Leonaș

Povestea a început acum cinci ani când, într-o aprigă zi de oc­tom­brie, l-am „pes­cuit” din Obor. Era un cățelandru negru, înfome­tat și zgribulit de-ți înmuia inima cu totul. Haina călduroasă a surorii mele i-a servit drept refugiu, fiind adăpostit aproape de inimă, simțin­du-se în siguranță lângă căl­dura sufletului ei. Bi­neîn­țeles că l-am os­pătat, din mers, cu ceea ce aveam atunci la îndemână: niște miez de pâine, pe ca­re l-a în­fulecat pe nemestecate. Apoi, încovrigat în poala mea, a ațipit, pre­sim­țind că urma o călă­torie lungă, de câteva ceasuri bune, cu mașina, până… acasă. Oda­tă ajuns la des­ti­nație, a făcut cunoștință cu pisi­cu­ța de două luni care, șocată de apariția acestui ghem tremurător ce dădea cu frenezie din coadă, s-a re­tras puțin din calea lui, zbârlindu-se și stuchind. În­cetul cu încetul, au devenit buni prieteni. Acum, din mititelul speriat și dornic de afecțiune, Leon a ajuns un câine în toată firea, împlinit, cu nevastă și copii. Dar încă își manifestă una din marile lui plă­ceri cu aceeași exuberanță ca pe vremea copilăriei: proba de viteză, afară, în câmp deschis. Odată ajuns la aer, începe un sprint în rotocoale, zâmbind fericit, cu gura până la urechi și cu răsuflarea întretăiată de iureșul pe care el singur îl stârnește prin ver­deață. Câini, pisici, păsări, toate rămân înmăr­murite vă­zând în­truchiparea canină a lui Speedy Gonzales – vi­te­zomanul personaj din desenele animate.

Libertatea este lucrul pe care-l prețuiește cel mai mult! Spuneți și voi, nu gândește ca un om?

LUCIANA E. – Bacău