
Dacă ajungeți în Grecia, ghizii vă vor povesti cu siguranță legende ale Măslinului, cu referire în special la zeița înțelepciunii, Pallas Athena, cea care a plantat primul arbore de Măslin pe Acropole. Se spune că datorită acestui fapt, orașul Atena a primit numele zeiței. De-a lungul vremii, măslinul a fost venerat în continuare ca simbol al păcii, ca arbore sacru, pomenit în Biblie de nenumărate ori, precum și pentru uleiul de măsline, numit de Homer „lichidul de aur”. Acest copac veșnic verde, cu o vitalitate extraordinară, bine înfipt în pământ – cu rădăcini mai mari decât coroana sa modestă, dă fructe până la o vârstă de peste 100 de ani și poate trăi până la 5000 de ani, depășind cu mult longevitatea Stejarului. În afară de măsline și de uleiul de măsline folosit ca sursă importantă de hrană, măslinul e prețuit și pentru calitățile sale terapeutice, date de fructe, flori, frunze și mlădițe.
Măslinele și uleiul de măsline – remedii străvechi
Renumele Măslinului datează din vremea antichității, când filozoful grec Democrit făcea referire la menținerea sănătății cu „miere pe cale internă și ulei de măsline din cel mai bun, pe cale externă”. Ungerea corpului cu ulei de măsline, la romani și vechii greci, era considerată o măsură igienică și o sursă de întinerire.
Uleiul de măsline, obținut prin presarea la rece a fructelor (ulei virgin și ulei extravirgin), pe lângă calitățile lui nutritive, este cunoscut pentru acțiunea sa colagogă (de golire a secrețiilor biliare în intestin), susținând digestia. În plus, formează o peliculă protectoare la nivelul tubului digestiv, calmând stările iritative de la acest nivel, inclusiv prin acțiunea antiinflamatoare. De asemenea, i se atribuie acțiune laxativă, precum și efect antihelmintic – de curățare a intestinului de viermi intestinali.
Fructele arborelui, măslinele, folosite ca atare în alimentație, vin cu importante beneficii pentru sănătate: reduc stările inflamatorii, nivelul colesterolului și, implicit, riscul dezvoltării bolilor cardiovasculare, stimulează digestia și previn îngrășarea (au un indice glicemic mic).
Cura cu ulei de măsline
Este cunoscută recomandarea administrării a câte o lingură de ulei extravirgin, dimineața, pe stomacul gol, urmată (în cazul afectărilor hepato-biliare) de repaus la pat, culcat pe partea dreaptă, timp de 15 minute. Va îmbunătăți digestia și va reduce inflamația din organism.
Florile Măslinului – remediu floral pentru revigorare
La începutul secolului XX, medicul Edward Bach a dezvoltat o nouă terapie naturală, cunoscută și în zilele noastre ca terapia florală Bach. El considera că boala este rezultatul unui conflict între suflet și minte (știința de azi îi dă dreptate), iar terapia pe care a propus-o ajută la rezolvarea lui. Bach a descris efectele a 38 de remedii obținute în general din flori, prin metode experimentate și dezvoltate de el. Printre acestea, florile Măslinului (remediul floral Olive) sunt recomandate în situații cu epuizare fizică și psihică, cu un tablou specific de manifestări la nivel fizic, mental și emoțional (paloare, scădere în greutate, persoană copleșită mental și emoțional, pentru a face față cerințelor vieții de zi cu zi). Iată cum forța și rezistența arborelui, concentrate în floarea albă de Măslin, susțin organismul care are nevoie de sprijin.
Cura cu remediul floral Olive
Se administrează câte 2-3 picături, într-un pahar cu apă, din care se bea în înghițituri mici, pe parcursul zilei. Cura se întinde, în general, pe o perioadă de 3-4 săptămâni. Medicii și terapeuții specializați în Terapia florală Bach recomandă, de multe ori, o combinație de mai multe esențe florale, individualizate nevoilor fiecărei persoane.
Frunzele și mlădițele Măslinului – sursă de întinerire a organismului

Cercetări de dată recentă au evidențiat că extractul din frunze de Măslin are acțiune antioxidantă, vasodilatatoare la nivel arterial, având ca efect reducerea tensiunii arteriale crescute, îmbunătățirea elasticității vaselor, un ușor efect diuretic, cu reducerea edemelor, și o acțiune hipoglicemiantă.
Experimentele s-au extins și în domeniul gemoterapiei, de această dată pe tinerele mlădițe de pe ramurile încă nelignificate ale Măslinului. Gemoterapia a confirmat, și ea, efectele benefice ale Extractului din mlădițe de Măslin, considerat a fi principalul remediu gemoterapic recomandat în hipertensiunea arterială, iar asocierea cu Extractul gemoterapic din mlădițe de Păducel potențează efectul Măslinului și aduce importante beneficii suplimentare pentru sănătatea inimii, putând, la nevoie, să-i crească forța de contracție sau să reducă un ritm cardiac accelerat.
Cura pentru întreținerea sănătății inimii
Extractele gemoterapice din mlădițe de Măslin și Păducel le sunt recomandate mai ales persoanelor de peste 50 de ani, în cure periodice de 1-2 luni, câte două administrări pe zi, luate împreună și diluate în puțină apă. Ele reprezintă o opțiune de stabilizare a tensiunii arteriale crescute, mai ales la debutul afecțiunii, și se pot asocia cu alte gemoterapice recomandate în hipertensiunea arterială, în scheme de tratament recomandate și individualizate de medicii specializați în gemoterapie. Nu uitați și faptul că edemele de natură cardiacă pot fi ameliorate de Măslin.
Cura pentru reducerea colesterolului și trigliceridelor
Gemoterapicul din mlădițe de Măslin s-a dovedit a avea un efect benefic la nivel vascular, reducând colesterolul și trigliceridele. În situațiile cu valori crescute ale colesterolului, se poate asocia cu Extractul din sevă de Mesteacăn, un depurativ de excepție, iar în situațiile când și trigliceridele sunt crescute, asocierea Măslinului poate fi făcută cu Extractul din muguri de Migdal, iar dacă există și o afectare biliară, cu Extractul din muguri de Arțar.
Cura pentru reducerea valorilor glicemiei
Persoanele cu valori crescute ale glicemiei sau cu diabet de tip 2 non insulino-dependent pot avea în vedere și efectele benefice la nivel vascular ale Măslinului, care sunt însoțite și de o ușoară acțiune hipoglicemiantă. Curele, în aceste cazuri, vor asocia Măslinului, Extractul din muguri de Dud negru și Extractul din mlădițe de Afin, care sunt principalele recomandări pentru stabilizarea valorilor glicemiei.
Cura în arterioscleroză și arterioscleroza cerebrală

Acțiunea vasodilatatoare la nivelul vaselor de sânge, asociată cu cea hipocolesterolemiantă, antiinflamatoare și antioxidantă, recomandă Extractul din mlădițe de Măslin pentru cure preventive și curative în arterioscleroză, inclusiv în cea de la nivel cerebral. Se poate asocia cu Extractul din muguri de Arin negru, care îi potențează efectul antiinflamator la nivel vascular, iar în cazul vârstnicilor, și cu Extractul din mlădițe de Sequoia.
Toate aceste efecte terapeutice de excepție ale gemoterapicului din mlădițe de Măslin au fost documentate și la „Departamentul de cercetare” al firmei „Plantextrakt Cluj”, prin studii fitochimice, corelate cu mecanismele de acțiune ale compușilor fitochimici identificați.
Există în fitoterapie o așa-zisă teorie a „semnăturilor”, ce se traduce prin „semnătura” pe care planta o imprimă prin aspectul și manifestările sale. Măslinul, arbore mereu verde, care poate atinge vârste matusalemice, ne vorbește despre longevitate, o longevitate caracterizată prin tinerețea frunzelor sale și forța de a rodi dintr-un sol sărac. Această longevitate ne-o oferă generos și nouă prin fructele sale, prin „uleiul de aur”, prin flori, frunze și mlădițe.
Farm. sp. CARMEN PONORAN
* Prin scrierea cu majuscule a numelui plantelor, urmez recomandarea farmacistului Ovidiu Bojor, părinte al fitoterapiei moderne românești, care consideră că astfel arătăm un semn de respect și prețuire lumii vegetale (să reținem că și denumirea științifică, în limba latină, se scrie cu majusculă).