Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Secretul blonzilor și roșcaților

FotoȘ Dhutterstock – 2

– De când culoarea părului poate fi obținută la coafor, ea și-a pierdut din valoare. Oamenii de știință afirmă în schimb că există mari diferențe între blonzi, roșcați și bruneți, fiecare dintre ei având origini și trăsături diferite, adesea misterioase. Alte enigme de dezlegat –

PĂRUL AURIU

Cum de se transformă copiii blonzi, în adulți cu părul negru sau șaten?

Blondul, o culoare a părului caracterizată prin­tr-un nivel scăzut al pigmentului numit eumelanină, apare la doar circa 2% din populația mapa­mon­dului, fiind astfel cel mai rar întâlnit după părul roșcat. Cu atât mai frustrant este că această culoare de păr, atât de râvnită de mulți dintre noi, tinde să capete, odată cu tre­ce­rea ani­lor, nuanțe tot mai în­chise. Un fenomen care ex­plică de ce mulți oameni care se nasc blonzi sfârșesc prin a deveni niște adulți șateni sau chiar bruneți. Copiii blonzi se pot naște chiar și în rândul unor populații unde această culoare de păr este arareori întâlnită. Dar în jurul vârstei de 10 ani, cantitatea de eumelanină din părul lor crește, astfel încât podoaba capilară le devine tot mai închisă la culoare. De ce anume crește producția de eumelanină, pe măsură ce copiii cresc, rămâne însă un mister.

Majoritatea blonzilor se trag dintr-o populație din nordul Eurasiei

Potrivit unor studii realizate în 2006 de cerce­tătorii a trei universități din Japonia, majoritatea blonzilor care trăiesc astăzi pe pământ își datorează culoarea părului unei mutații genetice care a avut loc acum circa 11.000 de ani în zona nordică a Eu­ra­siei, în timpul ultimei glaciațiuni. Între timp, fosilele unui vânător-culegător blond din nord-estul Asiei, vechi de 17.000 de ani, descoperite în Si­beria, sugerează o origine încă și mai timpurie. Indiferent de perioada apariției, motivul pentru care s-a produs însă această mutație și pentru care s-a pro­pagat cu atâta succes rămâne un subiect de dezbatere în rândul oamenilor de știință.

Teoria „selecției sexuale”

O teorie alternativă, propusă de antropologul Peter Frost, susține că propagarea părului blond a fost un rezultat al așa-numitei „selecții sexuale”. Potrivit unui studiu publicat de cercetătorul cana­dian, bărbații s-au împuținat semnificativ la sfâr­șitul ultimei glaciațiuni, din cauza condițiilor grele de trai, ei fiind nevoiți să plece la mare depărtare, în expediții primejdioase, pentru a vâna mamuți, bizoni ori reni. Din acest motiv, între femei ar fi apărut o competiție acerbă pentru găsirea parte­nerilor sexuali. Iar cele blonde și cu ochii albaștri ar fi ieșit puternic în evidență, obținând astfel un avantaj substanțial. Ele nu numai că-și găseau mai ușor parteneri, dar aceștia se numărau printre bărbații cei mai sănătoși și în formă, putând pro­duce urmași cu șanse mai mari de supraviețuire. Și iată cum gena blondă s-ar fi putut propaga extrem de rapid și cu mare succes de-a lungul gene­rațiilor. „În nordul și estul Europei există o mare diver­sitate în ceea ce privește părul uman și cu­loarea ochilor. Iar originea aceste diversități indică un anumit tip de selecție. Selecția sexuală pare să fi fost în special implicată în acest proces, deoarece se știe că ea favorizează trăsăturile legate de cu­loa­re”, a explicat Peter Frost.

Blonzii negri din Insulele Solomon

Surprinzător sau nu, cercetătorii sunt convinși că apariția părului blond s-a produs de mai multe ori în decursul istoriei. O dovadă concludentă în acest sens se găsește în Insulele Solomon, din Melanezia, aflate la 1.800 de kilometri nord-est de Australia. Deși locuitorii acestor insule însorite au pielea închisă la culoare, circa 10% dintre ei fra­pează prin părul pe cât de câr­li­onțat, pe atât de blond. De-a lungul tim­pului, s-au căutat fel de fel de explicații pentru origi­nile părului blond la o populație negroidă. Unii au susținut că ar fi vorba de o decolorare a po­doa­bei capilare cau­zată de razele soarelui și de apa să­rată a mării, că părul blond s-ar datora unei diete bo­gate în peș­te, alții cred că ar fi vorba de o moște­nire genetică din partea europenilor sau ameri­canilor care au vizitat aceste locuri… Misterul per­sistă.

Blonzii din Asia

Un chinez blond, cu ochi albaștri, este cât se poate de greu de imaginat – dar asta nu înseamnă că nu există. Unii reprezentanți ai populației Hmong, un grup etnic care trăiește în sudul Chinei, Vietnam, Laos, Thailanda și Myanmar, se nasc blonzi, iar unii dintre ei au și ochii albaștri. Multora dintre ei, culoarea părului li se întunecă odată cu vârsta, însă există și cazuri în care rămân blonzi, inclusiv ca adulți. Unii speculează că în cazul lor s-a întâmplat o mutație genetică specifică. Alții susțin, însă, că grupul etnic al chinezilor blonzi se trage, de fapt, din Siberia. Printre argumente s-ar număra, pe lân­gă părul blond și ochii albaștri, și unele balade vechi ale reprezentanților populației Hmong, în care e vorba de haine îmblănite și lacuri înghe­țate. Părul blond și-a făcut apariția și în rândul unora dintre tri­burile mongole. Chiar și despre Bodonchar Munkhag, un important comandant militar și străbun al renumitului Ginghis Han, se spu­ne că ar fi fost blond. Blonzi sunt și unii tu­vani, membri ai unui grup etnic turcic, care trăiește în sudul Siberiei, dar și în Mongolia și China. Iar unii dintre ei au ochii verzi.

Oamenii blonzi au părul cel mai des

Podoaba noastră capilară este formată, în medie, din 120.000 de fire de păr, dar oamenii cu părul blond natural tind să-l aibă mai des decât ceilalți. Motivul ține de textura firului de păr. Blonzii au de regulă părul mai fin, așa că scalpul are mai mult loc pentru el. La polul opus din acest punct de vedere se află roșcații, care au, în general, părul cel mai sârmos.

Blondele au un IQ mai ridicat

Un studiu publicat în revista „Economics Bulletin” a spulberat mitul potrivit căruia blondele ar fi mai puțin dotate din punct de vedere intelec­tual decât femeile cu părul șaten, brunet ori roșcat. Desfășurată pe 10.878 de americani, cercetarea a arătat că, dimpotrivă, femeile albe cu păr blond natural au, în medie, un IQ mai ridicat decât cele­lalte. Clasamentul a fost următorul: blondele au obținut un scor de 103,2, fiind urmate, în ordine, de șatene, cu 102,7, de roșcate, cu 101,2 și de bru­nete, cu 100,5. Autorul studiului, Jay Zagorsky a ținut însă să sublinieze că diferențele sunt prea mici pentru a fi relevante din punct de vedere statistic. „Nu cred că se poate afirma cu certitudine că blon­dele sunt mai deștepte decât altele, dar se poate în mod clar spune că ele nu sunt mai proaste”, a declarat cercetătorul de la Universitatea de Stat din Ohio. „În cazul lor, e mai probabil să fi crescut în fa­milii care să le fi oferit mai mulți stimuli intelec­tuali”, a explicat Zagorsky.

În ceea ce privește IQ-ul bărbaților, studiul a avut rezultate diferite: primii clasați au fost cei cu părul șaten (104,4), urmați, în ordine, de blonzi, roș­cați și bruneți.

PĂRUL RUBINIU

Părul roșcat e cel mai rar întâlnit în lume

Cel mai des întâlnit pe mapamond este părul ne­gru, urmat de părul șaten închis, cu tente albăs­trii. În schimb, castaniul, cu tentele sale roșcate spe­ci­fice, este comun mai ales la populațiile europene pro­venind din nordul, centrul, vestul și estul con­tinentului. Iar în ceea ce privește părul roșcat pro­priu-zis, acesta este considerat cel mai rar din lume, el nefiind întâlnit decât la 1-2 % dintre oameni. Faptul nu e deloc întâmplător: pentru ca un copil să aibă părul roşcat, ambii părinţi trebuie să fie purtătorii aceleiași gene care determină culoarea părului.

Roșcații din stepele Asiei

Multă vreme s-a vehiculat ipoteza că părul roș­cat ar fi o moștenire de la neanderthalieni, dar ea a fost infirmată. Deși un studiu ADN a confirmat că unii neanderthalieni erau roșcați, mutația ge­ne­tică responsabilă pentru acest fapt diferă de cea care a condus la apariția părului roșcat la oamenii mo­derni. Dar atunci care sunt adevăratele origini ale pă­rului roșcat? Părerile sunt în continuare împăr­țite. Ca orizont de timp, oamenii de știință plasează apa­riția părului roșcat cu 20.000 și 100.000 de ani în urmă. În ceea ce privește locul în care au apărut primii roșcați, unii cercetători susțin că ar fi vorba de stepele Asiei Centrale. Aici ar fi trăit o populație care sosise inițial din Orientul Mijlociu, în căutare de pășuni pentru turme. Mai târziu, migrația acestei popu­lații s-ar fi extins în Caucazul de Nord și stepa pon­tică, de unde ar fi continuat către Balcani, Eu­ro­pa Centrală și de Vest. Această teorie, deși nu a fost definitiv confirmată, ar putea explica și prezen­ța roșcaților în rândul unor populații din Asia Cen­tra­lă, precum și în rândul udmurților – un popor eu­ro­pean din familia popoarelor ugrice, care trăiește pe teritoriul actual al Rusiei și Ucrainei și ai cărui reprezentanți au fost numiți de etnografii epocii victoriene „cei mai roșcați oameni din lu­me”.

Culoarea roșie a părului poate avea cauze patologice

Potrivit BBC, specialiștii au des­coperit mai multe gene aso­ciate părului roș­cat. În unele ca­zuri, părul poate însă căpăta o cu­loare roșiatică și din cauza unor pro­bleme de sănătate. Malnu­tri­ția severă poate face, de pildă, ca părul negru sau brunet să devină roșcat ori chiar blond. Le­gat de această temă, „Enci­clo­pedia Bri­tanică” notează un fapt pe cât de trist, pe atât de interesant. În Afri­ca există ter­menul de „kwashior­kor”, care înseamnă, într-un anu­me dia­lect, „copil înlăturat” (de la sâ­nul mamei), iar într-un alt dia­lect, „băiat roșu”. Acest ultim sens face tri­mitere exact la de­colorarea roșiatic-portocalie a părului caracteristică malnu­tri­ției.

Și o varietate de albinism, întâlnită uneori la populațiile din Africa și Noua Guinee poate avea drept urmare colorarea în roșu a părului (dar și a pielii).

Neobișnuiții roșcați din Africa și Asia

Deși majoritatea covârșitoare a roșcaților pro­vine din Europa, există și câteva excepții notabile. În Africa, părul roșcat poate fi întâlnit la populațiile berbere din Maroc și Algeria. În Asia, oricât ar pu­tea părea de ciudat, el poate fi găsit inclusiv în Chi­na. Mai precis, la grupul etnic Miao, din sudul țării. În 1924, Părintele F.M. Savina, de la Organizația misionară romano-catolică „Societatea Misiunilor Străine din Paris”, a scris o carte intitulată „His­toire des Miao”, în care relata că reprezentanții acestei etnii au pielea de un galben palid, aproape alb, iar culoarea părului lor este adesea șaten închis sau deschis ori chiar roșcată sau blondă, în nuanța mă­tăsii de porumb. Ba unii dintre ei aveau și ochii de un albastru deschis, complet atipic populațiilor asiatice. O culoare șaten roșcat (castanie) a părului poate fi întâlnită și la unii polinezieni. Polinezienii roș­covani se pot considera norocoși, această cu­loa­re de păr fiind privită drept semn că au stofă de lideri și că străbunii lor se numărau printre cei de rang înalt.

Chiar și tracii ar fi fost roșcovani

Mulți vor fi probabil mirați să afle că și tracii au fost descriși drept roșcovani. Susținând că fiecare popor își înfățișează zeii după propriile sale trăsă­turi, filozoful grec Xenofan din Colofon (secolul 6 î.H.) argumenta că „cei ai etiopienilor sunt negri și cârni”, iar „cei ai tracilor au ochii albaștri și părul roșu”.

Roșcații au o sensibilitate diferită la unele tipuri de durere

Faptul că roșcații, la fel ca blonzii, având pielea mai deschisă la culoare, sunt sensibili la arsurile solare, este un lucru arhicunoscut. Puțină lume știe în schimb că toleranța lor la durere diferă de cea a persoanelor blonde, șatene și brunete. Un studiu american indică, de pildă, faptul, că persoanele cu părul roșu au o sensibilitate crescută la durerea termică (asociată cu niveluri scăzute ale vitaminei K). Roșcații sunt în schimb mai puțin sensibili la alte tipurii de durere, precum cea indusă electric.

Și reacția la analgezice este diferită la roșcați

Un alt studiu, publicat încă din 2004, arată că o mu­tație specifică roșcaților îi face pe aceștia să ne­cesite cantități mai mari de anestezic, în comparație cu pacienții cu alte culori ale părului. În schimb, roșcații, femei și bărbați deopotrivă, par să răs­pundă mai bine la efectele analgezice ale unor substanțe precum morfina. Roșcatele răspund mai bine și la pentazocină, un analgezic opioid sintetic.

Alte particularități neașteptate

Potrivit publicației „Cos­mo­politan”, roșcații au cel mai sâr­mos păr – asta pentru a com­pensa faptul că el este mai rar decât cel de alte culori. Roșcații au o podoabă capilară compusă în medie din 90.000 de fire de păr, în vreme ce blon­dele au 110.000, iar bru­ne­tele – 140.000. O altă par­ticularitate a părului roșcat este că nu devine niciodată grizonat, ci mai degrabă ni­sipiu sau direct alb. Și mai straniu la roșcați este că ei sunt adesea stân­gaci. În schimb, roșcații cu ochi albaștri reprezintă cea mai rară com­binație de pe pământ. Majo­ri­tatea roșca­ților au ochii în diferite nuanțe căprui, pe locul al doilea plasându-se cei cu ochi verzi.

Un temperament înfocat: „Roșcata pătimașă”

În spațiul european, o credință larg răspândită cu privire la cei cu „părul de foc” este că ar fi deo­sebit de temperamentali și ar avea limba ascuțită. În medicina indiană Ayurveda, roșcații sunt asociați unui temperament înfocat, numit Pitta, și descrişi drept irascibili, impulsivi, inteligenţi, competitivi, im­punători și autoritari. În Europa au existat vre­muri în care părul roșcat a fost proslăvit, fiind aso­ciat fie unor trăsături dezirabile, precum tine­rețea și frumusețea, fie unor personalități marcante îndrăgite, cum s-a întâmplat pe durata domniei Reginei Elisabeta I a Angliei. În alte vremuri, părul roșcat a fost însă hulit, fiind privit drept un semn al sexualității debordante, al decăderii morale și chiar al vrăjitoriei. În privința sexualității debordante, știința pare să le fi dat în final dreptate cârcotașilor. Un studiu al Universității din Hamburg a descoperit că roșcatele au vieți sexuale mai active decât blondele și brunetele. „Viețile sexuale ale femeilor cu păr roșcat sunt în mod clar mai active decât ale celor cu alte culori ale părului, ele având mai mulți parteneri și făcând sex mai des decât media. Stu­diul arată că roșcata pătimașă se ridică în mod cert la înălțimea reputației”, a declarat autorul stu­diu­lui, Werner Habermehl, citat de publicația britanică „Daily Mail”. Concluziile sale au fost confirmate și de un studiu publicat în revista „Cosmopolitan”, care a arătat că roșcatele fac sex, în medie, de trei ori pe săptămână, în vreme ce blondele și brunetele de doar două ori.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian