n-au furnizat nicio dovadă care să susțină opinia că temperaturile foarte scăzute ar declanșa, ele singure, tusea și răgușeala. Pe de altă parte, nu e mai puțin adevărat că expunerea îndelungată la frig stresează sistemul imunitar. Așa cum efortul fizic exagerat sau canicula destabilizează organismul, tot astfel și frigul îi diminuează capacitatea naturală de autoapărare. În timp ce corpul nostru luptă zi de zi să blocheze asaltul germenilor patogeni, efectul frigului poate perturba echilibrul fragil al mecanismelor de apărare, permițând intrușilor agresivi să preia supremația, chiar dacă numai pe o perioadă scurtă. Prin urmare, frigul însuși nu declanșează infecția virală, însă creează condiții propice pentru apariția ei și ne face vulnerabili.
Și mai există un motiv pentru care toamna și iarna pot fi considerate sezonul guturaiului și al tusei: când temperaturile coboară sub zero, petrecem mai mult timp în spații închise. Distanța dintre noi se micșorează, iar aceasta face ca virușii să poată trece mai ușor de la un om la altul. Chiar și în cazul unei răceli banale!
Se spune că…
„Dacă partenerul meu are guturai sau tușește, mă abțin să-l sărut, ca să nu mă molipsesc”
Știe oricine că trebuie să evităm, pe cât posibil, contaminarea prin picăturile fine de salivă eliminate de cei care tușesc. Totuși, sărutul n-ar fi în acest caz prima sursă de risc, întrucât celulele-țintă ale virușilor ce provoacă guturaiul nu se găsesc în cavitatea bucală. Rinovirușii, principalii responsabili pentru virozele respiratorii, atacă mucoasa nazală sau pătrund prin ochi, în special prin canalul nazo-lacrimal. Drept urmare, dacă partenerul răcit tocmai și-a suflat nasul, după care a pus mâna pe telecomanda tv, dvs. ați putea să vă infectați butonând aceeași telecomandă și apoi frecându-vă la ochi. O asemenea transmitere a bolii prin contact direct poate fi împiedicată numai prin spălarea frecventă a mâinilor cu săpun. Dar și un minimum de distanțare fizică poate fi de folos, mai ales atunci când este vorba de o răceală aflată la debut, deoarece, în primele două zile, încărcătura virală și pericolul de contagiune sunt extrem de ridicate.
Se spune că…
„Când sunt răgușit și mă doare gâtul, vorbesc numai în șoaptă, ca să-mi cruț vocea”
Nu e greșit. Totuși, mult mai bun ar fi un repaus vocal absolut. În afară de asta, depinde cum șoptiți. Cercetătorii britanici de la „National Center for Voice and Speech” au constatat că persoanele care șoptesc „tare”, vorbind cu o voce foarte scăzută, își suprasolicită de fapt inutil zona faringiană dureroasă și corzile vocale iritate. Cruțarea efectivă a vocii se realizează doar dacă șoptim fără sunet, pentru a nu determina corzile vocale să vibreze. Așadar, în situația când nu se poate renunța complet la comunicarea verbală, se recomandă șoptitul neforțat, ca alternativă temporară.
Se spune că…
„Virușii care cauzează răceala sunt tot mai agresivi”
Nu inamicii noștri au devenit mai virulenți, ci rezistența noastră la îmbolnăvire a scăzut, în primul rând, fiindcă petrecem mult timp în spații închise, încălzite la o temperatură confortabilă. Iar dacă observăm că, spre deosebire de episoadele precedente, simptomele tipice (cum sunt tusea și guturaiul) se încăpățânează să nu cedeze la tratament, ar trebui să luăm în calcul și posibilitatea de a ne confrunta, de fapt, cu o altă afecțiune, pe care noi o confundăm cu răceala. De exemplu: tusea convulsivă, considerată odinioară o boală a copilăriei, se întâlnește acum, tot mai des, și la adulți. Iar persistența secrețiilor nazale abundente poate semnala o alergie neidentificată. De asemenea, abia în urmă cu câțiva ani s-a descoperit că, în boala de reflux gastroesofagian, se întâmplă uneori ca mici cantități de acid gastric să ajungă până în căile respiratorii, producând acolo modificări ale mucoaselor – chiar și atunci când bolnavii nu suferă de arsurile retrosternale caracteristice. Consecințele sunt: tusea permanentă, răgușeala și senzația de corp străin în gât (îndeosebi dimineața, la trezire). Dacă neplăcerile persistă ori se agravează, ar trebui să vă adresați unui medic.
Se spune că…
„Nu mă mir că m-am îmbolnăvit din nou, pentru că în ultimul timp am avut moralul la pământ”
Reușește deprimarea să ne provoace un guturai? În orice caz, nu se poate nega că există o legătură între cele două. Un studiu realizat în colaborare de specialiști britanici și germani arată că starea de spirit pozitivă poate reduce riscul de infecție. Subiecții erau studenți aflați în perioada stresantă a examenelor. Pe baza propriilor declarații, ei au fost împărțiți în optimiști și pesimiști. S-a remarcat că participanții cu atitudine optimistă au încheiat sesiunea de examene cu mai puține îmbolnăviri și, oricum, cu simptome de răceală mult mai ușoare.
Se spune că…
„Tocmai am scăpat de o viroză respiratorie, acum am imunitatea asigurată”
Din păcate, se cunosc circa o sută de tipuri diferite de rinoviruși, și cel puțin tot pe atâția alții capabili să declanșeze simptome similare, cum ar fi curgerea nasului și durerile în gât. Așadar, teoretic este posibil să încheiem o infecție virală, pentru ca imediat să avem neșansa de a fi prinși de următoarea.
Se spune că…
„O răceală netratată durează șapte zile, iar cu medicamente trece într-o săptămână”
„Afirmația că n-are importanță dacă și cum tratăm o răceală este total neserioasă din punct de vedere științific”, subliniază specialiștii. Sigur că, de regulă, organismul învinge în cele din urmă răcelile, și fără ajutor din afară. Însă absența unui tratament face să crească riscul de cronicizare, durata bolii se prelungește și creează eventual probleme pe termen lung. Simptomele pot fi ameliorate cu ajutorul unor remedii tradiționale sau cu produse farmaceutice, unele pe bază de plante.
Un studiu efectuat la Universitatea din Wisconsin a scos în evidență un amănunt interesant, ce demonstrează o dată în plus însemnătatea factorului psihic. Cu prilejul experimentelor desfășurate în cadrul acestui studiu, autorii săi au administrat subiecților și unele preparate despre care se știa de la bun început că sunt lipsite de valoare terapeutică. S-a observat însă că ele au produs totuși efecte – și anume, la cei ce erau convinși de eficiența lor.
Romanian