Suferințele „rușinoase”

– Balonările, transpirațiile abundente, mirosul urât al gurii – despre unele din problemele noastre de sănătate nu ne place deloc să vorbim. Deși există soluții, uneori destul de simple, care ne-ar putea ajuta să scăpăm de ele –

Câteodată, corpul nostru ne pune în situații jenante. Din fericire, astfel de inconveniente, cum sunt mirosul deza­greabil al gurii, incontinența urinară sau accesele de transpirație, nu indică neapărat vreo boală gra­vă, ci doar ne dau de furcă, determinându-ne să ne simțim stânjeniți. Ce suferințe ne vine greu să dezvăluim, chiar și la o consultație cu medicul nostru de familie? Iată rezultatele unui sondaj realizat pe această temă.

Miros greu al gurii sau al subsuorilor 38,1%

Dinți cariați 34,4%

Transpirații excesive 28,8%

Balonări 28,6%

Păduchi 26,2%

Infecții micotice în zona intimă 25,0%

Mătreață, păr gras 24,2%

Incontinență 21,8%

Diaree 21,7%

Boli venerice 21,6%

Asupra câtorva dintre aceste neplăceri dificil de mărturisit vom zăbovi în cele ce urmează.

1. Halena (mirosul urât al gurii)

Foarte mulți oameni își curăță conștiincios dantura și, cu toate aces­tea, 30-50% dintre ei au respirația urât mi­rositoare. „Periajul sin­gur nu este suficient. Cine se limitează la el, fără a folosi apoi ața și periuța interdentară, nu-și igienizează decât 70% din suprafețele dinților”, ne atrag aten­ția stomatologii. Și toc­mai acolo, în spațiile interdentare, unde peria nu poate ajunge, se înmul­țesc bacteriile care produc compușii de sulf volatili responsabili pentru acel miros nesuferit. În plus, specialiștii recomandă să ne curățăm regulat și limba, la rândul ei populată de milioane de bacterii. Dar spre deosebire de dinți, ea are su­prafața rugoasă, presărată cu mici pori și multe crăpături fine, la care peria obișnuită n-are acces. De aceea, avem nevoie fie de o racletă (se găsesc în comerț, confecționate din plastic sau metal), fie de o periuță specială, cu perii foarte moi. Cu racleta sau periuța se execută mișcări ușoare de răzuire pe întreaga suprafață a limbii, inclusiv pe părțile laterale, de la rădăcină spre vârf. De ase­menea, se poate pune pe limbă și un gel ce spo­rește eficiența procedurii (ex. Gel de curățat limba – Miradent sau Tung). La sfârșit, instru­mentul trebuie spălat sub un jet de apă, în scopul îndepărtării bacteriilor, ca și a unor eventuale resturi alimentare. Cu asemenea măsuri de igienă, aplicate consecvent, avem șansa să scăpăm de mi­rosul greu, care în majoritatea cazurilor provine efectiv din cavitatea bucală – și doar arareori din zona faringelui sau din stomac.

2. Vezica urinară hiperactivă

Cine merge des la toaletă își va îndesi tot mai mult vizitele acolo. Fiindcă, dacă este golită mereu înainte de a se umple, ve­zica se micșorează. În mod normal, ea are o capacitate de circa 400 mililitri, prin ur­mare, cineva care con­sumă doi litri de lichid ar trebui să aibă cinci-șase urinări în cursul unei zile. Însă, dacă observați că aveți o vezică mai iritabilă, nu trebuie să vă alar­mați prea tare, căci ea poate fi reeducată. Încercați să amânați micțiunea, abătându-vă atenția de la senzația de nevoie urgentă de a urina. Faceți o numărătoare inversă: începeți de la o sută și mer­geți înapoi din zece în zece. În același timp, încordați musculatura zonei pelvine. Astfel, vă veți liniști vezica. În general, antrenamentul planșeului pelvin este foarte important în cazul unei vezici hiperactive, de aceea încordați cât mai des mușchii respectivi și mențineți contracția cât numărați până la cinci. Iar dacă totuși aceste su­gestii nu vă sunt de folos, adresați-vă unui medic urolog. El are la dispoziție mai multe posibilități de a vă rezolva problema: cu un tratament medi­camentos, injecții cu botox sau prin implantarea unui stimulator ce va transmite impulsuri electrice către nervii care controlează vezica urinară.

3. Petele roșii de pe față (rozaceea)

Totul începe cu apariția unor pete roșii pe față – în zona nasului, la bărbați, iar la femei, pe obraji, frunte și bărbie, mai rar pe gât și decolteu. Roșeața provine de la dilatarea unor vene subțiri, care desenează sub piele rețele asemănătoare pânzei de păianjen (telangiectazii). Aceasta este cuperoza, forma vasculară și primul stadiu al rozaceei, o boală inflamatorie cutanată, care afectează de trei ori mai multe femei decât băr­bați, și avansează, alternând perioadele de acutizare cu cele de remisie. Ea debutează cel mai adesea în jurul vârstei de 50 de ani, însă uneori se de­clan­șează mult mai de­vreme, la 30 sau chiar 20 de ani. Următoarea etapă este forma pa­pulo-pustuloasă, ma­ni­festată în pusee: anu­mite porțiuni de piele se inflamează, iar pe suprafață sau la margine se formează papule (bu­bulițe de culoare roșie) sau pustule (vezicule purulente). Forma hipertrofică, întâlnită exclusiv la bărbați, constă în îngroșarea pielii și apariția unor nodozități, care dau nasului aspectul ines­tetic al unui tubercul. Rareori se mai consem­nează și o formă oculară a rozaceei, cu simptome ca: umflarea pleoapelor, înroșirea și inflamarea conjunctivei, senzație de nisip în ochi.

Investigând cauzele bolii, specialiștii iau în considerare, în primul rând, o componentă gene­tică, dar și factori declanșatori, cum sunt: expu­nerea prelungită la radiațiile UV, băile și dușurile fierbinți, variațiile bruște de temperatură, consu­mul excesiv de cafea, ceai și nicotină, precum și stresul. Dermatologii prescriu contra rozaceei creme cu efect antiinflamator (ex. Cremă cu un fitocomplex din cinci plante, printre care castan și lemn-dulce (Altruist), Cremă anticuperozică hidratantă Gerovital H3 (Farmec), Cremă cal­mantă Sensibio AR (Bioderma). Cosmeticele de uz cotidian trebuie selectate cu grijă, întrucât cele care conțin ingrediente ca acizii de fructe, vita­minele A și C pot accentua simptomele de roza­cee. Pentru telangiectazii se recomandă trata­men­tele cu laser. După numai trei ședințe, vini­șoarele roșii se resorb și dispar, în decurs de 4 până la 8 săptămâni. Însă predispoziția rămâne, deci procedura va trebui repetată câțiva ani mai târziu.

4. Pruritul perianal

Mâncărimile împrejurul anusului sunt deo­sebit de neplăcute, mai ales că se asociază frec­vent și cu o senzație de arsură. La originea lor se află de obicei o eczemă anală, care poate fi cauzată de prezența unei fistule sau a hemoroi­zilor, de o diaree cronică, de transpirația abun­den­tă, dar și de o igienă ne­corespunzătoare, fie defi­citară, fie exagerat de scrupuloasă și, în același timp, realizată cu pro­duse inadecvate, care irită pielea. Unul dintre acestea este, de exemplu, hârtia igienică parfu­mată. Înlocuirea ei cu o hârtie neimpregnată cu chimicale odorizante și întrebuințarea unei creme prescrise de medicul dermatolog rezolvă rapid problema. În cazul când pruritul este însoțit de durere, iar pe marginea anusului se simte la pipăit o umflătură întărită, ca un nodul, nu aveți motive să vă alarmați. E vorba doar de o tromboză anală (adesea numită impropriu „hemoroid extern”). Un efort fizic intens, în special în­cor­darea puter­nică a mușchilor ab­dominali în timpul defecației, a pro­vocat rupe­rea unei vene mici și for­marea unui cheag de sânge. El se va resorbi fără nicio dificultate, după aplicarea unui unguent.

5. Herpesul bucal și genital

Responsabil pentru erupțiile her­petice este virusul Herpesvirus ho­minis, la care se disting două tipuri: bucal (Herpex simplex 1) și genital (Herpes simplex 2). Ele se asea­mănă într-atât, încât cel dintâi poate fi foarte ușor transferat de la buze în zona vulvară. De altfel, experții OMS avertizează că incidența herpesului genital este în creștere (afectează deja circa 417 milioane de oameni, res­pectiv 11% din populația globului) și explică feno­menul prin schimbarea comportamentului sexual al cuplurilor, mai dispuse astăzi să practice sexul oral, decât erau cu câteva decenii în urmă.

Fiind o infecție virală, herpesul este contagios și se transmite prin contact direct (sărut sau atingerea porțiunii de piele bolnave), dar și prin utilizarea unor obiecte contaminate (periuță de dinți, prosop, seringi și ace, veselă și tacâmuri etc.) În urma infectării, apar grupuri de vezicule cu un lichid incolor, care apoi se sparg, trans­formându-se în leziuni dureroase. Odată intrat în organism, agentul patogen nu mai poate fi expul­zat sau distrus, ci rămâne cantonat în celulele nervoase și tinde să se reactiveze ori de câte ori sistemul imunitar va fi slăbit. Factorii declan­șatori ai recidivelor sunt multipli: oboseala, stre­sul, expunerea de lungă durată la soare, vânt sau temperaturi scăzute, modificările hormonale. În fazele acute ale infecției, se recomandă folosirea unor creme cu acțiune antivirală (ex. Aciclovir (Terapia), Zovirax (Glaxosmithkline Consumer). Cea mai simplă variantă de tratament o constituie însă aplicațiile cu Herpactiv oral (de la Biessen Pharma), o soluție vâscoasă, cu miere și extracte vegetale, care elimină lichidul din leziuni și le acoperă cu o peliculă protectoare, creând astfel un mediu favorabil cicatrizării. Vindecarea se produce în doar trei zile. În scopul de a preveni reactivarea virusului, este necesar să ne asigurăm un aport satisfăcător de vitamină D și să facem o cură de trei luni cu lizină (L-Lysine (Organika), L-Lysine (Jarrow Formulas), L-Lysine (Solgar).

6. Transpirațiile abundente

În cazuri mai u­șoa­re, vă poate ajuta ceaiul de salvie, trei căni pe zi (studiile confirmă că infuzia de salvie reduce acce­sele de transpirație cu 50%). Dacă inconve­nientul este mai ales de ordin olfactiv, luați capsule de clorofilă, de ex.: Clorofilă (Fa­res), Chlorofresh (Se­com), Triple Chlorophyll (GNC). „Sângele verde” al plantelor combate din interior compușii proteici care generează mirosul caracteristic. Cu loțiunile de corp pe bază de aldehide puteți bloca secreția glandelor sudoripare la nivelul subsuo­rilor, al palmelor și tălpilor. Toate acestea nu vă sunt de folos? Atunci medicul vă poate prescrie medicamente anticolinergice (substanțe care cal­mează sistemul nervos vegetativ), însă trebuie să știți că ele au și efecte adverse periculoase. De aceea, este de preferat alternativa mai simplă și neagresivă a tratamentului cu toxină botulinică, pentru inhibarea pe o perioadă de 6-12 luni a pro­ducției de transpirație, îndeosebi în zonele critice (subsuori și palme).

7. Disconfortul în zona intimă

Vaginul este extrem de sensibil și de aceea se irită ușor. Când vă apar brusc senzații de arsură, încercați mai întâi să scăpați de ele, întrebuințând o cremă cu acțiune calmantă (ex. Gino­sept – Fares, Multi-Gyn Actigel – Bioclin, Cremă calmantă cu brusture și alantoină – Laboratoarele Iprad). Însă disconfortul care durează mai mult de două zile reprezintă un motiv suficient pentru consultarea medicului ginecolog. Analizele vor stabili even­tuala prezență a unui germen patogen, care ar putea fi parazitul Trichomonas sau bacteriile Gard­nerella vaginalis și Chlamydia trachomatis. Netratată, o infecție cu Chlamydia se cronicizează și duce la infertilitate.

8. Constipația

Unii își golesc intestinul de trei-patru ori zilnic, iar alții – abia o dată la câteva zile. Ambele situații sunt normale, nu vă neliniștiți și nu suspectați o ocluzie in­testinală, căci aceasta se manifestă prin dureri vio­lente, care vă vor trimite ur­gent la doctor. Dacă, totuși, vi se pare că defecația întâr­zie prea mult, o puteți pro­voca luând o doză mai mare de magneziu (până la 1.500 miligrame). Sau pu­neți-vă în salate ulei de măsline din belșug (va acționa la fel ca magneziul).

9. Incontinența

Există diferite modalități de a capta pierderile involuntare de urină: tampoane, absorbante sau pampers. Deși nu elimină cauza problemei, ele protejează pacientul, oferindu-i o anumită sigu­ranță. La o incontinență mai puțin gravă, urmă­torul truc vă poate da o mână de ajutor: atunci când aveți un acces de tuse, întoarceți capul late­ral și tușiți peste umăr. Această mișcare determină o contracție automată a musculaturii pelvine și astfel îngustează orificiul uretral. Același efect se obține, la femeile aflate la menopauză, cu cremele ce conțin estrogen, destinate să compenseze defi­citul hormonal. Se pot prescrie și medica­men­te pentru întărirea plan­șeu­­lui pelvin, însă pa­cienții renunță de re­gulă la ele din pricina efectelor se­cun­dare. De aceea, este de pre­ferat consolidarea mus­cu­laturii printr-un pro­gram special de exer­ciții, care se înva­ță cu un terapeut, iar apoi se practică regu­lat la do­miciliu. În formele gra­ve de in­con­tinență se recurge la tehnica bio­feed­back, terapia cu laser sau la intervenții chi­rurgicale.

10. Balonările

Deși inofensive, gazele intestinale sunt cât se poate de neplăcute. Deseori, în mod paradoxal, întâmpină asemenea dificultăți tocmai cei ce doresc să se hră­neas­că sănătos și consumă le­gume în cantități mari, de­oa­rece unele dintre ele (de pildă fasolea uscată, lintea, ardeii și avocado) înglo­bează multe polizaharide greu de digerat. Iar din acti­vitatea bacteriilor care le descompun în intestin, rezultă gazele. Evitarea alimentelor cu conținut ridicat de polizaharide înlătură cauza balonă­rilor. Pentru un rezultat și mai bun, se pot lua suplimentar enzime digestive, precum și prepa­rate cum este Espumisan, care dezintegrează bu­lele de aer din interiorul intestinului. În situația când simptomele nu dispar, medicul gastroen­te­rolog va trebui să verifice dacă nu cumva suferiți de o intoleranță la fructoză ori lactoză sau de sindromul colonului iritabil. Acesta din urmă se tratează cu probiotice, remedii homeopate (de exemplu, Veratrum album) și cure de argilă.

11. Ciuperca unghiei

Când unghiile se colorează în gălbui-ma­roniu sau verzui, se îngroașă, devin casante, se exfoliază, eventual prezintă și crăpături, iar uneori se detașează de patul unghial, toate acestea sunt semne ce indică o infecție mico­tică. Onicomicoza este contagioasă, trece ușor de la un deget la altul, de la un membru al familiei la ceilalți, se poate transmite prin inter­mediul instrumentelor de manichiură și pedichiură nedezinfectate și se ia cu ușurință din spațiile frecventate de mulți oameni care umblă desculți, cum sunt ștrandurile, bazinele de înot, vestiarele, sălile de dușuri – motiv pentru care este prudent ca în asemenea locuri să purtăm șlapi. Pe măsură ce unghia se dis­truge, ciuperca pătrunde în profunzimea ei, uneori până la pielea de dedesubt. De aceea, tra­tamentul e anevoios și necesită multă răbdare: pentru unghiile de la mâini, el durează cam jumătate de an, iar cele de la picioare au nevoie de 9 până la 12 luni, ca să crească sănătoase în întregime. Se reco­mandă subțierea repetată a stra­tului cornos cu ajutorul pilelor de unică folosință, în scopul de a da preparatelor antifungice uti­lizate (soluții, creme, geluri, spray-uri) posibili­tatea să acționeze cât mai eficient. Terapia cu la­ser, practicată în centrele medicale private, garan­tează un succes rapid, însă marele ei dezavantaj este prețul.