
Mă alătur și eu membrelor Clubului dietelor de slăbit, trimițându-vă un regim care asupra mea a avut un efect excelent. Rețeta pe care v-o propun se numește „Cura fomiștilor” și le este adresată celor care țin greu diete, suferind puțin de bulimie. Regimul permite o repartizare foarte strictă a alimentelor de-a lungul zilei și elimină senzația de foame. Alimentele trebuie să fie bogate în proteine și sărace în grăsimi. Cu această dietă veți slăbi 4-5 kilograme pe lună, destul de ușor și fără să flămânziți. La capătul ei, kilogramele nu se întorc așa de repede la loc, așa cum se întâmplă când se țin diete „fulger”. Mesele sunt dese, dar ușoare. Nu vă veți simți niciodată stomacul prea încărcat.
Obligatoriu: 2 litri de lichide pe zi, compuse din apă plată, apă minerală, ceaiuri de plante și fructe (exclus băuturile dulci și acidulate). Dacă vă hotărâți să faceți și 15 minute de gimnastică pe zi, este și mai bine. Și acum, dieta:
Micul dejun – o ceașcă de ceai sau cafea fără zahăr + 2 felii de pâine prăjită, unse cu puțin unt. Gustarea de la ora 10 – 30 g fulgi de cereale (ovăz, grâu încolțit, musli, porumb) amestecate cu puțin lapte degresat. Prânzul – o salată de crudități cu un ou fiert tare sau 80 g de ton cu legume fierte. La ora 15 – 30 g brânză de vaci degresată. La ora 16 – un iaurt natural fără zahăr. La ora 17 – un fruct proaspăt. La ora 18 – două copane de pasăre fripte și-un ceai de tei. Vă doresc mult succes.
DENISE – București