Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vești bune despre România – Primăvară nouă la Păușești-Măglași!

Satul Păușești-Măglași, la poalele Munților Căpățânii

Satele românești ne dau motive să plângem cu un ochi și să râdem cu celălalt. Unele sunt depopulate, aproape părăginite, dar altele sunt înfloritoare, datorită resurselor proprii, a banilor europeni și, firește, a unui mod gos­po­dă­resc de a fi al edililor și sătenilor deopotrivă. Mai mult, în România zilelor noastre, ai șansa să des­co­peri nu­meroase așezări care îți oferă destule te­me­iuri ca să râzi cu amândoi ochii. Păușești-Mă­glași, din ju­dețul Vâlcea, este una dintre acestea.

O ușă deschisă

Primarul Alexandru Dediu

Fără indicatorul rutier care marchează limita dintre Râmnicu-Vâlcea, reședință de județ, și Vlă­dești, prima comună în care intru, înaintând pe va­lea râului Olănești, nu mi-aș fi dat seama că orașul a rămas în urmă și am ajuns la țară. Diferența dintre cele două lumi aproape că nu mai există. Casele sunt, multe dintre ele, arătoase și bine îngrijite, chiar și acelea construite cu zeci de ani în urmă. În grădinile trezite la viață de primăvară, văd mag­nolii înflorite, ca într-un parc urban. Vechile ulițe, toate asfaltate, au indicatoare și denumiri ca stră­zile municipale. După Vlădești urmează Păușești-Măglași, dar peisajul arhitectural este același, de parcă orașul și-ar întinde brațele până aici, și mai departe, până în stațiunea Băile Olănești. Trag pe dreapta, lângă sediul primăriei, o clădire mare, cu etaj și foișor. Îmi iau rucsacul și intru în holul larg și curat. Urc la etaj. Primarul Alexandru Dediu este singur în biroul său vast. Ține ușa deschisă, semn bun. Intrăm repede în discuție. Edilul șef își afirmă realizările cu cifre și exemple: „Am atras peste 10 milioane de euro, bani europeni și din bugetul na­țional. Am asfaltat 45 de km de drumuri comunale. Rețeaua de gaz este extinsă în toate cele șase sate, sunt 600 de abonați, urmează să mai branșăm 500. Apa curentă provine dintr-un lac de acumulare, for­mat pe un pârâu de munte. Rețeaua de cana­lizare urmează să fie extinsă cu 34 de km, de la 10 km cât avem în prezent. Eliberăm anual peste 300 de autorizații de cons­truc­ție, pen­tru di­verse lu­crări. În Pă­u­șești-Măglași trăiesc 5000 de locui­tori. Ju­mătate din­tre ei sunt ve­niți de la o­raș. Au găsit aici condiții bu­ne de trai și li­niștea oferită de natură. Avem 20 de agenți eco­no­mici și 600 de locuri de muncă. Am renovat clă­dirile publice, avem cămin cultural, unde sunt or­ga­nizate cursuri de muzică, de pictură și de arte marțiale. Pen­sionarii au un club al lor, unde se întâlnesc și mai schimbă o vorbă sau joacă șah și table. Vreau să construiesc o clinică, un centru de sănătate pentru vârstnici”.

Primăria

Care să fie secretul unui asemenea succes ad­ministrativ? Primarul, inginer specializat în prelu­crarea lemnului, are câteva mandate la activ, iar înainte a ocupat mulți ani funcția de secretar al instituției. Știe bine, până la ultima rotiță, mecanismul de funcționare al autorității publice locale. Dar asta nu ar fi de ajuns. „Trebuie să fii perseverent, să umbli mult pe la București, pe la ministere. Dacă stai numai în primărie, nu te caută nimeni ca să-ți dea fonduri, să dezvolți comuna. Apoi, trebuie să ai o echipă bună, pe care să te poți baza. De unul singur nu faci ni­mic”, îmi explică prima­rul. În jumătatea de oră cât am vorbit, au sosit în antecameră câțiva săteni, dar și reprezen­tanți ai unor firme de prestări servicii. L-au salutat pe primar prin ușa deschisă și au aș­teptat răbdători să intre. Mersul tre­burilor publice în orice lo­cali­tate depinde de buna comu­ni­care din­tre primărie și cetățeni.

Sare și miere

Mihai Băiașu

Păușești-Măglași este, tre­buie să recunoaștem, o denu­mire stra­nie. În vremea domni­to­rilor cei vechi, s-ar fi așezat aici o femeie numită Păușa, iar urmașii ei și-au spus Păușești. În hrisoave este pomenit cu acest nume un neam de boieri vâlceni. Peste două dea­luri, spre apus, mai este o așezare, Păușești-Otă­său. Dar Măglași? Is­toricii au descoperit în zapise că moșnenii, oa­menii liberi care trăiau pe aceste măguri, erau obli­gați față de voievozi să scoată din Ocnele Mari, si­tuate în vecinătate, bulgării de sare, pe care îi de­pozitau în grămezi numite măgle. Drobii aceia erau apoi încărcați în carele trase de boi și transportați în toată Oltenia. Ajungeau pe sub munte, până la Baia de Aramă, pe drumul numit odinioară chiar Drumul sării. „Niciun locuitor nu se mai opintește astăzi să scoată la lumină bolo­vani de sare. Timpurile s-au îndulcit”, îmi spune Mihai Băiașu, funcționar la primărie, care este, totodată, și un apicultor pasionat. Tot nordul Vâlcii, de fapt, este un areal apicol, datorită fânețelor și pă­durilor de salcâm și de tei. Vezi deseori, prin ogrăzi și li­vezi, șiruri de stupi colorați. „Eu am primit, când eram mai tânăr, câțiva stupi, de la doi unchi ai mei. De la ei am învățat să în­grijesc albinele. Merg în pas­toral, la câmpie, unde înflo­rește salcâmul prima oară, dar și la tei și floarea-soarelui. Cea mai căutată este mierea de salcâm. Am trimis în Canada și Statele Unite, dar și în Franța, unde am rude. Din păcate, schimbările climatice și utilizarea unor pesticide în culturile agricole se resimt negativ și în producția de miere. Scot pe jumătate față de alți ani”, îmi spune Mihail. Cu toate acestea, în fiecare primăvară, o ia de la capăt. Când vine vremea, încarcă stupii în ca­mion și pornește la drum. Drobii de sare ai măgla­șului s-au transformat în bucăți de fagure pline cu miere, numai buni să facă uitate amă­ră­ciu­nile și acrelile de care viața nu scutește pe nimeni.

Excavatorul destinului

Nicu Dincă

Prin anul 2000, Nicu Dincă s-a hotărât să plece la muncă în străinătate. Românii începuseră să asalteze atunci, valuri-valuri, țările Occidentului. Tânărul era maistru tâmplar la o fabrică din Râmnicu-Vâlcea, dar leafa abia îi ajungea să trăiască de azi pe mâine. „Am cumpărat atunci bilete la „Euro 2000″, ca să pot ieși legal din țară. M-am dus în Italia, în re­giu­nea Venetto, și m-am angajat la o firmă de construcții. Muncă la lopată, nu-i păsa cuiva că eram maistru tâmplar. Am făcut cursuri de recalificare, am ajuns exca­va­torist, apoi camionagiu și am în­ceput să câștig mai bine”, îmi povestește omul, cum stăm așezați în foișorul construit în curtea casei sale celei noi. Între timp, s-a întors acasă de vreo două ori, cu gândul să rămână și să lucreze. Își cumpărase scule de tâmplărie per­for­mante, dar nu a avut comenzi. Lu­crurile în țară nu erau coapte încă. Pe de altă parte, patronul italian îl suna, îl implora să vină din nou la muncă, avea ne­voie de hărnicia lui. Și Nicu s-a dus. A mai câș­ti­gat niște bani, apoi, în 2015, s-a întors definitiv în Păușești-Măglași. Lucrurile erau de acum coap­te: satul, împreună cu toată țara, începuse să pro­gre­seze, oamenii aveau bani să construiască. Nicu Dincă era pregătit să presteze serviciile cerute: își cumpărase două excavatoare și un camion. „Eu lucrez pe excavator, ginerele meu pe camion. Avem multe comenzi, clienții se programează cu două-trei săptămâni înainte. Satul s-a dezvoltat foarte mult față de anul 2000, când am plecat în Italia. Atunci nu aveam nimic, acum sunt utilități, traiul este altfel”, recunoaște meseriașul transformat în patron. Îmi iau avânt și urc drumul asfaltat, până aproape de cuculia unui deal. De aici, văd toată așe­zarea, cu toate satele ei, unele cocoțate până pe coas­tele Munților Căpățânii. Bisericile sunt ca niște hulubițe albe, gata să-și ia zborul. E o țesătură fascinantă de sălcii spuzite cu verde, zarzări în­flo­riți, acoperișuri roșii și păduri adunate, spre nord, sub creasta stâncoasă și încă înzăpezită a Builei-Vânturarița. Îmi revin în minte cuvintele lui Nicu Dincă „înainte nu aveam nimic” și mă gândesc la cei care, din rea-credință sau din miopie, dau la o parte România asta, care a crescut în ultimii 20 de ani cât alții într-o mie, și țin cu tot dinadinsul să vadă numai sărăcie și neputință. Dincolo de atâtea scan­daluri publice, de stupiditatea sau lăcomia unor lideri politici, țara a mers înainte, ajutată din plin de zecile de miliarde de euro oferite de Uniu­nea Europeană, bani care se regăsesc în utilități și în nivelul de trai. Cine nu-i convins să dea o fugă până la Păușești-Măglași.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian