Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Boala Parkinson – Dresaj de înaltă clasă

– Deși boala nu poate fi vindecată, ea este astăzi mai ușor de ținut în frâu –

Cum ne putem îmbunătăți starea de sănătate

Foto: Shutterstock – 3

Micile nesiguranțe pe care le simțim în timpul mersului sau mâinile care ne tremură atunci când turnăm ceaiul sau cafeaua în cești sunt semne cât se poate de normale ale vârstei înaintate și nu re­prezintă motive de îngrijorare. În spatele lor nu se află întotdeauna boala Parkinson. Dar chiar și dacă primim un asemenea diagnostic, trebuie să știm că în zilele noastre, boala se poate trata cu rezultate destul de bune, iar un stil de viață sănătos contri­buie semnificativ la ameliorarea suferințelor ei.

Ce se petrece în creier

La persoanele care suferă de boala Parkinson, mor celulele din zona creierului care produce neurotransmițătorul numit dopamină. Această sub­stanță este deosebit de importantă pentru felul în care controlăm secvențialitatea mișcărilor. De aceea, persoanele afectate de această boală suferă în special de tulburări motorii, care se manifestă prin mișcări încetinite și mușchi rigizi și se con­fruntă cu un risc crescut de accidentare, de exem­plu, în urma unor căzături. Vestea bună e că simp­tomele pot fi de regulă ținute bine sub control cu ajutorul medicației, dar nu doar cu ea.

De ce ajută mișcarea

Studii de dată recentă demonstrează fără putință de îndoială că nu totul rezidă în medicație, atunci când vorbim de Parkinson. Fizioterapia, de pildă, este de mare ajutor în menținerea mobilității și stabilității. Ergoterapia (terapia ocupațională) aju­tă, și ea, ca bolnavii să facă față unor provocări cotidiene, cum ar fi îmbrăcatul, igiena personală sau mâncatul. Dificultățile de vorbire și de înghițire pot fi diminuate cu ajutorul unui logoped. Pacien­ților li se recomandă, totodată, să facă pe cât posibil mișcare în fiecare zi. Potrivit unui nou studiu realizat în Elveția, deosebit de eficient este Nordic Walking (mersul nordic, cu bețe). Și asta, pentru că în timpul său, ne balansăm ambele brațe, ceea ce susține simțul echilibrului și stimulează întreaga coordonare a corpului. În plus, mișcarea nu îmbu­nătățește doar mobilitatea, ci ne declan­șează și buna dispoziție. Iar cine se simte bine și este echili­brat infuențează în mod pozitiv parcursul bolii sale. Citiți în continuare ce alte sfaturi ne mai dau oamenii de știință:

Adaptați-vă dieta în mod corespunzător

Un studiu american arată că dieta ketogenică poate reduce nesiguranța în timpul mersului și problemele de mișcare cauzate de Parkinson. Așa-numita „Dietă Keto” constă cu precădere din gră­simi și proteine. Aportul de carbohidrați (obținuți de pildă din pâine, orez sau paste) este de maxi­mum cinci procente. Important este consumul „gră­si­milor bune”. Acestea pot proveni din surse vegetale, cum ar fi avocado sau ulei de măsline, din sâmburi și semințe (nuci, arahide, semințe de dovleac sau de susan), dar și din pește (hering, macrou, somon și ton). Fiindcă boala Parkinson se caracterizează prin­tr-un proces general „de înceti­nire”, aceasta se aplică și în cazul stomacului și intestinelor. Trei din patru bolnavi de Parkison sunt afectați de constipație. Din acest motiv, din dieta zilnică ar trebui să facă parte și o cantitate suficientă de fibre (fructe, legu­me, produse din cereale integrale), pentru a stimula digestia. Important este, de asemenea, să mestecăm te­meinic mâncarea – ideea este de altfel să luăm doar îmbucături mici. În cazul dificultăților de în­ghițire, un pahar cu apă ne poate ajuta la transportarea hranei mestecate în stomac.

Cum pot fi depășite obstacolele cotidiene

Există mici trucuri care ne pot ușura o sume­denie de activități cotidiene. Desfăcătoarele de ca­pace sau brelocurile speciale (disponibile în maga­zinele de specialitate) pot ajuta la manevrarea obiectelor mici și furnizează, prin efectul de pâr­ghie, forța necesară pentru a deschide, de pildă, o sticlă. În baie se poate asigura un plus de sigu­ranță cu ajutorul unor bare de prindere și scaune, precum și prin montarea unor covorașe antide­rapante în cadă și duș. E mai ușor să ne îmbrăcăm cu haine care nu sunt prea strâmte. Nasturii mari pre­zintă, la rândul lor, avantaje. Fermoa­rele și încheietoarele de tip Vel­cro („arici”, în ter­meni populari) sunt adesea mai ușor de utilizat. Cu un dispozitiv ajutător pentru încălțarea ciorapilor, vă pu­teți pune ciorapi sau șosete fără să vă aplecați. Utiliza­rea șire­tu­ri­lor elastice facili­tează aluneca­rea piciorului în pantof. Pentru o bună ade­rență la sol, sunt reco­man­dabili pantofii cu talpă anti­derapantă. Și papucii de casă ar trebui să asigure o aderență co­res­punză­toare.

Cum pot ajuta apropiații bolnavului

Experții sunt cu toții de a­cord: cel mai impor­tant este ca pacienții să fie încurajați să fie auto­nomi, atâta timp cât acest lucru este posibil, și să fie scutiți numai de lucrurile pe care nu pot să le facă. Cheia pentru aflarea acestora e o comunicare bună cu persoanele apropiate. Discutați deschis despre lu­crurile în privința cărora doriți să vă oferiți ajutorul și despre cele în care nu vă veți implica. Dați do­vadă de înțelegere atunci când persoana sufe­rindă are dintr-o dată nevoie de mult mai mult timp pentru a-și îmbrăca sau dezbrăca, de pildă, palto­nul. Aparțină­torii ar trebui să se in­formeze în privința bolii. De folos în acest sens pot fi grupurile de sprijin și discuțiile cu medicul cu­rant. Înțele­gerea bolii per­mite o mai bună clasifi­care a simp­tomelor și, totodată, evi­tarea unor neînțelegeri. Dacă știm, de pildă, că așa-numita „ex­presie îm­pietrită a obra­zului” re­prezintă un simp­tom, nu vom inter­preta absența unui zâm­bet drept o lipsă de apreciere sau de prie­tenie.

Activitățile comune, precum plimbările, sunt de ajutor ambelor părți, contribuind la înlăturarea stre­sului. Apropiații pot de asemenea să-i încurajeze pe bolnavi să facă mici exerciții în timpul activi­tăților cotidiene: de exemplu, să-și schimbe alter­nativ spijinul de pe un picior pe celălalt, în timp ce se spală pe dinți.

Trei terapii complementare

Pe lângă metodele terapeutice clasice și admi­nistrarea de medicamente, experții mai recomandă următoarele măsuri pentru ameliorarea simpto­melor și menținerea și îmbunătățirea mobilității suferinzilor de Parkinson.

1. Metoda LSVT este un antre­nament efectuat de logo­pezi. Ea stimulează vor­bitul tare, ceea ce conduce la îmbună­tățirea ținutei, a respira­ției și a dicției. Ea este adesea combi­nată cu un program de fiziote­rapie pentru tratarea tul­burărilor de mobilitate, menit să contra­careze încetinirea și dimi­nuarea capacității de mișcare.

2. Cercetătorii de la Fa­cultatea de Medicină din Lever­kusen au testat eficiența așa-numitei terapii de respirație re­flexivă (RAT), în cazul bolna­vilor de Parkinson, un proces prin care terapeutul influ­ențează ritmul în care respiră pacientul, prin dife­rite tehnici de fizio­terapie. Rezultatul: calitatea vieții pacien­ților s-a îmbunătățit la jumătate dintre participații la studiu. Multora dintre ei le-a crescut rezistența, pecum și siguranța în mers.

3. Un studiu american a demonstrat că yoga este mai eficientă decât exercițiile de forță sau elon­­gațiile, în cazul bolnavilor de Parkinson cu simptome ușoare sau moderate. Posturile de yoga, efectuate în pat sau pe jos, combat rigiditatea arti­cu­­lară resimţită dimineaţa. Interacțiunea dintre miș­­care, respirație și sunet poate atenua simpto­mele.

Activitatea sportivă ajută la o mai bună conser­vare a abilităților motorii. Un studiu atestă, de pildă, că tremurul specific Parkinsonului se ame­liorează cu ajutorul dansului.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian