Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pe urmele pământești ale lui Hristos: Cuiele crucificării

Mormântul lui Caiafa

Foto: Shutterstock

Povestea aceasta începe în 1990, când o echipă de muncitori care lucra să lă­ţească o şosea din­tr-un cartier aflat în sud-estul Ierusalimului a dat peste ceea ce părea a fi o structură foarte veche, săpată în piatră. Arheologii chemaţi de urgenţă la faţa locului au început munca de excavare sistematică şi au reali­zat că era vorba de un mormânt. Au eliberat intrarea şi au pătruns în prima încă­pere. Acolo şi-au dat seama că mormântul data din se­colul I e.n. Înaintând în in­teriorul sepulcrului, cer­cetă­torii au găsit douăsprezece osuare şi, desci­frând ins­cripţiile de pe ele, au amuţit de uimire: descoperiseră mor­­mântul Marelui Preot Caiafa şi al familiei sale!

Numele lui Caiafa este po­menit în mai multe rânduri atât în Noul Testa­ment, cât şi în lucrarea despre istoria evreilor scri­să de celebrul Iosif Flaviu (Flavius Josephus), un istoric evreu care a trăit în secolul I e.n. Caiafa a fost Marele Preot al Si­nedriului între anii 18-37 e.n., el fiind auto­ri­tatea religioasă care a condus „procesul” împo­triva lui Iisus Hristos, care fusese acuzat de blas­femie: „Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adu­naţi cărturarii şi bătrânii. (…) Iar arhiereii, bă­trânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n-au găsit (…). Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hris­tosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hai­nele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte.” (Evanghelia după Matei 26) Dar, ca să scape de orice responsabilitate, Caiafa L-a trimis pe „vinovatul” Iisus la procuratorul Ponţiu Pilat, „legiuitorul” stăpânilor romani: „Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. (…) Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor? Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? Pilat a răspuns: Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut? Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împăraţia Mea ar fi din lu­mea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împăraţia Mea nu este de aici. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu îm­părat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt îm­pă­rat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceas­ta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.” (Evanghelia după Ioan 18) Iată aşadar scena cutremurătoare care a pecetluit soar­ta lui Iisus Hristos, ducând la cruci­ficarea sa.

Cuiele îndoite

Şi acum să revenim în 1990, în interiorul mormântului lui Caiafa: în mod bizar, în osuarul în care fuseseră depuse rămăşiţele pământeşti ale Marelui Preot, arheologii au găsit şi două cuie, de mari dimensiuni, ale căror capete fuseseră îndoite într-un unghi aproape drept. Le-au cercetat cu luare-aminte în sepulcru, dar nu au reuşit să-şi dea seama ce căutau cuiele acolo şi au decis să le mai analizeze ulterior, după ce vor fi ajuns în laborator. Însă decada 1990 a fost o perioadă tulbure din punct de vedere social, aşa că nu se ştie cum, dar cuiele s-au pierdut. După mai mulţi ani, în circumstanţe destul de ne­clare, ele au reapărut pe piaţa de antichităţi şi, finalmente, au ajuns în posesia renumitului an­tropolog Israel Hershkovitz, cercetător la „Univer­si­tatea Tel Aviv”. Ştirea re­găsirii mis­te­rioa­selor cuie a fă­cut vâlvă, şi astfel, în 2011, cineastul şi jur­nalistul Simcha Jacobovici a re­alizat un do­cu­mentar revolu­ţio­nar, „The Nails of the Cross” („Cuiele Crucii”), în care a propus o te­orie inedită, bazată pe o le­gen­dă iscată din negura timpu­lui: cuiele găsite în osuarul lui Ca­iafa ar fi cuiele care au străpuns mâinile Mântuito­ru­lui, atunci când a fost cruci­ficat! După ce Hristos a înviat, Marele Preot ar fi fost cuprins de remuşcări amarnice şi ar fi recuperat două dintre cuiele răstignirii, cerând chiar ca ele să-i fie aşezate alături, după trecerea în nefiinţă.

Din nou, anii au trecut: în 2020, reputatul geolog Aryeh Shimron, un mare pasionat de arheologie biblică, a hotărât că, datorită avansului tehnologic ex­traor­dinar din domeniul analize­lor istorice de laborator, a sosit momentul ca aceste două arte­facte, cu o incomensurabilă importanţă culturală, să fie reanalizate. Cuiele au fost supuse unei serii de analize de laborator extrem de sofisticate, în urma cărora au rezultat următoarele:

* Într-adevăr, cele două cuie datează din se­colul I e.n., din perioada stăpânirii romane.

* Cuiele sunt suficient de lungi, astfel încât să fi putut să fie folosite în procesul de crucificare: lungimea lor permite atât traversarea palmei sau încheieturii unui bărbat, cât şi ancorarea în lemn. De asemenea, îndoirea în unghi aproape drept a capetelor se poate să fi fost „un procedeu tehnic” utilizat pentru a nu permite alunecarea palmei sau a încheieturii.

* Comparând mostre prelevate de pe cele do­uă cuie cu sedimente recoltate din osuarele fa­mi­liei lui Caiafa, s-a constatat că semnăturile fizice şi chimice sunt identice, deci în mod clar cele două cuie provin din mormântul lui Caiafa şi nu sunt „alte două cuie”, aduse de cine ştie unde – aşa cum au speculat unele voci. În plus, sem­nă­turile fizice şi chimice sunt şi unice! De exemplu, pro­centele de izotopi de carbon şi de oxigen prezente în toate mostrele arată că atât cuiele, cât şi se­dimentele provin dintr-un mediu anormal de umed. Or, mormântul familiei lui Caiafa e lo­ca­lizat lângă un apeduct străvechi, astfel că spaţiul se­pulcral a fost inundat, de-a lungul celor două mi­lenii, de foarte multe ori, ceea ce a dus la cre­area unui mediu extrem de umed – unic, prin com­paraţie cu toate celelalte morminte, datând din aceeaşi perioadă, care au fost descoperite până în prezent! Mai mult, pe ambele cuie, cât şi în osua­re, este prezentă o ciupercă spe­cifică, un tip foarte neobişnuit de drojdie, care nu se dezvoltă decât în condiţii de umiditate extraordinar de ridicată şi care nu a mai fost descoperită în nici un alt mor­mânt din Ierusalim!

* Cu ajutorul unui microscop elec­tronic extrem de performant, s-a cons­­tatat că pe cele două cuie se găsesc aşchii de lemn – mai exact, din lemn de cedru – şi fragmente de os – care, din păcate, sunt deja fo­silizate.

În concluzie, autorul acestui nou studiu (pu­blicat recent în jurnalul ştiinţific Archaeological Discovery), Aryeh Shimron, a declarat că datele indică indubitabila autenticitate a cu­ielor şi legătura lor cu Marele Preot Caiafa, dar că, din păcate, în ciuda convingerii sale personale, ele nu îi permit să demonstreze, în mod absolut, şi că aces­tea sunt cuiele cu care Iisus Hristos a fost cruci­fi­cat în Ierusalim, pe 3 aprilie 33. Deşi e foarte probabil!

Cea mai veche reprezentare a lui Iisus Hristos

Emma Maayan-Fanar este istoric de artă la „Universitatea Haifa”, din Israel. Într-o zi de primăvară caldă, se afla în deșertul Negev, printre ruinele stră­ve­chiului oraş Shivta, şi studia crucifixurile şi alte motive săpate în piatra celor trei biserici şi a caselor antice rămase în picioare. Către ora prân­zu­lui, a căutat să se adăpos­tească puţin de soarele toropitor: a găsit un petic de umbră sub acoperişul ce se înalţă peste baptis­teriul bisericii aflate cel mai la nord. S-a aşezat pe jos şi a închis puţin ochii, dar, după câteva clipe de odihnă, a simţit… că era privită! În acea secundă, a ridicat capul şi a văzut o pereche de ochi ca­re o ţintuiau de sus, de pe piatra gălbuie a pla­fonului. Erau ochii lui Iisus Hristos, ochii dintr-o reprezentare pic­turală încă suficient de vie încât chipul să fie imediat re­cognoscibil! Pe Maayan-Fanar au trecut-o fiorii. Ime­diat şi-a dat seama că, dată fiind vechimea bise­ricii în care se afla, desco­perise cea mai veche ima­gine a Mântuitorului din­tre toate cele cunoscute pâ­nă în prezent în Ţara Sfân­tă! O imagine migă­luită de un artist rămas anonim, care datează de acum 1.500 de ani! „Toa­tă lu­­mea spune că a fost un mi­racol şi e­xact asta am simţit şi eu atunci,” a măr­­­turisit cer­ce­tă­toarea. Pic­tura, cu con­tu­rul şi tră­să­tu­rile principale re­da­te cu un pig­ment negru, îl înfăţişează pe Iisus Hristos la Botezul din apa Iorda­nului. Mântuitorul este tânăr, are părul scurt şi bu­clat, chipul prelung, ochii mari şi nasul elon­gat. Maayan-Fanar a declarat că ima­ginea lui Hristos cu părul scurt a fost foarte răspândită în zona aflată la est de Imperiul Bizantin, în special în Egipt şi în regiunea Siria-Palestina. La un mo­ment dat, ea a fost înlocuită de repre­zentarea bizantină a Mân­tuitorului, aceea cu părul lung, care a rămas predominantă până în prezent. De ase­menea, Maayan-Fanar a explicat că Hris­tos e în­făţişat ca un bărbat foarte tânăr, întru­cât, în epoca din care datează portretul, Bo­tezul din apa Iordanului simboliza „o nouă naştere”. Din acelaşi motiv, silueta Sfân­tului Ioan Botezătorul, aflată alături, are dimen­siuni mai mari: el a fost cel care L-a botezat pe Mân­tuitor.

Străvechiul oraş Shivta se află la circa 40 de kilometri depărtare de Beersheba, într-o regiune care a fost declarată parc naţional şi sit UNESCO, din categoria „World Heritage”. El datează cel puţin din secolul I e.n., dar e posibil să fi fost fondat cu mult mai de­vreme. În perioada bizantină era unul dintre locurile unde poposeau caravanele peleri­nilor creştini care se îndreptau către Mâ­năstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În perioada islamică, deci între secolele VI-IX e.n., satul Shivta a intrat în declin şi, finalmente, a fost abandonat. A rămas să doarmă sub nisipul deşertului până în secolul al XIX-lea, când a fost re­des­coperit, iar arheologii s-au îndreptat spre el cu mult interes. Unul dintre cei care au rea­lizat cercetări extinse în Shivta, în 1914, a fost englezul T. E. Lawrence, cel care ulte­rior, în timpul Primului Război Mondial, avea să devină celebru sub porecla „Law­rence al Arabiei”.

Emma Maayan-Fanar a apelat la ajutorul soţului său, Dror Maayan, cerce­tător-fotograf specializat în tehnici de recuperare. Dror a fotografiat imaginea Mân­tuitorului descoperită de soţia sa, utilizând echi­pa­mente sofisticate, de înaltă rezoluţie, apoi a început să analizeze datele şi, cu aju­torul unor programe spe­cifice, a reuşit să reveleze detalii ale picturii care, din cauza ero­ziunii, nu mai sunt vi­zibile cu ochiul liber. În con­ti­nuare, e­chi­pa de oa­meni de şti­in­ţă condusă de Emma Maayan-Fanar a pus la punct un plan tehnic prin care se încearcă re­cu­perarea pictu­rii şi conser­va­rea ei. „Trebuie lucrat cu mare grijă şi aten­ţie. Pictura este, în prezent, foarte fragilă, dar ea trebuie neapărat să fie salvată”, a încheiat istoricul de artă.

Satul unde a apărut Iisus Hristos după Înviere

E posibil ca arheologii să fi identificat satul unde se spu­ne că Iisus Hristos a apărut în cea de-a treia zi după Cruci­ficare. Povestea este relatată în Evanghelia după Luca 24: „Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. (…) Şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? (…) Răspunzând, unul cu numele Cleopa, a zis către El: Tu sin­gur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel şi, cu toate acestea, azi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de-ale noastre ne-au spăimântat, ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt şi, negăsind trupul Lui, au venit zi­când că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El es­te viu. (…) Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi ză­bavnici cu inima, ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare ca Hristos să pă­ti­mească acestea şi să intre în slava Sa? (…) Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stă­ruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre sea­ră şi s-a plecat ziua. (…) Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâi­nea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au des­chis ochii lor şi L-au cunoscut şi El s-a făcut nevăzut de ei.”

Aşadar, ceea ce se întreabă oamenii încă din perioada Evului Mediu este: unde se află Emaus, locul unde Iisus s-a arătat din nou viu? Acum, doi arheologi eminenţi, Israel Finkelstein (profesor emerit la Institutul de Arheologie din cadrul „Universităţii Tel Aviv”) şi Thomas Römer (profesor de Studii Biblice la „Collège de France”), se pare că au găsit răspunsul la această întrebare de o importanţă enormă pentru cultura creştină. Soluţia lor: vechiul Emaus este satul des­coperit în situl care azi poartă denumirea Kiriath-Jearim. Ipo­teza celor doi arheologi e susţinută de mai multe ar­gumente: Kiriath-Jearim se află la o distanţă de apro­xi­mativ 13 kilo­metri de Ierusalim, adică la exact „şaizeci de stadii”, aşa cum ni se spune în Evanghelia după Luca. De asemenea, exca­va­ţiile recente din sit au scos la lumină mai multe fortificaţii care au fost renovate în secolul II e.n., or, în Cărţile Macabeilor se ara­tă că Imperiul Seleucid controla mare parte din regiunea în care se află şi Kiriath-Jearim, conducătorii seleucizi având grijă să întărească multe dintre clădirile din satele cucerite, in­clusiv unele din Emaus. În plus, ceramica descoperită în sit ara­tă că acest sat era activ şi înfloritor în perioada în care a trăit Mântuitorul, astfel că apostolii ar fi putut foarte bine să se îndrepte către Kiriath-Jearim şi acolo să-l întâlnească pe Învăţătorul lor.

Săpăturile de la Kiriath-Jearim continuă, iar arheologii speră să găsească şi alte indicii care să demonstreze validitatea soluţiei lor.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian