Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Meseria, brățară de aur: Sticla de Mediaș – un meșteșug centenar

– Meșteșugurile, altădată fala românilor, dispar încetul cu în­cetul, în ab­sen­ța unor generații care să ducă tradiția mai departe. Cine și-a pus, însă, „brățara de aur” pe mână, nu renunță așa de ușor la ea. Este și cazul lui Lau­rean Oltean, „sticlarul din Me­diaș”, care nu se des­parte de meseria tinereților lui. Cu suc­ces! –

Bagheta magică

Ia bagheta de sticlă în mână și-o trece, cu gesturi precise, prin para de foc a arzătorului. O-nvârte încet, cu ochii țintă pe ea, suflă apoi și, ca-ntr-o magie modernă, capătul încălzit al sticlei devine rotund. Un glob incandescent, cu o coadă lun­gă, ca de cometă. E moale sticla, cât e fier­binte, și pare-atât de ușor de modelat!

Laurean Oltean a funcționat ani buni ca inginer mecanic în fabrica de sticlă din Mediaș. La sfârșitul anilor ‘90, după privatizare, secția în care lucra s-a închis. Re­fuzând să se despartă de o meserie căreia îi dedicase viața, a făcut un efort fi­nanciar și a cumpărat o parte din aparatura secției în care lucrase. Și-a des­chis propria firmă, într-un spațiu închiriat, a angajat doi oameni și un gradator, specialistul care știa să lu­creze pe mașina de gradat. A colaborat o vreme cu spitalele, cărora le livra cu regularitate recipientele ne­cesare analizelor de la­borator. Dar lucrurile se miș­cau încet. „Spitalele plăteau foarte greu, nu încasam de la clienții din sistemul bugetar nici la trei luni după livrarea măr­fii și emiterea facturii, iar asta a fost piedică în dez­voltarea afacerii”.

După doi ani de lucru cu statul, Laurean Oltean a încercat să schimbe di­rec­ția. A început cu glo­buri personalizate pentru bradul de Crăciun, apoi cu fierbătoare pentru da­migene, acele spirale ciudate ce se atașează do­pului, permițând vinului să fermenteze fără pro­bleme. Ușor, ușor, a trecut pe artizanat, creând fel de fel de obiecte, funcționale sau doar decorative, care s-au bucurat de succes. Fără pic de jenă, umbla cu ele de la un magazin la altul, încercând să se facă cunoscut și să-și vândă marfa. „Acum e extrem de ușor să-ți faci reclamă, cu ajutorul internetului. Poți primi o comandă serioasă la numai câteva ore de la postarea fotografiei unui produs. Și mă refer aici la firme, căci acestea sunt principalii noștri clienți”, apreciază Laurean Oltean.

Dornic să vadă obiecte ale altor producători din domeniu, Oltean a participat la numeroase târ­guri de profil din țară. La un astfel de eveniment, desfășurat la București, l-a văzut un întreprinzător care l-a invitat în Germania, la Offenburg. La întâlnire a fost prezent și succesul. Așa se face că, încă din 2012, Laurean Oltean își petrece luna decembrie acolo, la târgurile de Crăciun, în aer liber. Are propriul stand, unde sunt expuse spre vânzare produsele firmei și unde, în plus, îi învață pe copiii și pe tinerii interesați meșteșugul de prelucrare a sticlei. „Sunt extrem de încântați să-și creeze propriile glo­buri pentru săr­bă­torile de iarnă. M-am bucurat să văd cât de apreciată e sticla și ceea ce facem, iar asta ne-a dat și mai mult cu­raj”, spune La­u­rean Oltean.

I-ar fi plăcut să ai­bă ocazia și-n Ro­mâ­nia să le dezvă­luie ce­lor tineri tai­nele sti­clă­ritului, dar aici men­talitățile sunt al­tele. „În atâ­ția ani de când mer­gem în Ger­mania, au fost poate mii de copii cărora le-am dezvăluit mește­șugul sticlei. E păcat că nu există interes și la noi, pentru că nu mai suntem foarte mulți în România care practicăm sti­clă­ritul. Eu am 62 de ani și sunt cel mai tânăr, cel puțin dintre cei din Mediaș. Ceilalți pe care îi știu sunt, toți, trecuți de 70 de ani”.

Unde-s doi puterea crește

Laurean Oltean

Din 2016, în afacerea cu obiecte de sticlă s-a im­plicat și Horațiu, fiul cel mic al lui Laurean Ol­tean. După câțiva ani lucrați într-o multina­țională din Sibiu, un serviciu bine plătit și cu multe sa­tisfacții, dar extrem de solicitant, Horațiu a decis să i se alăture tatălui său. „Am văzut schim­barea asta ca pe o oportunitate și, până la urmă, a fost bine. Sunt numeroase provocări, cu sigu­ranță că vor mai fi, dar e altceva să fii propriul angajat decât să fii o rotiță dintr-un angrenaj uriaș”.

Are 33 de ani, și ideile cu care a venit în firmă au adus, destul de repede, și foarte multe co­menzi, în special din străinătate. Participând el în­suși la târguri de Crăciun în Austria, Horațiu a vă­zut că se practică, la scară largă, reciclarea sticlei, doar că în mod artizanal. Știa că utilajele pe care ei le dețin sunt special create și pentru așa ceva, astfel încât ideile au venit ușor. „Ceea ce văzusem că fac câte unii cu metode artizanale noi am reușit să facem profesional și la o altă scară. Putem onora – și, până acum, am făcut-o fără probleme – comenzi mari, de ordinul sutelor sau miilor de lucrări lunar. Nu ducem lipsă de idei, dar le vom pune în practică pe rând, în momentul în care vom reuși să ne extindem într-un spațiu mai generos”.

Sticlele de vin, de suc sau de bere, pe care mulți le aruncă, pentru că nu mai există, ca odi­nioară, centre speciale de colectare și reciclare a acestora, devin, în mâinile pricepute ale sticlarilor din Mediaș, pahare, sfeșnice, mini-jardiniere sau suporturi inedite pentru aranjamente florale. Pen­tru a onora comenzile de sticlă suflată în cuptor, tatăl și fiul Oltean au trebuit să închirieze, o vre­me, un cuptor special, la fosta fabrică de sticlă din Avrig. Laurean Oltean îmi explică: „Avem și noi un astfel de cuptor de topit sticla, care funcțio­nează pe gaz, dar prețul ridicat al acestui com­bus­tibil ne-a determinat, deocamdată, să-l oprim. În 2019, am achiziționat, pe fonduri europene, un cuptor pe curent electric. E făcut dintr-o că­rămidă specială, care nu suportă șocuri termice. Odată pornit, cuptorul trebuie să funcționeze permanent”.

Transformând bagheta în glob

Cu voce joasă, pe un ton calm, Laurean Oltean îmi arată, rând pe rând, atât produsele firmei, cât și modul în care funcționează fiecare dintre utila­jele pe care lucrează. Tristețea lui este că nu există amatori pentru o meserie pe cale de dispariție. „Sticlarii din Mediaș, care ar putea să ni se alăture, sunt trecuți deja de 50 de ani. Ar fi bine dacă ar veni tineri pe care să-i formăm, pentru că e o muncă și frumoasă, și ușoară. Lumea s-a săturat de lucruri industriale, făcute în serie. Tot mai mulți vor ceva personalizat. Un obiect care să aibă în el și emoție. Vă spun drept, mie îmi place enorm de mult să modelez sticla! Asta nu e meserie, e meșteșug!”, conchide Oltean.

Pentru cineva neavizat, între cele două noțiuni nu pare a fi nicio diferență. Dar este. Asta am în­țe­les în cele câteva ore petrecute în ate­lierul de sticlărie de la marginea Me­diașului, unde se nasc frumuseți in­can­descente care captează în ele, ca o biju­terie, lumina. Și ce nume frumos: sticlărit!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian