Povestea a început acum cinci ani când, într-o aprigă zi de octombrie, l-am „pescuit” din Obor. Era un cățelandru negru, înfometat și zgribulit de-ți înmuia inima cu totul. Haina călduroasă a surorii mele i-a servit drept refugiu, fiind adăpostit aproape de inimă, simțindu-se în siguranță lângă căldura sufletului ei. Bineînțeles că l-am ospătat, din mers, cu ceea ce aveam atunci la îndemână: niște miez de pâine, pe care l-a înfulecat pe nemestecate. Apoi, încovrigat în poala mea, a ațipit, presimțind că urma o călătorie lungă, de câteva ceasuri bune, cu mașina, până… acasă. Odată ajuns la destinație, a făcut cunoștință cu pisicuța de două luni care, șocată de apariția acestui ghem tremurător ce dădea cu frenezie din coadă, s-a retras puțin din calea lui, zbârlindu-se și stuchind. Încetul cu încetul, au devenit buni prieteni. Acum, din mititelul speriat și dornic de afecțiune, Leon a ajuns un câine în toată firea, împlinit, cu nevastă și copii. Dar încă își manifestă una din marile lui plăceri cu aceeași exuberanță ca pe vremea copilăriei: proba de viteză, afară, în câmp deschis. Odată ajuns la aer, începe un sprint în rotocoale, zâmbind fericit, cu gura până la urechi și cu răsuflarea întretăiată de iureșul pe care el singur îl stârnește prin verdeață. Câini, pisici, păsări, toate rămân înmărmurite văzând întruchiparea canină a lui Speedy Gonzales – vitezomanul personaj din desenele animate.
Libertatea este lucrul pe care-l prețuiește cel mai mult! Spuneți și voi, nu gândește ca un om?
LUCIANA E. – Bacău
