Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pe Venus există viață!

– Oamenii de știință au descoperit urme de organisme pe planeta noastră vecină. Sunt supraviețuitoare ale unei civilizații străvechi? Urmele duc în urmă cu 500 de milioane de ani –

Foto: NASA/JPL – Caltech\Peter Rubin

După Lună, Venus este cel mai strălu­citor corp ceresc pe care-l vedem pe cerul nopții. Este cunoscută și ca Lu­ceafăr de dimineață și Luceafăr de seară, pentru că se numără printre planetele mai joase, care nu pot fi mai niciodată zărite la miezul nopții. Datorită aspectului ei străluci­tor, a fost botezată cu numele zeiței frumu­seții, iar în astrologie este aso­ciată grației, iubirii și armoniei.

Când viața miroase a usturoi

În realitate, planeta noastră vecină este un habitat destul de puțin atrac­tiv. Suprafața planetei, unde se înre­gis­trează aproape 500 de grade Cel­sius, este atât de fierbinte, încât meta­lele se topesc, iar presiunea atmosfe­rică este de 90 de ori mai mare decât cea de pe Pământ, astfel încât primele sonde spațiale care au încercat să aterizeze acolo, în anii 1980, au fost, pur și simplu, terciuite. Apă nu există deloc. Pătura de nori, groasă de câțiva kilo­metri, constă în principal din dioxid de car­bon, un gaz cu efect de seră, și acid sulfuric toxic, care descompune orice lucru cu care intră în con­tact. Mii de fulgere brăzdează această lume incen­diară și furtuni uriașe împing cu viteze de 400 de km pe oră mările urât mirositoare de nori. Nici cei mai crânceni extratereștri nu ar avea acolo vreo șansă de supraviețuire. Cu asta au fost de acord toți experții…

Dar iată că recent, specialiștii au receptat semnale de la radiotelescoapele din Hawaii și din Chile, care schimbă total ceea ce credeam că știm despre Venus. La începutul lui ianuarie, și-au pre­zentat descoperirea în cadrul unei conferințe sus­ținute online. Informația sună așa: în marea de nori, aflată la 50 de kilometri deasupra solului planetei Venus, se află molecule de fosfan (PH3), un gaz toxic, care miroase a usturoi și care este în­tâl­nit și pe Terra, ca produs metabolic al micro­bilor ce se luptă să facă față mediilor lipsite de oxigen, cum sunt, de exemplu, cele din mlaștini, din sistemele vechi de canalizare sau din inte­riorul grămezilor de gunoi de grajd.

Pentru oamenii de știință, fosfanul reprezintă o biosemnătură: acolo unde apare, e probabil să exis­te viață. Este ceva ce funcționează pe princi­piul grămezilor de gunoi de grajd întinse pe câmp: cine le vede poate fi sigur că prin preajmă pasc niște vite, chiar dacă nu le poate vedea. „Noi nu susținem că am găsit viață pe Venus”, spun specialiștii de la Massachusetts Institute of Tech­nology (MIT). „Dar cea mai probabilă expli­cație științifică este că pe Venus trăiesc microbi extratereștri, organisme minus­cule, care pro­duc fosfan, la fel ca rudele lor de pe Pământ”.

Această descoperire este o senzație. Căutarea vieții extra­terestre s-a concentrat până acum asupra lui Marte, planeta noastră învecinată aflată mai departe de Soare, care este des­tul de rece, având temperaturi care variază între plus 20 de grade Celsius și mi­nus 85 de grade Celsius, și asupra lu­ni­lor de gheață precum luna lui Jupi­ter, Europa (până la minus 220 de grade). Și acum, dintr-oda­tă, Ve­nus, aflată la doar 40 de mi­lioane de kilometri distanță, a de­venit cel mai „fierbinte” candidat pentru cău­tarea de extratereștri. Nu este vorba de suprafața pla­ne­tei – acolo, viața, așa cum o cu­noaștem, este de neima­ginat – ci de înaltul cerului. La o altitudine de circa 50 de kilo­metri, ea are o temperatură plăcută, de 20 până la 30 de grade Celsius, iar presiunea atmosferică se ridică, la fel ca pe Pământ, la circa un bar. Unele microorganisme foarte bine adap­tate pot dezvolta mecanisme pen­tru a face față norilor de acid sul­furic extrem de otrăvitori și pentru a extrage picăturile minus­cule de apă purtate de vânturile pu­ter­nice. Între timp, au mai fost desco­periți în atmosfera lui Venus și nori negri gigan­tici, care pot fi produși metabolici ai unor roiuri uriașe de microbi.

Microbii extratereștri

Poetul antic Ovidiu a nemurit-o pe Venus în ”Metamorfozele” sale

Venus este cam la fel de mare ca Pământul, dar se comportă puțin ciudat. De pildă, ea se rotește atât de încet, încât o zi pe Venus durează cât 243 de zile terestre. Probabil că responsabil cu înceti­nirea vitezei de rotație a fost un impact puternic cu o cometă. În schimb, planeta se mișcă repede în jurul Soarelui. Un an venusian durează numai 225 de zile terestre – o lume cu adevărat nebună. Suprafața lui Venus este plină de cratere vulcanice uriașe și, în rest, ușor deluroasă, dar la polul nord, Maxwell Montes se ridică la 17 kilometri înălți­me, aproape dublu față de vârful Everest de pe Pământ. Cu 500 de milioane de ani în urmă, exista probabil pe Venus apă, dar din cauza dioxidului de carbon, s-a produs ulterior un efect de seră, s-a făcut tot mai cald, iar apa a dispărut. Venus este, așadar, ca un soi de model al evoluției Terrei. Cândva, peste câteva milioane de ani, va crește și aici temperatura atât de mult, încât toata apa de pe suprafața Pământului va dispărea, se va aduna în nori sau se va evapora în spa­țiul cosmic. Atunci viața va fi și aici po­sibilă doar la înălțimi a­me­țitoa­re, iar scenariul în care oamenii vor fi aceia care vor zbu­ra prin ceruri este puțin pro­babil. Mai degrabă vor reuși să se adapteze la noua via­ță orga­nismele unicelu­lare. Evo­­lu­ția lor decurge mult mai rapid decât cea a oamenilor și a mamife­relor. O nouă generație de microbi apare o dată la câteva zile sau săp­tă­­mâni. De aceea, ei se pot adapta mai bine la noile condiții de me­diu și pot supraviețui unor ca­tas­trofe.

Norii inteligenți

Specialiștii cred că pe Venus exis­tau ecosisteme funcționale îna­inte de catastrofa climatică și și-ar dori ca într-una dintre urmă­toa­rele expediții pe această planetă să fie execu­tate forări. Este posibil ca ast­fel să fie descoperite fosile care să le susțină teoria. Dacă pe atunci exista și vreo formă de civi­lizație pe Venus ră­mâne însă neclar. Nu este însă exclus. Evoluția pe Venus a avut trei miliarde de ani la dis­poziție ca să ­dezvolte inteligență. Asta cores­punde întrucât­va perioadei de evoluție care s-a scurs pe Pământ de la apariția primelor orga­nisme unicelulare, din oceanul primordial, și până la Homo Sapiens-ul de azi.

„În acest moment, nu există pe Pământ nici mă­car un singur microorganism care să poată supraviețui condițiilor extreme din atmosfera lui Venus”, afirmă cercetătorii. „Dar capacitatea de adaptare a microbilor este mare, astfel încât aceș­tia se puteau obișnui cu toate condiţiile posibile în cei 500 de milioane de ani care s-au scurs de la schimbarea climei”. Specialiștii cred că norii de microbi ar putea dezvolta până și inteligență. O inteligență colectivă, asemănătoare celei de stup. Aşa reușesc microbii să dăinuiască și aici, pe Pământ. De exemplu, culturile de bacterii care se depun ca o peliculă neagră și mâzgoasă în con­ductele de canalizare. În cazul lor, orice facem este zadarnic. Folosim detergenți pe bază de clor? Dăm cu peria sau utilizăm chimicale? Bacteriile revin mereu. Acesta este un fel de inteligență pasi­vă, destinată supraviețuirii. În mod asemănător ar putea decurge lucrurile și în atmosfera lui Venus.

Cine ajunge primul?

Sonda ”Akasuki” pe orbita planetei Venus

Următorul pas în căutarea vieții extraterestre pe Venus ar fi o sondă care să colecteze eșantioane din norii de fosfan. Mostrele ar trebui apoi aduse pe Pământ și studiate. Dacă vor fi, într-adevăr, descoperiți microbi, omenirea va fi găsit pentru prima dată extratereștri în univers, chiar dacă aceș­tia ar avea doar o mărime microscopică.

Dar zborul către Venus nu este tocmai ușor. Numai călătoria până la destinație durează până la șapte luni și fiecare zbor costă milioane. În prezent, o singură sondă terestră orbitează planeta noastră învecinată: sonda japoneză „Akasuki” („Zorii dimineții”) fotografiază de cinci ani pla­neta Venus, cu cinci camere speciale. De suprafața lui Venus nu se apropie însă niciodată la mai mult de 4.000 de kilometri. Paza bună trece primejdia rea. Sonda europeană „En Vision” va fi pregătită de start cel mai devreme în 2032. Nici agenția spa­țială americană NASA nu va porni cu mult mai devreme în spațiu, cu sondele ei „Davinci+” și „Veritas”. Rușii, care sunt de 40 de ani fruntași în cercetarea lui Venus, nu plănuiesc să trimită o nouă sondă „Venera” pe suprafața planetei Venus înainte de finalul acestui deceniu. Ultima sondă a funcționat doar câteva ore.

Carantină

Idol străvechi – ”Venus din Willendorf” are 30.000 de ani

Cercetătorii ar vrea să aibă la dispoziție ceva mai mult decât simple date. Ei și-ar dori să dispu­nă de un material concret, colectat din atmosfera venusiană. Astrobioloaga Tetyana Milojevic, de la Institutul de Chimie Fizică din cadrul Universi­tății de la Viena, are capacități de laborator pregă­tite pentru examinarea microbilor producători de fosfan, în caz că aceștia pot fi într-adevăr colectați din atmosfera lui Venus. „Mai întâi”, spune Milo­jevic, „mostrele trebuie însă carantinate într-un laborator de înaltă siguranță. Vorbim, totuși, des­pre niște organisme străine. Iar specialitatea lor este să nu se lase uciși «de nimic», deci nu sunt toc­mai genul de extratereștri cărora am dori să le dăm cale liberă pe Pământ”.

Mostrele ar trebui studiate pe „Stația Spațială Internațională” (ISS). Dar, ca să le putem studia, trebuie mai întâi să le avem la îndemână.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian