„În Germania și Polonia, termenul de lichidare a mineritului a fost amânat cu succes”

– Zilele trecute, președintele Klaus Iohannis a rechemat în țară mai mulți diplomați de primă li­nie, printre care și pe influenții ambasadori în Sta­tele Unite ale Americii, George Maior, și în Ger­mania, Emil Hurezeanu. E un semnal politic în această mișcare? Cine s-ar potrivi cel mai bine pen­tru cele două posturi rămase libere? Care ar fi portretul-robot al unui bun ambasador în mo­mentul actual?

– Vom ști exact care este semnalul politic atunci când vom vedea ce se va întâmpla cu ambasadorii re­chemați și cine le va lua locul. La precedenta se­siu­ne de rechemări, majoritatea ambasadorilor au fost mutați în alte capitale. Ca și atunci, toți cei 21 incluși în ultimul decret, inclusiv domnii Maior și Hurezeanu, erau la post de multă vreme, deci re­che­marea nu înseamnă că nu și-au făcut datoria. De fapt, relațiile României cu SUA și cu Germania sunt foarte bune. Totuși, deși în timpul mandatului dom­nului Maior președintele Iohannis a fost primit la Casa Albă și importanța strategică a României a sporit în raport cu SUA, nu este exclus ca tocmai de aceea să fie nevoie de o nouă personalitate, de un nivel superior, care să ridice relațiile noastre cu SUA pe o nouă treaptă. Un diplomat de carieră, cu statut superior în ierarhia statului, ar fi mai potrivit în acest moment, mai ales că și partenerii de dialog s-au schimbat la Washington, unde s-a instalat Ad­mi­nistrația Biden, cu un nou secretar de stat, cu echi­pa sa. Vom „citi” verdictul asupra performanței domnului Maior, atunci când vom vedea dacă va fi nu­mit ambasador în alt stat important, deși este greu de imaginat un stat mai important ca SUA, sau dacă va primi o funcție importantă în stat, ceea ce pare pu­țin probabil. Ambasada din Washington este un loc dificil, în care nu pot face față decât profesio­niști bine pregătiți și cu viziune politică. La fel și cea de la Berlin, care impune o bună cunoaștere nu nu­mai a Germaniei, ci și a Europei. Domnul Io­hannis va trebui să găsească personalități de ținută, care să îmbine cultura (nu poți trimite semidocți în aceste capitale) cu experiența diplomatică, buna cu­noaștere a țării-gazdă și activismul în slujba intere­se­lor României. Potrivit unor surse, succesorul lui George Maior ar putea fi chiar ministrul de Externe Bog­dan Aurescu, ceea ce ar reflecta corect impor­tan­ța relațiilor cu SUA.

– Problema „lichidării” minelor de cărbuni, con­­siderate poluatoare, nu privește doar Ro­mâ­nia, ci și alte țări ale Comunității Europene, pre­cum Ger­ma­nia și Polonia. Și acolo se iese în stra­dă în ac­țiuni de proteste. Cum ar trebui realizat trans­­ferul spre „energia verde”, fără sărăcie și su­ferin­țe ome­nești?

– Problema tranziției la energia verde nu este no­uă, deci autoritățile nu au nicio scuză pentru că nu au pregătit-o. La fel de veche este și chestiunea mi­neritului din Valea Jiului, puțin profitabil și con­su­mator de subvenții, care a deturnat multe mili­oa­ne de euro de la alte activități finanțate de la buget doar pentru a le oferi unor manageri care au risipit ba­nii în operațiuni și practici corupte. Totodată, Va­lea Jiului a fost un fief al PSD, partid care i-a folosit pe mineri când ca masă de manevră, pentru a-și spe­ria adversarii, când ca sursă de voturi, mințin­du-i că le va proteja locurile de muncă. Acest cinism po­li­tic, care a menținut zona într-o stare de izolare și sub­dezvoltare, este responsabil pentru dificultățile actuale ale Complexului Energetic Hunedoara, care a intrat în insolvență din 2019, fiind nevoit să re­tur­neze un ajutor de stat acordat ilegal în 2015. În Ma­­rea Britanie, pe vremea doamnei Thatcher, în Ger­­ma­nia și în Polonia, guvernele au înțeles de mult ca­re este viitorul și s-au pregătit cu ajutoare bi­ne țin­tite și politici inteligente de reconversie pro­fe­sio­nală și susținere a unor investiții în fostele zone mi­ni­ere. Nu s-a făcut nicio concesie unei activități po­luante și neprofitabile, dar s-a încercat o tranziție su­portabilă și graduală. În Germania ea a început de mult, iar în Polonia s-au construit termocentrale la înalte standarde tehnologice, puțin poluante, care au permis amânarea termenului de lichidare a mi­ne­ritului și o mai bună pregătire a reconversiei. Exis­­tă și un program european pentru „tranziție justă”, care însă finanțează proiecte de inovare și cercetare, cu tehnologii de ultimă generație, adică activități greu de imaginat deocamdată în Valea Jiului. Suferințele minerilor nu pot fi deci evitate, pentru că startul a fost pierdut, dar ele pot fi ate­nua­te, dacă măcar acum guvernanții i-ar trata cu res­pect, spunându-le adevărul și oferindu-le soluții re­a­liste, nu lăsându-i pe mâna unor populiști fără scrupule, care profită de necazul lor. Deocamdată însă curajul și responsabilitatea guvernanților se li­mitează la studiourile de televiziune, departe de dra­mele oamenilor.