Un primar și satul lui: Nicolae Pandea

„Elveția României e aici, în Bărăgan”

– În pofida numelui, comuna Ștefan cel Mare nu se află în Moldova, ci în ini­ma Bărăganului, în apropiere de Autostrada Soarelui. Privită din spațiu, cu ajutorul apli­cațiilor de pe internet, vatra satului are formă perfect para­le­li­pi­pe­dică, iar stră­zile sunt drepte ca trase cu rigla. Suprafețele agricole sunt în ma­re parte cer­tificate ecologic. Dezvoltarea edilitară din această comună că­lă­ră­șeană contrazice imaginea pe care o avem despre satele noastre din câmpie –

Izvorul banilor publici stă deschis

Primarul Nicolae Pandea este un veteran al ad­ministrației publice locale: se află în fruntea co­munei Ștefan cel Mare din 1 februarie 1990. După trei­zeci de ani, nu pare să fi obosit sau să se fi sas­ti­sit de responsabilitățile edilitare. Mai mult, este și vicepreședinte al „Asociației Comunelor din Ro­mânia”, la întâlnirile căreia participă regulat, iar in­tervențiile sale au va­loarea conferită de spi­ritul gos­­podăresc, probat cu prisosință în lo­­ca­litatea sa, și de experiența în­de­lun­gată în treburile adminis­trației pu­blice lo­ca­le din mediul sătesc. E tim­pul să o spu­nem tranșant: în co­mu­nele unde pri­­marii au pricepere, energie și vo­in­ță să facă lucruri bune pen­tru comu­nitate și, desi­gur, tenacitatea de a bate pe la ușile mai-marilor de la București, aspectul a­ces­tor localități s-a trans­for­mat uluitor. Astfel de sate româ­nești, care beneficiază de utilități pu­blice, sunt deja egale cu multe sate din ță­rile occidentale. Acesta este și re­zul­tatul ade­rării României la Uniu­nea Eu­ro­pea­nă, care a acordat fonduri ne­rambur­sabile de zeci de miliarde de eu­ro pen­tru investiții, dar și al muncii unor pri­mari care au înțeles că bu­năstarea nu pică din cer. E nevoie de multă im­pli­care, iar rezultatele sunt vi­zi­bile, inclusiv la Ștefan cel Mare, în județul Călărași.

O mie de hectare bio!

Două sunt sursele majore de bani primiți de co­mună: bani europeni, prin Programul Național pen­tru Dezvoltare Rurală (PNDR) și bani din bugetul ro­mânesc prin Programul Național pentru Dez­voltare Locală ( PNDL ). În centrul localității sunt plantate panouri mari, pe care poți citi informațiile despre aceste investiții. „Cu banii europeni am asfaltat o parte din străzi, am construit și dotat un centru de zi pentru copii, am extins rețeaua de ca­na­lizare, am mai depus un proiect pentru finan­țarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, pe care sperăm ca anul viitor să-l deschidem, ilu­minat public, dotare cu un buldoexcavator pentru situații de urgență, plus modernizarea școlii cu un milion de euro, proiectul meu de suflet, fiindcă sunt profesor. Avem una din cele mai frumoase școli din județ, iar elevii învață într-un singur schimb”, își comunică pri­marul Nicolae Pandea pro­iec­tele realizate cu bani euro­peni. În ace­lași timp, aderarea la Uniunea Eu­ropeană a însemnat un progres și pen­tru fer­mierii lo­cali, care au atras fonduri europene pen­­tru dotarea cu utilaje agri­cole și înca­sează sub­vențiile anuale, care se ridică la 200 euro pentru un hectar. Mai mult, de­venind fermieri europeni, agri­cultorii din partea locului au căpătat apetit pentru agricultura ecologică: ju­mătate din su­prafața cultivată la Ștefan cel Mare, adică peste 1000 ha, este certificată bio! „El­ve­ția României este aici, la Ștefan cel Ma­re, fiindcă am re­nunțat la pesticide și avem o natură cu­rată, apa din fân­tânile noastre este po­tabilă, fără nitrați și ni­triți”, susține pri­marul.

Navetiștii Bărăganului

Merg pe o stradă asfaltată, cu treceri de pietoni bine marcate, și privesc casele și gospodăriile. Une­le au acoperișuri noi, garduri noi, grădini bine în­grijite, cu flori multe și nelipsitul solar pentru cul­tivarea tomatelor. Altele sunt case noi, vile cu etaj, ridicate de la temelie. Văd un sătean într-o ogradă și-l chem la poartă. Îl în­treb direct cum e tra­iul pe aici. „Sunt zugrav de meserie, lucrez la o unitate militară, angajat ci­vil. Traiul pe la noi s-a îmbună­tățit foarte mult în ultimii zece ani. Mă refer la infrastructura din comună. Avem apă, canali­zare, iluminat public. Nu mai fa­cem parte din categoria celor cu WC-ul în fundul curții, ne-am amenajat băi, avem tot ce ne tre­buie. Eu sunt născut și crescut aici și acum nu aș pleca pentru ni­mic în lume din satul meu”, îmi răspunde Nicolae Vârșan. Multe sate din toa­tă Europa, nu numai din țara noas­tră, se con­fruntă cu o pro­ble­mă gravă: de­popularea. Tine­rii pleacă în ora­șele mari sau în străinătate, în cău­tarea unor locuri de muncă bine plătite. Cum stau lu­crurile la Ștefan cel Mare, în mijlocul Bă­ră­ga­nului? „Noi nu pot să spun că suntem mai mulți de­cât în 1990, dar nici nu am scăzut foarte mult. Noi am fost preocupați să ținem oamenii în sat. În 1992, am dat în con­ce­siune 100 de locuri pen­tru case, de 1000 mp, unor familii tinere. Apoi, am dat în folosință gratuită, în medie zece locuri pen­tru casă, în fiecare an. Și anul aces­ta am dat deja șap­te loturi. Cred că acest lu­cru a con­tat pentru comu­nitate. Sigur, nu sunt multe locuri de muncă în sat, oa­me­nii merg la Fetești sau chiar la Bucu­rești, dar se întorc seara aici, la casele lor, sunt navetiști. Pu­țini au ple­cat în străinătate”, îmi explică prima­rul.

Prețul pământului fertil

Cea mai mare avuție a comunei rămâne însă pământul fertil. Primarul îmi spune că, în trecut, localitatea dis­pu­nea de mult mai multe terenuri ara­bile, care însumau câteva mii de hec­tare. În urma unor decizii de la Bucu­rești, mare parte din su­prafață a fost transfe­rată în proprietatea unor co­mune vecine, care se află în județul Ialomița, iar Ște­fan cel Mare a rămas cu numai 2000 de ha. Du­pă revoluție, sătenii și-au revendicat pământurile. A apărut un mozaic de mici proprietăți, al căror ran­dament economic era scăzut. Cu vremea, oa­menii s-au convins că numai prin asociere pot răz­bate într-o economie concu­ren­țială. Au înființat o coo­perativă agricolă de bu­năvoie, nu siliți, ca în anii ‘50 ai secolului trecut. Treaba a mers atât de bine, că nimeni nu a vrut să-și vândă pământul, așa cum se întâmplă prin alte părți. Valoarea hectarului de teren arabil este, ori­cum, subestimată: „Un hectar la noi în zonă a ajuns să cos­te între 8000 și 10.000 de eu­ro. Este, ce-i drept, mult, fa­ță de alte zone. Explicația este simplă: aici e pământul foarte fertil. La cât este de fertil, ar trebui să coste însă mult mai mult. Prețul real ar trebui să fie 30.000 de euro, după cum mi-a spus un profesor de la Agro­nomie, de la Bucu­rești, acum câțiva ani. Cert este că oamenii sunt din ce în ce mai preocupați să-și cultive terenul co­rect, eficient, pentru profit”. Visul agricol al pri­ma­rului este o cooperativă agricolă care să ofere hrană locuitorilor: „Aș vrea să producem noi totul, aici, în economia noastră locală. Să avem pe lângă fer­mele vegetale și o fermă zootehnică, să avem un abator al nostru, o brutărie. Vedeți dvs., lo­cuitorii noștri care au serviciu au adoptat un stil de viață modern. Ei lucrează la oraș, câștigă banii de aco­lo, vin seara acasă, dar nu mai au timp și nici ener­gie să muncească în gospodărie. O astfel de co­o­perativă le-ar putea furniza, în regim de ca­tering, hrana cea de toate zilele. E un vis al meu”.

Bărăganul este un ținut al contrastelor, ca mai toată țara, de altfel. Sunt și sate oropsite, dar și lo­calități care s-au dezvoltat, una dintre acestea fiind Ștefan cel Mare. Sigur, chiar și într-o astfel de comună trăiesc oameni nevoiași, dar becurile rețelei publice luminează strada pentru toată lumea, iar pe străzile asfaltate circulă toți locuitorii. Rețeaua de apă a fost introdusă pentru toți cei dispuși să plătească un mic abonament lunar. Lo­calitatea Ștefan cel Mare, condusă din februarie 1990 de același primar (care a trecut testul tuturor alegerilor locale), contrazice imaginea pe care oră­șenii o au despre satele Bă­ră­ga­nu­lui: sărace, pipernicite, înapo­ia­te. Re­pet, sunt și din acestea, dar exemplul in­vocat aici cere de urgență o ac­tualizare a percepției. O actua­lizare în bine!