Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ce se întâmplă cu comorile din Afganistan?

– Retragerea prezenței militare americane din Afganistan, ope­ra­țiune care s-a realizat în această vară, a aruncat societatea af­gană în haos. Dincolo de problemele sociale și economice, o „ca­u­ză” care arde privește cultura: soarta comorilor arheologice din Afganistan –

Comoara Bactriană

Cetatea Herat, construită de Alexandru cel Mare și restaurată de UNESCO în 1950, găzduiește Muzeul Național din Herat (Foto: Shutterstock – 2)

Presa occidentală trage deja semnale de alarmă legate de știrea că talibanii au pornit în cău­tarea unuia dintre cele mai mari și mai importante te­zaure descoperite pe teritoriul acestei țări. Este vorba despre așa-numita „comoară Bac­triană”, o co­­lecție de peste 22.000 de artefacte (co­roane, ine­le, cercei, coliere, monede, diverse tipuri de ar­me etc.), în majoritate din aur, care au fost găsite în 1978, în mai multe morminte aflate în situl ar­heologic „Tillya Tepe” (în traducere, „Dealul de Aur”), o lo­cație crucială pentru istoria rega­tului an­tic Bactria.

În anul 1988, „comoa­ra Bactriană”, care fusese adă­­postită în „Muzeul Na­țio­nal de Istorie”, a fost as­cunsă de autorități, de tea­mă ca nu cumva ins­tituția de cultură să fie jefuită: o decizie salutară, întrucât în 1993, Muzeul a fost ținta unei rachete ca­re l-a distrus în mare mă­sură, iar multe dintre exponate au fost furate în de­bandada care a urmat. Vreme de zece ani, des­pre „comoara Bac­triană” nu s-a mai știut absolut nimic: era ca și când s-ar fi vo­la­tilizat. A­poi, în 2003, la doi ani după intrarea americanilor în Af­ganistan, ea a fost redes­co­pe­rită și redată Mu­zeu­lui Na­țional, care a împru­mutat-o pen­tru nu­meroase expoziții tempo­rare din străină­tate, fapt care a adus la bu­getul țării venituri cumu­late de circa 4,5 milioane de dolari. În ultimii ani, comoara bac­tria­nă a fost expusă în cadrul Palatului Prezidențial. Începând de atunci, situația a devenit din nou neclară: există unele informații con­form cărora, în 2020, tezaurul a fost încredințat spre păstrare Băn­cii Centrale, deși numeroși di­plomați și oameni de cultură au insistat ca el să fie dus peste hotare, pen­tru a fi pus la adăpost. Iar la în­ceputul anului acesta, el s-ar fi aflat tot acolo. In­formațiile acestea nu sunt însă sigure, iar potențiala lor vali­ditate scade pe zi ce trece, date fiind re­la­tările pri­vind eforturile taliba­nilor de a găsi co­moara, în scopul de a vinde artefac­tele pentru a se finanța.

Cetatea budistă de la Mes Aynak

O altă comoară arheologică aflată în pericol este situl Mes Aynak, o cetate budistă, care datează din urmă cu peste 1.600 de ani și care era poziționată de-a lungul celebrului Drum al Mătăsii. În apro­piere de Mes Aynak, există mai multe mănăs­tiri bu­diste antice, care au fost localizate de arheologi, dar pe care aceștia n-au apucat să le excaveze. Să ne adu­cem aminte că în perioada 1996-2001, când tali­banii s-au aflat la putere în Afganistan, multe ar­tefacte budiste, vechi de circa 2.000 de ani, au fost dis­truse în totalitate, întrucât erau considerate „ofen­­satoare” în raport cu religia islamică. Apoi, pe 12 martie 2001, tot talibanii au nimicit cei doi „Buddha de la Bamiyan”, două statui uriașe, re­pre­zentându-l pe Buddha, și care fuseseră săpate în stânca unui munte, în secolul VI d.H. Extremiștii talibani au folosit lansatoare de rachete, proiectile de tanc, dinamită și, în decurs de două săptămâni, au reușit să șteargă, pur și simplu, de pe fațada mun­­­­telui, cei doi coloși (una dintre statui avea 53 de metri în înălțime, iar cealaltă, 36), cele mai mari reprezentări ale lui Buddha din lume! Tragedia aceasta a zguduit întreagă planetă, nu doar co­mu­nitatea budistă! Așadar, îngrijorările privind situația sitului Mes Aynak sunt fundamentate, fiind alimen­tate în prezent de faptul că mai mulți mar­tori ocu­lari au făcut publică informația că tali­banii au mers deja la Mes Aynak și că toate echi­pa­mentele de exca­va­ție și con­servare lăsate în urmă de ar­heologi au dispărut fără urmă! Khair Muha­mmad Khair­zada, arheolo­gul care a condus șan­tie­rul științific de la Mes Ay­nak și care a fost nevoit să fugă în Franța, a declarat: „Si­tuația moștenirii culturale (af­gane) este gravă, întru­cât în clipa de față, nimeni nu se îngrijește de situri și de monumente. Toate siturile arheologice din Afga­nistan se află în pericol. (…) Nimeni nu le monito­rizează și nimeni nu le con­servă. (…) Toate departamentele științifice din toate provinciile sunt închise, nu li s-au mai acordat fon­duri și nici restul facilităților nece­sare pentru conservarea siturilor și monumentelor.” Khairzada a con­fir­mat și faptul că toate echipamentele lăsate de el și de colegii lui în situl Mes Aynak au dispărut. La temerile legate de securitatea monumentelor budiste de importanță mondială (temeri motivate de interpretări religi­oase), se mai adaugă îngrijorări și de altă natură: China deținea deja dreptul de exploatare minieră în mai multe zone din apropierea cetății Mes Aynak, iar după intrarea în Kabul, talibanii au anunțat oficial că doresc să obțină ajutor economic de la China, astfel că arheologii din Afganistan și oa­menii de cultură de pe întreaga planetă se tem ca nu cumva Mes Aynak și mănăstirile budiste dim­prejur să fie distruse, pen­tru deschiderea unei noi exploatări miniere. Ju­lio Bendezu-Sar­mien­­to, di­rec­torul „De­le­gației Ar­heo­­lo­gice Fran­ceze” din Afga­nis­tan, a afir­mat: „E di­ficil de spus care sunt obiectivele ime­­diate ce au deter­minat vizita ta­libanilor la Mes Aynak. Noi avu­se­serăm în plan să orga­nizăm în Franța, în 2022, o expoziție cu­prinzând artefacte din situl Mes Aynak și din alte situri din Afganis­tan, însă talibanii au cu­cerit Ka­bulul înainte ca ar­te­fac­tele să apuce să fie trans­­por­tate (în Franța)”.

Arheologie și opium

Gil Stein, profesor la Oriental Institute, din ca­drul University of Chicago, și conducătorul pro­iectului „Afghan Heritage Mapping Partner­ship”, a folosit tehnici de imagistică satelitară pen­tru a monitoriza și a cartografia circa 25.000 de situri arheologice din Afganistan. Furtul de arte­facte este o problemă veche în Afganistan, dar Stein a decla­rat că deocamdată nu a găsit dovezi care să indice faptul că aceste obiceiuri ar fi fost puse în practică de talibani. Ei au cucerit, în această vară, Kabulul și părți din nordul Afganistanului, dar în regiuni din sudul țării dețin controlul de mai mulți ani, iar în acele zone nu s-au înregistrat jafuri de amploare. „În esență,” a afirmat Stein, „talibanii n-au în­dem­nat la jaf, pentru că n-au considerat furtul de artefacte o sursă de venit”. Totuși, echipa lui Stein a descoperit în numeroase imagini sate­litare, din partea de sud a țării, că peste siturile ar­he­ologice s-a pus pământ și s-au cultivat maci pentru opiu. Talibanii „n-au avut nevoie să îndem­ne la jafuri, fi­indcă au câștigat sume enorme din comerțul cu opiu”, a explicat Stein. Regiunile nor­dice ale Afga­nis­tanului, pe care talibanii le-au cucerit abia de cu­rând, adăpostesc mult mai multe situri arheologice decât sudul țării. După exa­mi­narea celor mai proaspete imagini satelitare, Stein și echipa lui au văzut „deteriorări cauzate de lupte”, dar nu și cazuri noi de jefuiri pe scară largă.

Stein a conchis afirmând că doar timpul ne va demonstra dacă talibanii se vor abține și în con­tinuare de la jafuri și de la distrugerea de situri ar­heologice. Este îmbucurător că, momentan, con­ducerea talibană a ordonat postarea de paznici îm­prejurul Mu­zeului Național al Afganistanului. To­­tuși, chiar dacă li­derii talibani din Ka­bul au hotărât să pro­tejeze artefactele ar­heologice din ca­pi­tală, nu există nicio garanție că grupurile talibane din pro­vin­cii vor proceda la fel.

Bursa descoperirilor

Drumul Mătăsii

Statuie a lui Buddha distrusă de talibani

Imaginile satelitare și cele realizate cu ajuto­rul dronelor au relevat informații care, prac­tic, rescriu istoria. Până de curând, is­toricii susțineau că imensa rețea de rute terestre, denumită gene­ric Drumul Mătăsii, care pleca din Japonia și Co­reea, și ajungea până la Marea Mediterană, și pe care, cu ajutorul cămilelor, erau trans­portate bu­nuri de lux (ceai, condi­mente, mătă­suri, pietre pre­­țioase etc.), ar fi încetat să mai fie pro­fitabilă și ar fi dis­părut în secolele al XV-lea și al XVI-lea, odată cu descope­rirea rutelor maritime ce legau India de Europa și China. Iată însă că ar­heo­logii au des­co­perit dovezi „in­verse”: Drumul Mătăsii a con­ti­nuat să func­țio­neze și să fie rentabil vreme de mai multe se­cole! Pe teri­toriul de azi al Af­ganis­tanu­lui s-au des­co­pe­rit deja zeci de ca­ra­van­se­ra­iuri (se esti­mea­ză că nu­mă­rul total ar pu­­­tea să se ri­dice la zeci de mii! –, da­­­tând din se­co­lul al XVII-lea, și care erau fo­lo­site de călătorii de pe Drumul Mă­­tăsii! Clă­di­rile erau cons­tru­ite din cărămizi de chirpici (fie­care putea să adă­pos­tească sute de drumeți și ani­malele lor) și erau ridicate din 20 în 20 de kilometri, aceasta fiind distanța care putea să fie străbătută de cara­vane pe parcursul unei zile.

Muntele cu picturi în ulei

La câțiva ani după distrugerea celor doi Buddha în picioare de la Bamiyan, când zona a pu­tut să fie din nou explorată de specialiști, s-a făcut o desco­pe­rire extraor­dinară: în nișele rămase în urma dispari­ției celor doi coloși au fost identificate mai multe in­trări într-un sistem de coridoare și de peșteri săpate de mâna omului, în adâncimea muntelui! Pă­trunzând în interior, arheologii au vă­zut cu stupe­fac­ție că în­tregul spațiu a fost decorat cu fresce repre­zentând ima­gini ce țin de religia bu­distă – analizele fizico-chi­mice indicând că frescele au fost realizate în in­tervalul dintre secolele V și IX. Încă și mai im­por­tant, printre superbele deco­rațiuni murale au fost gă­site mai multe picturi în ulei, datând din jurul anului 650 d.H., o descoperire șocantă, în condițiile în care, până la acel moment, se credea că pictura în ulei a apărut abia în secolul al XIV-lea, în Italia! Așadar, la Bamiyan s-au păstrat cele mai vechi picturi în ulei cunoscute din patri­moniul cultural al umanității!

Canale de irigații și temple

Tot pe teritoriul de azi al Af­ga­nistanului și prin aceeași metodă au fost descoperite nume­roase ca­nale de irigații, ascunse azi de dunele de nisip în provinciile Hel­mand și Sistan. Se crede că aceste canale au fost construite în pe­rioada Im­periului Part (al treilea Imperiu Persan, ce a stă­pânit platoul iranian și regiuni din actualul Af­ganistan), ajutând la o înflorire excepțională a agriculturii și culturii. În aceeași zonă, arheologii au descoperit mai multe temple zoroastriene, cât și numeroase stupe budiste (monumente specifice, cu acoperișul în formă de cupolă).

Arheologii cu picioare tăiate

Au existat numeroși arheologi și vânători de co­mori care au încercat să dea de urma enig­ma­ticului colos, însă cel mai înverșunat dintre toți este doc­torul Zemaryalai Tarzi, fostul director al „De­partamentului de Arheologie și Con­ser­vare a Mo­numentelor Istorice” din Af­ganistan. Acest „In­diana Jones” modern și-a dedicat cea mai mare par­te din viață redescoperirii lui „Nirvana Buddha”. Tarzi se bazează în primul rând pe notele de că­lătorie ale călugărului Xuanzang, care s-au dovedit corecte, în legătură cu toate celelalte detalii (de­numiri, indicii geo­gra­fice, măsurători etc.) ve­rifica­bile în prezent. Tarzi și echi­pa lui au scotocit Valea Ba­miyan, din 1967 și până la invadarea Af­ganistanului de către Uni­unea Sovietică, a­tunci când, din cauza răz­bo­iu­lui, săpăturile au fost sto­pate, iar arheologii au fu­git ca să-și salveze viețile (doc­torul Tarzi refugiin­du-se în Franța). El și o parte dintre co­legii lui au reușit să se în­toarcă în țara natală pentru a relua cer­cetările abia în 2002, când zona Bamiyan era, literalmente, un câmp mi­nat: oriunde puneau pi­ciorul, riscau să calce peste o mină îngropată pe parcursul anilor în care acolo se dăduseră lupte crâncene. Și nu de puține ori, minele au și explodat, unii dintre arheologii doc­torului Tarzi pierzându-și unul sau ambele picioare! Însă nici măcar aceste accidente nu i-au în­depărtat de la scopul lor: cer­cetătorii au aș­teptat să se recupereze, și-au montat pi­cioare protetice și s-au întors în Valea Bamiyan!

Doctorul Zemaryalai Tarzi are azi 82 de ani și e conștient că nu va mai putea să lucreze multă vreme pe teren. Este mulțumit că, în decursul ze­cilor de ani pe care i-a dedicat cercetărilor în Valea Ba­miyan, a descoperit sute de mii de ar­tefacte excep­ționale și mai mul­­te complexe monastice bu­diste, cât și o sta­tuie a unui Buddha întins, care mă­soară doar 19 metri în lun­gime. Spu­ne că s-ar bucura dacă măcar u­nul dintre mai tinerii săi colegi va reuși să des­­copere mult că­utatul „Nir­vana Buddha”, des­cifrând ast­fel una dintre cele mai mari enig­me ar­heologice.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian