– Cine se îngrijește așa cum se cuvine face mai mult decât să-și păstreze vitalitatea până la o vârstă înaintată. Un studiu recent arată că obiceiurile bune ne pot dărui ani în plus. Cea mai bună dintre vești este însă că putem include cu ușurință aceste obiceiuri în stilul nostru de viață –
Zece ani de viață în plus

La drept vorbind, știm în mare ce este bine pentru noi: mișcarea făcută cu regularitate, alimentația echilibrată și evitarea stresului de durată. Dar în viața de zi cu zi, uităm cu ușurință să aplicăm aceste principii. O nouă motivație ne-o oferă un studiu pe termen lung realizat de renumita „Universitate Harvard” și care a fost dat publicității recent. Rezultatele sale arată că cei care reușesc să includă constant schimbări în rutina zilnică își pot prelungi viața, în medie, cu peste un deceniu. Cercetătorii au aflat totodată că, pe cât au inclus participanții la studiu mai multe obiceiuri sănătoase în rutina lor zilnică, pe atât mai favorabil s-a răsfrânt efectul asupra speranței lor de viață.
Dar ce factori contribuie la o viață lungă și sănătoasă? Am compilat pentru dvs. cele mai importante douăsprezece descoperiri științifice actuale. Citiți în cele ce urmează ce vă menține în formă și notați-vă și recomandările noastre pe o foaie de hârtie pe care să o țineți la îndemână. Astfel vă veți aminti mai ușor de ele.
1. Mâncați zilnic două mere
Mai multe studii recente au arătat că, pentru a preveni depunerile pe pereții vaselor de sânge (ateroscleroza), precum și bolile cardio-vasculare, ar trebui să mâncăm zilnic două mere. Nivelurile ridicate de colesterol pot fi astfel reduse în mod eficient. Și un sfat suplimentar: pentru a beneficia de o cantitate cât mai mare de procianidină, acest „detergent al vaselor de sânge” care este conținut în mere, ar trebui să optăm pentru fructele roșii. Cu cât sunt merele mai roșii, cu atât sunt mai bogate în procianidină.
2. Cultivați-vă prieteniile

Oriunde în lume au fost observați oameni cu vârste foarte înaintate, vitalitatea lor se datora mai mereu relațiilor bune pe care le aveau cu familia și mediul social. Acesta este un secret valoros pentru a duce o viață îndelungată. Sugestie: dați-vă chiar azi întâlnire cu un om pe care-l îndrăgiți, pentru a bea o bere rece la umbră sau pentru a face o plimbare pe înserat.
3. Mestecați ulei
Pentru ca celulele noastre să se poată înnoi și să rămână funcționale până la o vârstă înaintată, ar trebui să susținem procesul lor de detoxifiere. În acest scop, autorii unui nou studiu american recomandă așa-numita „sugere a uleiului”, prin care multe dintre toxinele de pe mucoasa bucală sunt eliminate. Se procedează astfel: clătiți-vă dimineața gura cu o lingură de ulei vegetal, vreme de 1-2 minute, „mestecând” uleiul și trăgându-l încet printre dinți. Se formează o emulsie albicioasă, care se scuipă, după care se clătește cu apă.
4. Descoperiți-vă noi pasiuni
Cine este deschis la nou nu poate fi categorisit nici la 100 de ani ca bătrân. Curiozitate care se poate manifesta printr-un nou hobby – poate fi vorba de un curs de gătit online, de jocul de șah sau de colecționatul de timbre – stimulează activitatea cerebrală. Sugestie: gândiți-vă la un traseu pe care-l puteți parcurge cu bicicleta sau chiar pe jos, și care să vă ajute să aflați mai multe despre împrejurimile locului sau despre cartierul în care trăiți. Și acesta e un mod de a crea noi conexiuni în creier, care să ne țină în formă din punct de vedere mental.
5. Respirații abdominale
Un studiu recent, realizat de pneumologii italieni, a demonstrat că cine își „aerisește” de câteva ori pe zi plămânii este mult mai bine protejat de afecțiunile respiratorii. Experții recomandă un exercițiu de respirație care să dureze două minute. Astfel, puneți o mână pe partea de jos a abdomenului și exersați două minute respirația profundă, abdominală. Aveți grijă ca abdomenul să se dilate când inspirați și să se retragă când expirați. În felul acesta vă asigurați că procedați corect.
6. Un antrenament mic pe zi

Cercetătorii norvegieni au descoperit că cei care fac de trei ori pe săptămână un antrenament de forță își păstrează pentru mai multă vreme mobilitatea. Dar fiți fără grijă, nu e nevoie să tragem de fiare! Un mic antrenament de zi cu zi, repetat regulat, este suficient. Simplu fapt că ne întindem corpul în toate părțile, de câteva ori pe zi, ne crește mobilitatea. Folosiți-vă de orice prilej pentru a vă ridica și a merge. Încercați, de pildă, să vă ridicați de pe canapea fără a vă folosi de mâini, de trei ori pe zi.
7. Mențineți-vă metabolismul alert
Cu cât ne funcționează mai bine metabolismul, cu atât suntem mai sănătoși, mai în formă și mai slabi. Un nou studiu arată că îl putem susține făcând trei pași simpli: 1. Expunerea la stimuli alternativi de temperatură, cald și rece (de ex. plimbări pe timp de vânt și intemperii, dușuri scoțiene). 2. Mâncat în concordanță cu bioritmul: adică, mâncați de trei ori pe zi o masă mai consistentă (la sfârșitul căreia să vă simțiți sătui) și nu mai mâncați nimic după ora 18.00. 3. Aveți grijă să vă hidratați suficient. În acest scop, beți în timpul zilei câte un pahar de apă pe oră. Metabolismul nostru va rămâne astfel în mod constant la un nivel ridicat.
8. Atenție la sănătatea dentară
Dinții noștri preferă pasta de dinți care conține fluor. Ea împiedică dezvoltarea bacteriilor, protejează dinții și îi remineralizează, refăcând smalțul deteriorat, prevenind inflamațiile, care se pot răsfrânge negativ și asupra inimii. În plus, mestecatul de morcovi cruzi contribuie la igiena bucală, ceea ce constituie un factor în plus de protecție.
9. Brânză bogată în spermidină
Un studiu efectuat în Germania arată că anumite sortimente de brânză, precum brânza cheddar, brie sau parmezan, ne pot proteja de cancer, previn demența și ne prelungesc viața. Motivul are de-a face cu spermidina, o substanță care are, potrivit cercetătorilor, un efect asemănător unei „fântâni a tinereții”.
10. Cu ochii în șaișpe la boli
Cu cât sunt identificate mai devreme bolile, cu atât este mai mare șansa ca ele să fie vindecate. Apelați la medicul de familie și faceți-vă toate analizele recomandate de acesta, astfel încât să puteți descoperi din timp dacă suferiți de afecțiuni cardio-vasculare, cancer sau diabet, și să începeți cât mai rapid tratamentul.
11. Bucurați-vă de soare

Un studiu suedez arată că statul la plajă ne poate prelungi viața. Asta, fiindcă organismul sintetizează vitamina D, care ne protejează oasele și inima. Potrivit cercetătorilor, ideal este ca, de trei ori pe săptămână, să stăm cu brațele, mâinile și picioarele la soare, timp de 10 minute, fără a aplica o cremă de protecție solară. După aceea, ungeți-vă însă temeinic, aplicând câte 30 de ml de cremă de protecție solară (SPF 30), adică patru linguri, pe întregul corp.
12. Echilibru sufletesc
Un studiu efectuat în Germania arată că mișcarea în natură – fie că e vorba de grădinărit sau de o plimbare – îi deschide organismului nostru accesul la propria farmacie. El produce o cantitate mai mare de serotonină, supranumită hormonul fericirii, ceea ce ne stimulează echilibrul sufletesc și ne asigură un somn adânc, care ne dă forțe proaspete.