Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cu valorile la tribuna a doua

Dacă în urmă cu 20 de ani, în loc să spună că el și colegii lui ar merita statui, pentru ce au făcut pentru Naționala de fotbal și pentru imaginea României, Gică Hagi le-ar fi cerut genera­ții­lor viitoare să îi ofere mă­car un bilet la tribuna ofi­cială, în ziua în care țara noas­tră va găzdui primul Cam­pionat European de Fot­bal, toată lumea s-ar fi simțit jignită. Cum să-și permită Hagi să ne bănuiască de ingratitudine, după toate bucuriile pe care ni le-a făcut, alături de cei­lalți mari fotbaliști din generația lui? Cum să nu le oferim tocmai lor un loc la „tri­buna oficială”, la primul meci din Cam­­pio­natul European de fotbal, jucat la Bucu­rești?

Au trecut mulți ani de la conferința de presă de după Mondialul din Franța ’98, în care Gică Hagi profețea că ne va lua mult și bine până să revenim în elita fot­ba­lului internațional, nu din motivul de bani, ci din cauza faptului că suntem nere­cu­noscători față de adevăratele noastre valori. Marele ju­cător a avut dreptate. Nu doar că perfor­man­țele au fost tot mai sla­be pe an ce-a trecut, dar războaiele din fot­balul nostru au devenit tot mai crân­ce­ne. Grupați în­tr-o tabără pierzătoare în alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal, Hagi, Popescu și alți jucători influenți din gene­rația lor au rămas în relații înghețate cu di­ri­guitorii fotbalului nostru de azi. Dovada s-a și pro­dus: la primul meci european găzduit la Bucu­rești, marile nume din fotbalul ro­mâ­nesc – Popescu, Hagi, Dorinel Mun­tea­nu – nu și-au avut locul în tribuna ofi­cială, înțesată de politicieni, demnitari și alți „esențiali”. Au fost expediați la tri­buna a doua, nu cumva să le fure marilor dem­nitari momentul de glorie! Chestio­nați în legătură cu acest gest de mizerabilă in­grati­tudine, „federalii” au dat vina pe pro­to­co­lul impus de organizatorii Cam­pio­natului European. Ei au fost capul rău­tăților, cei care au decis ca gloriile fotba­lului ro­mâ­nesc, Gică Hagi și Gică Po­pes­cu, să fie dați la o parte, ca să lase lu­mi­nile scenei unor improvizați.

Scena debutului de meci Austria – Ma­cedonia de Nord de la București, cu „ofi­ciala” înțesată de „întâmplați” și cu le­gen­dele de la Mondialul din ’94 la tribuna a doua, spune totul despre situația fotbalu­lui nostru actual. Prezent nu avem, viito­rul e tot mai incert, iar trecutul e împins la periferie, ca să nu concureze NIMI­CUL. Trist dar adevărat!

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian