Anne Geier și câinii străzii: „De ce să cumpărăm un câine, în loc să-l salvăm?”

De pe un vârf de munte, o fată și doi câini pri­vesc în zare splendorile na­turii, lacu­rile glaciare, piscurile în­zăpezite… Nu demult, bietele animale trăiau cu frica hin­ghe­rilor, a mașinilor, unul dintre ei pe străzile din Constanța, altul prins și băgat în­tr-un adăpost de exterminare din Brăila. Salvați de Anna Geier, o tânără fotografă austriacă, ei sunt acum fericiți. Ceea ce au lăsat în urmă pare că s-a petrecut într-o altă „viață de câine”…

Austriaca din Tauplitz

Cele două constante ale copilăriei Annei au fost familia și natura. Părinții și-au făcut mereu timp pentru a le avea aproape, pe ea și pe sora ei, iar asta le-a oferit ocrotire și stabilitate emo­țională, în viața de adult. Au crescut într-un mic sat austriac, pe nume Tauplitz. Lungile plimbări pe jos sau cu bicicletele, făcute alături de tatăl ei, i-au creat Annei dependența de natură și de drumeții montane. Dragostea de ani­male a însoțit-o dintotdeauna. „De când m-am născut, am avut în jurul meu animale, iar asta a însemnat una din marile bucurii ale copilăriei mele. Primele de care îmi amintesc sunt pisicile, apoi, când am mai crescut, am început să am grijă de porcușori de Guineea, iepuri și hamsteri. La 5 ani m-am îndrăgostit de Maxi, poneiul cu care visam să mă căsătoresc când voi fi mare…”. Dar peste puțin timp, cel mai bun prieten al Annei nu a mai fost Maxi, ci Cindy, primul câine al familiei. „De la bun început, ne-a fost clar că nu vom cumpăra un câine, ci îl vom adopta. Sunt atâția câini minunați ce așteaptă în adăposturi o viață mai bună, de ce să cumpărăm un câine, în loc să salvăm unul? Cindy avea deja șase ani când am adoptat-o și îi sunt recu­noscătoare că a intrat în viața mea, mi-a înfrumusețat-o mult mai mult decât mi-aș fi imaginat. Ea mi-a stârnit pasiunea pentru fotografie, ce avea să devină munca mea. Inițial, am vrut să o fotografiez doar pentru a păstra amintiri, apoi mi-am dorit să găsesc o cale de a-i capta personalitatea, sufletul, într-o fotografie, și astfel a început aventura mea în domeniu. Una dintre fo­tografiile mele preferate o are pe Cindy în prim-plan. Am reușit să surprind, într-o imagine plină de suflet, trăsăturile ei prin­cipale: calmul, echilibrul, firea ei blândă.”

Căsuța pe roți

Anna a părăsit micul ei paradis rural pentru a studia geografia și dezvoltarea sustenabilă, la Viena și la Graz. După ce și-a încheiat studiile, a continuat ca fotograf profesionist și călător neostenit. A început în 2018, iar un an mai târziu și-a împlinit un vis mai vechi: împreună cu pri­etenul ei și-au cumpărat o dubiță, pe care au trans­format-o într-o căsuță pe roți. „Este per­fectă, putem porni la drum oriunde și ori­când ne dorim. Ne simțim liberi, flexibili, nu de­pindem de rezervări, hoteluri, cazări. Mutatul zi de zi în altă cameră de hotel devenise obositor, nu mai vorbim de costuri. Am descoperit un alt mod de a călători, unul minunat, un adevărat lux, de care ne bucurăm. Ne-a făcut să reducem totul la esență, la lucrurile importante. E drept că uneori dăm de greu, sunt zile-n care nu putem face duș, altele în care dormim într-o mașină friguroasă, și ne simțim înghesuiți în zilele cu ploaie, în care nu ieșim. Cum s-a întâmplat de curând în Norvegia, unde, din 14 zile petrecute acolo, în 11 a plouat. Dar chiar și așa, s-a do­vedit a fi una dintre cele mai frumoase călătorii întreprinse vreodată. Am mai călătorit în sudul Tirolului, în Italia, Elveția. Visăm la Spania, Por­­tugalia și ne-am dori să ajungem și în Româ­nia, să descoperim țara în care s-au năs­cut Finn și Yuri.”

La drum, cu Yuri și Finn

În 2014, Anna l-a adoptat pe Finn. L-a găsit pe internet și s-a îndrăgostit imediat de el. Fu­sese găsit pe străzi și-și petrecuse primii trei-patru ani din viață într-un adăpost de lângă Constanța. De la bun început, s-a dovedit a fi câi­nele perfect. Anne nu-și poate imagina un altul mai bun. „Nu a creat niciodată vreo pro­blemă. Toată lumea care-l cunoaște e impre­sionată de energia lui pozitivă”. În 2016, când Anne a pierdut-o pe Cindy, primul ei câine, Finn a devenit consolarea sa. Un an mai târziu, s-a decis să-i ia un tovarăș de joacă și de călătorii și și-a îndreptat din nou căutările spre România. Așa a apărut Yuri, salvat dintr-un adăpost din Brăila. I-a luat ceva timp pentru a se simți în largul său și a depăși traumele prin care trecuse. Se simțea că avusese experiențe neplăcute cu oamenii. Asta îl făcea să fie temător, îi era frică mereu că va urma ceva rău, dar mai ales îi era frică să nu rămână fără mâncare. N-a durat însă mult și a scăpat de frici, a înțeles că de acum se află acasă și că este iubit. „Cei doi au firi foarte diferite, dar se echilibrează perfect. Finn e calm, stăpân pe situație, Yuri are o energie debordantă, greu de ținut în frâu. Finn îl mai calmează pe Yuri, iar acesta are grijă să-l atragă pe Finn în jocurile sale. Amândoi sunt înnebuniți după călătorii. Când pregătim rulota de drum nu-și mai încap în piele de bucurie. E momentul în care ne petrecem împreună tot timpul, zi și noapte, cu îmbrățișări, joacă și drumeții. Primul lucru pe care îl fac atunci când ajungem pe vârfuri de munți este să se cațere împreună pe cel mai înalt loc și să privească în zare. E impresionant să văd cum apreciază și se bucură de frumusețea naturii, la fel ca un om”. Finn și Yuri preferă temperaturile scăzute, amândoi sunt înnebuniți după zăpadă, așa că Anne și prietenul ei își fac de drum spre țările nordice. În timpul dru­mețiilor, Anne le face fotografii câi­nilor, în plus, îi vin multe idei pe care le pune mai apoi în practică în meseria sa. „Încerc să fac fotografii care să capteze emoțional privitorul. Nu-i simplu să reu­șești să surprinzi caracterul unui ani­mal. Fiecare are personalitatea sa și propriul mod de a o arăta, printr-un repertoriu de emoții și expresii. Unii au fețe cara­ghioa­se, alții sunt concentrați pe ceva. Câinii sunt foarte ușor de distras, așa că trebuie să știi să-i ții aproape. Pentru fotografii de acțiune, îi las să-și facă de cap, dar pentru por­trete statice, folosesc un întreg arsenal, format din jucării, sunete ascuțite și trucuri de dresaj. În­cerc, prin luminile folosite și felul în care prelucrez pe computer, să ofer portrete cu iz de basm, în care să încorporez peisaje care să-ți taie răsuflarea. Vreau ca privind aceste fotografii, oamenii să uite de lumea din jur, să se lase purtați de imaginație. Și mai vreau să arăt lumii întregi cât de frumoși sunt acești câini salvați din adăposturi. Dragii mei Finn și Yuri.”