Înaltpreasfințitul Serafim Joantă slujește altarului de aproape 50 de ani, din care 31 de ani ca arhiereu. Când, în 1994, a fost ales să îi păstorească pe românii ortodocși din Europa Occidentală, a pornit la drum în condiții foarte modeste. Nu avea, așa cum aveau episcopii din țară, o catedrală și o reședință. A clădit totul de la zero. Compatrioții noștri erau puțini, risipiți și dezbinați. Cu grijă și smerenie, căutându-i pe oriunde se aflau, a reușit să ridice una dintre cele mai vii mitropolii ortodoxe din occident, cu parohii tinere, pline de viață, care știu să grijească nu numai de sufletele enoriașilor, ci și de nevoile lor concrete. Peste această păstorire de decenii a venit apoi marea migrație a românilor spre vest, mai ales după anul 2007, iar Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și de Nord, cu sediul la Nürnberg, a putut să îi primească având brațele larg deschise. Românii știau că duminica, la liturghie, nu află doar un colț de cer, ci și un petec de pământ românesc. Că dorul de casă nu își poate găsi leac, dar are alean. Pandemia a găsit aceste comunități ortodoxe românești pregătite să înfrunte izolarea și condițiile severe de carantină. De aceea, îndemnul pe care Înaltpreasfințitul Serafim mi l-a repetat mereu pe parcursul acestui interviu a fost acela de a nu ne teme. Pentru că suntem cu Hristos.
„Vin mai mulți creștini la slujbă decât înainte de pandemie”
– Înaltpreasfinția Voastră, aveți în urmă o îndelungată slujire a altarului. Înainte să fiți ierarh, ați slujit mai bine de un deceniu sub comunism. Nu sunteți, așadar, străin de greutăți. Din acest punct de vedere, aș vrea să știu cât de dificilă a fost pentru dumneavoastră și pentru credincioșii români din Germania încercarea aceasta a pandemiei?
– A fost și este încă o perioadă cu totul excepțională, pe care niciunul dintre noi n-am mai trăit-o și care a presupus din partea noastră, a slujitorilor bisericii, o serie de măsuri prin care să avem totuși acces la credincioșii noștri, care în primăvara anului trecut, în primele trei luni, n-au mai avut voie să vină la biserică. Asta s-a întâmplat chiar de Sfintele Paști, când bisericile au fost închise cu totul. După aceea, după cum știți, lucrurile s-au mai relaxat, s-a revenit cu restricții mai dure, care apoi iar s-au relaxat. E o situație care continuă și acum, nesigură, însă noi am încercat să nu pierdem contactul cu credincioșii noștri, ci să luăm legătura cu ei prin mijloacele moderne, pentru că altfel nu aveam cum, în primul rând prin telefon, sunându-i pur și simplu. Aici, în diaspora, pastorația noastră se realizează foarte mult și prin telefoane. Atât preoții, cât și noi, episcopii, îi sunăm pe credincioși și îi întrebăm de sănătate, ce mai fac și ce probleme au. Și când facem asta, să știți că oamenii se simt foarte bine. Se bucură că episcopul sau preotul se interesează de viața lor. Așa că aș zice că telefonul este un mijloc de pastorație absolut necesar aici în diaspora. Sigur, după el vin și celelalte canale media, în primul rând Facebook. În perioada de carantină severă, eu am slujit în fiecare seară un acatist al Mântuitorului sau al Maicii Domnului sau al unui sfânt, după care am citit din evanghelie, iar la sfârșit, am făcut dezlegări, atât de iubite de credincioșii noștri – dezlegări de păcate, de alungarea demonilor – urmate de un scurt cuvânt de învățătură. Și, seară de seară, am transmis această slujbă în direct, pe Facebook, și am avut surpriza să am alături de mine, în fiecare zi, mai mult de două mii de urmăritori. Dacă socotim că în fiecare familie erau doi, poate trei laolaltă, care să urmărească slujba, înseamnă că poate peste patru mii de oameni au ascultat și ascultă și acum aceste rugăciuni, seară de seară. Ceea ce, pentru mine, e un lucru îmbucurător. Și nu numai eu am făcut asta. Confruntați cu carantina severă, am avut anul trecut diferite întruniri cu preoții și am decis ca, atunci când nu au unde să slujească, să oficieze liturghia chiar la ei acasă, împreună cu familia, iar slujba să fie transmisă pe internet. Foarte mulți creștini au urmărit slujbele acestea și, prin aceste mijloace moderne, am reușit să păstrăm contactul cu credincioșii noștri, iar ei au putut să-și țină, să-și întărească credința. Pentru că am constatat că, după ce restricțiile s-au mai relaxat și am putut să slujim din nou împreună la biserică, sigur, cu distanțarea fizică necesară, cu mască, au venit mai mulți creștini la slujbe decât veneau înainte de pandemie.
„Oamenii s-au atașat și mai mult de biserică”
– Credeți, așadar, că pandemia a avut și un impact pozitiv?
– Să știți că, din tot răul, Dumnezeu scoate și ceva bun. Acum oamenii s-au atașat, cred eu, și mai mult de biserică în urma pandemiei. De pildă, anul trecut, chiar de Paști, noi n-am avut voie să ținem slujba Învierii în mod normal – am putut oficia numai noi, clericii, singuri în altare, fără credincioși. Dar începând cu Joia Mare, am împărțit paștile, iar credincioșii au venit unul câte unul la biserică, le-au luat și apoi s-au întors acasă, fără să stea la slujbe, pentru că nu aveau voie. La final, am constatat cu surprindere că am împărțit mai multe plicuri cu paști decât în anii normali, de dinainte de pandemie, când credincioșii veneau nestingheriți la slujba de Înviere. Peste 3000 de creștini au venit să primească paștile în toate aceste zile premergătoare Învierii. Repet, mult mai mulți decât veneau de obicei la slujbă în anii normali, ceea ce a fost, pentru noi, o mare și plăcută surpriză. Așadar, cred eu că această încercare i-a mobilizat pe oameni și i-a ajutat să se apropie și mai mult unii de alții. Știu că în țară s-a făcut în vara trecută un studiu din care a rezultat că românii, obligați să rămână mai mult acasă, s-au rugat mai mult, și după perioada de interdicție de a ieși din casă, au socializat un pic mai mult decât înainte. Deci, trebuie să vedem partea pozitivă în tot ce este rău. Așa spune vorba din popor, că Dumnezeu poate face binele și dintr-un rău, poate transforma răul în bine. Din punctul de vedere al credinței, este foarte normal lucrul acesta. Dumnezeu face minuni, și trebuie să credem în minunile lui Dumnezeu.
„În Germania, numărul românilor s-a înmulțit atât de mult, încât este nevoie de tineri teologi”
– Dumneavoastră cum i-ați simțit pe credincioși în perioada aceea? Cum au reacționat la o astfel de încercare?
– Unii, puțini, s-au temut, s-au speriat, și chiar dacă s-a ridicat carantina, n-au revenit deloc la biserică, din frica de a nu lua acest virus. Le-am și dat telefon, i-am întrebat de ce nu vin la biserică, ne-au răspuns că le e frică să nu se contamineze. Sigur că nu e ușor să-i convingi pe oameni să nu se mai teamă de boală și să vină totuși la biserică. Le spui, dar, până la urmă, omul e liber și face ce gândește el. Însă marea majoritate a credincioșilor au venit în continuare la slujbe, fără să se sperie că se vor îmbolnăvi. Românii au credința că în biserică Dumnezeu te apără mai mult decât în altă parte și că rugăciunea ne susține împotriva oricărei boli și a oricărui necaz. La noi, aici, la Centrul Eparhial, așa cum v-am spus, n-am văzut nicio împuținare a credincioșilor privind participarea lor. Noi facem și acum în fiecare duminică două Liturghii, și asta contează, una dimineața la 7:30, iar alta la ora 10, și oamenii se pot împărți și pot veni ori la prima, ori la a doua Liturghie. Și am constatat că, în pandemie, la prima Liturghie vin foarte mulți credincioși, cu mulți copii. O experiență extraordinară, pe care n-am fi avut-o dacă nu era situația aceasta de criză. La 7:30 biserica este aproape plină! Deci, din punct de vedere spiritual, noi n-am simțit că suntem într-o perioadă de criză. Am respectat, bineînțeles, distanțarea socială, cu masca respectivă, cu spălatul pe mâini, dar, încă o dată, Îi mulțumim lui Dumnezeu că n-a fost mai rău.
Iar ca un paradox, ca o minune a lui Dumnezeu, vreau să vă spun că anul trecut, anul pandemiei, am hirotonit mai mulți diaconi și preoți decât în anii precedenți. Foarte interesant! Ni i-o trimis Dumnezeu, că avem nevoie de foarte mulți preoți. În Germania, numărul românilor s-a înmulțit atât de mult, încât trebuie să deschidem parohii în tot locul și am nevoie de tineri teologi. Și iată că Dumnezeu mi-a trimis anul trecut atâția tineri absolvenți de teologie, încât am hirotonit 30 de preoți! Nu cred că am mai hirotonit 30 de slujitori ai altarelor în toți anii precedenți, ani normali, să le zicem așa. Și acesta a fost un semn de la Dumnezeu, de încurajare, ca să nu ne temem. Că frica e un păcat, un păcat prin care ne îmbolnăvim, pur și simplu. Fugi de boală, ți-e frică de boală, și tocmai de aceea te îmbolnăvești, pentru că ți-e frică. Trebuie să fim curajoși – bineînțeles, apărându-ne și noi, respectând ceea ce recomandă medicii, făcând ceea ce ține de noi să facem, cum zice vorba din popor: „Apără-te, ca și Dumnezeu să te apere!”. Nu te lansa și nu crede că pandemia asta nu înseamnă nimic, că e o făcătură, cum mai spun unii. Nu, e o realitate, e o durere, e o consecință, fără îndoială, a păcatelor oamenilor, fără să fie pedeapsa lui Dumnezeu.
„Iubirea nu poate pedepsi!”
– Nu credeți, așadar, că pandemia este o pedeapsă a Domnului pentru păcatele noastre?
– Nu, pentru că Dumnezeu nu pedepsește niciodată pe nimeni, Dumnezeu este iubire absolută, iar iubirea nu poate pedepsi! Ne pedepsesc propriile noastre păcate, propriile noastre fărădelegi, patimile, răutățile noastre, ele însele se întorc asupra noastră. Iar asta se întâmplă, bineînțeles, cu îngăduința lui Dumnezeu. Dacă noi nu respectăm rânduielile lui Dumnezeu stabilite în Creația Sa, legile care guvernează universul, înscrise în firea lucrurilor, în sufletul și în trupul nostru, ele sigur că se răzbună și se întorc asupra noastră. Păcatul, spune Sfânta Scriptură, este călcarea Legii, adică a unei rânduieli pe care a pus-o Dumnezeu în firea lucrurilor, pentru ca omul să fie sănătos, să trăiască în armonie. Cosmosul, în limba greacă, are sensul de armonie. Tot ce există în cosmos respectă legile imprimate de Dumnezeu de la început, și tocmai de aceea, pentru că universul respectă legile lui Dumnezeu, există armonie. Numai omul, care are și minte, și libertate, nu respectă aceste legi. Și dacă nu le respectă, sigur că are de suferit, și în loc să domnească armonia în sufletul nostru, în viața noastră, în relațiile sociale dintre noi, domnesc dizarmonia și răutatea, și din cauza asta suferim cu toții, pentru că nu respectăm rânduielile lui Dumnezeu. Nu trăim în comuniune, nu ne deschidem unii spre alții. Omul este o ființă socială, cum știm cu toții, și dacă nu se deschide înspre ceilalți, dacă se închide în sinea lui, dacă urăște pe semenul său, atunci se distruge, încetul cu încetul, pe el însuși.
„În pandemie, preoții noștri din Germania au vizitat și vizitează bolnavii de corona chiar acasă, cu toate interdicțiile”
– Înaltpreasfinția Voastră, ați spus că ați hirotonit mulți preoți în anul pandemic. Aș vrea să vă întreb: dincolo de sprijinul duhovnicesc, preoții reușesc să-i ajute pe credincioși, prin parohie, și în alt fel? Din cauza acestei pandemii sunt felurite cazuri sociale, amplificate. Pot ei să facă și altceva, în afară de ajutorul pur spiritual?
– Fără îndoială! Românii de aici apelează la preoți în toate necazurile pe care le au, inclusiv în cele de toate zilele, de boală, de șomaj sau de orice nevoie are fiecare. Și preotul face ce poate să facă, bineînțeles, că nici el nu poate să facă totul. Aici, în Germania, din fericire, sistemul social e foarte bine organizat, iar societatea vine în ajutorul oamenilor care se află în diferite dificultăți. Dar, sigur că sprijinul preotului, în primul rând moral, duhovnicesc, este foarte important. Faptul că te duci și vizitezi un bolnav de COVID 19, la spital sau acasă, e foarte important. În pandemie, preoții noștri din Germania au vizitat și vizitează bolnavii de corona chiar acasă, cu toate interdicțiile. Și eu merg la credincioșii care sunt bolnavi de coronavirus. Sigur că purtăm mască și facem tot ceea ce recomandă autoritățile, dar trebuie să mergem să ne vedem credincioșii în suferință, pentru că prezența noastră este pentru ei o încurajare extraordinară. S-a întâmplat, de pildă, ca un credincios să vină aici, în Germania, din Italia. Un creștin care nu avea pe nimeni aici. Și s-a îmbolnăvit și am fost sunați de membrii familiei și ne-am dus noi la spital, de-am ajutat cât am putut să ajutăm. Sau chiar acum avem un caz al unei femei mai în vârstă, de la Sibiu, o femeie de 73 de ani, care este internată aici, într-un azil, aș zice, de bolnavi psihic, și care aproape că este sechestrată, în sensul că autoritățile n-o lasă să se întoarcă la familia sa (ea are două surori la Viena). Și acum intervenim noi, prin Mitropolie și ambasadă, ca să rezolvăm acest caz, foarte penibil, de neînțeles pentru noi. Sper să reușim. Dar pentru asta trebuie să ne deplasăm la sute de kilometri, să vorbim cu factorii de decizie locali. Sunt probleme civice, bineînțeles, dar trebuie să ne angajăm și noi, slujitorii altarelor, și ne angajăm cu toată ființa, înțelegând că trebuie să venim în sprijinul oamenilor și când au probleme de genul acesta, care nu sunt neapărat probleme spirituale, duhovnicești, ci probleme de toate zilele.
– Înaltpreasfinția Voastră, nu v-a fost frică, atunci când ați mers la bolnavii de corona, să îi alinați duhovnicește?
– Vă spun că n-am simțit niciodată sentimentul acesta de teamă, de frică. Nu l-am simțit, pur și simplu. Asta nu înseamnă că nu mă puteam îmbolnăvi, sunt conștient că m-aș fi putut îmbolnăvi, dar uite că Dumnezeu m-a ferit. Dar m-am păzit și eu, nu m-am lansat oricum, fără să-mi iau măsurile necesare, omenești. Și să știți că și credincioșii mei sunt sănătoși. Au fost foarte puțini bolnavi de COVID dintre românii ortodocși, cel puțin dintre cei de aici, din Nürnberg, unde e sediul Mitropoliei noastre, și unde trăiesc peste 20.000 de compatrioți care au o legătură cu biserica. N-am auzit de niciun român bolnav de COVID 19, care să fi murit. De altfel, nici nu s-au prea îmbolnăvit de corona, au fost extrem de puțini, aș putea spune că îi numărăm pe degete. Ne-a apărat Dumnezeu! El știe cum, că nu putem noi să explicăm, eu cred că trebuie să credem că Hristos ne apără, că Domnul ne ajută. Mai cu seamă, dacă nu ne temem!
(Urmarea în numărul viitor)
Romanian