Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Rețete cu OȚET DE MERE

Loțiune tonică pentru ten gras sau acneic

Foto: 123RF

Ingrediente: 50 ml oțet de mere, 50 ml apă minerală.

Puneți ambele ingrediente într-o sticlă și agitați, astfel încât lichidele să se amestece. Spălați-vă pe față în mod normal. Aplicați apoi loțiunea cu ajutorul unui tampon sau pulve­rizați-o cu ajutorul unui recipient. Pentru un efect optim, aplicați oțetul dimineața și seara. Tonicul facial cu oțet de mere com­bate pielea grasă și ajută la vin­decarea acneei. De ase­me­nea, are un efect as­trin­gent și toni­fiant și deter­mină contractarea pori­lor. Un alt beneficiu: o­țetul sti­mu­­­lează cir­cu­lația sângelui și te­nul pa­lid, cum adesea este tenul gras, care își recapătă cu­loarea să­nă­­­toasă.

Cremă cu oțet de mere, împotriva celulitei

Ingrediente: 5 linguri oțet de mere, o lingură cremă de corp.

Amestecați oțetul de mere cu cre­ma. Masați ușor prepa­ratul pe zonele cu celulită și lăsați să acționeze 30 de minute, apoi spălați-vă cu apă caldă. Repetați aplicația dimineața și seara.

Oțetul de mere stimulează meta­bo­lismul. După un timp, “coaja de portocală” de pe piele se atenuează sau chiar dispare.

Rețetă contra mătreții

Ingrediente: o jumătate cană oțet de mere, un litru de apă.

Amestecați oțetul cu apa. Turnați câte puțin peste păr, de la rădăcină la vârfuri, frecându-vă ușor pielea capului. Lăsați părul să se usuce, fără a vă clăti.

Oțetul de mere este eficient împotriva mă­treții. De asemenea, stimulează circulația sân­gelui, îndepărtează eficient reziduurile produse­lor de îngrijire, închide cuticulele firelor de păr și îi asigură astfel strălucirea și suplețea.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian