Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Arheologie biblică

– Arheologia biblică este un domeniu istoric extraordinar de im­por­tant. Datorită eforturilor specialiştilor, descoperirile noi sunt adesea cruciale pentru înţelegerea trecutului omenirii. Iată câteva dintre cele mai proaspete ştiri –

Maherus – locul unde Ioan Botezătorul a fost condamnat la moarte

Valea Megiddo (Foto: Shutterstock – 2)

Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre figurile centrale din creştinism. A fost un predicator cu har, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apa Iordanului, și despre care Mântuitorul a spus: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul.” (Matei 11:11) Povestea felului în care Sfântul Ioan Botezătorul a fost con­dam­nat la moarte şi decapitat este cunoscută da­torită relatărilor detaliate cu­prinse în Biblie. Pe scurt, in­formaţiile provenite din a­ceastă sursă sunt ur­mă­toa­rele: Ioan îl critica ne­con­tenit pe regele Irod Antipa pentru multele rele săvârşite în cursul domniei şi pentru că, în conformitate cu legea ebraică, suveranul trăia în păcat, întrucât o luase de nevastă pe Irodiada, fosta soţie a lui Filip, fratele lui, aflat încă în viaţă. În cele din urmă, Irod l-a întemniţat pe Ioan, dar, în ciuda faptului că-l detesta, și în ciuda insistenţelor Iro­diadei, care „(…) îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea” (Marcu 6:19), l-a lăsat în viaţă pe Ioan, căci se temea de mulţimile de oameni care-l considerau pe Botezător un mare prooroc. A venit însă ziua de naştere a lui Irod, iar regele a hotărât s-o marcheze cu fast, dând o petrecere la care i-a invitat pe dre­gătorii, căpeteniile oştirii şi toţi fruntaşii din Ga­lileea. În acea seară, când ospăţul era în toi, a apărut fiica Irodiadei, Salomeea (care însă în Biblie nu este numită), care a dansat pentru sărbătorit un dans atât de minunat, încât Irod, recunoscător, i-a spus: „Cere de la mine orice vei voi, şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: „Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la ju­mă­tate din regatul meu.” Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: „Ce să cer?” Iar Irodiada i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul.” Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.” Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimi­ţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce ca­pul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.”(Marcu 6:22-28)

Istorisirile din Biblie au fost confirmate parţial de scrierile lui Iosif Flaviu, un istoric evreu născut în Ierusalim, în 37 e.n. El a fost cel care a indicat nu­mele fiicei Irodiadei şi a arătat că petrecerea lui Irod a fost organizată în Maherus, un fort roman din apropierea Mării Moarte, azi localizat pe teritoriul Iordaniei. Și iată că recent arheologii au găsit în­tr-ade­văr şi dovezi tangibile ale acestui tragic episod pe­trecut în anul 29 e.n. Győző Vörös, directorul proiectului „Machaerus Excavations and Surveys at the Dead Sea”, a anunţat că el şi echipa sa au iden­tificat, în fostul palat din Maherus, spaţiul unde s-a ţinut banchetul lui Irod, unde Salomeea şi-a dansat dansul nefast şi unde capul lui Ioan Botezătorul a fost adus pe o tipsie. Este vorba despre o curte in­terioară dreptunghiulară, complet pavată, străjuită pe toate laturile de coloane maiestuoase, care sus­ţineau un coridor lat, deschis, spre care dădeau uşile unor diverse încăperi. Acest coridor era folosit şi pentru a adăposti mesele la care erau aşezaţi invitaţii regelui, cu ocazia ban­che­telor somp­tuoase orga­nizate de a­cesta. De aseme­nea, într-un lateral al curţii a fost găsită o nişă se­mi­cir­culară, cu rămă­şi­ţele tronului pe care a stat odinioară Irod Antipa. Echi­pa de arheologi a realizat şi o reprezentare virtuală a curţii, astfel încât imaginea locului unde a fost pecetluită soarta Sfântului Ioan Botezătorul să fie şi mai clară. În reprezentare au fost incluse şi culorile care decorau spaţiul, culori care au putut să fie deduse datorită fragmentelor de piatră şi cera­mică ornamentate cromatic, ce au fost găsite în in­cintă. După cum era de aşteptat, des­coperirea lui Győző Vörös şi a echipei sale a fost salutată cu entuziasm de lumea ştiinţifică, dar şi de cre­din­cioşi.

Cele mai timpurii dovezi ale existenței creștinismului din Valea Megiddo

Valea Megiddo sau Valea Jezreel, din nordul Israelului, este o câmpie fer­tilă, ce a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Este o câmpie fertilă pentru agricultură, dar şi… pentru arheologie! În plus, dacă numele Megiddo vă sună cunoscut, asta se întâmplă deoarece el are o însemnătate deosebită pentru creş­tini: în ebrai­ca veche, Megiddo se numea Har Me­giddo, în grea­ca veche se numea Harmaghedon, iar în latină, Ar­maghedon! Aşadar, după cum aţi dedus, Megiddo este locul Armaghedonului, cel pomenit în Biblie în „Apocalipsa Sfântului Ioan”!

Dar să revenim la arheologie: în 2005, în această zonă a fost descoperită prima inscripţie care îl indică pe Iisus Hristos ca Dumnezeu! Iniţial, arheologii au găsit ruinele unui sat datând din secolul al III-lea e.n., apoi urmele unei case de rugăciuni, deci ale unei biserici, din aceeaşi perioadă, apoi au dezvelit su­per­bul mozaic (de circa 54 de metri pătraţi) ce decora podeaua acestei case cu motive geometrice şi sim­bolul creştin al peştelui, iar când au terminat, şi-au dat seama că mozaicul conţinea şi o inscripţie de o im­portanţă uriaşă: dovada că Iisus Hristos era con­siderat, chiar şi de creştinii timpurii, Dumnezeu! Vorbim aici despre o inscripţie anterioară conciliului de la Niceea din 325 e.n.! Textul, formulat în limba greacă, este următorul: „Iubitoarea de Dumnezeu Akeptos a dedicat această masă (este vorba despre altarul bisericii) Dumnezeului Iisus Hristos, întru amintire.”

La începutul acestui an, în aceeaşi vale, în satul Taiba, arheologii Tzachi Lang şi Kojan Haku au descoperit o biserică datând din secolul V e.n., deci din perioada bizantină. În­tr-unul dintre pereţii aces­tei biserici au găsit o pia­tră de mari dimensiuni, ca­re a făcut parte dintr-o biserică încă şi mai veche, pe fundaţia căreia a fost ridicată cea bizantină. Pe piatră se află săpată o ins­cripţie, tot în limba grea­că, care sună în felul ur­mător: „Hristos născut din Maria! Lucrarea aceas­ta a celui mai supus lui Dum­nezeu şi a celui mai pios episcop [Teodo]sie şi a smeritului To[ma] a fost clădită de la temelie… Ori­­cine intră în acest lă­caş să se roage pentru ei.” Conform specialiş­tilor, propoziţia „Hristos născut din Maria!” era, cel mai probabil, o formulă de binecuvântare, menită să-i protejeze pe credincioşi de forţe malefice. Teo­dosie, întâiul bărbat pomenit de inscripţie, a fost unul dintre primii episcopi creştini din regiune, iar această descoperire indică faptul că Teodosie clădea biserici creştine cu mult mai devreme decât au crezut până acum istoricii. Toma, în schimb, rămâne o figură misterioasă. Se presupune că, probabil, a susţinut construcţia din punct de vedere financiar. În perioada bizantină (secolele V-VII e.n.), satul Taiba aparţinea unei comunităţi de creştini paşnici, apoi, în perioada cruciadelor, a fost transformat într-o fortăreaţă creş­tină, ale cărei ruine mai sunt vizibile şi în prezent, iar ulterior, odată cu trecerea secolelor, în jurul vechii fortăreţe s-a dezvoltat satul arab care există şi azi. De asemenea, merită a se menţiona că satul Taiba se află foarte aproape de muntele Tabor, acolo unde s-a petrecut Schimbarea la Faţă a Mântuito­ru­lui.

Ghetsimani – baie ritualică din vremea lui Iisus

Grădina Ghetsimani, de la poalele Dealului Măs­linilor, este un loc cu o semnificaţie crucială pentru creştinii din întreaga lume. Aici, Iisus Hristos s-a rugat fierbinte şi s-a recules; aici, după Cina cea de Taină, Iisus şi ucenicii săi s-au retras întru rugăciune; aici, Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos, cu sărutul său mincinos, şi tot aici, Mântuitorul a fost arestat de soldaţii romani şi de gardieni ai Templului. Din acest motiv, încă din vremea ce a urmat imediat crucificării lui Iisus, grădina Ghetsimani a devenit un loc de pelerinaj pentru aceia ce cred în Mântuitor. Şi în prezent, în fiecare an, milioane de creştini din toată lumea vin să se roage şi să se reculeagă în grădina Ghetsimani, în acest spaţiu sacru, păzit de măslini bătrâni. Cea mai mare parte a grădinii (care se întinde pe o suprafaţă de circa 20 de hectare) ţine de Biserica Ortodoxă şi este încadrată în curtea „Bi­sericii Tuturor Naţiunilor” sau „Biserica Agoniei”, care a fost construită pe ruinele unei biserici creştine distruse în 614 şi ale unei biserici cruciate prăbuşite în 1219. În proximitate se află şi frumoasa biserică rusă „Sfânta Maria Magdalena”, care a fost cons­tru­ită de ţarul Alexandru al III-lea, în memoria mamei sale. Cealaltă parte a grădinii ţine de Biserica Ro­ma­no-Ca­tolică. În grădina Ghetsimani se mai află şi Mor­mân­tul Maicii Domnului (lo­cul unde, potrivit tra­diţiei, Apostolii au în­mormântat trupul Mai­­cii Domnului), peş­tera Ghetsimani (în care Iisus s-a ru­gat cu „su­dori de sân­ge” – Luca 22:44), Piatra Prin­derii lui Iisus (unde se ri­dică o biserică ca­tolică) şi biserica Sfân­tului Arhidiacon Şte­fan. Iar în curând pe­lerinii vor mai putea să vadă şi să atingă un fragment din istoria ce-a fost contem­porană cu Mân­tui­torul.

În urmă cu două luni de zile, o echi­pă mixtă de arheo­logi de la „Israel Antiquities Autho­rity” şi de la „Stu­dium Biblicum Fran­ciscanum” a anun­ţat că a scos la lu­mină, în grădina Ghetsimani, ruinele foarte bi­ne con­ser­vate ale unei băi ritualice sau mikveh din vremea lui Iisus Hristos! Şi întrucât Mântuitorul a mers adesea în grădina Ghetsimani, este mai mult decât probabil că a văzut această baie şi poate chiar a folosit-o pentru a se purifica! Această mikveh este deosebit de importantă, întrucât reprezintă unica descoperire arheologică de până în prezent, din grădina Ghetsimani, care datează din perioada vieţii lui Iisus Hristos! Arheologul Amit Re’em, de la „Israel Antiquities Authority”, a declarat: „Des­co­perirea acestei băi, neînsoţită de clădiri, probabil atestă existenţa unei industrii agricole ce funcţiona aici în urmă cu 2000 de ani – o industrie care e posibil să fi produs ulei sau vin. Legea evreiască a pu­rificării îi obliga pe muncitorii implicaţi în pro­ducţia de ulei sau de vin să se purifice (înainte de a începe lucrul). Să nu uităm că nu­mele „Ghetsi­mani” derivă din termenul ebraic ce desem­na o presă de ulei.” În ime­diata apropiere a băii a mai fost identificată şi o biserică, ve­che de 1500 de ani, care probabil că a fost înălţată în perioada în care regiunea se afla sub conducerea Imperiu­lui Bizantin. Însă e­xis­tă do­vezi care arată că ea a con­tinuat să fie folosită şi după anul 640 e.n., când zona a fost cu­cerită de mu­sul­mani. Biserica a fost clădită din piatră frumos fa­sonată şi a fost orna­mentată cu o ins­crip­ţie în limba grea­că: „În amintirea şi întru odihna iu­bi­torilor de Hristos [sim­bolul cru­cii]. Doam­ne, care ai primit sa­cri­ficiul lui Avraam, primeşte şi ofranda slujitorilor tăi şi iar­tă-i de pă­cate.

Amin.” Amit Re’em a adău­gat: „Recent descope­ritele vestigii arheo­logice vor fi încor­porate în noul centru turistic care se cons­truieşte în acest mo­ment în sit şi vor fi expuse pentru turişti şi pelerini, care sperăm că vor reveni curând să viziteze Ie­rusalimul.”

Relicvele Sfântului Iacob cel Tânăr

Biserica Santi Apostoli – Roma

Sfântul Iacob cel Tânăr sau Iacob al lui Alfeu a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. Asta este sigur! În schimb, identitatea sa continuă să fie, şi după două mii de ani, o enigmă! Dezbaterile pe acest subiect sunt încă deschise, iar opiniile şi teoriile sunt încă numeroase şi contra­dictorii. Iar, recent, un nou mister a venit să se adau­ge imaginii, şi aşa incerte, a acestui sfânt. Biserica „Santi Apostoli” din Roma a adăpostit vreme de pes­te o mie cinci sute de ani câteva fragmente dintr-un femur (os al piciorului), relicve despre care se credea că erau ale Sfântului Iacob cel Tânăr. Însă un studiu pu­blicat pe 29 ianuarie 2021 în prestigioasa publi­caţie Heritage Science a arătat că, de fapt, frag­men­tele de os provin de la o altă persoană, necu­noscută. Pentru datarea bucăţelelor de femur, echipa de oa­meni de ştiinţă de la University of Southern Den­mark, echipă condusă de Kaare Lund Ras­mussen, profesor de arheometrie, a avut grijă ca, mai întâi, să decontamineze oasele, întrucât ele fuseseră tratate cândva, în urmă cu câteva sute de ani, cu o substanţă conţinând mercur – probabil în scopul conservării. Apoi cercetătorii au extras mos­tre de colagen din ţesuturile conective. De ase­menea, din colagen au extras şi un aminoacid. Toate mostrele au fost apoi supuse procedurii de datare cu Carbon 14, rezultatele dovedind că persoana căreia i-a aparţinut femurul a trăit între 214 şi 340 e.n. Aşadar relicvele nu se poate să-i fi aparţinut Sfân­tului Iacob cel Tânăr, întrucât el a trăit în secolul I e.n.!

Romanii au început să „co­lecţioneze” relicve ale martirilor creş­tini, asemenea Sfântului Ia­cob cel Tânăr, după anul 380 e.n., când creştinismul a devenit re­ligia oficială a Imperiului Ro­man. De­votaţii luau oasele din morminte şi le duceau în bi­serici în­chi­nate res­pec­ti­vilor martiri, procesul aces­­ta petrecân­du-se pe sca­ră lar­gă, vreme de mulţi ani. Femurul des­pre care se cre­dea că i-a apar­ţinut Sfân­tului Iacob cel Tâ­năr a a­juns la biserica „Santi Apos­­toli” în secolul VI e.n., împreună cu frag­men­te dintr-o tibie şi o labă de picior mumificată, des­pre care se spune că sunt re­lic­vele unui alt apostol, Sfân­tul Filip. Rasmussen şi echipa sa nu au determinat şi vârsta acestor relicve. „Am ezitat în a lua mostre, cu atât mai mult cu cât am considerat că procesul de decontaminare putea să se dovedească mult mai dificil de realizat,” a decla­rat şefa echipei daneze. Cercetătorii nu ştiu de unde au fost luate fragmentele de femur despre care s-a crezut că i-au aparţinut Sfântului Iacob cel Tânăr şi nici cine le-a transportat până la „Santi Apostoli”, în secolul VI. „Considerăm că e foarte probabil că per­soana care a mutat femurul în biserica Santi Apostoli a crezut sincer că el i-a aparţinut Sfântului Iacob cel Tânăr. E foarte probabil că l-a luat din­tr-un mormânt creştin, deci osul i-a aparţinut unuia dintre creştinii timpurii”, a explicat Rasmussen. Ră­mâne de văzut dacă se va găsi cineva care să-şi asume riscul de a testa şi re­lic­vele despre care se cre­de că i-au aparţinut Sfân­tului Filip.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian