Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Sănătate cu ZĂPADĂ și GHEAȚĂ

Puțină istorie

Foto: Shutterstock – 4

Crioterapia, adică terapia prin frig, nu este nici pe departe o metodă atât de nouă pe cât s-ar putea crede. Un vechi papirus egiptean, datând de pe la 1600 î.H. și considerat cel mai vechi tratat chirur­gi­cal, vorbește între altele despre folosirea compre­selor reci în combaterea inflamațiilor. Pe la 400 î.H., Hipocrat recomanda și el zăpada și gheața pentru tratarea durerii și inflamației, iar în Evul Mediu, călugării anglo-saxoni utilizau cele două daruri ale iernii ca analgezic local. În 1845, medi­cul James Arnott, considerat părintele crioterapiei, a descoperit că ea poate fi folosită cu succes în tra­tarea nevralgiei și migrenelor. El a făcut totodată experimente care au relevat că tumorile se reduc în contact cu ceva rece. Un alt cercetător, americanul William Pusey, și-a concentrat atenția asupra mul­tiplelor utilizări medicale ale zăpezii carbonice. Tehnologia a continuat să evolueze cu rapiditate și n-a trecut mult până când așa-numita criochirurgie, adică aplicarea unor temperaturi extrem de scăzute cu scopul de a distruge ţesutul patologic, a devenit o procedură tot mai uzitată de medici, fiind con­siderată, astăzi, un tratament foarte eficient pentru un număr impresionant de a­fec­țiuni. Criochirurgia este de pildă folosită în cazul veru­cilor, alu­nițelor, fibroa­me­lor, în neoplas­mul hepatic, de pros­ta­tă și pul­monar, în cazul can­ce­relor cuta­nate cu celule mici, al cance­re­lor orale și de col ute­rin.

Dar lucrurile au mers și mai departe. Grație spectaculosului avans tehnologic din zilele noas­­tre, crioterapia cunoaște în prezent mai multe forme ca ni­ciodată, una dintre cele mai la modă fiind ca­me­rele crio­genice, numite și criosaune, care permit răcirea rapidă a în­tregului or­ga­nism. Se crede că procedura are rezultate multiple, precum redu­cerea stresului și inducerea unei stări de bine, redu­cerea celulitei, îmbună­tăți­rea calității pielii, regla­rea me­ta­bo­lismului, stimularea sistemului imu­ni­tar, reducerea inflamațiilor, a dure­rilor mus­culare și reumatice ori reglarea activităţii hormo­nale.

Tratamente cu GHEAȚĂ

Reducerea migrenelor. Desigur că nu mulți dintre noi își permit tratamente sofisticate și scum­pe de crioterapie, dar niște gheață ne e la în­demână tuturor. Studiile au demonstrat de pildă că aplicarea unui tratament local cu gheață poate ajuta le com­baterea sâcâitoa­relor migrene.

Rețetă: în zona cefei, deasupra arterelor caro­tide, se aplică o compresă care să conțină două pungi de gheață. Ea răcește sângele care trece prin vasele cerebrale și amorțește nervii din zona gâtu­lui, făcând să dispară durerea.

Prim ajutor în tratarea entorselor. Spe­cialiștii ne recomandă ca, dacă am suferit o entor­să, să aplicăm imediat gheață în locul cu pricina.

Rețetă: se folosesc săculeți din pânză umpluți cu gheață, astfel încât contactul cu pielea să nu fie unul prea neplăcut. Dacă nu aveți asemenea săcu­leți prin casă, vă puteți sluji de un prosop mai gros sau chiar de o căciulă. Compresa cu gheață se aplică timp de 15 până la 20 de mi­nute. Procedura se repetă la două trei ore. Ideal e ca terapia să fie urmată măcar două zile la rând.

O altă variantă a acestui trata­ment propune ca, în loc de com­pre­se, să folosim un lighean în care să facem băi locale cu apă și gheață.

Tratamente cu zăpadă

Circulația sângelui. Pen­tru a scăpa mai re­pe­de de unele pro­bleme dermato­logice de la nive­lul mâinilor, fa­ceți-vă un obicei din a profita, de câte ori ninge, pentru a face un tratament pe cât de simplu, pe atât de eficient. Dați-vă jos mă­nușile și frecați-vă bine mâinile cu zăpadă, vreo două minute, apoi puneți-vă mănușile la loc și încercați să stimulați circulația sângelui, îndoindu-vă degetele în mod repetat sau frecându-vă pu­ter­nic palmele una de alta.

Frecționarea cu zăpa­dă. Pentru creșterea imunității și a poftei de mâncare, prevenirea bron­şi­telor şi reu­matismului și inducerea unei stări bune de spirit, frecționați-vă întregul corp cu zăpadă. După ce v-ați masat bine pielea, uscați-vă frecân­du-vă vi­guros cu un prosop, ungeți-vă cu o cremă hidra­tantă, apoi stați o vreme în pat, bine înveliți.

Picioare umflate. Nu doar entorsele, ci și alte probleme care con­duc la umflarea piciorului pot fi tratate cu ajutorul gheții sau zăpezii. Vă puteți folosi fie de o pungă cu cuburi de gheață, ori de o pungă de fructe sau legume de la congelator, pe care să o înveliți într-un prosop. Compresa se aplică timp de 15-20 de minute, de câte trei ori pe zi. Nu prelungiți durata. Potrivit specialiștilor, mai multe tratamente de scurtă durată sunt mai efici­ente decât unul mai lung. După îndepărtarea com­presei cu gheață sau zăpadă, venele și arterele se dilată din nou, făcând ca sângele să curgă mai repe­de în zona afectată. Pentru a reduce cât mai eficient umflătura, ideal e ca între momentele în care apli­cați compresa rece să înfășurați piciorul cu un bandaj elastic, dar nu prea strâns, iar apoi să țineți piciorul sprijinit pe brațul canapelei sau pe o pernă, astfel încât să stea mai sus decât restul corpului.

Mersul desculț prin zăpadă – revigo­rează imunitatea și energia. Mersul desculț are în sine beneficii multiple, fiind deosebit de bun și pentru psihic. Unii spe­cialiști sunt de părere că atunci când mergem cu picioarele goale prin zăpa­dă avem încă și mai mult de câștigat. În afară de o stare de bine, ne alegem cu o imunitate și energie crescute, inflamațiile se reduc, circulația este puter­nic stimu­lată și somnul este mai bun. Din cauza numărului impresionant de terminații nervoase care se găsesc în picioare, mersul desculț prin nă­meți acționează și ca un masaj natural, îmbu­nătă­țind funcționarea organelor inter­ne. În mod paradoxal, mersul des­culț prin zăpadă ne ajută să avem picioarele calde, previne cistitele şi infecţiile uri­nare, dar și artritele și reumatismul, reduce frecvența cri­zelor de sciatică și înlătură deran­jamentele stomacale și cârceii ce pot să apară ca urmare a frigului.

Cum procedați: alegeți un loc care vă este familiar, pentru a nu avea surprize neplăcute pri­vind suprafața aleasă. – Înainte de a ieși în zăpadă, încălziți-vă bine: faceți un pic de mișcare și îmbrăcați-vă gros. – La prima încercare, nu stați mai mult de 30 de secunde în zăpadă. Puteți crește durata, însă doar progresiv și fără a depăși trei minute. – De îndată ce ați terminat cu mersul desculț prin zăpadă, puneți-vă niște șosete groase și parcurgeți câteva sute de metri, rulând cât mai bine talpa pe sol, pentru a vă pune sângele în mișcare.

FRUMUSEȚE

Manechine celebre precum Irina Shayk sau Kate Moss luptă împotriva pielii obosite sau a cearcă­nelor slujindu-se de puterea vindecă­toare a gheții și zăpezii. Irina Shayk folosește în acest sens doar cuburi de gheață, în vreme ce Kate Moss își scu­fun­dă fața în apă cu gheață și bucăți de castravete.

Rețetă: luați un cub de gheață și lă­sați-l să se topească pe piele, făcând mișcări circulare ușoare. La sfârșit, uscați bine pielea cu ajutorul unui pro­sop și aplicați pe ten o cremă hidra­tantă. În urma acestui tratament de tonifiere a tenului, porii se mic­șorează, tumefacțiile dau înapoi și roșeața dis­pare, pielea feței devenind mai fermă și mai lu­minoasă.

Rețetă: luați mai întâi un pic de zăpadă proas­pătă și masați-vă fața cu mișcări circulare. Și în acest caz, trebuie să vă uscați la final bine cu un pro­­sop și să vă dați cu o cremă hidratantă. Spe­cialișii promit că, dacă repetați zilnic procedura timp de minimum o lună, ridurile vi s-ar putea re­duce, tenul căpătând un aspect întinerit.

Întreținerea părului. Apa obținută prin topirea zăpezii (colectată de preferință din zone cât mai puțin poluate) e în mare parte demineralizată și are un grad înalt de puritate. De aceea, unii spe­cialiști recomandă călduros clătirea părului cu apă de zăpadă, după ce acesta a fost spălat ca de obicei, cu un șampon obișnuit. Împiedică despica­rea firelor de păr și combate mătreața. Cu apă de zăpadă se curăță eficient și tenul, procedând exact cum ați face-o cu un demachiant din comerț.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian