* Tatiana Tolstaia, „Pereți albi”, traducere și note de Raluca Davicenco, Editura Curtea Veche (tel. 0744/36.97.21), 384 p.
Editura Curtea Veche a fost, cred, prima care s-a încumetat să publice sistematic, începând din anii 2000, scriitori ruși contemporani, până atunci necunoscuți cititorilor de la noi. Datorită acestei edituri am putut afla că filonul aurifer al literaturii ruse nu a fost acoperit de steril, că cei 70 de ani de dirijism propagandistic și cenzură n-au reușit să sufoce rezervele bogate de talente, care au ieșit la lumină după 1990. Grație traducerilor din colecția „Byblos” i-am cunoscut pe Andrei Kurkov, Vladimir Sorokin, Viktor Pelevin, Mihail Șișkin, Irina Denejkina, Marina Stepnova, Mihail Kononov ș.a. – romancieri unul mai puternic și original ca altul. Desigur, și alte edituri importante au cumpărat drepturi de traducere pentru scriitori ruși de azi, deja cu meritat succes internațional (Ulițkaia, Vodolazkin, Guzel Iahina, de exemplu), astfel încât e clar că tradiția marii literaturi ruse continuă în forme moderne și cu o tematică din care nu poate lipsi soarta cetățenilor sovietici din secolul XX. Printre revelațiile seriei rusești de la Curtea Veche s-a aflat și Tatiana Tolstaia. Romanul ei „Zîtul”, tradus în 2006 de Luana Schidu, o antiutopie postapocaliptică, descria o Rusie reîntoarsă la primitivism și luptă individuală pentru supraviețuire, cu o imaginație, inclusiv stilistică, prodigioasă, cu profunzimi abisale dar și cu ironie postmodernă. „Zîtul” i-a impus la noi numele strănepoatei lui Lev Nikolaevici datorită și performanțelor traducătoarei. Scriitoarea cu geniu în gene era cunoscută și în SUA, unde lucrase între 1980-1990 în mediul academic și publicase eseuri în cele mai citite publicații literare americane. După căderea comunismului s-a întors în Rusia unde a căpătat o mare popularitate nu doar prin articole necruțătoare ci mai ales ca realizator al unui talk-show pe teme culturale și politice. Literatură de ficțiune a scris mai puțin. La Curtea Veche i-a mai apărut un volum de povestiri, „Lumi eterice”, în care se regăseau amestecul de fanatism și realism, de particular rusesc și universal uman, în stilul virtuoz care o consacrase. „Pereți albi” e un volum compozit, cu povestiri dar și cu eseuri și publicistică. Ponderea o au povestirile despre oameni banali, puși față în față cu degradarea năzuințelor în timp și din tristețea cărora irupe fantezia nostalgică, magia basmului. Bătrâni, copii și adulți, legăturile schimbătoare dintre ei, bunătatea și cruzimea, văzutele și nevăzutele unei lumi fluide sunt povestite cu o măiestrie în care intertextualitățile, satira, amestecul de Gogol, Cehov, Bulgakov și Nabokov, citatele și sintagmele integrate în texte le dau proprietăți telescopice. Iar considerațiile necomplezente despre ruși din capitolul de publicistică, eseurile literare sau reportajele în care își povestește experiențe personale din călătorii în locuri mitice – Ierusalim și Grecia – interesează și ele prin luciditate, umor și acuitate a percepției. „Pereți albi” ne întărește convingerea că Tatiana Tolstaia e o scriitoare excepțională. Păcat doar că, deși avem traducători din rusă care și-au dovedit inteligența creativă pe texte dificile, editura a încredințat transpunerea acestei cărți unei tinere fără experiență, care nu prea știe nuanțat românește și nici nu prea e familiarizată cu literatura clasică rusă.
