Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Băuturi de vară, pentru răcorit și slăbit

Foto: Shutterstock – 6

– La vreme de vară, silueta se află la mare preț. Pe lângă dietele bazate pe legume și fructe, lichidele sunt și ele în top. Pe locul unu e apa, iar imediat după ea urmează diverse băuturi răcoritoare și recon­fortante, care țin loc de foame și fac căldura verii mai ușor de suportat –

Ceai de hibiscus7

Acrişor, revitalizant, ceaiul de flori de hibiscus înviorează rapid. Poate fi servit cald sau rece, amestecat cu alte ceaiuri sau cu suc de fructe. Accelerează metabolismul și asigură menținerea greutății optime.

Rețetă: două linguri cu pe­tale de flori de hibiscus sau două pliculețe cu hibiscus se opăresc cu o cană de apă clocotită. Se aco­peră vasul și se lasă 10 minu­te la infuzat, apoi se strecoară. Apa se va colora întâi în violet, apoi în roşu. Se beau 3-4 căni pe zi.

Ceai de scorţişoară

Intensifică metabolismul și previne depunerea de grăsime. Adaosul de miere îi sporește proprie­tățile binefăcătoare.

Peste o linguriță cu pulbere de scorțișoară (sau bucăți mici) se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat o jumătate de oră, apoi se strecoară. Se adaugă o linguriță cu miere. Se bea câte o cană, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun şi înainte de masa de prânz, în fiecare zi.

Ceai de flori de soc

Răcoritor și parfumat, ceaiul de flori de soc face adevărate minuni pentru siluetă: dizolvă gră­simea, stimulează puternic eli­minarea excesului de apă din ţesuturi, reglează apetitul ali­mentar exagerat.

Rețetă: Două linguriţe cu flori de soc proaspete sau uscate se opăresc cu o cană de apă. Se acoperă și se lasă la infuzat 20 de minute. Se beau 3 ceaiuri pe zi, între mese. Tratamentul durează 1-3 luni. Pentru că accelerează tranzitul intestinal, poate apărea diaree. În acest caz, opriţi tratamentul.

Apă de chimion

Ayurveda, medicina indiană stră­veche, are soluții naturale eficiente când vine vorba de păstrarea silue­tei. Apa de chimion (apa jeera) poate fi folosită ca remediu natural în di­verse probleme de sănătate, dar și pentru combaterea obezității.

Rețetă: Se pun la fiert 500 ml apă. Când dă în clocot, se adaugă 1 lingură cu semințe de chi­mion. Se lasă pe foc 5 minute, se trage de-o parte și se lasă la răcit. Se bea dimineața, pe stomacul gol.

Zer

Dacă vreţi să scăpaţi de câteva kilograme, ze­rul este un mare ajutor. Cel mai eficient este zerul proaspăt. Îl puteți obține după metoda clasică, din brânza pusă la scurs sau dacă preparați lapte acru. Se consumă 1-2 litri de zer pe zi, timp de două zile pe săptămână. În afară de zer, aveţi voie să beți cafea neîndulcită, apă şi ceaiuri de plante.

Suc de roșii

Gustos și răcoritor, are proprietăţi depurative, remineralizante, de sti­mulare a digestiei, cu efect în reducerea stocurilor de grăsimi. Se obține prin stoar­cerea roșiilor crude. Se bea câte o cană cu suc, de 2-3 ori pe zi, cu o jumă­tate de oră înainte de mese.

Apă de orz

Este, de asemenea, un preparat din ayurveda, cu multiple binefaceri pentru sănătate. Printre altele, apa de orz stimulează puternic metabo­lismul. Puteți slăbi mai ușor cu ajutorul ei.

Rețetă: 100 grame boabe de orz se pun la fiert în doi litri de apă, pe foc mic, timp de 15 minute. Se lasă o oră la infuzat, apoi se strecoară. Se bea câte o cană, înainte de fiecare masă.

Suc de ţelină

Prin proprietăţile sale de deto­xifiere, ţelina ajută la eliminarea apei şi a grăsimilor din organism, cu efecte directe asupra obezităţii şi celulitei. Pe lângă aceasta, sucul de ţelină scade senzaţia de foame şi este şi un foarte bun remineralizant, revitalizant şi tonic general.

Rețetă: Timp de 3-4 săptămâni, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun şi de masa de prânz, beţi câte 100-150 ml de suc de rădăcină de ţe­lină proaspăt preparat. Cura este şi mai eficientă dacă mâncați în fiecare zi și câte o salată de frunze de ţelină, tăiate mărunt.

Suc de lămâie

Nu doar că întăreşte sistemul imunitar, dar ajută şi la pierderea kilogramelor în plus. De ase­menea, sucul lămâilor ajută organismul să asimi­leze mai bine calciul, care ac­celerează arderea grăsimilor.

Rețetă: Începeţi ziua cu sucul unei lămâi proas­păt stoarse amestecat cu două pahare cu apă, la tem­­peratura camerei. (Folosiţi doar recipiente de sticlă sau de porţelan pentru sucul de lămâie cu apă, niciodată de plastic sau metalice.) De ase­menea, adău­gaţi suc de lămâie proaspăt la salate, supe, ciorbe, mâncăruri gătite.

Sevă de mesteacăn

În Norvegia și Finlanda, seva de mesteacăn este un remediu tradițional, cu multiple calități terapeutice. Obţinută primăvara prin incizii în trunchiul copacului, este şi un ingredient natural ideal împotriva obezităţii. Se găseşte în magazine naturiste. Are un gust plăcut, acrişor, uneori uşor şampa­nizat. Elimină apa în exces, to­xinele, stimulează diges­tia şi intensifică metabolismul.

Rețetă: Se bea 1 litru de sevă de mesteacăn pe zi, timp de cel pu­ţin 3 săptămâni, repartizat între mese, pe stomacul gol. Pentru a-i inten­sifica efectul, în paralel cu seva, se bea mai multă apă şi se scade con­su­mul de carne, sare, za­hăr şi produse cu zahăr.

Oţet de mere

La începutul secolului 20, cura cu oțet de mere pentru slăbit a fost popularizată de celebrul medic american D.C. Jarvis. Stimulează digestia prin creşterea salivaţiei şi a sucurilor gastrice, accele­rează metabolismul, arderea grăsimilor şi stimu­lează procesele de eliminare. Este unul dintre cele mai simple şi mai eficiente tra­tamente de reglare a greutăţii, cu condiţia ca oţetul de mere să fie natural, adică preparat din mere, miere şi drojdie alimentară.

Rețetă: Într-un pahar cu apă se pun două linguri cu oţet de mere. Se bea de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor prin­cipale. O cură durează 4 săptămâni. Se face o pauză de 10 zile, după care se reia. Nu se ţine mai mult de 5 luni pe an.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian