Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pr. IOAN MIHAIL DAN (Oarda de Jos, jud. Alba): „Ne facem zilnic liste cu ce avem de făcut, ce probleme avem de rezolvat. De ce n-am trece pe o listă dintr-asta şi „Să spun o rugăciune”?”

Biserica cea veche din Oarda de Jos, jude­țul Alba, a devenit mică, și mai e și beteagă, de-o vreme. Din afară, nu se vede încă. Câți­va metri mai încolo, biserica cea nouă își ițește zi­durile abia ridicate. La subsol, e deja amenajat para­clisul, provizoriu loc de închi­nare și de slujire. Dar părintele paroh Ioan Mihail Dan și-a-ntins biserica, de ani buni, mult dincolo de zidurile ce se văd. Im­plicat în activitățile sociale ale Episcopiei din Alba Iulia, părintele are în grijă 24 de copii, în două case de tip familial.

„Facerile de bine nu trebuie să iasă din sfera duhovnicească”

În fața altarului

Părintele Dan a fost primul consilier din țară pe probleme sociale, în cadrul Arhiepiscopiei Ortodo­xe Alba Iulia, iar o propunere-document, ce-i poar­tă semnă­tura, a stat la baza deciziei Sfântului Sinod de a crea sistemul de asistență socială din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Ju­dețul Alba a fost, de altfel, primul din țară în care Biserica, în colaborare cu auto­ritățile județene, a înființat primele case de tip familial. Sunt mult mai multe acum, și chiar dacă intențiile cu care s-a pornit la drum s-au diluat, cumva, pe parcurs, bi­nele căruia și părintele Dan i-a pus să­mân­ța dă, în continuare, roade.

– Părinte Dan, povestea facerilor dvs. de bine, a grijii pentru copiii care au nevoie de ajutor, e bogată și lungă. Mai țineți minte cum a început?

– Arhiepiscopia Alba Iulia a început cu o casă de copii la Vingard, apoi, după ce s-au văzut pro­gre­sele pe care le fac co­piii crescuți într-o ast­fel de casă, s-a conti­nuat, pe rând, cu toate celelalte. Sta­tul s-a ur­nit greu să ne sprijine, deși era evident că im­plicarea bisericii îi ușurează partea de mi­siune socială.

– E ceva ce se pierde în fractura a­ceasta între Biserică și Stat, în dome­niul asistenței sociale?

– Toată lumea are de pierdut. Uitați-vă ce se în­tâmplă în Occi­dent, în Occidentul catolic, mai ales. Îmi povestea proto­popul de New Castle, din Anglia, că, prin anii ‘70, erau intelectuali care le spuneau că preoții vor ajunge în scurtă vreme asis­tenți sociali. N-au crezut atunci, dar acum recunoș­tea că avuseseră dreptate. Am văzut, peste tot prin Occi­dent, biserici închise, transformate în hoteluri, în centre de zi pentru co­pii, încăperi de joacă, des­chise spre altar. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că ei au uitat că principala misiune a bisericii este slujba, este cultul, rugă­ciunea. „Slujirea la mese” e în al doi­lea rând. Zic apostolii: „Nu e drept ca noi, lă­sând slujirea cu­vântului, să slujim la mese”. De aceea, dacă un om nu-i duhovnicesc și se implică în domeniul social, în scurt timp va ajunge să tra­teze totul ca pe o afa­cere socială.

– Se întâmplă la fel și în România?

– Încă nu se poa­te defini, dar în multe situații asistența socială ce se desfășoară sub ocrotirea Bi­sericii este doar o concurentă a statului și, din pă­cate, uneori tinde să ne­glijeze latura duhovni­ceas­că. Relația cu Dum­nezeu a asis­taților social e la pă­mânt. Acolo tre­buie um­blat, și omul se va revigora. Noi îi dăm casă, mân­care, tot ce-i trebuie, dar, dacă nu po­menim de Dumnezeu, nu ne atingem scopul.

– Aceasta e o pro­ble­mă a multora dintre noi, nu doar a asistaților social. Cum o putem re­zolva?

– Să începem și să terminăm ziua cu gândul la Dumnezeu. Ne facem zilnic liste cu ce avem de fă­cut, ce probleme avem de rezolvat. De ce n-am trece pe o listă dintr-asta și „Să spun o rugă­ciu­ne!”? Cu cât o facem mai des, cu atât se adună. Așază-te și nu mai vrea nimic, decât să-l cunoști pe Dumnezeu. Câștigă-ți liniștea, și o lume-ntrea­gă își va câștiga liniștea în jurul tău. „Iubiți-vă vrăj­ma­șii!”, zice creștinismul. Numai în creștinism e așa ceva și numai cu putere de la Hristos, pe care-L putem cunoaște doar dacă ne liniștim. Dacă vrei să te împaci cu cineva: ceri iertare, te rogi, postești și te vei împăca mult mai ușor decât dacă nu postești. Doar așa poți ajunge la o iertare totală, autentică, în care să te poți jertfi pentru celălalt.

„M-a chemat Dumnezeu, pur și simplu”

Iconostasul bisericii

Părintele Ioan Mihail Dan e fiu de preot. A copilărit în ținutul fermecat al Pădurenilor Hune­doarei, alături de ceilalți trei frați și o soră. În ado­lescență, a mușcat din libertate cu poftă, recunos­când acum, cu o oarecare uimire, că a fost un rebel. „Numai în clasa a șaptea am fugit de-acasă de vreo trei ori”, își amintește zâmbind. Duhovnic i-a fost, până la 18 ani, regretatul părinte Opre Crăciun din Cinciș, dar mult mai târziu a aflat că duhov­nicul lui era un sfânt al închisorilor comuniste. „Credeam în Dum­nezeu, dar nu mergeam la bi­serică cu drag. Tata n-a avut ce să-mi facă. Pesemne, știa că, într-un fel sau altul, într-o zi mă voi în­toarce…”, spune pă­rin­tele.

– Și cum s-a făcut de v-ați întors în biserică, nu ca un enoriaș oarecare, ci ca preot?

– M-a chemat Dumnezeu, pur și sim­plu! Acolo, la munte, ca să trăim, trebuia să muncim, n-aveam cum să ne descur­căm din salariul tatei, pe care oricum nu-l prea lua. Trăiam din ceea ce produceam în gospo­dărie. Când a venit vremea să merg în arma­tă, pentru mine a fost ca un concediu, pentru că eram învățat cu greul de acasă. La plecare, mama mi-a stre­curat în valiză „Pa­ra­clisul Maicii Domnului”. „Ia-l, că te-aju­tă!”, mi-a zis. Și știți cum m-a ajutat? Și gân­dul ce nu-l gân­deam până la capăt se-mpli­nea! Mi-am dorit să lucrez la GAZ (Gospo­dăria Agro-Zootehnică – n. red.), şi am ajuns la GAZ. Cu toții aveau pe câte cineva, eu eram singur, al nimănui. De șapte ori s-au făcut recrutări, ba pentru garda națională, ba pentru parașu­tiști sau securitate: din câte o sută de soldați, eu rămâneam mereu în afară, dar nimeni nu-mi spunea de ce nu corespund. Până la urmă am ajuns la vânători de munte. La un mo­ment dat, m-am gândit: ce bine-ar fi să mun­cesc, că mă săturasem de instrucție. Am și ajuns să lucrez pe tractor, că aveam carnet. Dar m-am plictisit repede, voiam să fac plan­ton la un parc de utilaje, să nu mai văd cadre mili­tare: în două săptămâni am primit misiunea asta. La un moment dat, mă gân­deam ce fain ar fi să umblu în civil, că nu mai voiam uniforma. Și asta s-a întâmplat. Deși în armată, civil, nu se poate, la mine s-a putut. Abia atunci am realizat că toate le împli­nise pentru mine Maica Domnului și mi-am dat seama cât sunt de rebel și bolund. Au mai fost astfel de momente în viața mea, multe.

– Atunci v-ați decis să luați calea preoției, pă­rinte?

– Nu chiar. Cred că schimbarea a avut loc fără să-mi dau seama, în momentul când m-am întors din armată. Tata m-a întrebat dacă nu dau la facul­tate. „Facultate fac proștii, eu fac bani!”, i-am spus. Aveam un plan de afacere foarte bine pus la punct, până și tatei i-a plăcut. Dar m-a mai întrebat o dată, ceva mai târziu. „N-ai vrea să dai la Teo­logie?”. „Ba da”, am răspuns. „N-ai vrea să te pre­gătești, să prinzi examenele din vară?”. Era fe­brua­rie. Ba da, am zis. Nici acum nu știu să-mi jus­tific alegerea. M-a che­mat Dumnezeu, pur și sim­plu, asta cred că s-a întâm­plat. Adevărul e că, în momentele mele de nea­tenție, Dumnezeu a lucrat. Când spui „Facă-se voia Ta!” și chiar crezi asta, se întâmplă.

„Noi luăm de model Occidentul, ceea ce este o greșeală. Occidentul a ajuns într-o fundătură”

– Mai sunt români care să creadă cu adevărat și să-și lase cu totul viața în mâinile lui Dum­nezeu?

Biserica veche din Orda de Jos

– Românii au dat de trai ușor și au început să se cam îndepărteze nu doar de biserică, ci chiar de Dumnezeu. Am făcut și noi păcate foarte mari, ca nație, am omorât foarte mulți prunci, de aceea Dum­­nezeu a îngăduit să ne mai pierdem. Întu­nericul nu se poate manifesta dacă lumina nu-l lasă. Cât timp lumina fiin­țează, întunericul nu există. De aceea Dumnezeu îngăduie, din când în când, în istorie, să trecem prin anumite încercări. Una din ele, în prezent, este faptul că au plecat o grămadă de români și a scăzut na­talitatea foarte mult. Altă pro­ble­mă e că noi luăm de model Occiden­tul, cu toate valorile lui, ceea ce este o greșeală. Occiden­tul a ajuns într-o fundă­tură: Fran­ța mai are 40 la sută nativi. Un­de-i po­porul francez, dacă-au fost așa grozavi? Unde-i poporul englez? Unde sunt? Au pierit. Pentru că, zice Dumnezeu: „De cel ce mă iubește mă voi milos­tivi până la al miilea neam. Spre cel ce mă urăște îl voi bate și-l voi ri­si­pi până la al patru­lea neam”. Asta nu tre­buie înțeles că e un Dum­nezeu rău, ci unul bun, răbdă­tor. În ce sens? Ai gre­șit, te aștept; nu-ți ceri iertare, îl aștept și pe copilul tău; nu-și cere ier­tare nici el, îl aștept și pe nepot, și pe stră­ne­pot și, dacă patru generații nu-și cer iertare, neamul dispare.

Lumea a fost rea și în timpul Imperiului Roman, dar totuși, n-a dispărut, pentru că Dumnezeu prime­nește lumea. Pe cei răi cu rău îi pierde, pe cei buni îi lasă să se înmulțească. Zice că Dumnezeu lucrea­ză lumea aceasta cum lucrează stăpânul via lui: o ramură o lasă să crească și să dea roadă, alta o taie și o aruncă în foc și pe alta o taie scurt, să dea roadă în anul următor. Vedeți? Îs multe lucruri pe care nu le înțelegem, dar Dumnezeu își revarsă pronia pes­te lume, până în cele mai mici amănunte, pătrunde până la despărțitura dintre minte și duh. Noi nici nu mai facem distincția asta.

– Ar trebui?

Sfânta Treime, în cupola bisericii vechi

– Eu cred că da. A cui este inteligența? A tru­pului sau a minții? Dumnezeu l-a făcut pe om din pământ și a suflat asupra lui suflare de viață. Ce este din pământ și ce este suflare de viață? Este inteligența a sufletului sau a pământului? Și câinele are inteligență, și delfinul. Dar inteligența e de sor­ginte materialnică, nu de sorginte duhovnicească. Mântuitorul zice: „Sunteți ca și mlădița de vie: dacă rămâneți legați de trunchi, prin voi curge seva”. Doar cu inteligența, omul rămâne la stadiul de animal. E foarte inteligent, a inventat telefoane deștepte și rachete, dar nu-l ajută la nimic în fața veșniciei.

– De ce?

– Pentru că scopul este să devenim buni. Dar buni nu putem deveni decât în prezența Duhului Sfânt, care este Dumnezeu. În Scriptură e o vorbă: numai cei smintiți se smintesc. Omul duhovnicesc nu se smintește. Smerenia așează toate lucrurile la loc.

Am întrebat odată pe o bunică ce e sufletul. „Auzi, domn’ părinte, sufletul este omenia din om”. Fiți atentă ce definiție! Numai omul e capabil să fie omenos. Ai doi câini în curte, buni prieteni, dacă le dai o bucată de carne, numai unul mănâncă, din instinct n-o s-o împartă niciodată cu celălalt. Pe când omul… S-a făcut cândva un experiment cu deținuții politici. Au închis 40 de oameni într-o în­că­pere, fără mâncare. După o săptămână, le-au dus un blid de linte. Ei se rugau. Abia după două ore au început să vorbească și s-au înțeles să dea mâncarea la doi mai slabi, că oricum nu ajun­gea tuturor. De un­de omenia asta, de unde capacitatea asta de jert­fă? Ăsta e sufletul. O­mul poate face bine da­torită acelei suflări di­vine.

– Părinte, aveți în grijă 24 de copii, pe lân­gă cei șase ai dum­neavoastră. Nu e greu să fii părinte și duhovnicesc, și trupesc, pentru atâ­tea suflete, în vre­murile astea?

– Am trecut și prin momente foar­te grele în viață, dar niciodată nu ne-a lipsit ni­mic. La un mo­ment dat, s-a în­tâmplat să avem da­torii, ca orice fa­milie, efectiv nu mai aveam bani de pâine. Ne-am așe­zat la masă fără pâine, și cineva a sunat la poartă: o femeie ne-a adus pâine caldă. În timp, am văzut că Dumnezeu lucrează cu mult tact, cu multă blândețe și discre­ție. Într-o zi, la una din­tre case, a venit un bătrânel adus de spate, să facă o donație. A stat vreo jumate de oră, taxiul îl aștep­ta. A scos dintr-o pungă 190 de milioane de lei, cea mai mare sponsorizare pe care am primit-o vreo­dată. N-a vrut să-și spună numele, a spus că Dum­nezeu știe.

– Tot El vă ajută să mergeți înainte!

– Vă spuneam mai devreme, puteam considera totul o afacere socială, ca în Occident, și poate ar fi fost o afacere reușită. Dar dacă am considerat că o facem în nu­mele lui Dumne­zeu, to­tul merge de la sine. Căci Dum­nezeu lucrează, nu-L poți călca în picioare.

PS Irineu, în vizită la copiii pe care-i are în grijă părintele Dan

Orice sprijin pentru copiii din Oarda e bine­venit.

Asociația Izvorul Tămăduirii Alba

Str. Busuiocului nr. 18, Alba Iulia – Oarda de Jos, jud. Alba

Banca Transilvania RO25BTRLRONCRT0254459501

CF 32571072

Contact: Preot Dan Ioan Mihail, tel. 0751.343.539.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian